Presedintele României a semnat decretul care instituie Ziua Limbii Române. Aceasta va fi serbată în aceeași zi, 31 august, cu sărbătorirea ei în Basarabia

Scris de rgnpress.ro. Posted in Administratie


Președintele României, Traian Băsescu, a promulgat, luni 11 noiembrie, legea care instituie "Ziua Limbii Române" pe 31 august, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, citat de Romanian Global News.

"Avem datoria de a păstra şi de a cultiva limba română ca fundament al spiritualităţii şi al culturii noastre pentru că ea reprezintă expresia comuniunii şi a solidarităţii de destin prin care noi, ca popor, ne afirmăm propria noastră identitate în lume", a declarat Traian Băsescu.

Proiectul de lege a fost iniţiat în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparţinând tuturor partidelor parlamentare. Proiectul a fost adoptat de Senat, în decembrie 2011, şi aprobat de Camera Deputaţilor în februarie 2013.

Propunerea ca 31 august să devină "Ziua Limbii Române" a fost prima dată făcută de Platforma Civică "Acțiunea 2012" atunci când s-a organizat sărbătorirea acestei zile la București în aceeași zi ca și la Chișinău.

http://www.rgnpress.ro/rgn_13/index.php?option=com_content&view=article&id=11229:preedintele-romaniei-a-semnat-decretul-care-instituie-ziua-limbii-romane-aceasta-va-fi-serbat-in-aceeai-zi-31-august-cu-srbtorirea-ei-in-basarabia&catid=47:politic&Itemid=78

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026