JAFUL DE LA CFR. Tinut sef si după ce a vândut vagoane la fier vechi!

Scris de George Lăcătus. Posted in Ancheta


EVZ poate proba faptul că George Micu, fost şef al CFR Marfă, a semnat tranzacţia de vagoane la fier vechi, la preţuri despre care inspectorii guvernamentali susţin că au adus prejudicii companiei.

În urmă cu câteva zile, George Micu, fost şef al CFR Marfă, actual director general al CFR SA, declara pentru EVZ că nu a vândut niciun vagon la fier vechi ca director al CFR Marfă. EVZ a intrat în posesia unor documente care demonstrează că George Micu ne-a minţit.

Dovezile

    Pe data de 19 aprilie 2010, din poziţia de director general adjunct tehnic, el şi-a pus semnătura pe un contract prin care CFR Marfă a vândut către SC REMARUL 16 Februarie SA 2.000 de vagoane ca fier vechi;

    Pe 12 octombrie 2010, George Micu a semnat, în calitate de director general al CFR Marfă SA, actul adiţional nr. 1 la contractul cu REMARUL 16 Februarie, prin care compania de stat a mai dat firmei private încă 350 de vagoane;
    Pe 17 martie 2011, George Micu a semnat, tot ca director general al CFR Marfă, actul adiţional nr. 2, prin care a prelungit nişte termene în favoarea REMARUL 16 Februarie;
    Pe 26 iulie 2011, George Micu a semnat al treilea act adiţional, ca director general al CFR Marfă SA, prin care compania de stat a mai dat firmei REMARUL 16 Februarie SA încă 121 de vagoane. Aşadar, semnătura lui George Micu apare pe patru acte prin care CFR Marfă a vândut vagoane unei firme private ca fier vechi.

Contractul încheiat între CFR Marfă şi REMARUL a fost controlat de inspectorii Corpului de Control al primului ministru, iar aceştia au concluzionat: "CFR Marfă nu a valorificat la maximum vagoanele casate şi vândute ca fier vechi, având ca rezultat diminuarea veniturilor".

Contract cu clauze în defavoarea companiei

În acelaşi raport, inspectorii au considerat conducerea executivă a societăţii, care era asigurată de George Micu, ca fiind răspunzătoare "pentru diminuarea veniturilor prin valorificarea vagoanelor casate şi vândute ca fier vechi".

În loc ca fosta conducere a CFR Marfă să fie trasă la răspundere, George Micu a fost avansat. Din director general adjunct a fost promovat, în iunie 2010, director general al CFR Marfă, iar în momentul de faţă este director general al CFR SA.

Sursele Evenimentului zilei susţin că actul parafat între CFR Marfă şi SC REMARUL 16 Februarie SA a avut din start clauze defavorabile companiei de stat. Unele clauze s-au referit la modul în care au fost cântărite vagoanele CFR, altele la preţul perceput pe tona de fier vechi.

Contractul iniţial viza vânzarea a 2.000 de vagoane, la 140 de euro tona. Actele adiţionale semnate de George Micu spun că CFR Marfă trebuie să mai dea firmei REMARUL încă 471 de vagoane "astfel încât să acopere cantitatea plătită în avans de către Cumpărător". Aşadar, CFR Marfă i-a dat firmei REMARUL încă 25% din numărul de vagoane stabilit iniţial.

George Micu şi-a pus semnătura ca director general al CFR Marfă pe tranzacţionarea a 471 de vagoane  către SC REMARUL 16 Februarie SA

"Este executarea unui contract anterior"

Întrebat în legătură cu contractele privind vânzarea de vagoane ca fier vechi, care au fost semnate şi de el, George Micu are o versiune proprie, originală: "Am spus că nu am vândut niciun vagon în timpul mandatului meu de director general şi răspunsul a fost de bună credinţă. La ce faceţi referire este, probabil, executarea unui contract semnat anterior, adjudecat printr-o licitaţie publică".
După ce EVZ i-a atras atenţia asupra faptului că şi-a pus semnătura şi pe contractul iniţial, ca director general adjunct tehnic, şi pe cele trei acte adiţionale, ca director general plin, acte prin care CFR Marfă i-a dat societăţii REMARUL 16 Februarie SA încă 471 de vagoane, în plus faţă de cele 2.000 stabilite iniţial, George Micu ne-a declarat: "S-a pus în aplicare un contract anterior. S-a vândut o cantitate care nu s-a realizat după primul contract. Actele adiţionale au fost încheiate pentru că nu se făcuse cantitatea iniţială, pentru care cumpărătorul plătise în avans".
Cu privire la prejudiciul produs companiei CFR Marfă SA de către acest contract împreună cu cele trei acte adiţionale, Micu a precizat: "Mie nu mi s-a adus la cunoştinţă niciun prejudiciu".

