Eminescu visa la autonomia Ardealului: „Ceea ce n-au putut face cultura bizantină şi cucerirea otomană vor face ungurii prin societăţi de maghiarizare?“
În toate articolele ce au ca temă Ardealul, fie de sinteză istorică, fie polemice, Mihai Eminescu dovedeşte o documentare de arhivar lacom de totalitate, pe care geniul lui a topit-o în sinteze publicistice de mare actualitate şi în zilele noastre.
„Numai întâmplarea a făcut ca, încă din tinereţe, să cunosc poporul roman în cruciş şi curmeziş“, spunea Eminescu, făcând referire şi la peregrinările sale prin Ardeal. Ne referim la perioada 1864-1869, când a poposit la Braşov, Sibiu, Răşinari, Blaj, Alba Iulia.
Ardealul, temă majoră a gazetarului Eminescu
Informaţii preţioase despre şederea lui Mihai Eminescu la Blaj, în 1866, aflăm din lucrarea „Amintiri despre Eminescu", ediţie îngrijită de Corneliu Remus Cacoveanu, Ion Buzaşi şi Ion Mărgineanu.
Mulţi se întreabă, probabil, ce căuta Eminescu tocmai la Blaj? Potrivit lui Ştefan Cacoveanu, în casa căruia a locuit în perioada mai-septembrie 1866, „venise la Blaj, ca să facă examen pe clasa a VII-a şi astfel să împace pe tată-său, care îi făgăduise că-i trimite bani, numai să apuce firul studiilor mai departe. La Blaj sosise cu nişte studenţi, care îl luară în trăsură ajungându-1 pe drum. A doua zi după sosirea lui, îl întâlnirăm în piaţă şi ne împretinirăm numaidecât. Îl chemai să şadă la mine şi veni numaidecât“, povesteşte Cacoveanu în lucrarea citată. Tot de şederea la Blaj poate fi legată şi vizita pe care a făcut-o în „Bălgradul lui Mihai Viteazul", în Alba Iulia, în prima zi a adunării ASTRA, 27 august 1866, în biserica Maieri I din oraş. În viziunea contemporanilor era „evenimentul cel mai de seamă al inteligenţei româneşti” din Transilvania.
Ardealul a fost pentru Mihai Eminescu o temă majoră a gazetăriei, pe care unii cercetători o numesc marea lui operă politică naţională. „În toate articolele lui, fie de sinteză istorică, fie polemice privind Ardealul, Eminescu dovedeşte o vastă cunoaştere a diplomaţiei imperiale, socială, spirituală, istorică a temei, mergând până la tratate secrete, corespondenţa particulară a vârfurilor politice, congrese arheologice, geostrategii habsburgice, legiuiri, ordine de cancelarie, o documentare de arhivar lacom de totalitate, pe care geniul lui a topit-o în sinteze publicistice de mare actualitate şi astăzi“, scrie Radu Theodoru. Dovezi în acest sens sunt articole apărute în ziarul „Timpul“ , în revista „Convorbiri literare“ în care Eminescu atinge autonomia Ardealului, dar şi „pretenţiunile“ maghiare.
Într-un articol intitulat „Influenţa austriacă asupra românilor din principate”, publicat în revista „Convorbiri literare”, în 1 august 1876, Eminescu scria: „…Austria există prin discordia popoarelor sale. Pentru a le ţine vecinic lipsite şi vecinic în discordie, are nevoie de un element internaţional fără patrie proprie, fără naţionalitate, fără limbă, de un element care să fie acasă în Tirol, ca şi în Boemia, în Galiţia, ca şi în Transilvania. Acest om pur cosmopolit, per excelentiam, a fost pentru această ambiţioasă Casă preotul catolic. Din punct de vedere austriac ar fi nedrept însă a pretinde că Austria să ne cruţe pe noi. Pentru orice patriot austriecesc e o datorie de a deschide porţile Orientului pentru colonizarea prisosului copiilor săi şi desfacerea mărfurilor sale… atacând prin agenţi economici nu forma statului, ci pe fiecare membru în parte".
