Podul „blestemat”!
Corespondenta de la Curtea de Revizuire a Condamnarilor Penale
(Paris, Franta)
Dupa aproape sapte ani petrecuti de inchisoare intr-un penitenciar de maxima siguranta pentru o crima de sange pe careMarc Machin nu a comis-o, joi, pe 20 decembrie 2012, dupa patru zile de audienta, Curtea cu Jurati (Curtea de Casatie) de la Paris l-a achitat pe acesta, devinnd astfel cea de-a 8-a persoana reabilitata in istoria criminala a Frantei, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial (a se vedea si articolele autorului pe aceasta tematica: „Revizuirea Condamnarilor in Procedura Juridica Penala”,
"Repararea detentiei provizorii in Jurisdictia Franceza si "Repararea erorilor judiciare in Juridictia Franceza": http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41496-repararea-detentiei-provizorii-in-jurisdictia-franceza.html; http://www.necenzuratmm.ro/justitie/42444-revizuirea-condamnarilor-penale-in-jurisdictia-franceza.html; http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41420-repararea-erorilor-judiciare-in-jurisdictia-franceza.html).
Recunoscut oficial ca victima a unei grave erori judiciare de catre jurisdictia franceza (extrem de rar!), Marc Machin, urmeaza sa fie reabilitat in fata societatii civile si indemnizat (pentru daune materiale si morale) de catre Statul Francez, prin intermediul Comisiei Nationale de Indemnizare (o formatiune ratasata Curtii franceze de Casatie, care constituie jurisdictia de recurs ale deciziilor luate de catre primul Presedinte a Curtii de Apel in materie de repararea detentiilor preventive si care incepand din 2001, prin reforma lui Elisabeth Guigou-Partidul Socialist, pe atunci Ministrul Justitiei, din 15 iunie 2000 art.70-71, respectiv, legea n°2000-1345 din 30 decembrie 2000, art.1-7, a fost inlocuita cu Comisia Nationala de Reparare al Detentiei Preventive –CNRDP, compusa din primul Presedinte si doi magistrati ai Curtii de Casatie).
Aceasta decizie a Curtii a fost luata dupa ce Comisia de Revizuire a Condamnarilor Penale-CRCP (in vigoare din 1945 si „reformata” conform unei legi din 23 iunie 1989 cu articolul L.451-1 din Codul Organizatiei Judiciare franceze, articolele 622-626 din CPP-Codul de Procedura Penala), conform art.623 al CPP, modificata prin Legea 93-2 din 4 ianuarie 1993, compusa din cinci magistrati a solicitat Curtii (Martine Anzani, Presedinte, Gérard Palisse Presedinte supleant, Jean-Claude Pometan, Franck Terrier, Emmanuelle Proust-membri, Didier Beauvais, Monique Radenne, Didier Guerin, Francine Bardy, Fabrice Beldano-membri supleanti si un reprezentant al Ministerului Public-Parchetul general a Curtii de Casatie) anularea, respectiv, revizuirea condamnarii lui Marc Machin.
La cererea avocatului sau Louis Balling, Parchetul de la Nanterre a deschis pe 27 martie 2008 o informatie judiciara, pentru suspendarea pedepsei acestuia.
Este Rachida Dati (UMP-Uniunea pentru Majoritatea Prezidentiala, devenita ulterior: Uniunea pentru Miscarea Populara), cea care pe 28 martie 2008 (pe atunci Ministrul Justitiei) a sesizat CRCP (Comisia de Revizuire a Condamnarilor Penale) in legatura cu Dosarul criminal al lui Marc Machin („Crima de pe Podul Neully”: Asasinarea unei femei in decembrie 2001 pe podul Neuilly, Paris-Hauts Seine), in care acesta, a fost condamnat la 18 ani de recluziune criminala in 2004.
PREAMBUL
In dimineata zilei de 1 decembrie 2001, Marie-Agnes Bedot, asistenta de directie, in varsta de 45 de ani, mama a doi copii, este asasinata (injunghiata) cu bestialitate (mai multe lovituri de cutit!) la Podul Neuilly (o statie a metoului parizian Metropolitan-Linia 1), aflata in Neuilly sur Seine, limitrof cu Parisul „intramuros” (Courbevoie) in drum spre sala de gimnastica pe care o frecventa de doua ori pe saptamana, in partea de nord-vest a orasului, in directia (si proximitatea) celebrului cartier de afaceri „La Défense” (cel mai mare din Europa), cu statia terminus „La grande Arche” (A se vedea si articolele autorului pe aceasta tematica: „Incident si panica in metroul parizian”, "Control de identitate cu sfarsit tragic":
025.%20Incident%20si%20panica%20in%20metroul%20parizian.pdf; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/11/control-de-identitate-cu-sfarsit-tragic.html)
Cadavrul ei este gasit pe treptele scarii care coboara sub pod in parc.
Marc Machin, un tanar, marginal, pe atunci in varsta de 19 ani, este interpelat cu doua saptamani mai tarziu, in urma un unor „marturii de proximitate” si in special datorita depozitiei unei infirmiere, care pe la 07h30, cand a avut loc crima, ar fi fost acostata de catre un „tanar in jur de 25-30 de ani” care i-ar fi spus: „Scuzati-ma doamna, pot sa va sug (ling) pisicuta (pasarica)?”
Imi aduc aminte ca desi infirmiera nu l-a putut identifica cu certitudine pe acesta nici pe fotografie si nici in timpul unei confruntari la sediul Prefecturii de Politie de la Paris (PP), iar, portretul-robot reprodus dupa marturia acesteia nu prea semana cu Marc Machin, bluza de aviator pe care asasinul ar fi purtat in timpul crimei este gasita de catre anchetatori (sub conducerea Comisarului Denis Collas), in urma unei perchezitii efectuate la domiciliul acestuia.
Evenimentul coroborat cu unul altul, petrecut cu cateva luni mai devreme (in care un individ de aceasi varsta, imbracat la fel, s-ar fi adresat unei alte femei, cu aceasi „formula” si ulterior ar fi agresat-o sexual pe aceasta, face din Marc Machin, daca nu un vinovat ideal inca, dar cel putin un individ suspect care la momentul crimei s-ar fi aflat (cu siguranta) pe pod, in proximitatea asasinatului.
Desi in timpul arestului sau (13-15 decembrie) la sediul Brigazii de Criminalitate-BC („La Crim” responsabila cu anchetele privind crimele de sange, violul, rapirile si sechestrarile de persoane, respectiv, atentatele) din cadrul Directiei Regionale a Politiei Judiciare, unitate de ancheta a Prefcurii de Politie Paris (PP), acesta neaga ca ar fi fost autorul asasinatului, la sfarsitul acestuia, el este confruntat (la limita legii!) cu Jean-Claude Mules, pe atunci maior-analist criminal la BC (astazi la pensie, consilier technic ocazional al producatorilor de filme politienesti), o figura legendara (istorica) a criminalitatii franceze, celebru pentru „puterea sa de convingere”, cu care in urma unei „dicutii” avute in celula, Marc Machin isi marturiseste crima!
In ciuda faptului ca expertizele tehnico-medicale efectuate de catre PST (Politia Stiintifica si Tehnica) nu puneau in evidenta nicio urma de ADN a lui Marc Machin pe imbracamintea victimei si nici amprentele genetice ale victimei nu au fost gasite pe bluza de aviator a acestuia, in plus, nici arma crimei nefiind gasita, in vara anului 2003, Judecatorul de Instructie Thierry Bellancourt insarcinat cu instruirea dosarului inchide acesta si il trimite pe Marc Machin in fata Curtii cu Jurati Hauts de Seine (Regiunea pariziana).
In concluzie, practic, depozitia infirmierei (care lasa mai mult decat dorit) si marturia confuza, incoerenta (dar totusi o marturie!) a lui Marc Machin, in lipsa oricaror probe materiale, va permite Juriului Popular Hauts de Seine de la Nanterre (Regiunea pariziana) sa-l condamne pe acesta in septembrie 2004 la 18 ani de recluziune criminala (fara perioada de siguranta, deci conditionabil dupa 9 ani de detentie).
In noiembrie 2005, in apel, Juriul Popular Yvelines de la Versailles (Regiunea pariziana) confirma pedeapsa din prima instanta, adaugand insa si 12 ani perioada de siguranta, maxima (2/3 din pedeapsa), in urma careia sentinta ramane definitiva!
El este eliberat pe 7 octombrie din Penitenciarul Rouen (coroana bazinului parizian, Capitala Departamentului Seine Maritime si a Regiunii administrative Haute Normandie, in nord-vestul Frantei), in urma suspendarii pedepsei acestuia de catre CRCP (Comisia de Revizuire a Condamnarilor Penale), pe 1 iulie 2008, dupa ce in noaptea de 3 catre 4 martie, un SDF („Sans Domicile Fixe”, om al strazii, fara domiciliu fix), David Sagno, azi in varsta de 39 de ani se prezinta la PJ (Politia Judiciara) de la Défense (Courbevoie, Paris) si se autodenunta (autoacuza), marturisind ca el este asasinul cautat a lui Marie-Agnes Bedot.
ADN-ul sau identificat sub unghiile victimei sale confirma marturia (depozitia) sa, iar Marc Machin este eliberat, fiind considerat nevinovat in dosarul criminal a lui Marie-Agnes Bedot, deci condamnarea lui, este o eroare judiciara.
Achitarea lui insa (deci reabilitarea lui) are loc mult mai tarziu, in cadrul unui nou proces (in care a fost rejudecat) in fata Curtii cu Jurati de la Paris.
Astfel, la 14h30 pe 20 decembrie 2012, Marc Machin intra in istoria erorilor judiciare franceze, devenind cel de-al 8-lea condamnat in Republica Franceza care dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial este achitat in cadrul revizuirii procesului sau.
