Se vor discuta scrisorile de intenţie pe care potentialii investitori le-au depus la Remin

Scris de cjmaramures.ro. Posted in Administratie


Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, prefectul judeţului, Anton Rohian şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş s-au reunit azi într-o conferinţă de presă pentru a prezenta poziţia administraţiei judeţene vizavi de deschiderea mineritului în Maramureş.

          S-a discutat despre scrisoarea de intenţie pe care Comitetul Departamental pentru Soluţionarea Problemelor Remin a trimis-o la Guvernul României şi în care se precizează importanta şi oportunitatea redeschiderii mineritului în Maramureş.

Această iniţiativă vine în urma discuţiilor pe care reprezentanţii administraţiei judeţene au avut-o cu vice-premierul Gabriel Oprea, în zilele în care acesta a vizitat Baia Mare.

          „Alături de problemele de infrastructură, dezvoltarea economică reprezintă o prioritate pentru Maramureş. Iar Maramureşul are tradiţie în minerit. Cu toţii am agreat ideea că e necesară redeschiderea perimetrelor miniere, acolo unde e posibil. Cum se va concretiza acest demers, nu e o chestiune care ţine de competenţa noastră. De competenţa administraţiei judeţene ţine să ne aşezăm cu toţii la masa dialogului, să transmitem comunităţii un mesaj clară, că dorim acest lucru, printr-un parteneriat public-privat, cu respectarea normelor de mediu, cu cât mai puţină poluare.” – a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu.

          De altfel, toate aceste probleme legate de Compania Remin, de dorinţa de a se redeschide mineritul în Maramureş, de şansa de dezvoltare economică a judeţului ca urmare a acestor demersuri au fost transmise premierului Victor Ponta prin intermediul vicepremierului Gabriel Oprea. Prin urmare, azi şi mâine, la Guvern se discută scrisorile de intenţie pe care potenţialii investitori le-au depus la Remin.

          Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea a criticat, de asemenea, felul în care fostul AVAS gestionează problemele Companiei Remin, susţinând că, dacă se va continua în acest fel, Remin ar putea intra în faliment în câteva luni.

Biroul de presă

http://www.cjmaramures.ro/detaliu.aspx?eID=3055&t=Comunicatedepresa&Node=21

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025