Gazetarul de geniu a fost preocupat şi de autonomia Ardealului. Într-un articol publicat în ziarul „Timpul“, în 4 noiembrie 1882, scria „Ceea ce n-au putut face cultura bizantină sau cucerirea otomană, vor face ungurii prin societăţi de maghiarizare?... Între mijloacele de a înlătura pe Români dela viaţa politică, cel mai de căpetenie e legea electorală excepţională… Tot odată guvernul se sileşte prin legi agrarie a aduce pe Român la sapă de lemn… Şi deasupra acestei mizerii, produse în mod artificial de către înţelepciunea de stat maghiară, mai vine mizeria morală, siluirea zilnică a limbei…”
În articolul „Pretenţiuni maghiare“, publicat tot în ziarul „Timpul“, în 15 iunie 1883, scria „Civilizaţiunea ungurească este egală cu zero; zero ridicat la orice potenţă posibilă române tot zero… poporul acesta pare încă atât de inept în toate privirile încât ne vine a râde când Românii pretind a vedea în ei adversari serioşi. Maghiarul e un adversar comic, e ca Tersides din Iliada lui Homer.”
„Cine urmăreşte publicistica lui, proza lui politică, va remarca un lucru interesant, că vorbeşte cu mai multă obiectivitate despre maghiari. De aceea, greşesc cei care se grăbesc să spună că Eminescu era un xenofob. Recunoaşte valorile, virtuţile acestui popor, sigur nu accepta că Transilvania era ocupată de austro-maghiari şi visa ca Transilvania să revină între graniţele românităţii“, argumentează academicianul Eugen Simion.
„Naţionalismul lui Eminesu trebuie înţeles în cadrul în care a existat şi în care s-a manifestat“
”Ştim că Eminescu a traversat acest pământ românesc numit Trasilvania, a scris despre transilvăneni, despre stăpânirea austriacă, despre suferinţele românilor de aici. El gândea o Românie Mare, o Românie a românilor, o Dacie, un fel de utopie splendidă, dacă o judecăm din punct de vedere literar“, mai consideră academicianul.
.„Naţionalismul lui Eminesu, care evident că a existat, trebuie înţeles în cadrul în care a existat şi în care s-a manifestat. Şi trebuie să ne reamintim că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, acesta era spiritul, acel spirit al veacurilor de care s-a vorbit, era un spirit al naţiunilor. A-l judeca pe Eminescu în afara acestui cadru şi a spune că el a fost xenofob, pentru că a fost insuflat de acest spirit, mie mi se pare o eroare de perspectivă. În acelaşi timp, nu trebuie să idealizăm tot ceea ce a făcut Eminescu. Asta mi se pare o tendinţă inversă, la fel de gravă. Trebuie să punem în lumină marile, uriaşele sale calităţi, cât şi micile erori“, susţine Daniel Cristea Enache, istoric şi critic literar.
Potrivit academicianului Dimitrie Vatamaniuc, apreciat eminescolog, intersul lui Eminescu pentru Transilvania a fost stârnit de mentorul său, Aron Pumnul. „Era profesorul lui, era un simbol al Transilvaniei, în sensul că era refugiat din timpul Revoluţiei paşoptiste la Cernăuţi. Sub influienţa lui, Eminescu a vrut să vadă Blajul. Foarte interesant, exact pe drumul străbunilor săi, numai că ei veneau din Transilvnaia spre Bucovina, iar Eminescu pleaca din Bucovina spre Transilvania“. Academicianul Augustin Buzura apreciază că Eminescu este ardelean în măsura în care este preocupat de istorie, de cercetarea trecutului; este ardelean prin spiritul de ordine, prin preocuparea pentru cunoaşterea altor culturi, cultura de expresie germană fiind esenţială pentru Eminescu.
„Gazetăria lui legată de Ardeal este exemplară ca tratare polidisciplinară a temei şi vizionară ca perspectivă istorică. A ne limita să-l legăm pe Eminescu de Ardeal doar prin periplul de drumeţ înseamnă a sărăci tema de marile ei valori politice şi spirituale, sintetizate cu geniu în gazetăria de înalt şi exemplar patriotism semnată de el“, concluzionează Radu Theodoru. Articolele despre Ardeal care poartă semnătura lui Eminescu sunt caracterizate de critica de specialitate prin cuvinte ca: seriozitate, profunzime, ton firesc, tenacitate. (Articol scris de NICU NEAG)