APROFUNDAREA DOSARULUI
Marc Machin, desi nevinovat in dosarul asasinarii lui Marie-Agnes Bedot, era departe de a fi fost un „inger”!
Evident, a fi un delincvent „consacrat”, cu un cazier judiciar „incarcat” dar cu mainile nepatate cu sange este „ceva”, char daca el contine si agresiuni sexuale sau tentativa de viol.
A fi insa un criminal cu sange rece, un ucigas fara mila, este cu totul altceva!
Acesta este si motivul principal pentru care Marc Machin a fost un „vinovat ideal” pentru justitia franceza!
Cu o copilarie nefericita „intoxicata” cu amintiri vagi si contradictorii (in special despre mama sa care moare de SIDA pe cand el avea numai sase ani), plina de lipsuri (crescut pana la varsta de opt ani intr-o familie adoptiva), marginal, debusolat, impulsiv, consumator de droguri (shit) si alcool in cantitati importante, violat la varsta de 5 ani pe cand este plasat in familie adoptiva, care controla cu dificultate impulsiunile sale sexuale, fiind consultat in repetate randuri de catre psihologi, cunoscut autortatilor politienesti pentru furt cu violenta, jaf armat, agresiuni sexuale si tentativa de viol, degradare de bunuri, talharie, etc., Marc Machin (care se retrage de la scoala din clasa a 7-a), este cresucut ulterior de catre bunica sa pana la moartea ei, dupa care de catre tatal sau, ca o ironie a sortii, un politist, responsabil cu ordinea publica (Gardian de la Paix).
Evident, cu un asemenea trecut de delincvent lui Machin era dificil sa convinga Politia si Justitia franceza de nevinovatia lui, dar el nici nu implica, neconditionat, faptul ca acesta ar fi un criminal cu sange rece, un asasin fara scrupule.
De-altfel, in urma revizuirii procesului sau in fata Juriului Popular de la Paris, el a si recunoscut cu lacrimi in ochi in fata lui Maryvonne Cailliotte (Avocatului general al acuzarii, reprezentand Ministerul Public) si care solicita Curtii achitarea si reabilitarea lui: „Efectiv, am un trecut haotic, dureros, fisurat. Am comis o serie de fapte (delicte) de care imi este rusine. (...). Doresc neaparat sa ma schimb si voi face totul sa reusesc”!
Insa, pe 22 mai 2002, pe cand Marc Machin era inca in arest preventiv (in cadrul anchetei criminale de pe podul Neuilly), o a doua crima este comisa acolo, in acelasi loc, in aceleasi conditii.
Victima, Maria-Judite (Judith) Araujo, este o femeie de servici (menaj) in varsta de 48 de ani, tot bruneta ca si Marie-Agnes Bedot.
Este violata si taiata cu gatul unei sticle sparte la beregata (partea superioara a traheii unde se afla coardele vocale, laringe, gatlej).
Este interesant de remarcat faptul ca Judecatorul de Instructie insarcinat cu ancheta in dosarul lui Marc Machin, Thierry Bellancourt, nu face nicio legatura (serioasa!) intre cele doua crime de pe podul Neuilly care au loc la numai cateva luni distanta una de alta!
Astfel, inchide dosarul lui Machin in vara anului 2003 si il trimite pe acesta in fata Juriului Popular Hauts de Seine de la Nanterre (regiunea pariziana) pentru viol urmat de crima de sange (asasinat), care pe 9 septembrie 2004 este condamnat la 18 ani de recluziune criminala, pentru ca in apel, pe 30 noiembrie 2005 Juriul Popular Yvelines de la Versailles (regiunea pariziana) sa confirma aceasta pedeapsa.
In plus, sa-i adauge si o perioada de siguranta (maxima, 2/3 din pedeapsa) de 12 ani!
Sentinta ramanand definitiva, nu se intampla nimic deosebit pana in noaptea de 3 catre 4 martie 2008, cand un SDF (Fara Domiciliu Fix, vacabond, om al strazii) David Sagno in varsta de 33 de ani atunci (fost condamnat de sapte ori pentru agresiuni sexuale si tentativa de viol, eliberat ultima oara din penitenciar pe 25 februarie), se autodenunta la PJ Défense, marturisind („datorita unor profunde mustrari de constiinta care dureaza de multa vreme”!) ca el este asasinul cautat si nu numai a lui Marie-Agnes Bedot ucisa pe 1 decembrie 2001 ci si a lui Maria-Judite (Judith) Araujo, ucisa tot de el pe 22 mai 2002!
Cu alte cuvinte, fara sa-l fi cunoscut pe Marc Machin, fara sa fi stiut ca acesta a fost condamnat pentru uciderea lui Marie-Agnes Bedot in 2004, el recunoaste ca este autorul ccelor doua crime de pe podul Neuilly : „Eu am ceva de spus pentru a-mi elibera constiinta. Am ucis doua persoane pe podul Neuilly” !
Dupa care criminalul isi descrie crimele cu lux de amanunte.
Cu detalii care nu au fost comunicate niciodata presei, deci Sagno nu avea de unde sa stie, fara sa fi comis el insusi crimele.
Este un unicat in istoria criminala a Frantei, fara precedent!
La inceput aceasta autodenuntare pare irealista (mai mult o fabula) si creaza probleme anchetatorilor, cu toate ca Sagno era bine cunoscut lor „in calitatea” sa de agresor sexual si violator, avand in cazierul sau judiaciar sapte condamnari pentru acest delict criminal.
Find catalogat de catre „unii” care il stiau din vedere (in cartier), „sarit de pe fix”, la inceput PJ La Défense a avansat ideea ca individul face acest lucru numai pentru a „incita spiritele” si pentru a ajunge pe prima pagina ale marilor cotidiene.
Adica sa-si fac publicitate!
Din pacate insa, pentru a fi convingator, acesta a furnizat anchetatorilor o serie de elemente din dosarul lui Marc Machin, care niciodata, nu au fost date publicitatii nici ele: numele cantaretului de pe CD-ul furat din geanta de sport a lui Marie-Agnes Bedot, pe care a si muscat-o la mana dreapta sau marca buteliei de sticla de vin spumos, cu care a taiat gatlejul (beregata) lui Maria-Judite (Judith) Araujo.
In plus, el a precizat si faptul ca ar fi lins sangele de pe poalele victimelor sale inainte sa le fi violat.
Cu alte cuvinte, in timpul violului victimele sale ar fi fost inca in viata, in plina agonie!
Mai exact, intre viata si moarte.
Insa, conform avocatului sau Bérenger Tourné, „David Sagno este un zid fara stare de spirit. El este bolnav, halucineaza si spune niste lucruri pe care si le-a imaginat numai, dar nu le-ar fi si facut”!
Cert este ca ADN-ul lui este identificat pe imbracamintea lui Marie-Agnes Bedot, precum si sub unchiile victimei, ca de-altfel si cazul lui Maria-Judite (Edith) Araujo!
In urma depozitiei sale, Sagno este incarcerat preventiv, imediat dupa expirarea arestului sau legal de 48h00 si prezentat unui Judecator de Instructie care il inculpa pentru talharirea, violarea si ucidarea celor doua femei.
In timpul procesului sau pe 23 februarie 2012, David Sagno (condamnat la 30 de ani recluziune criminala, cu o perioada de siguranta de 2/3 din pedeapsa, pedeapsa maxima in executare, de catre Juriul Popular Hauts de Seine de la Nanterre, desi Avocatul general al acuzarii Philippe Courroye, reprezentand Ministerul Public a soliciatat inchisoarea pe viata cu 22 de ani perioada de siguranta!), acesta marturisea in legatura cu prima sa victima, Marie-Agnes Bedot: „Eram singur in acea dimineata. In cursul noptii am baut foarte mult. Am intalnit aceasta femeie pe pod si am depasit-o, gandindu-ma ca trebuie sa-mi serveasca de ritual magic. Simtean nevoia sa ucid (...). Nu exista niciun alt motiv. (...). Ea avea parul tuns scurt si atunci cand coboram treptele scarii i-am luat geanta fortat, am scos cutitul si i-am pus la abdomen. (...). Dupa ce m-am asigurat ca nu ne vede nimeni, am infipt cutitul (de bucatarie) in abdomen de mai multe ori si am ucis-o, dupa care i-am furat lucrurile cu cei 80€ pe care îi avea asupra ei si m-am dus la surorile de la „Charité” (organizatie caritabila) unde spalam vase. (...). Pe drum am aruncat cutitul intr-un container. Dupa masa am baut din nou foarte mult si m-am dus la cinema. Cu Doamna Araujo am procedat la fel, in aceleasi conditii si context pentru magia neagra. Nu stiam ca Marc Machin a fost condamnat, nu-l cunosteam. M-am predat pentru a fi iertat de catre familia mea, de catre familiile victimelor. (...). Prezint scuzele mele lui Marc Machin”!
Dupa o scurta pauza adauga: „M-am trezit si imi spuneam ca trebuie sa ucid pe cineva. Un fel de sacrificiu uman. Pentru dobandirea unei forte care sa-mi permita sa realizez proiectele mele. Am auzit-o tusind (pe Marie-Agnes Bedot). Am inteles acest lucru ca un semn. Am lasat-o sa ma depaseasca pe podul Neuilly. Stiam ca putin mai departe urmeaza o scara cu trepte (care coboara in parc). Cand a ajuns acolo m-am aruncat peste ea (dupa ce m-am asigurat ca nu ne vede nimeni) si am facut sa se rostogoleasca pe trepte. La baza scarii am inceput sa o lovesc cu cutitul. (...). Aspiram la ceva. Auzeam o voce care imi spunea: fa-o. Nu puteam sa ma opresc. Timpul a trecut. Unele evenimente s-au derulat lent, altele rapid. Astazi, acestea le vad ca niste flashes-uri. Victima imi spunea ca are copii, eu nu am ascultat-o. Eram intr-o stare de torpoare (stare de amortire generala fizica si psihica insotita cel mai des de momente de atipire). Incapabil de mila. (...)”.
