Veste bună pentru Maramureş,Ministrul Mediului a semnat ordinul privind finanţarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor”

Scris de cjmaramures.ro. Posted in Administratie


Azi, Consiliul Judeţean Maramureş a primit Ordinul 2930 din 12 decembrie 2013 al Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice Rovana Plumb, prin care se aprobă finanţarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Maramureş” în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu” - Axa Prioritară 2.

Valoarea totală a proiectului este de 51.740.637 euro, fără TVA, din care valoarea eligibilă POS Mediu: 47.036.482 euro, reprezentând:

    Finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională în valoare de 39.275.463 euro
    Finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat în valoare de 7.290.654 euro
    Contribuţia financiară de la bugetele locale în valoare de 470.365 euro.

 
Contribuţia financiară a Consiliului Judeţean Maramureş – beneficiarul acestui proiect – este de 4.704.155 euro din care:

    cheltuieli eligibile nefinanţate prin POS Mediu în valoare de 4.704.155 euro
    cheltuieli altele decât cele eligibile în valoare de 0 euro.


Scopul proiectului este de a implementa un sistem de management integrat al deşeurilor la nivelul întregului judeţ, în scopul conformări cu obligaţiile asumate în Tratatul de Aderare şi cu obiectivele stabilite prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Proiectul va cuprinde toate măsurile necesare privind colectarea deşeurilor, colectarea separată, transportul, transferul, tratarea precum şi depozitarea deşeurilor.

Proiectul va fi sprijinit de un cadru instituţional îmbunătăţit bazat pe management regional şi va lua în considerare nevoia unui grad ridicat de conştientizare şi participare publică. Întreaga populaţie a judeţului – de aproximativ 512.964 de locuitori va fi acoperită de acest proiect.

http://www.cjmaramures.ro/detaliu.aspx?eID=3167&t=Comunicatedepresa&Node=21

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026