SONDAJ CSOP. 76% dintre români, NEMULTUMITI de activitatea Guvernului

Scris de Carmen Vintilă. Posted in Politica


Activitatea guvernului condus de Victor Ponta nu mai este apreciată aşa cum era în lunile trecute, arată un sondaj realizat de CSOP.

Potrivit sondajului, în luna decembrie s-au declarat nesatisfăcuţi de activitatea guvernului 76% dintre respondenţi, în timp ce în luna noiembrie procentul era de 72%, iar în octombrie de 75%.

Parlamentul, scut pentru aleşi. Cine sunt oficialii propuşi pentru ridicarea imunităţii din ultimele legislaturi

Scris de ro.stiri.yahoo.com. Posted in Politica


Deputatul Gheorghe Coman este al treilea parlamentar din această legislatură pentru care procurorii au cerut ridicarea imunităţii. S-au mai aflat în această situaţie senatorul Varujan Vosganian şi deputatul Ovidiu Silaghi, cercetaţi pentru fapte săvârşite în timp ce erau miniştri.

Trei premieri de la Bucureşti, în faţa campaniei anti-români de la Londra. Ce soluţii au Tăriceanu, Ungureanu şi Ponta

Scris de Sorina Ionaşc. Posted in Politica


În Marea Britanie politicienii vorbesc de invazia celor 29 de milioane de români şi bulgari şi chiar de ”zone de protecţie”. Cu mai puţin de două săptămâni până la ridicarea restricţiilor de muncă pentru români în Regatul Unit, campania anti-imigranţi se înteţeşte la Londra.

Monica Macovei, biografie la SECRET. Tatăl său, decorat cu Steaua RSR de Ceauşescu

Scris de Gabi Golea . Posted in Politica


Monica Macovei (fostă Gherghescu) este foarte discretă cu biografia ei.  Prietena comisarului Reding şi consiliera numărul 1 a Ambasadei SUA din România este produs sută la sută de nomenclaturist al CC al PCR. Vasile R. Gherghescu, colonel în retragere, după 1989, a fost magistrat, după spusele cu jumătate de  gură ale fiicei.

Distinsul românilor din Ungaria: medicul dr. Ioan Ciotea

Scris de rgnpress.ro. Posted in Politica


În ziua de 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat „Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase", primul document internaţional care oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor.

Extremismul maghiar la sfârşit de an: autonomia ”se va solda cu vărsare de sânge”

Scris de Bogdan Diaconu. Posted in Politica


Anul 2013 a fost plin de ameninţări extremiste maghiare, dar îndemnul din revista Europai Ido (Covasna) la un al treilea pas al autonomiei care ”se va solda cu vărsare de sânge” le întrece pe toate. În timp ce revista atrage atenţia că ”nici tirolezii nu au fost ascultaţi până când activiştii lor nu au început să recurgă la aruncarea în aer a unor obiective şi trenuri italiene”, jurnaliştii maghiari vor cenzurarea articolelelor ”anti-maghiare”.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025