Cele doua „monologuri” ale lui Sagno (mentionate in procesele sale verbale), chiar daca nu sunt contradictorii, ele nu se completeaza decat rar.
Ele sunt destul de confuze, ceea ce pune in evidenta faptul ca omul avea si halucinatii, printre altele, datorita cantitatii mari de acool ingurgitat inainte de crimele sale.
Intr-un proces verbal la care am avut acces (si care sta la baza unei expertize psihiatrice), Sagno se descrie in felul urmator: „Inainte ma simteam, prost. (...). Un ordinar, sensibil. Imi era frica de lume. Aveam nevoie sa-mi construiesc o imagine a unui personaj puternic. (...). Dan Khan-Aka. Un personaj puternic si orgolios. Care se revanseaza in viata. Dan: pentru unul dintre cele 12 triburi din Israel; Khan: de la Gengis Khan (1206 – 1227, fondatorul Imperiului turco-mongol, cel mai vast imperiu al tuturor timpurilor) si Aka: simultan numele unui trib asiatic si a unui trib african. In 1998 am citit intr-un magazin istoria unui ucigas pasionat de numeralogie. Mi-am creat propriul meu cod. Trebuia recreat numarul 88 (Prin viol, cred!). Am lins sangele de pe treptele scarii cu scopul de a deveni puternic.” (Halucinant, nu?! Un psihopat in toata regula.)
In ciuda faptului ca avocatul sau pleda in favoarea „dementei”, la intrebarea Avocatului general al acuzarii (Ministerul Public), Procurorul Republicii Philippe Courroye (care mentiona in rechizitoriul sau ca: „Inculpatului i-a placut. El a consumat victimele sale, le-a absorbit si vampirizat atat la propriu cat si la figurat”) : „Domnule Sagno, va considerati un individ periculos?” Acesta i-a raspuns fara ezitare: „Ah, Da! Intotdeauna am revendicat premeditarea”!
Ca si avocatii partii civile, avocatul lui David Sagno, Berenger Torigné, a estimat ca acesta era responsabil de actele sale, cu toate ca alterarea discernamantului sau a fost mentionat in procesul verbal psihiatric al inculpatului.
Acesta pledand „dementa” (ca circumstanta atenuanta!) pentru clientul sau ca generator al pulsiunii distructoare a reusit sa reduca pedeapsa de inchisoare pe viata (cu o perioada de siguranta de 22 de ani), solicitata de catre Avocatul general al acuzarii (Ministerul Public) Philippe Courroye, la numai una cu executare maxima (de 30 de ani, cu o perioada de siguranta de 2/3 din pedeapsa), ceea ce nu este putin.
Poate fi considerat in materie de asasinate, chiar si o victorie! (A se vedea si si ciclul de articole ale autorului pe aceasta tematica: http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42413-condamnat-la-inchisoare-pe-viata.html; http://www.necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42767-rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de-inchisoare.html; http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42690-detinut-de-profesie.html;http://www.necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42265-padurarul-din-ardennes.html; http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42733-giscard-d-estaing-si-condamnatii-sai-la-moarte.html; http://www.necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42718-txaimetristul-groazei.html;http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42484-sacalii.html; http://www.necenzuratmm.ro/justitie/42514-justitia-romana-incotro-catre-modelul-inchizitorial-incizitoriu-al-justitiei-franceze.html; http://www.necenzuratmm.ro/ancheta-necenzurata/42600-o-posibila-reforma-a-justitiei-franceze-o-reforma-fara-forma-si-fara-fond.html)
Pentru ca acest lucru inseamna ca Sagno, cel putin teoretic, inainte de a implini al sasealea deceniu de exista poate fi liber.
Din nou printre noi!
In sfarsit, intrebat daca are ceva de adaugat, Marc Machin i-a raspuns: „Nu, in sfarsit, nimic. Ii multumesc pentru faptul ca s-a predat (s-a constituit prozonier) si ca isi asuma responsabilitatea. Ii doresc, curaj in timpul detentiei sale!”
Daca in 2001, pe vremea cand Marc Machin a fost arestat, fiind la inceputul carierei mele de jurnalist de investigatie, nu dispuneam de contacte suficiente in mediul politienesc-judecatoresc pentru a-i consulta dosarul, in martie 2008, cand el a fost redeschis pentru a-l „integra” pe David Sagno, aveam deja destule „indic”-uri (in toate structurile si serviciile PP) pentru a putea ajunge in posesia unor documente care m-au ajutat sa inteleg „mecanismul” care a generat eroarea juridica (judiciara) in cazul lui Marc Machin.
Astfel, am descoperit o serie de incoerente si detalii necunoscute publicului in cadrul anchetei facute de catre Thierry Bellancourt, ceea ce a favorizat condamnarea acestuia, in ciuda faptului ca era nevinovat.
In sfarsit, dupa exact 6 ani si 4 luni, in urma autodenuntarii lui David Sagno in noaptea de 3 catre 4 martie 2008, la indemnul avocatului sau Louis Balling, sustinut si de catre Avocatul general la Curtea de Apel de la Versailles si Procurorul Republicii de la Nanterre (azi, la Paris), Philippe Courroye (fost celebru Judecator de Instructie specializat in crime economico-finabciare politice la Tribunalul de Inalta Instanta de la Lyon de unde este si originar), pe 27 martie, Marc Machin depune o cerere de revizuire a procesului sau, care pe 28 martie, Rachida Dati (pe atunci Ministrul de Justitie) transmite Comisiei de Revizuire a Condamnarilor Penale. (A se vedea si http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2012/12/le-juge-dinstruction-entre-le-mit-et-la.html).
Ca urmare, desi pe 1 iulie 2008 i se suspenda executarea pedepsei, acesta nu este eliberat decat pe 7 octombrie 2008 din Penitenciarul Rouen (adica, dupa 6 ani si 10 luni), cum avea inca de executat o pedeapsa suplimentara de patru luni pentru agresarea (fizica) a unui gardian in iunie.
Pedeapsa lui insa este anulata („casata”) numai pe 13 aprilie 2010 de catre Curtea de Revizuire a Condamnarilor Penale (statuand ca o Curte de Casatie), care insa nu-l achita (dupa cum era de asteptat!): „avand in vedere ca ea nu se afla in posesia tuturor elementelor din dosar pentru a-l declara nevinovat pe acesta” si il va trimite in fata Curtii cu Jurati (Juriul Popular) de la Paris (un al treilea proces, incepand din 17 decembrie) care sa-i decida soarta.
Acesta, pe 20 decembrie 2012, care dupa cum am mentionat mai sus, l-a achitat (ceea ce era mai mult decat evident, doar o formalitate juridica), adica l-a reabilitat in fata societatii civile.
La acest proces, Machin a insistat in fata Juriului Popular, pentru ca „sa fie clar”: „Eu nu am fost pe 1 decembrie de podul Neuilly, deci nu m-am intalnit nici cu victima lui David Sagno, Marie-Agnes Bedot. Nu am agresat (verbal) nici infirmiera care m-a identificat ca as fi eu cel care as fi comis crima. Nu sunt un Inger si nu sunt nici un Sfant, insa intotdeauna mi-am asumat actele comise.”
Iar tatal lui i-a sarit in aparare: „Putem fi simultan atat nevinovat cat si vinovat”.
Ceea era in acord perfect cu realitatea.
Pentru ca, intre timp, Marc Machin, care scrie si o carte despre istoria sa „Singur contra tuturor” (Editura Pascal Galodé), luni, in dupa masa zilei de 15 iunie 2009 este interpelat (in fata casei in care locuia cu tatal sau) si incarcerat preventiv, din nou, intr-un alt dosar (corectional, ce-i drept!), pentru o agresiune sexuala violenta, comisa pe 5 iunie, dupa eliberarea lui din inchisoare!
Adica, la numai opt luni dupa eliberarea lui din Penitenciarul Rouen, in iunie 2009 el se lanseaza intr-un joc de „voyeurisme pervers” gen „Marc Dorcel” (celebru producator si realizator francez de filme pornografice, nascut pe 27 martie 1934 la Paris), comitand deja o agresiune sexuala, urmata de o tentativa de viol.
In ceea ce priveste victima, este vorba de o cetateana canadiana in varsta de 35 de ani.
Dar ceva mai devreme, cu cateva zile in urma, el a comis acelasi delict si asupra a doua minore in varsta de 14 si 15 ani (numele carora nu le voi mentiona pentru a respecta confidentialitatea vietii private), in sectorul 13 la Paris, in proximitatea locuintei bunicii ei, care il gazduia, dupa eliberara lui.
Atentie!
Aici este vorba de dosare corectionale (nu criminale, din fericire!) in care evident, nu este vorba de erori judiciare!
Inainte de a-l imbarca politistii, el i-a spus lui taica-sau: „Tata, am facut o prostie”!
Cu aceasta ocazie, vom descoperi ca el ar fi comis si o agresiune (fizica, fara a deveni si sexuala!) asupra unei femei (in urma careia aceasta necesita noua zile de spitalizare) in sectorul 18 la Paris, pe 12 octombrie, adica numai la cateva zile dupa punerea lui, din nou, in libertate!
Condamnat pe 18 mai 2010 de catre Tribunalul Corectional de la Paris la trei ani de inchisoare cu executare in penitenciar, acesta declara in fata instantei: „M-au ajuns din urma vechii mei demoni, supararea si frustrarea mea au luat locul judecatii mele”!
Pus in libertate conditionata pe 4 decembrie 2011 (sub control socio-judiciar timp de cinci ani) el este „instalat” intr-un camin (social) in acest scop din sectorul 9 la Paris.
