Coincidenţe STRANII şi IMPOSIBIL de explicat | Apariţiile extraterestre care aduc MOARTEA

Scris de NS. Posted in Ancheta


În anul 1806, mai multe persoane din Carolina de Nord, printre care și reverendul George Newton, observă mai multe obiecte zburătoare luminoase.
Reverendul a consemnat în scrierile sale că, printre martori se afla și o doamnă Patsy Reaves. După 159 de ani, un anume John Reaves, pilot, face o aterizare de urgență, cauza fiind un OZN, relatează romaniatv.net
În anul 1966, o familie numită Reaves a reclamat autorităților că un extraterestru a intrat în casa lor, scrie efemeride.ro. Polițiștii care au venit la fața locului au fost martorii acestui incident. Ei au văzut extraterestrul care a fugit, în momentul în care au vrut să-l captureze.

Misterioasa moarte a uneia dintre cele mai mari PERSONALITĂȚI din istorie

Scris de EVZ. Posted in Ancheta


Nu se cunoaşte sigur cauza directă a morţii. Nu a avut loc nici o autopsie oficială şi nu a fost emis nici un certificat de deces, în ciuda zvonurilor legate de decesul său aparent inexplicabil. Să fi existat vreun motiv pentru care a fost ascunsă cauza reală a morţii lui Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)? Istorici, compozitori, muzicologi, antropologi, scriitori sau medici au dezbătut acest subiect în cărţi, ziare, reviste, spectacole de teatru şi conferinţe. Vă prezentăm mai jos o selecție a celor mai interesante și mai documentate articole pe această temă.
Mozart era deja ţintuit la pat de câteva săptămâni când, pe 4 decembrie 1791, starea lui de sănătate s-a înrăutăţit grav.

Piedone acuzat și de abuz în serviciu și fals intelectual

Scris de RL. Posted in Ancheta


Procurorii DNA au dispus extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de Cristian Popescu Piedone, fost primar al sectorului 4 București, pentru fals intelectual și abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în dosarul privind tragedia de la clubul Colectiv.
De asemenea, s-a dispus extinderea cercetării față de Aurelia Iofciu — șef Serviciu autorizări comerciale din Primăria sectorului 4 și față de Sandra-Ramona Moțoc — funcționar în cadrul aceluiași serviciu, la data faptelor, pentru complicitate.

Oamenii de ştiinţă au reconstituit figura lui Iisus. Cum a arătat acesta în realitate

Scris de Alin Motogna. Posted in Ancheta


În încercarea de a descifra misterul adevăratei înfăţişări a lui Iisus Hristos, o echipă de cercetători britanici şi israelieni s-au folosit de tehnicile specifice antropologiei medico-legale.
Cu toţii suntem familiarizaţi cu imaginea lui Iisus Hristos. Acesta este reprezentat, aproape de fiecare dată, ca fiind un bărbat din rasa caucaziană, cu ochii de culoare deschisă şi părul şaten. Toate aceste trăsături sunt caracteristice europenilor şi nu băştinaşilor din zona Orientului Mijlociu, acolo unde se presupune că a trăit Mesia. Cel mai probabil, autorii Noului Testament l-au descris pe Iisus în acest mod pentru a-l diferenţia de restul persoanelor cu care au intrat în contact.

Probleme pentru preşedinte: DOVADA că soţii Iohannis au dobândit cu rea-credinţă o casă din Sibiu

Scris de GN. Posted in Ancheta


Curtea de Apel Braşov a făcut publice considerentele deciziei civile irevocabile nr. 655/R/12.11.2015 de respingere a recursului formulat de Klaus şi Carmen Iohannis împotriva deciziei nr. 235/16.05.2014 pronunţate în apel de judecătoarele Anamaria Ionescu şi Manuela Bonciu, de la Tribunalul Braşov. Este vorba despre hotărârea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 924/01.06.1999, încheiat la notarul Radu Gabriel Bucşa, prin care Carmen Georgeta Johannis şi Klaus Werner Johannis au cumpărat de la Ioan Bastea (decedat) imobilul din stradă Nicolae Bălcescu nr. 29, la parterul căruia se află astăzi spaţiul comercial închiriat, potrivit presei, pe zeci de mii de dolari anual, băncii Raiffeisen.