S-a vândut în pierdere

Potrivit constatărilor din Raportul de Control nr.9292/2013, cu privire la stabilirea masei totale medii pentru vagoanele aprobate la casare, inspectorii susţin că CFR Marfă a ieşit mult în pierdere în tranzacţia cu vagoane pe post de fier vechi, făcută cu SC REMARUL 16 Februarie SA. Referitor la acest contract, inspectorii spun în raportul lor: "În urma şarjării a 2.471 de vagoane a rezultat o cantitate de 33.630,406 tone. În cazul în care calculul masei estimate s-ar fi efectuat conform Notei nr. D3.1/438/2011, ţinând cont de structura fişierului de vagoane, ar fi rezultat o cantitate estimativă de 34.668,655 tone". Aşadar, inspectorii susţin că CFR Marfă a ieşit în pierdere din afacerea cu REMARUL cu 1.038,249 tone de fier.

Paguba e mult mai mare

Nota nr. D3.1/438/2011, la care au făcut trimitere inspectorii de control, se referă la o metodologie elaborată de CFR Marfă în timpul mandatului lui George Micu. Concret, prin această notă nu se mai dorea ca vagoanele să fie cântărite, cum s-a făcut în afacerea cu REMARUL 16 Februarie SA, ci fiecare vagon scos la casat să aibă o cantitate estimată în funcţie de vechime. Metodologia girată de George Micu spunea că gradul de uzură al vagoanelor poate ajunge la 35%-40%. Specialiştii în eroziunea metalelor contactaţi de EVZ au râs când au văzut concluziile metodologiei, care spuneau că fierul vagoanelor CFR Marfă se erodează cu până la 40%. "Erodarea fierului la 40% nu există. Plus că acel fier e tratat pentru a rezista în timp", susţin specialiştii. Prin urmare, modalitatea aleasă de CFR Marfă pentru vânzarea vagoanelor a fost păguboasă.

Marea familie de la CFR

Tranzacţie dintre CFR Marfă şi SC REMARUL 16 Februarie SA, privind cumpărarea a 2.000 de vagoane ca fier vechi, s-a încheiat prin intermediul Bursei Române de Mărfuri (BRM).

Toate cele trei acte adiţionale la contractul iniţial, prin care CFR Marfă a mai dat firmei REMARUL încă 471 de vagoane, au avut ca a doua semnătură din partea companiei statului pe cea a lui Victoraş Bucureanu, ca director general adjunct al CFR Marfă.

Sursele EVZ susţin că la departamentul licitaţii al BRM lucrează chiar Anca Bucureanu, nimeni alta decât soţia fostului director general adjunct al CFR Marfă, Victoraş Bucureanu.

Pe site-ul BRM, Anca Bucureanu apare ca principalul contact pe licitaţii al BRM.

Toţi într-o firmă

George Micu şi Victoraş Bucureanu sunt prieteni foarte buni. Împreună cu soţiile lor, Cornelia Lenuţa Micu şi Anca Bucureanu, au fost acţionari în firma SC Ancor B&M SRL.

În momentul de faţă, firma are alţi acţionari. Anca Bucureanu lucrează la BRM, la licitaţii publice, Victoraş Bucureanu e acţionar într-o firmă privată care are ca obiect de activitate transporturile feroviare, iar Cornelia Lenuţa Micu lucrează la Curtea de Conturi, ca auditor public extern.

Întrebat despre această firmă şi despre prietenii săi de familie, George Micu a avut un lapsus, după care i-a revenit memoria brusc: "Da, am fost împreună acţionari în firma asta, cu persoanele despre care faceţi vorbire. Din câte îmi amintesc, această firmă nu a avut deloc activitate, iar acum are alţi acţionari", a precizat George Micu.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/jaful-de-la-cfr-tinut-sef-si-dupa-ce-a-vandut-vagoane-la-fier-vechi-1073453.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025