Nedand niciun semn de viata din 31 decembrie si nerespectand conditiile impuse de catre controlul caruia era supus, Marc Machin este interpelat (adevarat, fara sa fi opus rezistenta), conform mandatului de aducere emis de catre JAP (Magistrat responsabil cu executatea pedepselor) si reincarcerat pe 5 ianuarie 2012, la Inchisoare Fresnes (Departamentul Val de Marne, regiunea pariziana), de unde a si fost eliberat.
De-fapt, conform unui proces verbal al BEDJ (Brigada de Executare a Deciziilor Judiciare), el se afla in momentul interpelarii la Spitalul Saint Antoine din sectorul 12 la Paris, unde primea ingrijiri medicale ca urmare a unei altercatii in ziua precedenta.
Revenind acum la audierea lui Marc Machin in timpul arestului sau la BC al PP, in special, din 14 decembrie 2001, maiorul Denis Collas, seful BC intre 2000-2002, in a doua zi a procesului lui Sagno, recunoaste in fata Procurorului Republicii de la Nanterre, Philippe Courroye (care la proces reprezenta Ministrul Public in calitate de Avocat general al acuzarii), ca fara marturia infirmierei (destul de incoerenta, de-altfel, cum am mentionat mai sus!), niciodata nu l-ar fi interpelat pe Marc Machin, pe care, cum il declara la proces, nici nu-l credea, vinovat.
Este Capitanul de Politie Olivier Chazette, care a sugerat acestuia sa faca apel la Jean-Claude Mules, analistul criminal, care l-a facut pe Marc Machin sa recunoasca o crima pe care acesta nu a comis-o.
Conform unui proces verbal, in urma unei discutii „neoficiale” cu Jean-Claude Mules, in celula lui Marc Machin, acesta a declarat ca s-ar fi trezit langa corpul victimei cu un cutit in mana imbibat cu sangele victimei, la „sugestia” acestuia, care in fata Curtii a declarat ca si-a facut treaba constincios si cinstit pentru a descoperi adevarul si ca obiectivul lui era sa obtina o marturie din partea lui Machin, solicitata de catre superiorii sai ierarhici.
In fond, acesta profitand de „calitatea” de toxicoman si alcoolic a lui Marc Machin, care nu-si mai aducea aminte de cele intamplate, a facut o puternica presiune psihologica asupa lui, convingandu-l sa-si recunoasca fapta (necomisa!) pentru a putea „beneficia” de o ucidere din culpa (accidentala), sanctionata de CPF cu o pedeapsa intre trei si cinci ani de inchisoare.
In acest proces verbal Marc Machin afirma cam in felul urmator:„La un moment dat ma trezesc (...). Am cutitul in mana cu lama deschisa (deci ar fi fost un fel de briceag mare si nu un cutit de bucatarie asa cum il descria David Sagno in depozitia sa!) si vad la picioarele mele o balta de sange. O femeie era alungita langa mine care nu mai misca. Vad treptele (...). Sunt constient de raul pe care l-am facut (comis), as vrea sa ma scuz” (sa cer iertare)!
In ceea ce il priveste pe Mules, aceasta neaga cu vehementa ca el ar fi autorul moral al acestei declaratii a lui Machin.
Alte documente aflate insa in dosarul lui Machin, in special, „autobiografia” sa, pun in evidenta faptul ca el putea fi manipulat cu usurinta, avand in vedere ca existau o serie de „coincidente” in viata lui care puteau face din el un „vinovat ideal”!
Cunoscut autoritatilor politienesti pentru diverse delicte, mai mult sau mai putin grave (corectionale sau criminale: furt, agresiuni sexuale, viol, degradare de bunuri materiale, deteriorare de monumente, violenta cu arma de foc, violenta contra autoritatilor publice), Marc Machin, este fiul lui Martine si Marc (politist la ordinea publica), care vor divorta datorita unui „echilibru familial fragil”.
Cum el nu se va regla pe cale amiabila el si cele doua surori ale sale vor fi plasate prin intermediul organismelor de ocrotire al copilului in familii adoptive, ceea ce il va marca pentru totdeauna si nu in sensul bun al cuvantului.
In aceasta perioada cand traia in sanul familia Thomas, este victima unor abuzuri sexuale din parte unui alt copil aflat deasemenea in custodia acestei familii.
Din acest motiv, incepand din 1990, bunicii sai il iau la ei pentru a se putea ocupa „de aproape” de educatia lui.
Din pacate insa, moartea mamei sale in 1991, precum si a bunicii in 1994, il determina pe bunicul sau „sa-l expedieze” pe Marc la tatal lui, fiul lui, la Paris, pe cand acesta avea numai 13 ani.
Aici, din cauza unui anturaj deloc favorabil (necorespunzator), Marc Machin ia contact cu delincventa juvenila pariziana: drogurile, alcoolul, furtul de etalaj (din magazine), violenta urbana, etc.
In martie 2000, cand fumeaza deja 15-20 shituri pe zi se „lanseaza” in „prostii”, dupa cum mentioneaza.
Pe 13 a lunii, pe atunci in varsta de 17 ani, drogat si „bine afumat”, la Gara Saint Lazaire (statie de metrou al Metropolitanului parizian), pune ochii pe o tanra sexy in varsta de 40 de ani, pe care o insoteste pana la statia Suresnes si o urmareste pana la imobilul in care aceasta locuia.
Apoi, penetreaza in holul cladirii si o aboreaza „poiticos” : „Aveti cumva o tigara?”.
In timp ce aceasta îi ofera una cu „amabilitate”, el îi raspunde cu aceasi amabilitate: „Vreau sa va sug (ling) pisicuta (pasarica)”, dupa care o agreseaza verbal, o palmuieste, îi rupe hainele si o violeaza fara nicio ezitare.
In ianuarie 2001, aceasi impulsiune si acelasi mod operatoar!
Intr-un café-bar, dupa ce se „usureaza la toaleta”, in timp ce isi spala mainile pune ochii pe o femeie cu „fusta scurta si camasa deschisa la nivelul sanilor”!
Si a trecut la act, trecand dincolo de „linia rosie”!
Dupa viol se simtea atat de prost (moraliceste!) ca promitea ca niciodata nu va mai face asa ceva.
Din pacate insa, cele intamplate erau doar „debutul” sau, pentru ca ceea ce s-a intamplat ulterior, incepand cu 1 decembrie al aceluiasi an, cunoastem cu detalii.
Mai exista si o alta incoerenta interesanta in dosar!
Intr-un alt proces verbal, Machin descrie victima cu „fata in sus”, in realitate ea era cu „fata in jos”, ceea ce „scapa” anchetatorilor!
In sfarsit, atunci insa cand el isi da seama ca i s-a intins o cursa, el se va retracta dar fi deja prea tarziu.
Astazi (dupa reabilitarea lui Marc Machin!), Nathalie Ganier-Raymond, avocatul familiei Bedot, recunoaste „lacunele” instructiei, insa pentru ea chiar daca culpabilitatea lui Marc Machin poate fi pusa la indoiala, prezenta lui de la locul crimei nu poate fi exclusa.
In ceea ce il priveste pe Sagno, el putea sa fi „atins” imbracamintea lui Marie-Agnes Bedot atunci cand i-a furat geanta.
Si putea sa fi fost numai atat.
Cu atat mai mult cu cat, ancheta la acea data nu a putut dovedi ca ea a fost si violata, iai Sagno nici nu a fost condamnat pentru violarea ei!
In ceea ce priveste Politia si Justitia implicate in instruirea dosarului lui Marc Machin, ea vorbeste de un „iad politist si judiciar”!
„Politistii au facut o munca de mantuiala care au facut mult rau atat inculpatului cat si partii civile (vatamate). Acest dosar pune in evidenta o serie de lucruri in privinta practicilor politienesti. Ceea ce demonstreaza, ca nu gasim decat ceea ce cautam”!
Nici avocatul lui Machin, Louis Balling nu se lasa.
Il citeaza pe tatal acestuia: „prin intermediul unei increderi perfide, i-au repetat: spune ca esti tu si nu vei fi condamnat decat la o pedepasa intre 3-5 ani. Mi-au dat voie sa-l vizitez si i-au promis ca il vor ajuta sa intre in Legiunea Straina.
Iata de ce la terminarea arestului (48h00) la sediul BC al PP, acesta a marturisit crima pe care n-a comis-o!
In realitate, nu are rost sa polemicam pe speculatiile lui Nathalie Ganier-Raymond, pentru ca cunoscand toate elementele (cel putin pe cele importante!) din dosar, astazi nu exista nicio indoiala in privinta faptului ca Marc Machin ar fi nevinovat si nici in privinta faptului ca David Sagno n-ar fi asasinul celor doua femei: Marie-Agnes Bedot si Maria-Judite (Judith) Araujo!
Pentru mine acest dosar este inchis si clasat definitiv.
In plus, sunt ferm convins ca daca n-ar fi existat depozitia infirmierei (cu foarte multe inexatitati, de-altfel!), elementul acuzator principal, care l-a intalnit pe Marc Machin departe de locul dramei (la cca 200 m!), sigur, acesta nu ar fi fost nici arestat si nici anchetat ulterior!
Cu atat mai putin, condamnat!
Cu acest punct de vedere al meu este de acord si Comisarul Denis Collas, pe atunci responsabilul cu ancheta.
