UK Bookmakers

Situația de la Petrova prezentată de Avocatul Poporului nu corespunde cu realitatea

Scris de IP. Posted in Administratie


Având în vedere situația prezentată, în mod public, de către Avocatul Poporului cu privire la situația acordării unui ajutor financiar unei persoane din comuna Petrova a cărei locuință a fost afecată de fenomenele meteorologice periculoase, vă precizăm pentru informarea corectă a opiniei publice următoarele aspecte: la data de 12 iulie a.c., prefectul Sebastian Lupuț l-a primit în audiență pe domnul Petru Onofriciuc, domiciliat în localitatea Petrova la numărul nr.259E, având aceeași adresă de domiciliu cu Măricuța Pătruț. După primirea în audiență și prezentarea situației, prefectul de Maramureș a trimis Consiliului Local Petrova, respectiv domnului primar adresa cu nr. 7142/A275/12.07.2017/ prin care a rugat unitatea administrativ-teritorială să analizeze oportunitatea acordării unui ajutor de urgență pentru reparații la acoperișul casei, afectat de vijelia din data de 29 iunie a.c.


           Primăria Petrova comunică, prin adresa nr. 3206/2017, că în ședința Consiliului Local Petrova, s-a aprobat asigurarea unei cantități de 10 metri cubi de beton, în valoare de 2600 lei pentru reparații la acoperișul casei afectate de furtună. După primirea acestei adrese, Instituția Prefectului-Județul Maramureș comunică petentului Petru Onofriciuc Hotărârea nr.50/2017 a Consiliului Local Petrova, de acordare a sumei de 2600 lei pentru achiziția a 10 metri cubi de beton pentru reconstruirea planșeului casei cu nr. 259E, respectiv răspunsul primit de la unitatea administrativ-teritorială. De asemenea, a mai fost aprobată, prin Hotărârea nr.59/2017 suma de 811 lei pentru transportul și turnarea betonului necesar refacerii planșeului casei.
           Instituția Prefectului-Județul Maramureș își afirmă și își asumă rolul de garant al respectării legii, respectarea drepturilor cetățenilor, dar și de modul  transparent și deschis, ca instrumente de lucru în relația cu toți cetățenii județului Maramureș. În acest context, vă precizăm că atât doamna Măricuța Pătruț, cât și domnul Petru Onofriciuc nu s-au înscris, fie prin programare online, fie să se prezinte la Palatul Administrativ pentru a fi primiți în audiență de către prefectul Vasile Moldovan sau subprefectul Alexandru Cosma. Actuala echipă de conducere a Instituției Prefectului-Județul Maramureș nu a refuzat primirea în audiență a cetățenilor, indiferent de problemele cu care s-au confruntat.
           Instituția Prefectului-Județul Maramureș a transmis, în data de 30.10.2017, adresa 9636/R408/2017 Avocatului Poporului prin care a comunicat demersurile efectuate, acordarea ajutorului de urgență și a anexat hotărârile consililui local.
          Suntem consternați și profund nemulțumiți de procedura prin care o instituție a statului a ales să își facă imagine prin prezentarea incorectă a unei situații și să denigreze public alte instituții ale statului și persoanele care le reprezintă. Considerăm că Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea își desfășoară activitatea prin respectarea legii, pe principii de cinste, corectitudine, onestitate, moralitate și demnitate, iar situația prezentată de la Petrova reprezintă doar o inadvertență.   

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017