UK Bookmakers

Masa Haiducului Pintea construită în Săcel a fost sfințită de un sobor de preoți

Scris de CJMM. Posted in Religie


Mare sărbătoare mare în Săcel, sâmbătă, 19 august 2017, acolo unde autoritățile locale au chemat un sobor de preoți pentru a sfinți cel mai nou monument ridicat în comună, Masa Haiducului Pintea, (Grigore Pintea zis Pintea Vitezul). Gavrilă Dologa, primarul comunei Săcel a invitat la acest eveniment atât primarii din zonă, cât și reprezentanții Consiliului Județean Maramureș, construcția fiind realizată și cu sprijinul administrației județene. Monumentul se află lângă poarta maramureșeană, construită în cinstea episcopului Iustinian și marchează intrarea în județ, dinspre Bistrița Năsăud.

Turiștii care ajung aici pot să admire și harta Maramureșului istoric, cu punctele turistice aflate pe Văile Izei și pe Valea Vișeului. În spatele mesei au fost ridicate două ziduri de beton pe care sunt pictate scene din filmul Pintea Viteazul. Potrivit declarațiilor primarului din Săcel, Gavrilă Dologa, masa construită în cursul anul 2017 și inaugurate sâmbătă, 19 august, dorește să arate turiștilor ospitalitatea specific maramureșeană și, totodată, să fie un monument turistic care să atragă lumea în zonă.
La slujba de sfințire a Mesei Haiducului Pintea a fost prezent și Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, ministrul Educației Naționale, senatorul Liviu Marian Pop, primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș, primarul comunei Săcel, Irina Iusco, Vasile Țiplea, primarul din Dragomirești, dar și Anuța Bizău, primarul din Bogdan Vodă. Toți invitații s-au adresat celor prezenți la eveniment, aducând sincere felicitări pentru modul în care comunitatea din Săcel știe să se promoveze.
Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a amintit faptul că proiectele în infrastructură continuă în ritm alert în Maramureș, vorbind despre DN 18, unde lucrările de reabilitare avansează cu repeziciune, dar și despre investiția de 50 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului județean pe Valea Izei. ”Înainte de a-i felicita, dați-mi voie să le mulțumesc primarului Gavrilă Dologa, Consiliului Local și întregii comunități din Săcel, pentru că, într-o lume în care globalizarea are un ritm din ce în ce mai alert, într-o Europă în care valorile încearcă a fi uniformizate, în Săcel vedem gesturi prin care fibra noastră națională și tradiția Maramureșului sunt păstrate cu mare grijă. Astfel de lucruri nu trec uitate, iar noi le privim cu multă atenție de la Consiliul Județean și ne bucurăm pentru fiecare realizare a comunităților locale. Acum că v-am mulțumit pentru ceea ce ați făcut, doresc să vă felicit și să vă spun că investițiile realizate pe partea de cultură locală, de păstrare a tradițiilor noastre strămoșești moștenite de la moșii și strămoșii noștri, toate aceste investiții vor fi dublate în investiții în infrastructură, de care este nevoie în continuare. Împreună trebuie să avem grijă atât de proiecte mici, cât și de proiectele mari ale județului. Felicitări încă o dată tuturor celor implicați în acest proiect frumos, care face cinste întregului județ”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017