Un alt document important este cel in care este consemnata declaratia lui Marc Machin „extras” din celula pentru a participa la Nanterre la procesul lui David Sagno pe 23 februarie 2012 (stiind ca pe 5 ianuarie 2012 el a fost arestat si reincarcerat la Centrul Penitenciar Fresnes datorita nerespectarii controlului socio-judiciar): „Eram in incapacitatea de a proba nnevinovatia mea. Tremuram ca o foaie de hartie, aveam 19 ani. Eram foarte tanar, imatur, foarte sensibil”. Nu mi-am dat seama de gavitatea consecintelor depozitiei mele. (...). M-a luat (Jean-Claude Mules) de-o parte, mi-a oferit o cicolata calda, un pachet de tigari si mi-a spus: du-te si usureaza-ti constinta. (...). Tu esti fiu de politist (gardian al Pacii, subofiter responsabil cu ordinea publica), noi stim ca n-ai vrut sa ucizi aceasta femeie (Doamna), vom incerca sa aranjam sa para o omucidere involuntara si te vom pistona cu Legeiunea Straina (visul lui Machin!), nu vei face mai mult de 5-6 ani de inchisoare”. (...). Am fost complet debusolat, m-am gandit ca isi vor da seama ca sunt nevinovat. (...). Dupa testul ADN practicat am crezut ca ma vor lasa sa plec acasa. (...). Am fost inchis sapte ani degeaba. Eu nu critc nici Politia si nici Justitia, dar consider ca trebuie puse intrebari in legatura cu functionarea procedurilor judiciare ”!
Este mare pacat insa ca „manipulatorul” nu au putut fi tras la raspundere!
Luat la intrebari de catre superiorii sai, Mules a dat urmatoarea replica (consemnata intr-un proces verbal): „Glumiti. El ar fi putut fi prezent la locul crimei. Si daca era prezent, uitati-va ce spune Codul Penal (CP) francez: neacordare de asistenta unei persoane aflate in pericol (de moarte), nedenuntare al unei crime”!
Insa, in majoritatea anchetelor in Franta, in care sunt investigate crime de sange utilizarea presiunii psihologice asupra arestatului pentru a-si recunoaste fapta (indiferent daca a comis-o sau nu!), este un „sport national”.
Cu alte cuvinte, este o metoda utilizata curent, in toate serviciile politienesti de investigatie criminala sau ale Jandarmeriei Nationale, pe intreg teritoriul national!
In ceea ce il priveste pe Marc Machin, liber momentan (inca!), cu ocazia achitarii lui pe 20 decembrie 2012, exclama: ”Sunt plin de energie pozitiva, sunt reabilitat, mi-am recuperat demnitatea”!
Astazi el incearca sa se califice (sau sa-si gaseasca de lucru!) in domeniul constructiilor, iar cu ajutorul indemnizatiei sale (pentru daune materiale si morale) din partea CNRDP (Comisia de Nationala de Indemnizare) spera sa poata rupa definitiv cu trecutul sau de delincvent si in special, cu cel de agresor sexual si violator.
COMENTARIUL AUTORULUI
Consultand dosarul lui Sagno, nu am convingerea ferma ca acesta s-a autodenuntat autoritatilor politienesti numai datorita mustrarilor sale de constinta care l-au obsedat de-a lungul anilor, asa cum este mentionat in procesele verbale intocmite de catre expertii psihiatri in dosarul sau criminal.
Daca tinem cont de faptul ca el si-a comis crimele sale atroce in 2001, respectiv, 2002 (la un interval de numai cateva luni!), nici inainte si nici dupa, iar ulterior, practic s-a „recalificat” si s-a retras din activitatea sa de violator-criminal (avand in vedere faptul ca pana pe 3 martie nopatea 2008, nu a mai comis alte violuri sau crime, adica timp de aproape sase ani), in ciuda faptului ca era un psihopat „sarit de fix”, el nu s-ar fi autoacuzat daca ar fi reusit sa-si atinga obiectivul sau: sa devina un Dan Khan-Aka!
Cert, individul este autorul crimelor de pe podul Neuilly, dar simultan el este si un om al strazii (SDF, fara adapost, fara domiciliu), fara calificare, neintegrat social, fara bani, neindemnizat de catre serviciile sociale, fara nicio sursa de existenta, fara niciun viitor!
„Un gunoi social”!
Un om care a esuat in viata pe toate planurile, fara posibilitatea de a deveni util, vreodata, societatii.
Un om condamnat deja de soarta la „ratacire” pe viata printre semenii sai, pana la sfarsitul zilelor sale!
Un om care s-a saturat de modul in care traia, de mizeria umana care il inconjura (de-fapt ceea ce il facea sadic si razbunator contra semenilor sai!) pentru care, marturisirea si apoi inchisoarea erau un fel de „mantuire”!
Un om care in inchisoare, va dispune de un adapost „confortabil”: casa si masa, un pat si caldura, precum si de o viata „normala”, devenid „liber” sa cugeteze la cele ce a facut, cel putin timp de doua decenii!
Mai grav este insa faptul ca atunci cand el va fi repus in libertate „reala”, poate deveni un adevarat pericol public, mai rau ca inainte (daca nu va fi ingrijit si incadrat si supravegheat din punct de vedere psiho-juridic), pentru ca varsta lui i-ar permite acest lucru.
Cu atat mai mult cu cat dupa un lung sejur in inchisoare, el ve deveni, cert, un „institutionalizat”, iar ulterior, in libertatea sa reala, un nou om al strazii, un om al nimanui, un om tot fara niciun viitor, pe care societatea nu-l va ierta niciodata!
Chiar daca isi va executa integral pedeapsa la care a fost condamnat (adica 30 de ani!) si chiar daca va fi in detentie un detinut model.
Este de remarcat si faptul ca daca acest individ nu s-ar fi autodenuntat, crimele de pe podul Neuilly nu ar fi fost elucidate niciodata.
Pentru ca au trecut multi ani de atunci fara ca autoritatile politienesti sa aiba vreo pista, iar autorul lor s-a „retras din activitate”!
Este pentru prima (si singura!) oara in intreaga istorie criminala a Frantei, ca dupa atata timp si in acest fel are loc o autodenuntare, care sa permita reabilitarea sociala a unui condamnat pe nedrept, a unui nevinovat, care a executat deja o lunga pedeapsa privata de libertate.
Si care altfel, nu ar fi avut niciodata vreo sansa pentru a fi disculpat.
Din acest punct de vedere, Marc Machin a avut parte de mai mult noroc decat Abdelkader Azzimani si Abderrahim El-Jabri, doi tineri de origine magrebina (marocani), arestati, incarcerati si condamnati in 2003, in prima instanta, fiecare, la 20 de ani de recluziune criminala (pedeapsa confirmata si in apel in 2004!), iar astazi isi executa pedepsele lor in libertate conditionata (sub control judiciar, dupa eliberarea lor din inchisoare) la aproape 1.000 de km departare, unul de celalalt..., pentru asasinarea (cu 108 lovituri de cutit!), in ziua de 21 decembrie 1997, a unui dealer, Abdelaziz Jilal (cunoscut si sub numele de „Azouz”), pe un drum (poteca) de tara la o iesire din Lunel (Departamentul Hérault, Regiunea Languedoc-Roussillon).
Insa, in septembrie 2010, amprentele genetice (ADN) colectate (prelevate) de la locul crimei cu 13 ani in urma sunt introduse in FNEAG(Fisierul National al Amprentelor Genetice, un fisier comun Politiei Nationale si Jandarmeriei Nationale, creat prin legea Guigou pe 18 iunie 1998).
Unele dintre ele, identificate pe oglinda retrovizoare, pe portiera, precum si pe sosetele victimei, conduc la alti suspecti, arestati pe 14 martie 2011: la Michel Boulma, din Saint-Laurent-d'Aigouze, in varsta de 30 de ani, muncitor necalificat (condamnat cu putin timp in urma pentru trafic de stupefiante), care si recunoaste: „Intotdeauna am asteptat sa vina jandarmii sa ma ia la intrebari, avand in vedere faptul ca datorita unei taieturi la nivelul degetelor, sangele meu se afla pe portiera masinii lui Azouz”, respectiv, la Bouziane Helaili, in varsta de 32 de ani (tatal a doi copii), Directorul Centului de Agrement din Lunel „Léo Lagrange”, pe care acesta din urma il acuza c-ar fi fost principalul vinovat, care, culmea, se pare ca i-ar fi si ajutat pe copii lui Azzimani, in timpul detentiei acestuia, cum ei frecventau des centrul de agrement.
Astfel, pe 18 iunie 2012, la ora 14h00, cei doi au trecut in fata Comisiei de Revizuire a Condamnarilor Penale a Curtii de Casatie, prezidata de catre Monique Valdès-Boulouque, ceea ce reprezinta un prim pas catre „achitare” dupa 15 ani de „maraton judiciar”, iar aceasta a decis transmiterea „istorica” a cererii, pe 2 iulie, Curtii de Revizuire a Condamnarillor Penalale. (A se vedea si articolul autorului legat de acest subiect: "Lunel": http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42791-lunel.html). In sfarsit, Marc Machin (care nu a fost nici „Inger” si nici „Sfant”, dupa spusele lui!) este mult mai norocos si decat Dany Leprince, un alt nevinovat (un tata de familie care a dus si o viata exemplara, onest, muncitor, respectuos, care niciodata nu a facut rau nimanui), condamnat definitiv la inchisoare pe viata cu o perioada de siguranta de 22 de ani pentru o cuadrupla crima (comisa pe 4 septembrie 1994), intr-un proces prost organizat, care debuteaza pe 11 decembrie 1997, in urma unei anchete plina de contradictii si incoerente, intr-un dosar in care nu a existat nicio proba materiala fiabila!
El este eliberat (conditionat, cu bratara electronica timp de un an si sub control judiciar pana la executarea intregii perioade de siguranta) anul trecut, pe 19 octombrie 2012 (in urma acordarii acesteia pe 10 octombrie de catre TAP-JAP), dupa 18 ani de recluziune criminala, din care 17 efectuati in penitenciare de maxima siguranta (datorita interventiei societatii civile, printre care si a autorului acestui articol, care, printre multiplele sale articole consacrate acestuia a pus in evidenta si nevinovatia lui „din punct de vedere matematic” si a adresat in acest sens si o Scrisoare deschisa, actualului Presedinte al Frantei Francois Hollande).
