Ies la iveală amănunte despre vizita penală a unor aşa-zişi socialişti români peste Ocean: MITĂ, TRAFIC DE INFLUENŢĂ, TAXĂ DE PROTECŢIE DE LA PENTICOSTALI, ÎN VALOARE DE 750 000 de dolari americani!

Scris de ziartricolorul.ro. Posted in Ancheta


Vizita lui Victor Ponta în SUA, din februarie 2012, a fost finanţată, integral, de către şefii cultului penticostal din România, costul cheltuielilor fiind de 250.000 de dolari. Ţinta finală a călătoriei a constituit-o biserica penticostală Elim, din Chicago. Victor Ponta a fost însoţit, discret, în această vizită de către europarlamentarii Daciana Sîrbu (nevasta lui), Corina Creţu, Cătălin Ivan şi consiliera sa, o oarecare Geanina Puşcaşu. Deplasarea a fost una organizată de pastorul Dorel Popa, primar al Aradului în perioada 2000 şi 2004. Conform unor surse din Serviciile Secrete, vîjîiala peste Ocean a avut două componente majore.

Prima a fost aceea a negocierii (cu liderii comunităţii româneşti penticostale) a voturilor comunităţii în favoarea PSD, iar cea de-a doua a reprezentat-o finanţarea de către penticostalii din SUA a campaniei electorale, ce urma să se desfăşoare la sfîrşitul anului 2012.

Cheia întregii afaceri nu a reprezentat-o Dorel Popa, aşa cum s-ar putea crede, ci Cristian Ionescu, şeful bisericii penticostale româneşti din Illinois (Arizona), cea mai mare comunitate de români din SUA (cca. 30.000). La acea dată, Ponta i-a garantat predicatorului că, dacă va avea susţinerea penticostalilor şi va ajunge premier, nimeni nu va întreprinde acţiuni în Justiţie împotriva membrilor comunităţii implicaţi în politica românească, precum Gheorghe Falcă şi Gheorghe Seculici, ca să îi enumerăm doar pe cei mai cunoscuţi. În plus, la acea dată, Cristian Ionescu i-a promis lui Victor Ponta o finanţare pentru campania electorală de 500.000 de dolari, bani care au şi ajuns în conturile PSD, prin intermediul unor sponsorizări aparent legale, vărsate în conturile de campanie ale PSD, de firme româneşti controlate de penticostali, precum GFR-ul lui Gruia Stoica, sau Unitrans, o altă firmă de transport feroviar, controlată de numitul Vasile Creştin. Recapitulăm: aşadar, în mai puţin de 1 an, Cimpanzeul fără Dumnezeu a primit de la aşa-zişii creştini români din SUA 750.000 de dolari – în schimb, le-a promis imunitate în faţa Legii. Asta nu se cheamă mită, trafic de influenţă, taxă de protecţie?

http://www.ziartricolorul.ro/ies-la-iveala-amanunte-despre-vizita-penala-a-unor-asa-zisi-socialisti-romani-peste-ocean-mita-trafic-de-influenta-taxa-de-protectie-de-la-penticostali-in-valoare-de-750-000/

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025