Meci de volei, asigurat de jandarmi

Miercuri 29 aprilie a.c., începând cu ora 17.00, va avea loc în incinta Sălii Polivalente „Lascăr Pană” din municipiul Baia Mare, meciul de volei din cadrul Ligii Naţionale, între echipele Ştiinţa Explorări Baia Mare şi Unirea Dej, pe timpul căruia jandarmii băimăreni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, la această competiţie organizatorii estimând participarea a peste 150 de spectatori.
Jandarmeria reaminteşte spectatorilor faptul că, în conformitate cu prevederile Legii 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, le este interzis să introducă în Sala Sporturilor băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torţe, arme ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă.








