"Radarul pădurilor", obligatoriu din octombrie pentru orice transport de lemne

Scris de Andreea Stoica. Posted in Ancheta


In şedinţa de Guvern a fost aprobat Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 470/2014  privind provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase. Hotărârea de Guvern prevede că tot traseul lemnului va fi monitorizat în timp real, astfel încât să fie oprite tăierile de păduri ilegale.
Doina Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, a declarat pentru Curierul Naţional că deşi HG privind introducerea aşa-numitului radar al pădurilor a fost aprobată de la finele lunii iunie, implementarea softului de monitorizare s-a făcut treptat tocmai pentru a vedea dacă trebuie aduse anumite modificări sau ajustări.

Ar fi bine ca toată ţara să folosească acel program

"Nu am vrut să ajungem în situaţia în care, în toată ţară, camioanele care transportă lemn trag pe dreapta şi nu pot circula pentru că softul are o problemă. Aşadar, am decis ca în prima lună (iulie, n.r.) să intre în pilotaj trei judeţe, în a doua lună să mai adăugăm trei şi după aceea încă trei judeţe. Doar analizând ce se întâmplă în 9 judeţe am putut să facem ajustări, iar concluzia la care am ajuns a fost că există anumite lucruri care trebuie modificate.

Chiar în şedinţa de astăzi (ieri, n.r.) s-a aprobat Hotărârea cu ajustările necesare", ne-a explicat Doina Pană.
Conform ministrului, în urma analizei făcute în cele nouă judeţe, s-a ajuns la concluzia că ar fi bine ca toată ţară să folosească acel program prin care se monitorizează în timp real transportul de lemn. Printr-un ordin de ministru, din 22 septembrie, toată ţara va fi pilotată, iar din 8 octombrie orice transport de lemne din România va fi monitorizat prin acel soft.
"I-am obligat pe toţi cei care transportă lemn să îşi cumpere smartphone-uri pe care noi le instalăm gratuit acest soft, iar în momentul în care camionul pleacă din pădure trebuie să se acceseze soft-ul care prin introducerea unor date identifică dacă tăierile s-au făcut legal şi dacă transportul este legal", ne-a mai spus ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.

Tot traseul lemnului este monitorizat

După aceea, programul generează un cod unic care trebuie trecut pe avizul de însoţire a mărfii. "Şi până acum exista un aviz de însoţire a mărfii dar care nu era completat. Din acest motiv am introdus o cheie de control: nu poate intra în depozit niciun transport auto de lemne până când şi cei din depozit nu iniţializează sistemul şi verifică dacă au codul corect", ne-a mai spus ministrul Doina Pană, adăugând că orice lucru care nu este făcut cum trebuie lasă urme în sistem. "La fel se întâmplă şi între lanţurile de depozite, până când lemnul iese din ţară sau devine mobilă. Deci, tot traseul lemnului este monitorizat, în timp real, de când pleacă din pădure până ajunge la destinaţia finală", a încheiat Doina Pană.

http://www.curierulnational.ro/Actualitate Companii/2014-09-11/"Radarul+padurilor"%2C+obligatoriu+din+octombrie+pentru+orice+transport+de+lemne+

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026