UK Bookmakers

Personalități politice și reprezentanți ai Guvernului României au confirmat prezența la ”Zilele Maramureșului”

Scris de CJMM. Posted in Administratie


O afluență de personalități politice ajung, în aceste zile, în județul nostru, pentru a participa la cea de-a IV-a ediție a ”Zilelor Maramureșului – Haida, hai în Maramureș”. Executivul Consiliului Județean Maramureș arată că, printre cei care au confirmat deja prezența se află și vicepremierul României, Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care va fi prezent vineri, 11 mai, cu începere de la ora 10.00, la ședința festivă a Consiliului Județean, pentru a semna, alături de șeful administrației județene, Gabriel Zetea, contractele de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, pentru drumurile județene care urmează să fie reabilitate pe Valea Izei și Valea Ruscovei.      
Prezențe importante se anunță și la dezbaterea publică pe teme antreprenoriale și oportunități de afaceri în Maramures – „Invest in Maramures”, care va avea loc tot vineri, în Sala „Bogdan Vodă” din cadrul Palatului Administrativ Baia Mare, cu începere de la ora 12.00.

Partenerii Consiliului Județean sunt Ministerul Mediului de Afaceri, din partea căruia va participa secretarul de stat Paula Pârvănescu și Consiliul Național al Intreprinderilor Mici și Mijlocii, care va fi reprezentat de președintele Florin Jianu, fost ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism.
La finalul acestei săptămâni vor ajunge la evenimentele care se desfășoară în cadrul ”Zilelor Maramureșului” și Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, Sorina Pintea, ministrul Sănătății, Adrian Gâdea, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Octavian Alexandrescu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, Lila Debelka, secretar de stat la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Tomoiagă și Cristina Tărteață, secretari de stat în Ministerul Turismului, Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Alexandru Velicu, președintele Agenției Naționale a Medicamentului.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2018