MITĂ pentru LICENŢE. PERCHEZIŢII la universităţi din Bucureşti şi Târgu Jiu

Scris de RL. Posted in Dezvaluiri


Mai multe percheziţii au loc, la această oră, la Universitatea Brâncuşi, din Târgu Jiu, şi Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport, din Capitală. Ancheta vizează mai multe cazuri de mită. Banii ar fi fost daţi pentru obţinerea de diplome.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ derulează percheziţii simultane în 4 locuri din Târgu Jiu şi Bucureşti.
Oamenii legii efectuează cercetări într-o cauză penală față de un cadru didactic universitar şi studenţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu.

Maria Tănase, urmărită de Securitate pentru un cântec «dușmănos»

Scris de LB. Posted in Dezvaluiri


Se împlinesc 101 ani de la naşterea Mariei Tănase, cea care s-a ridicat dintr- o mahala sordidă, îmbâcsită de colb şi sărăcie, şi a ajuns, urmând un drum fabulos, alimentat de har, dar şi de un talent nativ cum rar se poate întâlni să strălucească pe marile scene ale lumii din Viena, Paris, Londra, Istanbul sau New York.
Puţini ştiu însă că, în umbra reflectoarelor aţintite asupra ei, securiştii, avizi de informaţii de tot felul care trebuiau raportate “greilor” din Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român, urzeau fel de fel de planuri mârşave menite să-i răscolească viaţa. Începurile “vânătorii” Mariei se regăsesc undeva în anul 1960, când un om de “bine” o turna la Securitate.

Peste 50 de desene similare „liniilor Nazca” au fost observate cu ajutorul Google Earth

Scris de Roxana Ruscior. Posted in Dezvaluiri


Peste 50 de geoglife au fost descoperite în Kazahstan, desenele având diferite mărimi şi forme şi incluzând chiar şi o zvastică uriaşă.
Aceste modele, realizate cu ajutorul unor movile de pământ, seamănă cu celebrele desene de la Nazca din Peru, spun arheologii.
Geoglifele au fost observate cu ajutorul Google Earth şi sunt în diferite forme: cercuri, cruci, pătrate şi chiar şi o zvastică.
Diametrul lor variază între 90 şi 400 de metri şi nu pot fi văzute de la sol, doar de la mare înălţime.
Aceste ciudate desene au fost analizate de arheologi de la Universitatea Kostanay din Kazahstan şi de la Universitatea Vilnius din Lituania.

1.500 de pagini de documente FĂCUTE PUBLICE. Yahoo! a fost ameninţată?

Scris de Angelo Tautu. Posted in Dezvaluiri


Autorităţile americane au ameninţat Yahoo! cu o amendă de 250.000 de dolari pe zi în 2007-2008.
Pentru a constrânge compania să ofere date privind utilizatorii săi în numele securităţii naţionale, a transmis joi grupul de servicii pe internet, a relatat France Presse.
Conform celor 1.500 de pagini de documente făcute publice joi, grupul american a fost în cele din urmă constrâns să cedeze ordinelor administraţiei după ce a fost respins de două instanţe responsabile cu controlul operaţiunilor de spionaj.

Ponta: "Adrian Sârbu mi-a cerut să nu plătească taxe, că altfel mass-media dânsului mă va ataca"

Scris de RL. Posted in Dezvaluiri


"Cred că principala solicitare a mass-media independentă, corectă şi profesionistă este aceea de a nu avea niciun fel de presiuni. Şi, din punctul acesta de vedere, vă asigur de acest lucru. Mai departe, există politici practicate în anumite ţări cu care sunt de acord, dar acestea presupun un singur lucru să existe un proiect, program, care să vină din rândul categoriei, din rândul mass-media. Nu o să vină guvernul cu un proiect pentru că se va spune că e pentru cineva. Există şi partea ilegală, există partea necurată, pe care am pomenit-o, cea în care anumiţi patroni de media, şi mie mi s-a întâmplat acest lucru cu domnul Adrian Sârbu, mi-au cerut favoruri ilegale.

