Ministerul Educaţiei a publicat cerinţele din licitaţia pentru noile manuale şcolare. Editorii spun că sunt nerealiste

Scris de Ioana Nicolescu. Posted in Administratie


Documentele pentru licitaţia de noi manuale şcolare la clasele I şi a II-a au fost publicate pe SEAP în Ajunul Paştelui şi prezintă câteva schimbări faţă de forma pusă în dezbatere. Spre exemplu, editurile care vor să participe la licitaţie trebuie să aibă cifre de afaceri de milioane de euro, iar preţul unui manual nou, tipărit şi digital, este prea mic, atrag atenţia editorii.
Licitaţia pentru noile manuale favorizează marile companii, având în vedere cifrele mari de afaceri pe care aceste companii trebuie să le aibă pentru a participa la licitaţia pentru noile manuale şcolare de clasa I şi a II-a, acestea fiind condiţii noi faţă de cele publicate iniţial, susţin editorii. 

Licitaţia valorează peste 30 de milioane de lei, Ministerul Educaţiei punând preţuri foarte mici pe manuale, mai atrag ei atenţia.  În schimb, reprezentanţii Ministerului  Educaţiei spun că singurul lucru care s-a schimbat este termenul limită pentru depunerea de către ofertanţi, la Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), a documentelor necesare procedurii de achiziţi. Astfel, documentele se vor putea depune pe 3 în loc de 2 iunie. "În rest, condiţiile sunt aceleaşi cu cele publicat în martie", au spus reprezentanţii Ministerului.

Manuale de 8-9 lei

Spre exemplu, manualul pentru Comunicare în Limba Română de la clasa I va costa 8,10 lei bucata, în preţ fiind inclusă şi varianta digitală care se va distribui pe CD/DVD cu varianta print. Acelaşi manual, dar pentru clasa a II-a va costa 9,72 de lei.

Paul Balogh de la Read Forward, care a produs primul manual digital din România (Lecţia Verde, pentru cursul opţional de Ecologie), atrage atenţia că o firmă care vrea să participe cu patru manuale la licitaţie trebuie să aibă o cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro ca să se înscrie cu un singur manual, acesta fiind media pe an din ultimii trei ani. "Dacă eşti o editură simpatică care are o idee de manual meseriaş, ghinion de neşansă. Ca să intri în licitaţie trebuie să fi făcut afaceri grase în trecut, numai 2,5 milioane de euro cifra medie de afaceri pe ultimii 3 ani (asta dacă te înscrii doar la un manual: dacă vrei română + mate pentru clasele 1 şi 2, atunci cifra de afaceri trebuie să fie de 6,7 milioane euro). Trebuie să ai ISO 9001 şi, evident, să mai fi făcut şi alte manuale digitale. Chiar dacă aceasta este prima licitaţie de manuale digitale. S-a mai umblat puţin şi pe la condiţiile tehnice, suficient cât să nu-ţi adoarmă suspiciunea. Pe scurt: calea e deschisă mai ales marilor firme de IT, mai puţin editurilor educaţionale", a spus Paul Balogh. La rândul său, reprezentantul Uniunii Editorilor din România (UER), Claudiu Istrate, atrage atenţia asupra unor schimbări pe care le-a sesizat în documentaţia publicată pe SEAP. "În primul rând apar criteriile de eligibilitate, care nu erau înainte: trebuie să ai cifre de afaceri uriaşe, certificat ISO şi obligatoriu să fi avut până acum  softuri educaţionale. Lucrurile acestea nu erau menţionate în documentele din 14 martie. Mi se pare că cifra de afaceri este prea mare, nu ştiu dacă este vreo editură care se încadrează, plus că este ciudat: pe de o parte spui că pot participa autori de manuale la licitaţie, apoi dai o sumă de afaceri uriaşă", a explicat Claudiu Istrate.

Constrângeri de ultimă oră

Expertul în educaţie şi bloggerul adevarul.ro, Marian Staş, semnalează, mai întâi, provocarea principală, fără precedent până acum: editorii tradiţionali de manuale tipărite au de realizat şi produse educaţionale în format digital, iar producătorii de soft educaţional au de realizat şi manuale tipărite.  "Aceasta este, în sine, o ieşire serioasă din zona de confort a fiecărui jucător prin prisma cerinţelor specificate în caietul de sarcini. În principiu, acest lucru nu e rău, în măsura în care jocul este onest şi corect pentru toţi competitorii", spune Stas. El mai atrage atenţia şi asupra întârzierii cu care Ministerul Educaţiei a pus, în mod oficial, la dispoziţia celor interesaţi, informaţiile relevante necesare, inclusiv constrângeri dure de ultimă oră, cum ar fi verificarea capacităţii de plată atât prin cifra de afaceri, cât şi prin garanţia de bună execuţie.

Citeste mai mult: http://adevarul.ro/educatie/scoala/ministerul-educatiei-publicat-cerintele-licitatia-noile-manuale-scolare-editorii-spun-nerealiste-1_53568a750d133766a8002404/index.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026