Cum pot obţine deponenţii Dacia despăgubirile

Scris de Afrodita Cicovschi. Posted in Administratie


Coltuc: În decembrie, deputaţii au decis acordarea acestora atât pentru perioada depozitului constituit la CEC, cât şi pentru cel de la BRD
Calculul sumelor se va face cu raportare la data de 1 ianuarie 1990, până la data de 31 decembrie 2013

La mai bine de cinci ani de la intrarea în vigoare a Ordonanţei 156 prin care se reglementa plata despăgubirilor către deponenţii Dacia, Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care completează prevederile acestuia, astfel încât despăgubirile să se acorde atât pentru perioada depozitului constituit la CEC, cât şi pentru perioada depozitului constituit la BRD.

"Pentru persoanele care au depus sume de bani la CEC înainte de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la data de 1 ianuarie 1990, până la data de 31 decembrie 2013, iar pentru persoanele care au depus la CEC după data de 1 ianuarie 1990, calculul se va face cu raportare la data efectuării depunerii la CEC până la data de 31 decembrie 2013", a precizat ieri într-un comunicat avocatul   Marius Coltuc, reprezentant al Casei de avocatură cu acelaşi nume.
Potrivit acestuia, membrii comisiei de buget au mai decis că modul de calcul al valorii totale a despăgubirilor se va stabili prin hotărâre de Guvern în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei legi.

Ce documente sunt necesare

Pentru a beneficia de aceste despăgubiri în acest an, deponenţii Dacia trebuie să aibă o decizie judecătorească în acest sens.
Ca atare,  solicitanţii trebuie să meargă la CEC cu carnetul, cartea de identitate sau paşaportul în original, în cazul în care au existat doi titulari fiind necesară prezenţa unuia singur, condiţionată însă de deţinerea unei procuri speciale autentificate din partea celuilalt. Solicitantul trebuie să deţină şi o copie a actului de identitate, atât a sa personală, cât şi a celui absent de la care a obţinut împuternicirea.
"Cei care nu se pot prezenta personal pot fi reprezentaţi de alte persoane doar în anumite condiţii şi trebuie să aibă următoarele documente în original: CEC-ul cu limita de sumă, cartea de identitate, paşaport al împuternicitului, precum şi copii după documentele de identitate ale moştenitorilor, declaraţie pe proprie răspundere autentificată la orice birou notarial, procura specială autentificată şi certificatul de moştenitor", a explicat Coltuc.

Plăţile, tergiversate timp de cinci ani

Depozitele de la CEC la BRD au fost transferate în perioada 1990-1992. În baza prevederilor unei ordonanţe de urgenţă aprobate în timpul Guvernului Tăriceanu, "persoanele fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme au beneficiat, la sfârşitul anului 2008, de acordarea efectivă a despăgubirilor constând în indexarea sumelor existente în conturile active cu indicii preţurilor de consum, calculată până la data de 31 iulie 2007."
În anul 2008, Parlamentul a aprobat un amendament la ordonanţa respectivă, pentru ca legea să se aplice şi în cazul persoanelor care "după 22 decembrie 1989 şi-au transferat depunerile existente la CEC, în vederea achiziţionării de autoturisme, la BRD, cu acelaşi scop".
"De atunci însă, problema a fost amânată din diferite motive. În 2011, de exemplu, Ministerul de Finanţe propunea ca "despăgubirea persoanelor care şi-au transferat depozitele la BRD să se facă în urma hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele judecătoreşti, iar calculul sumei indexate să se facă de la data transferului depozitului la BRD şi până la data hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile", a explicat avocatul.

În noiembrie 2010, Ministerul Finanţelor Publice propunea emiterea, la data de 15 martie 2011, a unor titluri de stat pe numele BRD  Groupe Societe Generale SA în sumă totală de 26.608.222 lei, titluri care sunt "nenegociabile, nepurtătoare de dobândă şi au scadenţa la data de 15 iunie 2011".
"Valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat este egală cu valoarea individuală a despăgubirii, calculată potrivit prevederilor art. 2ą, pe numele fiecăruia dintre cei 2.110 de deponenţi", se arăta într-un proiect de lege pentru modificarea şi completarea OUG 156/2007, postat pe site-ul ministerului spre dezbatere publică.

http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2014-01-08/Cum+pot+obtine+deponentii+Dacia+despagubirile

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Comentarii   

0 #1 rozaszep 05-04-2014 20:20
Asi dori stirile despre despagubiri
Citat
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026