Din pacate, lui Dany Leprince autoritatile judiciare competente (Curtea de Revizuire a Condamnarilor Penale) au refuzat revizuirea procesului sau, dupa ce pe 8 iulie 2010, in urma sesizarii acesteia de catre Comisia de Revizuire, Curtea de Casatie anuleaza pedepsa si il pune in libertate (consideradu-l „probabil” nevinovat!), pentru ca aceasi Curte, pe 6 aprilie 2011 sa-l reincarcereze, cu mentiunea ca nu exista in fond si la urma urmei elemente noi in dosarul acestuia (necunoscute la data procesului sau din 1997) care sa-l disculpe. (A se vedea si articolele autorului legate de Dosarul Criminal Dany Leprince: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/01/thomas-csinta-dosarul-criminal-dany.html; http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/41220-libertatea-sub-sechestru-electronic.html).
Si drama pe care acest nevinovat traieste, actualmente, „intr-o libertate sub sechestru” nu se opreste aici!
Pe 5 octombrie 2011, Nicoolas Sarkozy (pe atunci Presedinte al Republicii Franceze) refuza gratierea lui, dar din fericire, pe 19 aprilie 2012, TAP (Tribunalul responsabil cu executia condamnarilor penale) de la Melun (regiunea pariziana) îi ridica lui Dany Leprince, perioada de siguranta de 22 de ani care expira in 2017.
Batalia lui insa pentru recunoasterea nevinovatiei sale, pentru reabilitarea lui in fata societatii civile (si care nu va fi un proces de scurta durata!), cu participarea noastra, a tuturor celor care l-am sustinut de-a lungul anilor in toata perioada lui de detentie (si in special a lui Béatrice Leprince, medic-anestezist, cea de-a doua sotie a lui), este in curs de derulare (desfasurare).
Merita sa mentionam aici si faptul ca anularea unei sentinte judecatoresti in procedura penala criminala este o decizie exceptionala.
Anual, cca 140-150 de condamnati sesizeaza Curtea de Revizuire a Condamnarilor Penale pentru invalidarea condamnarilor lor.
In medie, numai 1% reusesc!
Din 1989, de cand a fonst instaurata noua procedura, numai patru mari dosare criminale au fost rejudecate.
Pentru a ajunge in fata Curtii de Revizuire a Condamnarilor Penale, trebuie sesizata Comisia de Revizuire a Condamnarilor Penale, care transmite Curtii cererea condamnatului, daca o considera justificata!
Acest lucru inseamna practic, aparitia unui „element nou” in dosarul lui care nu a fost cunoscut autoritatilor judiciare in timpul procesului si care l-ar putea disculpa.
Fie se dovedeste faptul ca actul criminal nu a avut loc, fie ca martoul (martorii) la proces era(u) fals(i)!
In sfarsit, fie apar noi probe materiale in dosar in favoarea inculpatului, fie, doua persoane (sau mai multe!) sunt condamnate pentru aceasi crima!
In cazul afirmativ a Comisiei de Revizuire, aceasta transmite dosarul condamnatului, Curtii de Revizuire (care statueaza ca o Curte de Casatie) si poate proceda in doua moduri diferite: fie sa anuleze sentinta condamnatului si sa-l achite, adica sa-l reabiliteze, automat (ceea ce nu s-a intamplat niciodata), fie sa anuleze sentinta la care a fost condamnata inculpatul si sa-l trimita pe acesta in fata unui nou Juriu Popular (Curte cu Jurati), pentru a fi rejudecat, in cadrul unui nou proces (procedura clasica).
In majoritatea cazurilor (din cele cateva, foarte putine la numar!), in cadrul procesului de rejudecare, condamnatul este achitat si reabilitat (cazul lui Marc Machin).
Exista si cazuri in carte Curtea sa-l gaseasca din nou vinovat pe condamnat si sa-l condamne din nou, in general la aceasi pedeapsa (sau la una chiar mai severa).
Este cazul lui Patrick Dils, achitat si eliberat in 2002 (a se vedea si articolele autorului: http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2011/01/affaire-dils.html; http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42733-giscard-d-estaing-si-condamnatii-sai-la-moarte.html), dupa aproape 16 de detentie, pentru uciderea in 1986 a doi copii (Cyril Beining si Alexandre Beckrih), in Departamentul Moselle (Estul Frantei), iar ulterior, indemnizat cu 1 Milion de € (cea mai mare suma acordata unui condamnat pe nedrept de catre Comisia Nationala de Indemnizare)!
In 1989 el este condamnat la recluziune criminala pe viata.
Pe 21 aprilie 2001, Curtea de Revizuire îi anuleaza pedeapsa!
Iar pe 29 iunie in cadrul procesului sau de revizuire procesului (datorita unor probe de ADN care il disculpau!), el este din nou condamnat la aceasi pedepasa (cu eliminarea celor 22 de ani de perioada de siguranta din sentinta de condamnare!).
Probabil ca Instanta, prin eliminarea din sentinta a perioadei de siguranta (PS), a avut in vedere faptul ca in scurt timp (dupa 18 ani!),Patrick Dils va fi conditionabil (ca de-altfel si Dany Leprince!), deci nu mai are niciun rost sa „se incurce” cu o noua ancheta, care era si laboriasa si complexa!
In plus si „prafuita”!
Doar in urma apelului facut la aceasta sentinta, el va fi achitat si reabilitat, intr-un al treilea proces, pe 24 aprilie 2002.
Din 1989, aproape 3.000 de condamnati au solicitat revizuirea condamnarilor lor.
Comisia de Revizuire a estimat insa ca numai 75 dintre ei, merita atentia, deci numai dosarele lor au fost inaintate Curtii de Revizuire a Condamnarilor Penale (CRCP).
Alte cazuri celebre ca Seznec (a se vedea si articolul autorului: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/reabilitarea-respinsa-lui-seznec.html), Turquin(a se vedea si articolul autorului autorului: 36.%20308-8-2006%20%28Crima%20fara%20cadvaru%2C%20fara%20mobil%2C%2...) sau Raddat (a se vedea si articolul autorului: http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2011/03/affaire-ommar-raddad.html) Dominicisau Missi Thienot, au fost respinse.
Gaston Dominici (22 ianuarie 1877- 4 aprilie 1965, Ospiciul Digne), acuzat de asasinarea a trei turisti englezi [Jack Drummond (biolog), sotia sa Ann si fiica lor Elizabeth (10 ani)] de catre fiul sau Gustave [(1919-1996) care indica si arma crimei] pe 5 august 1952 la Grande Terre (Departamentul Lurs, Regiunea administrativa Alpes de Haute Provence), este condamnat la moarte pe 28 noiembrie 1954 (comutata la inchisoare pe viata in 1957).
Este gratiat pe 14 iulie 1960 avand in vedere varsta sa inaintata si eliberat din inchisoare.
Vinovatia sa, in ciuda faptului ca el s-a autoacuzat in declaratia sa adresata Comisarului Sebeille pe 15 noiembrie 1953, niciodata nu a fost fomal stabilita, iar politia care a efectuat ancheta avea indoieli serioase in privinta comiterii crimelor de catre inculpat si ulterior, condamnat !
S-a vorbit aunci de crime crapuloase, de crime de razbunare si spionaj (Drummond ar fi fost agent al CIA !).
Pe 23 martie 1994 Curtea de Casatie a respins anularea condamnarii lui Dominici in urma cererii depuse la CRCP.
O noua cerere a fost depusa pe 28 februarie 1997.
La Grande Terre, ferma lui Dominici, cumparata pentru suma de 40.000 Ffr (6000 de Euro) in 1962, a fost revanduta pentru suma de 930.000 Ffr (140.000 de Euro) in 1995.
Transformata in pensiune (agroturism) in 1979, este vanduta din nou cu cei 10.000 m2 de teren, prin licitatie pentru suma de 400.000 Ffr (60.000 de
Euro) pe 4 martie 1999.
Gabriel Thiennotsi Raymond Mis, acuzati pentru asasinarea lui Louis Boistard in cursul unei actiuni de vanatoare la St-Michel en Brenne (Departamentul Indre) pe 31 decembrie 1946, au fost condamnati pe 5 iulie 1950 (in al treilea proces !) la 15 ani de munca silnica de catre Curtea cu Juriul Popular Gironde (Bordeaux), hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, alaturi de alti 6 tineri condamnati si ei intre 18 luni si 2 ani, pe baza unor marturii obtinute de catre organele anchetatoare de la ei folosind tortura !
Considerata de catre autoritatile judiciare ″eroare judiciara″, ei sunt eliberati in 1954 si totusi Curtea de Casatie a refuzat in repetate randuri (1988, 1993, 1996) cererea de revizuire a condamnarii lor depuse la CRCP in 1980, 1984, 1991, 996).
Pe 15 ianuarie a.c. o a cincea cerere depusa inca din 9 iunie 2005 a fost admisa de catre Curtea de Casatie care urmeaza sa se pronunte asupra verdict anul viitor.
Intre timp, in 2003, Gabriel Thienot a decedat.
Arestati la inceputul anului 1947 cu un grup de vanatori, toti participanti pe 31 decembrie 1946 la o actiune (sedinta) de vanatoare, Thiennot si Mis au fost judecati de trei instante judecatoresti (Curtea cu Jurati) succesiv, primele doua decizii ale lor (Indre, 24 mai 1947 si Vienne, 3 decembrie 1948) fiind anulate de catre Curtea de Casatie.
In sfarsit, CRCP din cele 75 de condamnari a anulat 45, adica, cca 1,5% dintre cereri!
Printre ele, mentionam (pe cele mai importante si mediatizate!), ale lui Marc Machin (condamnat pentru crima) si Loic Secher (condamnat pentru viol), ale caror condamnari au fost anulate pe 13 aprilie 2010.
Daca in cazul lui Marc Machin, este David Sagno care s-a autodenuntat, in cazul lui Loic Sécher, victima, Emilie Rédureau si-a retras acuzatia, afirmand ca atat in timpul anchetei cat si la proces a facut declaratii mincinoase!