Misterul călătorului dintr-o altă dimensiune apărut brusc într-un aeroport

Scris de EF. Posted in Dezvaluiri


Într-o banală zi a lunii iulie din anul 1954, un bărbat caucazian, înalt şi îmbrăcat într-un costum convenţional, s-a prezentat la punctul de control al aeroportului din Tokio. Le-a prezentat vameşilor un paşaport ciudat, care era emis de o ţară din Europa numită Taured.
Pentru că această ţară nu a existat niciodată în istoria omenirii, vameşii l-au condus pe bărbatul misterios spre biroul de interogare. Aici i-au cerut să prezinte mai multe informaţii despre originea şi identitatea sa. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că nu se află pentru prima dată în Japonia şi a călătorit de nenumărate ori în diferite ţări din lume în interes de afaceri.

5000 de euro dati direct in mana observatorului de joc la Constanta.Cum au intrat, legal, in conturile FRH?

Scris de Horatiu SIMA. Posted in Dezvaluiri


In Liga Nationala masculina, Minaur Baia Mare este liderul clasamentului dupa cinci etape, in care au bifat patru victorii si o infrangere. Maramuresenii considera insa ca ar trebui sa aiba succese pe linie in noul sezon, reclamand ca HCM Constanta a folosit in meciul din etapa a doua un stranier a carui taxa aferenta transferului a fost platita direct in mana observatorului de joc, cu 12 minute inainte de startul meciului.

Trei puncte de recuperat la “masa verde”

“La baieti suntem pe primul loc in Liga Nationala, dar trebuie sa asteptam si apelul care va avea loc zilele urmatoare, introdus de HCM Baia Mare dupa ce am pierdut meciul de la Cosntanta din etapa a doua,

SCANDALOS: Congresul românilor de pretutindeni, cu plicul! „Cine îl are mai mare" câştigă!

Scris de RGN. Posted in Dezvaluiri


Până acum s-a tot învârtit polonicul în supa servită de DRRP cum că ar fi consens politic pentru organizarea primului Congres al Românilor de Pretutindeni, după şapte ani de la intrarea în vigoare a legii. Mai curajoşi din fire, poate, „tinerii lupi din PSD", cum au fost numiţi cei din echipa lui Ponta, din care face parte şi Bogdan Stanoevici, au crezut că se poate gestiona fără cusur un aşa eveniment care necesită o marjă de timp de cel puţin un an pentru organizare şi o armată de oameni care să-l pună în mişcare, dar iată că au reuşit să dea supa în clocot publicând, în ultimă instanţă, aşa zisa „metodologie" de alegere a celor 224 de congresmani!

Adevărul şocant despre organizaţia teroristă ISIS: ea poartă acelaşi nume cu cel al zeiţei Illuminati, Isis! Decapitarea ziariştilor din Iraq: un act de sacrificiu simbolic pentru zeiţă!

Scris de SL. Posted in Dezvaluiri


E ironic faptul că “organizaţia teroristă” ISIS, cea care doreşte crearea unui mare stat islamic (vechiul Babilon) – care să cuprindă Siria şi Iraq-ul, devenită brusc inamic public nr.1 al Occidentului şi Statelor Unite, poartă numele de ISIS. Bun, mulţi o să spună că această denumire vine de la “Islamic State in Iraq and Syria” (“Statul Islamic din Iraq şi Siria”), dar cine este familiarizat cu puţină mitologie ocultă şi are cunoştinţe ezoterice, nu poate să nu remarce identitatea “organizaţiei teroriste” cu cea a zeiţei egiptene Isis, una dintre cele mai importante figuri din “şcoala misterelor”, favorita francmasoneriei şi organizaţiei Illuminati. Aici, oameni buni, e vorba de puternice entităţi simbolice, iar noi suntem manipulaţi cu bună ştiinţă în acest joc pervers pe care ei, cei din elita lumii o fac… şi vă voi explica mai jos acest lucru.

Consiliul Local Târgu Mureș a decis, ILEGAL, desființarea unui liceu românesc vechi de 65 de ani și înființarea unui liceu maghiar

Scris de Dan TANASA. Posted in Dezvaluiri


Consiliul Local al municipiului Târgu Mureș a hotărât ieri, la propunerea primarului Dorin Florea, desființarea Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, cu predare în limba română, și înființarea Liceului Teologic Romano Catolic, cu predare exclusiv în limba maghiară.
Hotărârea adoptată ieri, 16 septembrie a.c., cu votul consilierilor PDL, PNL și UDMR (și a unui consilier local PSD) stabilește faptul că în anul școlar 2014-2015 Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” va funcționa ca structură în cadrul Liceului Tehnologic ”Ion Vlasiu”, pierzându-și astfel personalitatea juridică.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026