La un singur gol de LIDER!!! FCM Baia Mare – UTA Bătrâna Doamnă 2-0 (1-0)

Scris de Ioan R. Ster. Posted in Sport


Derby-ul etapei a XX-a din seria Vest a Ligii 2, s-a jucat sub Dealul Florilor, la Baia Mare, unde s-au întâlnit două noi promovate în Liga 2: FCM Baia Mare și UTA Bătrâna Doamnă, respectiv locurile 3 și 4, înaintea acestei etape. Puțini ar fi anticipat la începutul campionatului că FCM Baia Mare și UTA Bătrâna Doamnă își vor disputa primele locuri ale clasamentului.

La capătul unui joc deloc spectaculos băimărenii antrenați de Dorin Toma și Cristian Bogdan s-au impus cu 2-0 (1-0), prin golurile marcate de Silviu Balaure (min.41) și Vasile Pop (min.90).

Derby-ul etapei – sub Dealul Florilor cu UTA

Scris de Ioan R. Ster. Posted in Sport


După înfrângerea la limită de la Târgoviște, FCM Baia Mare va juca primul meci al anului în fața propriilor suporteri cu UTA Bătrâna Doamnă, una dintre cele mai bune și mai constante echipe ale seriei. Etapa trecută arădenii au trecut de FC Brașov cu 3-2, după ce au condus chiar și cu 3-0, ceea ce ne arată că UTA este o echipă redutabilă, cu poftă de joc și gol. De altfel, echipa antrenată de Roland Nagy nu au făcut foarte multe schimbări în echipă, în această pauză competițională, bazându-se pe același nucleu de jucători din toamnă, reușind la un moment dat să conducă seria Vest a Ligii 2.

Vali Sinescu s-a despărţit de CSM Sighetul Marmaţiei. Marius Popescu, noul antrenor

Scris de Ionel LUŢAN. Posted in Sport


Gruparea din Sighetul Marmaţiei a fost în prim plan în această iarnă după ce câţiva jucători interesanţi au ajuns la divizionara C. Printre aceştia se numără Hristu Chiacu dar şi un tânăr fotbalist olandez, Lima Dos Santos care şi-a făcut junioratul la PSV Eindhoven. Prima zi a lunii martie a adus un anunţ şoc legat de despărţirea sighetenilor de antrenorul Valentin Sinescu, cel care fusese instalat în noimebrie trecut.

FTC-RAILL CARGO HUNGARIA - HCM BAIA MARE 21 – 18 (14 - 7)

Scris de Vasile Sabou. Posted in Sport


Sala: Syma Sport and Event Centre Budapest, etapa a 6 .Grupa 1 principală. Liga Campionilor,  Spectatori aproximativ:3000, din care aproximativ 200 din Baia Mare.
Au arbitrat:.  Karina Christiansen  (Danemarca)  și  Line Hesseldal Hansen  (Danemarca)  
Delegat  EHF:   Edeltraut  Berthold  (Austria)
Aruncări de la 7m: 4 – 6 (transformate 4 – 6)
Minute de eliminare:  12 - 6

Dorin Toma: ”Nu am reusit intr-un timp atat de scurt sa legam toate relatiile de joc”

Scris de Horatiu SIMA. Posted in Sport


FCM Baia Mare a inceput anul cu o infrangere, 0-1 cu Chindia, la Targoviste, insa Dorin Toma nu e foarte ingrijorat. Antrenorul maramuresenilor a zis, la Sport Total FM, in emisiunea ”Fotbal la matineu”, ca i-au lipsit 5-6 jucatori din echipa, iar cei veniti in aceasta iarna nu s-au adaptat inca la cerintele sale.
”Nu am reusit intr-un timp atat de scurt sa legam toate relatiile de joc, sa introducem jucatorii veniti la ceea ce vrem noi.

Prima finală din miniretur, sub Turnul Chindiei!

Scris de Ioan R. Ster. Posted in Sport


Campionatul seriei Vest a Ligii 2, se reia după 12 săptămâni de pauză, în care s-au produs modificări importante la nivelul seriei. Astfel, FC Bihor a intrat oficial în faliment, după cum se și aștepta, iar FC Caransebeș a juns la 54 de puncte penalizare și s-a retras din campionat. Ca urmare a acetor modificări, rezultatele obținute pe teren de FCM Baia Mare în retur cu FC Caransebeș (4-0) și FC Bihor (6-0), vor fi omologate cu 3-0 în ”favoarea” băimărenilor, care se văd astfel, văduviți de 4 goluri la golaveraj.

FCM Baia Mare începe minireturul cu 9 achiziții în lot

Scris de Ioan R. Ster. Posted in Sport


În ultimul amical disputat de FCM Baia Mare în compania conjudețenilor de la CSM Sighetu Marmației, echipa băimăreană a arătat fosret bine în teren, nu numai...pe hârtie. La capătul celor 90 de minute elevii antrenați de Dorin Toma și Cristian Bogdan au învins cu 3-0, golurile formației băimărene fiind înscrise de Novoseleszki (autogol), Vasilache și Sîrbu.

HCM BAIA MARE – THURINGER HC (GERMANIA) 38 – 27 (19 - 12)

Scris de Vasile Sabou. Posted in Sport


Sala sporturilor "Lascăr Pană", etapa a 5 .Grupa 1 principală. Liga Campionilor,  Spectatori aproximativ:2500
Au arbitrat:. Saso  Krkacev    (Macedonia)  și  Gjoko    Kolevski   (Macedonia)   
Delegat  EHF:  Ivan Dolejs   (Cehia)                         
Aruncări de la 7m:  7 – 4 (  transformate 5 - 3, au  ratat Abbingh  Lois și Perianu Gabriela, respective Buceschi   Eliza Iulia)
Minute de eliminare: 2 - 8

HCM BAIA MARE - HCM RÂMNICU VÂLCEA 29 – 24 (16 - 6)

Scris de Vasile Sabou. Posted in Sport


Sala sporturilor "Lascăr Pană",  etapa a șaptea, retur (etapa 20). Spectatori aproximativ  1800
Au arbitrat:.Agliceriu Mariana (Ploiești)  și Arbunea Rodica (București)
Observator FRH: (Cluj Napoca)
Aruncări de la 7m: 2 – 8 (  transformate 2 - 4, au  ratat Mihaela Ani-Senocico două, Daria Ilina și Vădineanu Clara)
Minute de eliminare: 6 - 6

Cristi Span: „Sorin Busu s-a accidentat destul de grav! Va ramane la noi in curte, nu ne batem joc de jucatori”

Scris de Horatiu SIMA. Posted in Sport


Liderul seriei de vest din Liga a doua, FCM Baia Mare, a reusit in aceasta iarna o campanie impresionanta de achizitii. Presedintele baimarenilor, Cristian Span, a anuntat la Sport Total FM ca echipa sa a fost aproape sa-l aduca si pe Cristi Bud, transferat la CFR Cluj.

„Noua ne place sa visam cu ochii deschisi”

“Sper sa se vada in teren faptul ca ne-am intarit in aceasta iarna.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026