Sesizata CRCP, aceasta a refuzat, intr-o prima faza, pe 29 septembrie 2008, cererea de suspendare a pedepsei luiLoic Sécher.
Incarcerat pe atunci la Inchisoarea Nantes, el a fost condamnat la 16 ani de recluziune criminala in 2003 pentru violul adolescentei Emilie Rédureau, in varsta de 13 ani.
Acest muncitor agricol, astazi, in varsta de 48 de ani, intotdeauna si-a sustinut nevinovatia.
Si lovitura de teatru !
La sarsitul lunii aprilie, intr-o scrisoare adresata parchetului, victima, astazi, ajunsa la majorat il disculpa pe condamnat, afirmand ca el este nevinovat si ca ″ea nu mai suporta ca sa-l stie pe el in inchisoare″ („Efectul” Machin-Snago).
Desi CRCP considera pe de o parte ca a aparut un „element nou„ in dosar deci redeschiderea lui este oportuna, pe de alta parte tot ea ne comunica faptul ca „numai o scrisoare de retractare a actului criminal din partea victimei nu este suficienta pentru a justifica suspendarea executiei unei pedepse„.
Scandalul debuteaza in comuna La Chapelle Saint Sauveur (Departamentul Loire-Atlantique, Regiunea administrativa Pays de la Loire, vestul Frantei) in anul 2000.
O adolescenta, Emilie Rédureau, atunci in varsta de 13 ani si jumatate, eleva la scoala generala din localitate, este surprinsa de catre unul dintre profesorii ei cu o compunere ciudata.
Considerata „fragila„ din punct de vedere psihic, ea face sistematic obiectul unei supravegheri psihologioce, iar in urma unui anchete profesorale (al dirigintelui) ea divulga un secret teribil, afirmand ca a fost sexual agresat, apoi violat (cu lux de amanunte !) de catre un muncitor agricol, pe atunci in varsta de 35 de ani, un apropiat al familiei.
Semnalmentele lui corespund cu cele ale lui Loic Sécher.
Arestat si inculpat acesta neaga tot, dar psihiatrii, experti de pe langa tribunal, care se intretin cu adolescenta considera marturia ei „credibila„!
In concluzie, Sécher este incarcerat si condamnat de catre Curtea Populara cu Jurati de Loire Atlantique (Nantes) pe 12 decembrie 2003, proces la care el compare „liber„ (fiind in libertate provizorie sub control judiciar), senin si increzator in victoria lui.
Si totusi, Curtea il gaseste vinovat si il condamna la 16 ani de recluziune criminala!
In plus si la o amenda penala de 364.250 Euro.
Pedeapsa lui este confirmata anul viitor si de catre Curtea de Apel, respectiv, de catre Curtea de Casatie.
De atunci, un comitet de sustinere format din 200 de aderenti s-a format in jurul lui care l-au considerat si il considera nevinovat, vizitand sistematic in Centrul de Detentie de la Nantes.
Interesant este insa in acest dosar faptul ca acuzatia s-a bazat numai pe declaratia adolescentei !
Niciun element material.
Nici macar analiza minutioasa in laborator a masinii inculpatului in care ar fi avut loc violul nu i-a fost defavorabila !
Mai mult, niciodata victima nu a fost confruntata cu agresorul ei in timpul instructiei!
Pe atunci in varsta de 22 de ani, in urma scrisorii adresate parchetului, ea fost din nou consultata de catre psihiatrii experti, care desi recunosc ca ea se afla intr-o mare dificultate psihologica, este sigura de ceea ce afirma in scrisoare si este perfect responsabila de actul sau.
Un esec total !
Comisia a estimat conform celor declarate de catre avocatul condamnatului, Yann Choucq, ca „trebuie facute investigatii suplimentare„, scrisoarea de retractare a victimei nefiind „suficienta„ ca „element nou„ pentru revizuirea procesului inculpatului, Loic Secher.
In concluzie, „cererea de revizuire a procesului este prematura„ ne-a declarat Gilles Lucazeau, reprezentand Ministerul Public.
Aceasta hotarare a CRCP, dupa cele declarate de catre Cecile de Oliveira, avocata victimei va face sa sufere si victima, deja „fragila din punct de vedere psihic„, care nu-si doreste altceva decat sa-l vada pe Loic Sécher liber si reabilitat !
Si Daniel Picard, co-fondatorul comitetului de sustinere a lui Loic Secher este deceptionat pentru decizia Comisiei, avand in vedere faptul ca dosarul acestuia este „vid”.
Loic Secher ca si Marc Machin (al saptelea, respectiv, al optulea condamnat din istoria criminalitatii franceze dupa 1945 care in urma revizuirii proceselor lor au fost achitati!), era pe atunci vinovatul ideal !
Pe de-o parte, pentru ca traia singur, cu o ambiguitate in ceea ce priveste sexualitatea sa, iar pe de alta parte pentru ca era un marginalizat social, fiind somer, dupa cum remarca Jean-Pierre Chesne, membru al Comitetului de sustinere a lui Loic Secher.
In sfarsit, la insistentele avocatului sau cu sprijinul lui Emilie, o noua cerere facuta catre Comisia de Revizuire este acceptata, iar in aprilie 2010 Curtea de Revizuire anuleaza condamnarea acestuia si ordona un nou proces.
Deci, dupa sapte ani de detentie, Loic Sécher este eliberat.
In cadrul acestui nou proces, in iunie 2011, Loic Sécher este achitat si reabilitat.
Pe 6 iulie 2012, in fata Curtii de Apel Rennes, avocatul lui Alice Cohen-Sabban, de la cabinetului celebrului avocat Dupond-Moretti, solicita daune morale si materiale in valoare de 2,4 Mil €, insa pe 25 septembrie, Curtea fixeaza suma de 797.352 € (din care 197.352,3 2€ prejudiciu material) si 600.000 € prejudiciu moral, pentru 3.872 de zile de detentie.
Mama lui Loic Sécher, Marie-Louise a fost si ea despagubita cu 50.000 € pentru prejudiciul moral care i-a cauzat incarcerarea lui Loic, iar cei doi frati ai sai, respectiv, sora lui, fiecare cu cate 30.000 €!
Instanta nu a acceptat despagubirea tatalui lui Loic Sécher, care intre timp (datorita depresiei) a decedat pe 31 martie 2011!
Insa, Cancelaria (Miniterului Justitiei) niciodata nu l-a primit pe el ca sa se scuze si acesta din urma nici nu a primit suma de 17.000 € acordata lui dupa revizuirea procesului sau ca un fel de „acont” in privinta despagubirii sale.
In ceea ce o priveste pe Emilie Rédureau, ea a fost indemnizata (ca victima!) de catre CIVI (Comisia de Indemnizare a Victimelor) cu 10.000 € in 2004, respectiv, cu inca 50.000 € in 2006, iar familia ei a fost si ea despagubita cu 25.000 €.
In cursul acestui an, probabil ca ea va fi obligata sa returneze banii obtinuti de la CIVI pe baza depozitiei sale mincinoase care a avut ca efect eroarea judiciara comisa in dosarul lui Loic Sécher.
Un alt caz deosebit de interesant, iesit din comun este cel al lui Guilherme Ventura (pe atunci, in varsta de 52 de ani), care pe 3 iulie 2003 este condamnat la zece ani de detentie criminala cu alti inculpati, in dosarul „Topaze”, un vast trafic international de stupefiante (o „prelungire” al dosarului „Océan), de canabis marocan intre Maroc si sud-estul Frantei, de maijuana mexicana intre Mexic si Franta, respectiv, de cocaina, trazitand prin Brazilia intre 1996-1998, in care au fost implicati: Francis le Belge, Antoine Cossu, Pascal Perletto, Franck Perletto, Jean-Pierre Gandebœuf, Aimé Béranger, Alain Busso, Alain Tavera, Jean-Paul Baudino, Frédéric Perlungo, Farid Berrhama, Jean-Claude Kella. (A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42690-detinut-de-profesie.html)
Dosarul instruit la Grasse (Nice-Grasse-Cannes-Antibes, Departamentul Alpes Maritimes, Regiuna administrativa Provence-Alpes-Cotes d’Azur) a fost judecat pe 9 noiembrie 2004.
Antoine Cossu a fost condamnat la 20 de ani de recluziune criminala, Jean-Pierre Gandebœuf, la 18 ani, Alain Tavera la 13 ani si Franck Perletto la 8 ani.
Insa, in 2005 Curtea de Casatie a anulat aceste sentinte.
In apel, pe 29 septembrie 2006, Juriul Popular Aix en Provence (Aix-Merseille), prezidat de catre Patrick Vogt, compus numai din magistrati (in cazuri deosebit de grave: crime politice, atente-terorism, crima organizata tentaculara, internationala, etc.), a diminuat pedepsele lui Antoine Cossu, Jean-Pierre Gandebœuf si Alain Tavera, la 18, 15, respectiv la 12 ani, in timp ce pedeapsa de opt ani pentru Franck Perletto, a reconfimat-o!
In ceea ce il priveste pe Guilherme Ventura, in apelul dosarului „Topaze”, in 2004 Curtea cu Jurati (Juriul Popular) Bouches du Rhone (Aix-Marseille) conclude ca acea parte a traficului in care ar fi fost acesta implicat, de-fapt, nici nu a... existat.
Astfel toti „complicii” sai sunt eliberati si achitati.
Dar nu si el, pentru ca el n-a facut apel la sentinta de judecata la care a fost condamnat in 2003.
In urma sesizarii Comisiei de Revizuire de catre Ventura, Curtea de Revizuire (statuand ca o Curte de Casatie), anuleaza pedeapsa la care acesta a fost condamnat, iar cu ocazia noului proces organizat, acesta fost achitat.
Insa, Ventura, a fost condamnat mai devreme pentru trafic de canabis la opt ani de inchisoare de catre Tribunalul Coretional Aix en Provence (Marseille) pe 11 iulie 2001.
