DANIEL DRĂGAN – in memoriam
El, Daniel Drăgan (n. 20 dec. 1935), era ”pus” sus, la revista ASTRA din Brașov. Era bun, ca interes ”politic”. Dar l-a răbdat/răbdurit și pe Ioan Aurel Brumaru, coleg al meu de liceu. Cel care, de facto, făcea revista ASTRA.
Ne-am întâlnit de multe ori, în Brașov. Pe vremea lui George Boitor, Vasile Artenie.
ASTRA a venit și în Maramureș. Noi aveam, cu toate opreliștile împrelestite ale cenzurilor, o datină de a scoate/tipări un fel de ”pliante” cu poeți mai mult/mai puțin talentați, dar și cu evenimente mai de seamă în țară. Maramureșul devenise un fel de ”scăpare” și reîncărcare cu încredere în sine. S-au tipărit pliante care la vremea aceea erau și și demonstrau că Poeții erau liberi să gândească, să imagineze o lume posibilă, un ”spațiu posibil”.
Era prin anii 1982-84. Un gând de libertate a talentului, al imago mundi care nu se putea întâmpla în obscuritatea lumii de atunci. Cu vizitele lui Nichita Stănescu, Ion Gheorghe, Ioan Alexandru s-au tipărit pliantele ”Viața Românească – Măiastra – Maramureș”; apoi ”Luceafărul – Măiastra – Maramureș”; (cenaclul din Vișeu de Sus) ”Andrei Mureșanu – Măiastra – Maramureș”. Și altele.
A venit și revista ASTRA din Brașov. Și, în afară de publicările în ASTRA ale poeților maramureșeni, s-a tipărit pliantul ”Astra – Măiastra – Maramureș”, în noiembrie 1984. Un gând frumos despre sensul acestei lumi pe care o trăim. Un gând de bine pe care Daniel Drăgan, prozator, l-a înțeles, știind că nu el va reprezenta marea Proză românească, însă cu speranță (amintim romanele ”Podul”, ”Mărgele roșii”, ”Doi ori doi” etc).
Într-o vreme, după întâlnirile de la Baia Mare, vreo 8-10 poeți și prozatori din Maramureș, au luat trenul spre Brașov. Era prin postul Crăciunului. Pe atunci, Sava Negreanu-Brudașcu era la Brașov. La întâlnirea noastră, cu Mihai Olos, Mihai Cupcea și ceilalți, am corindat și ne-am ”întrecut” în corinde. A fost foarte frumos: ne-am ogoit sufletele ancestrale.
Daniel Drăgan ne ”incita” întru tradiție, întru păstrarea sa prin sufletul purtat de noi, în noi.
Daniel Drăgan știa să facă ”management” al revistei ASTRA, poate într-un mod neocomunist (n-am rostit ”cripto-comunist”), știind că urma o linie politică a vremii, însă, cât putea, dădea ocol acestei linii liniare/aliniate/alienate.
Cât am vorbit vorbe împreună, părea conștient de misiunea sa de a fi în această lume: slalvargdarea unei credințe românești, ale măreției gândului și faptelor de bunăcuviință, ale datoriei față de sine, pentru a fi/a demonstra că suntem; că suntem vii, noi înșine, niciodată aplecați nimărui.
În pliantul ”ASTRA – măiastra – Maramureș”, apărut în noiembrie 1984, se publicau poeme de George Boitor, Emil Florescu, Rândunica Petrulescu, Ioana Ileana Ștețcu, Augustin Botiș, Ioan Moldovan, Mircea Petean, V. R. Ghenceanu, Mihai Cupcea, Petru Dunca, Ion Bogdan și multe, foarte multe desene de Mihai Olos. Era în 1984. Lipsea, pe atunci, Ștefan Jurcă, dar și mulți, mulți alții. În anii aceia trebuia să fii/să nu fii. Asemenea unui gând nespus/nesupus. Dar să dăm glas poeziei. Un poem de la cel care a publicat în ASTRA multe poeme.
George Boitor
Patria
Cuvântul nu-și dezvăluie niciodată
Întregul. Mereu rămâne o parte
De cer, de iubire, de ape și glie,
Miturile și legendele. Ele
De sărbători ne iluminează fețele
Și poate atunci, chipurile ne sunt
Aidoma soarelui, sunt
Asemenea patriei noastre eterne.
A trecut în eternitate, nu demult, Daniel Drăgan, născut în Glodeni – Dâmbovița. Un gând întru veșnicie. Umbla, la Brașov, cu brașoave. Ca o ASTRĂ nestinsă. Ca un gând împlinit în eternul etern al ființării noastre.
Dumnezeu să îl ierte și să îl hodinească – așa cum se zice în Maramureș.
Când moare un OM, întreaga lume este în întristare.