Italienii care i-au tăiat un deget românului din Roma: “Eşti un român nenorocit, pleacă!”

Scris de NS. Posted in Sos Romania


Incidentul rasist a avut loc marţi în centrul Romei. Trei italieni l-au oprit pe un român în vârstă de 33 de ani, în cartierul San Giovanni. Au început să îl înjure şi să îl lovească, strigând: „Eşti un român nenorocit, pleacă acasă!”.
Românul s-a făcut că ignoră agresiunea, a intrat într-un local şi s-a închis în toaletă. Cei trei italieni l-au scos şi i-au spus din nou: „Trebuie să pleci, eşti un nenorocit de imigrant, nu te vrem în Italia”.
Sub privirile îngrozite ale trecătorilor care erau în acel moment în Piaţa Tuscolo, cei trei tineri italieni au scos un cuţit şi i-au retezat românului degetul unei mâini.
„Părea a fi o scenă dintr-un film de groază. Victima avea mâna plină de sânge”, a declarat un martor.

După incident, românul a fost dus de urgenţă la spital, unde a fost pansat la mână.

Cei trei italieni, locuitori ai Romei, au fost arestaţi. Unul are 25 de ani, iar ceilalţi doi 21 de ani. Sunt acuzaţi de tentativă de crimă, vătămare corporală în formă agravată şi ultraj. Toţi trei consumaseră cocaină şi canabis. Unul dintre ei a mărturisit agresiunea cu caracter xenofob, precizând că i-a tăiat degetul românului ca avertisment.

Presa italiană a relatat în general despre incident, dar a evitat să îi confere un caracter rasist. Singura publicaţie care a relatat despre legăturile celor trei cu mişcări de extremă-dreapta este Il Messaggero.

http://www.directproprietar.ro/REVOLTTOR--Italienii-care-i-au-tiat-un-deget-romnului-din-Roma-Eti-un-romn-nenorocit--pleac

Share
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024