Cum şi-au primit numele zilele săptămânii

Scris de Carmen Ulian . Posted in Ancheta


La început, zilele nu aveau o denumire, timpul era divizat în luni cu multe, multe zile. Citeşte povestea interesantă a zilelor săptămânii.
Cu mult timp în urmă, zilele nu aveau numele pe care le cunoaştem astăzi. Şi asta pentru că omul nu inventase încă săptămâna.
În acele zile, singura diviziune a timpului era luna, formată din multe zile. Apoi ar fi fost greu ca fiecare zi să aibă o altă denumire.
Atunci când omul a început să construiască oraşele aveau nevoie de o zi anume în care ei să se ocupe de negustorie. Uneori aceste zile de piaţă erau stabilite la fiecare a 10-a zi din lună sau la fiecare a 15-a.

Dosarele ”spălate” ale procuraturii Maramureş - CĂTĂLIN CHERECHEŞ SCOS BASMA CURATĂ ÎNTR-UN DOSAR PENAL

Scris de IZ PENAL. Posted in Ancheta


Mulţi muritori de rând au făcut ani grei de puşcărie după ce au fost prinşi de autorităţi furând o căruţă de lemne, iar procurorii pe mâna cărora au ajuns respectivele dosare au dat dovadă că sunt de neînduplecat, trimiţându-i pe oameni direct în faţa instanţelor de judecată, iar alte sancţiuni cum ar fi amenzile, nici măcar nu intrau în discuţie, vajnicii apărători ai legii demonstrând astfel că nu au mamă, nu au tată.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă şi în cazul actualului primar al Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, atunci când a fost cercetat în dosarul nr.650/P/2004 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş în care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art.11 alin.1 lit.b şi c din Legea nr.87/1994 şi art.290 Cod Penal.

BONNIE ȘI CLYDE DE ROMÂNIA: Lia și Paul Lambrino au țepuit cu 4,7 milioane lire sterline pe un jurnalist britanic

Scris de F24. Posted in Ancheta


FLUX 24 a dezvăluit mai multe escrocherii puse la cale de cei doi, dar și biografiile lor reale.
Este vorba de o decizie mai întâi a justiției britanice întărită mai apoi de una definitivă din România. În luna septembrie a acestui an, un executor judecătoresc a venit la locuința din București a lui Paul și Lia Lambrino pentru a pune sechestru pe bunuri, dar și pe două conturi bancare ale familiei.
Avocatul familiei Lambrino, Mircea Andrei, a recunoscut public datoria lui Lia și Paul Lanbrino.
Înalta Curte de Justiţie - Divizia Queen's Bench a decis, la 2 iunie 2010, ca Paul și Lia Lambrino să-i plătească lui Marco Houston 1,8 milioane de lire sterline.

Cât de mare este SRI faţă de serviciile din alte ţări

Scris de Lucian Davidescu. Posted in Ancheta


Se ştie foarte bine că România are un număr disproporţionat de “agenţi secreţi”, dar până acum acest număr a fost pus într-un context destul de sumar: “mai mult decât Franţa şi Germania la un loc”. Dar câţi sunt ei exact?
Am analizat comparativ exclusiv serviciile de informaţii interne, cu atribuţii similare (contraspionaj, prevenirea terorismului şi crimei organizate, ameninţările la adresa siguranţei naţionale), din cele mai mari 10 ţări NATO. Datele au fost culese din surse publice: rapoarte publice, bugete sau articole de presă. Iată sumarul rezultatelor:

Dosare penale în cazul autostrăzii demolate Orăștie-Sibiu. Narcis Neaga, audiat la DNA

Scris de RL. Posted in Ancheta


Procurorii DNA au transmis două solicitări conducerii Companiei Naționale de Autostrăzi având ca temă autostrada Orăștie-Sibiu. Mai exact, în prima solicitare, procurorii DNA au cerut toată documentația, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, legată de derularea celor patru contracte privind construcția  tronsoanelor autostrăzii Orăștie-Sibiu și documentele financiare privind decontarea lurărilor plus consultanța asigurată pentru lotul 3 al secțiunii Orăștie-Sibiu.
În a doua solicitare, aflată pe birourile oficialilor CNADNR, procurorii au cerut documentele privind procedurile de selecției a firmei care a realizat studiul de fezabilitate a lotului 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu, refacerea SF-ului, licitațiile pentru construcție și supervizare a lucrărilor celor aproximativ 22 km de autostradă.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026