Consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea corpului B al Casei Petofi Baia Mare

La ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc la finalul lunii februarie 2019, aleșii au votat pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Lucrări de reabilitare și amenajare interioare și exterioare la corp clădire B, Casa Petofi Baia Mare”. În expunerea de motive a președintelui Gabriel Zetea, se arată că acest corp B face parte din complexul de clădiri Petofi din Baia Mare, fiind amplasată pe un teren având suprafața de 1630 de metri pătrați, teren care face parte din domeniul public al județului Maramureș. Ridicată în anul 1960, construcția a funcționat ca sediu al PCR, Casă de Oaspeți și Casa Corpului Didactic, iar în funcție de diversele destinații au fost executate lucrări de finisaje și reparații diverse. Ultimele intervenții au fost făcute în anul 2014, în baza autorizației de construire emisă de Primăria Baia Mare, executându-se doar lucrări la nivelul demisolului și parterului clădirii.
Potrivit documentației tehnice prezentată de executivul Consiliul Județean reprezentanților plenului, prin recomandările expertului tehnic și al auditoriului energetic, soluțiile adoptate conduc la modernizarea energetică a clădirii și a instalațiilor de încălzire din spațiile comune în care se desfășoară activități.




