Interes local şi judeţean pentru siguranţa traficului rutier în comuna Recea

La cabinetul prefectului judeţului Maramureş s-a desfăşurat marti, 04.03.2014, o întâlnire privind siguranţa traficului rutier în comuna Recea. La discuţii au luat parte prefectul Anton Rohian, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş Viorica Marincaş, directorul Electrica Baia Mare Doru Leşe, primarul comunei Recea Pavel Octavian şi arhitectul Primăriei, Gelu Blaj.
Discuţiile au vizat montarea cât mai urgentă a indicatoarelor pentru “ Treceri pietoni” echipate cu lumină galbenă intermitentă în comuna Recea, respectiv în localităţile Recea şi Lăpuşel, pe traseul DN 1C.









