Arhiepiscopul de Canterbury a recunoscut ca el se lupta cu indoielile cu privire la existenta lui Dumnezeu. Prea Sfintitul Justin Welby a spus ca se lupta cu neincrederea, cel mai recent moment avand loc atunci cand practica joggingul dimineata. De asemenea, el a recunoscut ca crestinii au probleme sa explice de ce Dumnezeu permite suferinta in lume. Recunoasterea sincera a sa a venit in timpul unei vizite la Catedrala Bristol.
Intrebat daca el a luptat vreodata cu indoiala, arhiepiscopul a spus: “Da, stiu. Vreau sa spun, exista momente in care crezi “Exista un Dumnezeu?”, “Unde este Dumnezeu?”"

În timp ce aproape toate religiile lumii susţin că vor să ierte păcătosul, nu să-l ucidă şi că mila şi iertarea sunt la loc de cinste, legile prezentate în cărţile sfinte spun o poveste complet diferită. Pentru fiecare religie există o listă destul de mare cu păcate considerate de neiertat, pentru care cel care le-a comis ar trebui condamnat la moarte.
În unele ţări chiar aşa se întâmplă, spre exemplu în anumite state islamice, unde se aplică Sharia, care prevede pedepse foarte dure.
În trecut, condamnarea la moarte pentru păcate capitale era valabilă şi la iudei sau creştini, când justiţia se baza pe legile religioase, stabilite de cărţile sfinte, considerate a fi scrise sub inspiraţie divină.

Inălţarea Sfintei Cruci este prăznuită pe 14 septembrie. Este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. In această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci - Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 şi Aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Este timpul sa incetam a mai alerga dupa ele asa cum alearga baietelul dupa fluturele cu aripi aurii, gonind pe pajistea smaltuita cu flori! Este timpul sa ne gandim, sa ne gandim temeinic la ceea ce este esential, vesnic! Si se indeletniceste cum se cuvine cu vesnicia cei ce exerseaza statornic in citirea Noului Testament si a scrierilor Sfintilor Parinti, care ne invata sa intelegem corect Evanghelia lui Hristos, cel ce, cunoscand in felul acesta voia lui Dumnezeu cea buna si desavarsita, isi indreapta potrivit ei felul de a gandi, miscarile sufletesti, iar pacatosenia si alunecarile si le vindeca prin pocainta.

Hainele ne sunt de folos doar cata vreme traim in acest trup muritor. Am intalnit oameni care, dintr-o simpla curiozitate, se intrebau daca, atunci cand vom trece in viata cea vesnica, vom mai purta haine.
Potrivit rugaciunilor din cadrul slujbei inmormantarii, indraznesc sa spun ca sufletele noastre, precum si trupurile inviate, nu vor mai avea nevoie de haine, ci vor fi imbracate in lumina necreata a lui Dumnezeu.
Chiar din timpul vietii, in trup fiind, unii sfinti au fost vazuti de catre ucenicii lor invesmantati nu in haine obisnuite, ci intr-o lumina calda si tainica, de neinteles pentru mintea omului patimas.

Daca posibilitatea de a ajunge la unire cu Dumnezeul cel vesnic si negrait, de "a fi desavarsit", de "a se face tot ca focul" pare de neinteles si departata, neobisnuita si straina de firea noastra, trebuie sa intelegem ca aceasta instrainare isi are obarsia nu in firea noastra, ci in intrebuintarea pacatoasa a firii noastre. Noi - nu Dumnezeu, nu lumea - suntem cei care ne-am transformat pe noi insine in fiinte marginite si muritoare, asa de zdrobite si de indepartate de harul lui Dumnezeu.

În omilia sa, „La Naşterea Maicii Domnului”, Sfântul Andrei, episcop din Creta, spunea: „Sărbătorirea de astăzi cinsteşte naşterea Maicii Domnului, dar însemnătatea şi scopul acestui eveniment decurg din întruparea Cuvântului dumnezeiesc. De fapt, Maria se naşte, este alăptată şi creşte pentru a fi Mama Regelui nemuritor al veacurilor, Mama lui Dumnezeu. Tot pentru acest motiv, Biserica sărbătoreşte şi ziua venirii în lume a Mariei – aşa cum face numai pentru Ioan Botezătorul şi, natural, pentru Cristos –, spre deosebire de ceilalţi sfinţi, pe care-i sărbătoreşte de ziua «naşterii pentru cer»”.

Lumea contemporana este marcata de o mentalitate bazata pe dispersia si faramitarea gandurilor si sentimentelor. O societate bulversata de un bombardament informational permite din ce in ce mai greu intalnirea cu noi insine si cu semenii in ceea ce avem profund. Intr-o asemenea situatie, osteneala citirii constante a Sfintei Scripturi devine o sansa de adunare a mintii si de intarire a trezviei duhovnicesti.
Sfantul Ioan Gura de Aur insista ca lectura Sfintei Scripturi sa fie o preocupare constanta a credinciosilor. El arata ca lipsa lecturii duhovnicesti a Sfintei Scripturi nu poate fi legitimata prin grijile profesionale sau casnice.

Iubiti frati si surori intru Domnu,
Frumoase si mult dorite de inimile noastre sunt zilele acestea de primavara. Natura a reinviat. Dupa zilele reci si innegurate ale iernii, iata vremea s-a incalzit, soarele din inaltime isi trimite razele sale binefacatoare, iar, prin lucrarea lor, toate se bucura si se desteapta la viata noua: flori, pasari si oameni.
Viata duhovniceasca isi are si ea primavara sa. Izvorul ei este invierea Mantuitorului Hristos, ziua pe care a facut-o Dumnezeu ca sa ne bucuram si sa ne veselim intr-ansa. Caci dupa cum razele soarelui trimit energie si lumina la toata lumea si o renasc, asa lumina cereasca a invierii Mantuitorului strabate straturile vietii omenesti si risipite tot intunericul,

Despre iertare se vorbeste mult, in idei frumoase pe hartie. In practica, se observa o practica slaba, ocazionala. Resentimentele, dorinta de razbunare, orgoliul si chiar rautatea gratuita patrund adanc in fiinta sociala, transformand-o intr-un soi de stare de razboi interminabil intre oameni, mai grav, intre crestini. Multi dintre noi poate ca nu mai stim nici de ce si nici cum sa iertam.

De ce sa iertam?

Pentru ca, la randul nostru, si noi gresim. Nu numai fata de cei de langa noi, ci si fata de Creatorul nostru si fata de telul desavarsirii cu care ne-a lasat in acesta lume.