Vizită pastorală la Deva

Scris de Francisc Gal. Posted in Politica


La invitația Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică Parohia “Immaculata” Deva și a Uniunii Culturale a Rutenilor din România, au făcut o vizită pastorală la Deva PS Alexandru, episcop, PS Ion, episcop auxiliar și Sfinția Sa Angelo Pop, vicar administrativ de la Episcopia Lugoj a Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică. După primirea călduroasă a înaltelor fețe bisericești, am participat împreună la o rugăciune colectivă la mormântul pr. Emil Puni, fost membru al Ordinului iezuit și superiorul provincial al iezuiților din România între anii 1967–1995. Înaltele fețe bisericești au celebrat sfânta liturghie de a doua zi de Paști la Biserica „Immaculata” din Deva, apoi au purtat un dialog fructuos cu credincioșii participanți la acest eveniment spiritual. PS Alexandru a pomenit în adevăratele cuvinte de învățătură de legăturile istorice dintre români și ruteni.

În a treia zi a Sărbătorilor pascale venerăm străbunii

Scris de Maria Saghin. Posted in Politica


Dărmănești, sat bucovinean locuit de ruteni, este un loc unde legătura cu cei trecuți în veșnicie capătă, în a treia zi de Paști, o încărcătură aparte. Această tainică legătură cu bunicii și străbunicii noștri a asigurat perenitatea poporului nostru, dincolo de vicisitudinile la care l-a supus istoria. Pare că acest popor dârz a înțeles că puntea peste timp este drumul către veșnicie. De-a lungul timpului, condițiile sociale, economice au determinat ca o parte a locuitorilor să părăsească satul natal pentru a se stabili în orașele limitrofe sau uneori la distanțe de sute sau chiar mii de kilometri depărtare. Această zi magică îi aduce acasă, îi cheamă să retrăiască an de an clipe de veșnicie alături de familie, dar și de morții lor.

Politizarea instituțiilor de învățământ continuă prin propagandă politică pe paginile oficiale ale unităților școlare

Scris de PSD. Posted in Politica


PNL a venit la guvernare cu o temă clară: politizarea tuturor instituțiilor statului. Indiferent că vorbim de instituții publice, deconcentrate, școli, licee sau grădinițe, PNL a făcut în așa fel încât, în fiecare structură, a impus oameni aserviți actualei guvernări. La ultima ședință a Consiliului Județean Maramureș, grupul consilierilor PSD, prin Crina Chilat, a sesizat actualul executiv al administrației județene despre faptul că instituții de învățământ în care legea interzice acțiunile politice au ajuns să fie atât de aservite noii guvernări încât promovează, pe paginile de socializare, mesaje cu o evidentă tentă politică, care nu au nimic în comun cu sistemul de învățământ.

Grupul consilierilor județeni PSD atrage atenția asupra faptului că ceea ce se întâmplă astăzi, în Maramureș, depășește orice limită a bunului simț.

24 mai 1875 – înființarea Partidului Național Liberal

Scris de Mihaela STOICA. Posted in Politica


Ideile liberale și liberalismul au început să aibă o pondere tot mai mare în spațiul românesc odată cu Revoluția de la 1848, dar unificarea diferitelor facțiuni liberale existente a început să fie resimțită odată cu Unirea Țării Românești cu Moldova de la 1859. Era nevoie de o forță liberală capabilă să facă față conservatorilor și care să îndrepte România spre modernitate.
La 11 martie 1871 este instalat la conducerea României guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu. Este un moment de cumpănă pentru diferitele facțiuni liberale ce resimt tot mai puternic forța și unitatea conservatorilor. Vor urma ani de discuții între diverși lideri liberali pentru construirea unei opoziții tot mai puternice la adresa conservatorilor.

TSD și OFSD Baia Mare au organizat o acțiune de ecologizare a râului Bloaja, în Cernești

Scris de PSD. Posted in Politica


Vineri, 21 mai 2021 a fost o  nouă zi plină pentru TSD și OFSD Baia Mare, care au organizat o acțiune comună de ecologizare a râului Bloaja din comuna Cernești. Și de această dată inițiativa a aparținut membrilor social-democrați, iar invitației lansate au răspuns atât deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, cât și cel mai nou membru al PSD Baia Mare, Cornel Pîrvănoiu. În Cernești li s-a alăturat și viceprimarul social-democrat, Ionel Pinte, care a participat la acțiunea de ecologizare.
Parlamentarul de Maramureș, Gabriel Zetea, care este și președinte al filialei județene a PSD susține că social-democrații din județ sunt o forță și tot mai multe structuri se implică în acțiuni care dovedesc prin fapte, nu prin vorbe.

