Noul Cod Penal elimină o cale de atac

Scris de CR. Posted in Justitie


Potrivit Noului Cod de Procedură Penală, care va intra în vigoare peste două săptămâni, Recursul în casație devine o cale de atac excepțională. Astfel, deciziile Curților de Apel rămân definitive și executorii.

Conform ziuanews.ro,  deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale altor instanțe în recursurile din cauzele penale care se judecă în prezent vor fi inutile, odată cu 1 februarie 2014, inculpații urmând a respecta deciziile din apel, chiar dacă acestea au fost pronunțate înainte de intrarea în vigoare a NCPP.

Dosarele care se judecă în apel la data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală vor primi decizii definitive din această fază jurisdicțională, neputând fi contestate decât cu recurs în casație, o cale extraordinară de atac.

Multe din dosarele celebre care sunt acum judecate în faza apelului, precum “Dosarul Transferurilor”, “ICA” sau “Rompetrol” , nu vor ajunge la ÎCCJ decât pentru soluționarea recursului în casație, o cale de atac extraordinară prevăzută în Noul Cod de Procedură Penală, dar deciziile din apel vor fi definitive și, pe cale de consecință, executorii.

Dosarul Transferurilor, în care au fost inculpați oameni de fotbal celebri, cum ar fi Giovani și Victor Becali, Cristi Borcea, Mihai Stoica, George Copos, Jean Pădureanu, Gigi Nețoiu și Gică Popescu, este una dintre cauzele ce așteaptă o soluție în apel, la Curtea de Apel București, după o achitare de la Tribunalul București și o decizie a ÎCCJ de trimitere a cauzei spre rejudecare. Decizia CAB sau sentința de la TMB în acest caz va fi definitivă, dacă va intra Noul Cod de Procedură Penală în vigoare.

http://www.cotidianul.ro/noul-cod-penal-elimina-o-cale-de-atac-230370/

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026