Cinci parlamentari PPDD au fost excluşi din partid

Cinci parlamentari PPDD au fost excluşi din partid prin intermediul unui email. Cei vizaţi de măsura subită sunt Daniel Oajdea, Tudor Ciuhodaru, Ştefan Dalca, Gabriela Anghel şi Mihai Deaconu. Anunţul a fost făcut miercuri dimineaţă de deputatul PPDD Daniel Fenechiu, pe Facebook. „Noaptea trecută a fost «noaptea minţii» în PPDD... Obscurul Birou Naţional de Coordonare al partidului, întrunit la miez de noapte - ca huhurezii, a decis să mai dea o lovitură de graţie partidului, excluzând din partid majoritatea deputaţilor care au înţeles că PPDD-ul n-a fost niciodată altceva decât SRL-ul lor... Daniel Oajdea, Tudor Ciuhodaru, Stefan Dalca, Gabriela Anghel şi Mihai Deaconu au plătit cu calitatea de membru, faptul că şi-au permis să aibă coloană vertebrală...








