Drept la replică: ca urmare a unor articole apărute in presa locală, referitoare la situaţia din Consiliul Local Rozavlea

Scris de IP. Posted in Administratie


Ca urmare a unor articole apărute in presa locală, referitoare la situaţia din Consiliul Local Rozavlea, vă comunicăm următoarele:
Având în vedere prerogativele conferite de art. 123 din Constituţia  României şi  art. 19 alin.1 litera e  Legea nr.340/2004,  republicată, prefectul poate ataca în contencios administrativ actele administrative pe care le consideră ilegale, în termen de 6 luni de la comunicarea acestora.
În virtutea acestor prerogative conferite de actele normative menţionate, au fost atacate la Tribunalul Maramureş hotărârile nr.1, 2 şi 3 ale Consiliului local Rozavlea, ca fiind adoptate într-o şedinţă nestatutară (la şedinţă fiind prezenţi 5 din 12 consilieri în funcţie), asupra criticilor vizând nelegalitatea acestor acte administrative urmând a se pronunţa instanţa de contencios administrativ. 

Menţionăm că la data adoptării acestor hotărâri, un număr de 7 consilieri locali demisionaseră din această funcţie.

Privitor la hotărârea de schimbare din funcţie a viceprimarului comunei Rozavlea, precizăm că aceasta nu a fost atacată la instanţa de contencios, întrucât schimbarea s-a produs în condiţii de legalitate, criticile aduse acestui act administrativ vizând doar aspecte de formă şi un de fond.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026