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

Scris de Francisc Gal. Posted in Politica


Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, născut în Capadocia, din părinti creştini, a trăit în secolul al IV-lea în timpul împăratului Diocleţian. Datorită calităţilor sale, ajunge în slujba împăratului, ca militar, şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor, începute în anul 303. Sf. Gheorghe îşi mărturiseşte credinţa în Histos şi va fi întemniţat, din cauza convingerilor sale. În încercarea de a-l abate de la credinţa sa, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie, care rămâne ziua sa de prăznuire. În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Această ipostază ilustrează o legendă în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, care era terorizată de un balaur. Reprezentarea sfântului biruitor ilustrează modelul de curaj în lupta cu diavolul. Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca tribun militar cu o diademă pe cap, cu o platoşă sub mantie, ţinand o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.

30 DE ANI DE LA CONGRESUL MONDIAL AL RUTENILOR

Scris de Gheorghe Firczak. Posted in Politica


    Cu treizeci de ani în urmă, la 23 şi 24 martie 1991, s-a constituit, la Medzilaborce, Congresul Mondial al Rutenilor, care a pus bazele colaborării internaţionale a organizaţiilor rutene, a instituţiilor și activiştilor ruteni. Scopul principal al acestuia a fost renaşterea rutenilor şi restituirea identităţii lor după ani de opresiune şi lipsă de libertate. Mai ales în ţările Europei Central Răsăritene identitatea ruteană a fost interzisă şi abuziv redenumită ucraineană. Abia după schimbarea regimului politic din anul 1989 a venit relaxarea regimului de atunci.

Echipa de coordonare a Comunității PLUS Baia Mare a fost stabilită prin vot democratic

Scris de Florin Barbur. Posted in Politica


Ca formă de organizare, structura locală în PLUS este comunitatea locală. La nivel de municipiu Baia Mare, PLUS era organizat în mai multe comunități, fiecare acoperind o porțiune de municipiu. În perspectiva fuziunii cu USR, era necesară comasarea acestora și alegerea unei echipe unice de coordonare a întregii comunități băimărene. Conducerea comunității locale este formată dintr-un coordonator și 4 membri ai Biroului Local. Pentru alegerea acestei conduceri, Biroul Județean PLUS Maramureș a organizat alegeri interne, la care s-au înscris 4 candidați pentru poziția de coordonator local și 10 candidați pentru cea de membru în Biroul Local.
Echipa aleasă prin vot democratic este formată din: Claudiu Mare  - coordonator și Horia Buhan, Ilie Petrică, Irina Stan, Florin Pintilie - membri în biroul de coordonare.

OFSD Baia Mare a stabilit planul de acțiuni pentru perioada următoare

Scris de PSD. Posted in Politica


Joi, 22 aprilie, reprezentantele OFSD Baia Mare au avut o zi încărcată în acțiuni. La inițiativa deputatului PSD Maramureș, Gabriel Zetea, dimineața au început-o cu ecologizarea zonei Baraj-Firiza alături de tinerii social-democrați băimăreni, alegând să celebreze Ziua Pământului printr-o acțiune care să reflecte respectul față de mediul înconjurător. După masă a avut loc o ședință de lucru în cadrul căreia doamnele social-democrate au stabilit planul de acțiuni al OFSD Baia Mare pentru perioada următoare, subliniind ideea că femeile pot să aibă cu adevărat un rol important în politica locală și județeană. Președintele OFSD Baia Mare, consilierul județean Liliana Moga a arătat că unitatea este cel mai important aspect în cadrul PSD Maramureș, iar Organizația Femeilor Social-Democrate a demonstrat, de fiecare dată, că știe să lucreze în echipă.

La invitația senatorului social-democrat Sorin Vlașin, 19 senatori din Grupul Parlamentar PSD efectuează o vizită în Maramureșul Istoric

Scris de PSD. Posted in Politica


În intervalul 21 – 23 aprilie 2021, un număr de 19 senatori din Grupul Parlamentar al PSD printre care se află și Lucian Romașcanu - liderul de grup din Senat și Robert Cazanciuc - fost ministru al Justiției, efectuează o vizită în Maramureșul Istoric, la invitația senatorului PSD Maramureș, Sorin Vlașin. Pe lângă programul oficial al vizitei de joi, 22 aprilie, care a inclus ședințe și întâlniri aplicate, dar și o vizită la Primăria municipiului Sighetu Marmației, senatorii social-democrați au putut admira obiectivele turistice importante ale județului. Aceștia s-au declarat impresionați de frumusețea zonelor noastre dar și de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației și s-au arătat absolut fermecați de arhitectura, tradițiile, obiceiurile, portul, bucatele tradiționale maramureșene.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025