Pana la eliberarea lui, el a stat tousi incarcerat timp de sapte ani.
Rida Daalouche, este condamnat pe 12 aprilie 1994 la 14 ani de recluziune criminala de catre Juriul Poplar Bouche du Rhone (Aix-Marseille), el fiind achitat pe 8 mai 1999 de catre Juriul Popular Herrault (Montpellier) un urma unui proces de revizuire a condamnarii lui.
Pe 29 mai 1991, intr-un bar din Marsilia, un traficant de heroina (Gasmi) este ucis (beregata taiata cu gatul unei butelii sparte) de catre un individ catre un tunisian care „semana” cu Rida Daalouche, in varsta de 36 de ani, el insus toxicoman, bolnav psihic (si din punct de vedere fiziologic).
Confuz in timpul interogatoriului Judecatorului de Instrucrtie, pe 12 noiembrie 1991, acesta il incarcereaza, iar pe 12 aprilie 1994, Daalouche este condamnat la 14 ani de recluziune criminala de catre Juriul Popular Bouche du Rhone (Marsilia) pentru omucidere din culpa.
In timpul detentiei sale, familia lui gaseste un certificat medical pe numele, care aduce o proba materiala certa ca atunci cand crima a avut loc, el era spitalizat intr-un centru specializat pentru o cura de dezintoxicare!
Sesizata Comisia de Revizuire a Condamnarilor Penale, pe 7 octombrie 1996, prin Frédéric Monneret, avocatul acestuia, acesta sesizeaza Camera Criminala a Curtii de Casatie (statuand ca o curte de Revizie).
Astfel, pe 26 februarie 1997, Comisia ordono suspendarea pedepsei acestuia, precum si un complement de ancheta in dosarul lui legat de certificatul medical.
Pe 27 februarie 1997, dupa aproape sasee ani de detentie (nevinovat, ca si Marc Machin!) el este pus in libertate.
Pe 23 septembrie 1998, Camera Criminala a Curtii de Casatie esamineaza dosarul lui Daalouche, pentru ca conform ordonantei din 14 octombrie 1998 sa anuleze condamnarea acestuia si il trimita in fata unui nou Juriu Popular Herrault (Montpellier) in mai 1999.
Achitat de catre acesta pe 8 mai 1999, el solicita repare pentru cei cinci ani si trei luni de inchisoare in fata CNI (Comisiei Nationale de Indemnizare), insa pe 17 august, aceasta respinge cererea sa sub motivul ca el ar fi responsabil de incarcerarea sa, cum nu a fost capabil in timpul anchetei, sa dea toate indicatiile (precise!) care sa fi permis identificarea buletinului de spitalizare utilizat pentru revizuirea procesului sau si in sfarsit, pentru achitarea lui.
Roland Agréta fost condamnat la 15 ani de recluziune criminala in 1973 de catre Juriul Popular Paris pentru complicitate la asasinarea unui garajist.
Eliberat in 1977 dupa ce a fost gratiat de catre Valéry Giscard d’Estaing (pentru ratiuni medicale), pe atunci Presedinte al Republicii Francze (1974-1981), el a reusit sa obtina revizuirea procesului sau si a fost achitat pe 25 aprilie 1985 si indemnizat de Comisia Nationala de Indemnizare cu 250.000 Ffr (37.000 €)
In timpul detentiei sale el a expediat ″prin curier clasic″ (in scrisoare !) doua falange ale degatelor sale (inelarul si degetul mic de la mana dreapta !), Ministrului de Justitie, Jean Lecanuet. (A se vedea si articolul autorului consacrat lui Roland Agrét: http://www.necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42969-roland-agret-un-simbol-al-erorilor-judiciare-de-pretutindeni.html)
Intre 1980-1984, inghitind furculite si lame de ras, facand greva foamei timp de mai mult de un an (mai exact, un an si 28 de zile), a militat diaboliceste pentru revizuirea procesului sau!
In sfarsit, impotriva refuzului de-a fi indemnizat de catre Ministerul Public, pe 10 noiembrie 2005 el si-a tras un glonte in picior (in gamba), devenind infirm, fiind obligat sa poarte un pantof ortopedic.
Ulterior a fondat Asociatia „Action Justice”, care are ca obiect de activitate sprijiniul acordat celor care sunt condamnati pe nedrept, victime ale unori erori judiciare.
Roland Agrét a avut o contributie importanta in ceea ce priveste eliberarea lui Dany Leprince, efectuand o contaancheta favorabila condamnatului (care il putea disculpa!) anexata cererii de revizuire al procesului acestuia.
Guy Mauvillian (7 decembrie 1919, La Rochelle, Charente Maritime, vestul Frantei- 27 iulie 2003 Vendée) a fost condamnat pe 27 noiembrie 1975 de catre Juriul Popular Saintes (Departamentul Charente Maritimes, Regiunea administrativa Poitou Charentes) la 18 ani de recluziune criminala pentru asasinarea unei femei in varsta.
Rejudecat si achitat in urma revizuirii procesului sau pe 19 iunie 1985 de catre Juriul Popular Gironde (Bordeaux), conform avocatului sau, Jean-Yves Dupeux, cei peste sase ani de detentie (pe nedrept!) i-au distrus demnitatea, familia si viata, fara sa fi avut puterea sa-si revina in cei 18 ani care au trecut de la rabilitarea lui.
Jean-Marie Deveaux, macelar (ucenic) in Bron-Parrily (Lyon) este condamnat la 20 de ani de recluziune criminala in 1963 de catre Juriul Popular Rhone (Lyon) pentru asasinarea pe 7 iulie 1961 a fetitei patronului sau Dominique Bessard, descoperita intr-o pivnita, injunghiata de mai multe ori, cu bestialitate, cu un cutit de bucatarie, inainte sa-i fi fost taiata catlejul (beregata).
Banuit si arestat, Jean-Marie Deveaux, la inceput isi recunoaste fapta (datorita presiunii psihologice exercitate asupra lui de catre politistii-anchetatori), dupa care se retracteaza si isi clameaza nevinovatia!
Sustinut de catre avocatul sau din oficiu, André Soulier, acesta incearca de mai multe ori de mai multe ori (insa fara succes!) sa sesiseze Curtea de Casatie, datorita unui viciu de procedura aflat in dosarul lui.
Pe 30 aprilie 1969, in sfarsit, cererea lui Deaveaux este acceptata si este Curtea cu Jurati Cote d’Or (Dijon, Regiunea administrativa Bourgogne) insarcinata pentru a rejudeca dosarul lui.
La acest proces, expertii se contrazic intre ei si cu politistii-anchetatori implicati in dosar, ceea are ca rezultat achitarea si reabilitarea lui Jean-Marie Deveaux, pe 27 septembrie 1969.
In martie CNI (Consiliul National de Indemnizatie) il indemnizeaza cu 125.000 Ffr (aproape 20.000 €) pentru peste opt ani de detentie!
Jean Deshays, docher, este acuzat in 1949 de asasinarea unui batran si de tentativa de asasinat asupra sotiei acestuia.
El isi recunoaste cele reprosate de politistii de la Pornic (Departamentul Loire Atlantique, Regiunea administrativa Pays de la Loire, nord-vestul Frantei), dar se retracteaza in ziua urmatoare.
Pe 9 decembrie 1949, Juriul Popular Loire Atlantique il condamna la 20 de ani de munca fortata.
In 1952, in urma unei dispute intr-o cafenea, Politia descopera adevaratul asasin!
Rejudecat, Jean Deshays, supranumit „condamnatul nevinovant”, a fost eliberat dupa patru ani de detentie.
Condamnarea criminalilor adevarati in 1954, permite revizuirea procesului sau si va fi achitat in cadrul unui nou proces pe 1 februarie 1955.
NOTA AUTORULUI
Printr-o eropare judiciara, se intelege o eroare comisa de catre o jurisdictie in privinta aprecierii culpabilitatii unei persoane urmarite intr-un dosar penal (sau, in rare cazuri, chiar si intr-un dosar civil).
Este de competenta autoritatii jurisdictiei ea insasi de a recunoaste sau nu o eroare judiciara.
Curtea de Revizuire a Condamnarilor Penale (CRCP) este o formatiune speciala a Camerei Criminale a Curtii (Franceze) de Casatie, insarcinata cu examinarea cererilor de revizuire a condamnarilor penale, incepand cu 1989.
Anual, in Franta, cca 150 (in medie) de cereri sesizeaza Curtea de Revizuire a Condamnarilor Penale (CRCP), pentru invalidarea (anularea) condamnarii (ramasa definitiva).
Insa, incepand din 1945 (cand aceasta posibilitate, a fost instaurata, intr-o forma moderna), CRCP, numai 8 decizii a ordonat in privinta invalidarii condamnarilor ramase definitive!
Este vorba de: Roland Agret (condamnat in 1973, reabilitat in 1985)
Monique Case (condamnata in 1965, reabilitata in 1966)
Rida Daalouche (condamnat in 1991 si 1994, reabilitat in 1999)
Jean Dehays (Condamnat in 1949, reabilitat in 1955)
Jean-Marie Devaux (condamnat in 1963, reabilitat in 1969)
Patrick Dils (condamnat in 1989, reabilitat in 2002)
Guy Mauvillain (condamnat in 1975, reabilitat in 1985)
Marc Machin (condamnat in 2001, achitat in 2012)
Loic Secher(condamnat in 2003, reabilitat in 2012)
Abdelkader Azzimani si Abderrahim El-Jabri (condamnati in 2003, in curs de reabilitare)
Articolul original cu imagini pe Investigatie Jurnalistica
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/01/podul-blestemat.html
Articolul tiparit in Ziarul Necenzurat
27.%20Podul%20blestemat%20%28Marc%20Machin%29.pdf
Articolul in Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/06/thomas-csinta-artcolul-de-investigatie.html