Mai 09 Iata cum functioneaza sistemul monetar - explicatie pentru toti oameni

Scris de FS. Posted in Economie

Sistemul imprumutului fractional este cel folosit, fiind totodata inflationar, adica imprumuturile creaza inevitala inflatie (criza), ce impovareaza viata oamenilor.
Atunci cand FMI si Banca Mondiala vine sa imprumute Guvernul Masonic al Romaniei sau orice alt guvern, ei nu vin cu o masina de bani blindata pe care o basculeaza in fata BNR, ci se fac niste tranzactii prin care se trimit niste CIFRE (BANI ELECTRONICI/ILUZIE), iar cu aceste cifre se platesc creante ale firmelor si multe altele. Oamenii vor plati apoi cu bani fizici sau cu bunuri materiale, in realitate niste cifre electronice.

Pentru fiecare leu imprumutat catre guvern, se percepe o dobanda, iar rezultatul acestui sistem fara pierderi este SCLAVIA. Parintii ai bancilor federale de rezerve sau bancilor nationale au fost perfect constienti de aceste lucruri.
Iniţiaţii şi fruntaşii Frăţiei Babiloniene conduc la ora actuală politica mondială, sistemul bancar global, afacerile, serviciile secrete, forţele de poliţie, armata, sistemul educaţional şi mas-media. Din perspectiva controlului global, cel mai important sistem din toate acestea este cel bancar, care permite crearea şi manipularea banilor.
Schema financiară a Frăţiei este cât se poate de simplă, fiind aplicată cu aceeaşi eficienţă din perioada Sumerului şi a Babilonului până în zilele noastre. Ea constă în crearea de bani care nu există şi împrumutarea lor către populaţie şi către firme în schimbul unei dobânzi. Sistemul permite îndatorarea masivă a guvernelor, firmelor şi populaţiei, şi implicit controlul lor.
Pentru ca sistemul să poată funcţiona, cel mai important lucru este ca bancherii să obţină permisiunea de a împrumuta altora bani pe care nu-i au. Iată cum funcţionează acest sistem: dacă eu sau dumneavoastră avem un milion de lire sterline, putem împrumuta altcuiva aceşti bani. Este cât se poate de simplu. În schimb, dacă o bancă are un milion de lire sterline, ea poate împrumuta altora o sumă de zece ori mai mare (ba chiar mai mult), percepând dobânzi la sumele împrumutate. Dacă doar o parte din oamenii care au bani depozitaţi în bănci s-ar repezi simultan să şi-i retragă, băncile ar fi nevoite să îşi închidă porţile, căci nu ar avea de unde să le înapoieze aceşti bani. Banii din bănci sunt un mit, un fel de sugestie colectivă. Atunci când intri într-o bancă şi ceri un împrumut, banca nu tipăreşte nici măcar o singură bancnotă şi nu bate nici măcar o singură monedă nouă.
Tot ce face ea este să introducă o sumă de bani în contul tău. Începând din acel moment, ea începe să îţi perceapă însă o dobândă, la o sumă care nu există decât într-un registru sau pe monitorul unui calculator. Dacă nu îţi plăteşti o singură rată din acest împrumut inexistent, banca îţi poate lua însă averea, casa, maşina, terenul şi alte posesiuni cât se poate de reale, până la valoarea estimată a cifrei introduse pe ecranul calculatorului. Mai mult decât atât, dat fiind că nu guvernele controlează circulaţia banilor pe piaţă, ci băncile private, prin împrumuturile pe care le acordă, ele sunt cele care controlează de fapt câţi bani există în circulaţie. Cu cât fac mai multe împrumuturi, cu atât mai mulţi bani circulă pe piaţă. Care credeţi că este diferenţa dintre o perioadă de boom economic (prosperitate) şi una de recesiune (sărăcie)? Nu există decât o singură diferenţă: cantitatea de bani aflată în circulaţie. Atât. Prin acest sistem, băncile private, controlate de aceiaşi oameni, decid câţi bani trebuie să fie în circulaţie. Ele pot crea perioade de avânt economic sau de recesiune la comandă. La fel se petrec lucrurile pe pieţele bursiere, unde aceşti oameni pun în mişcare trilioane de dolari pe zi pe pieţele financiare şi bancare, decizând aşa cum doresc care acţiuni vor urca şi care vor coborî, ce companii se vor extinde şi care vor da faliment. Crahurile bursiere nu se petrec întâmplător, ci intenţionat.
Cea mai mare parte a „banilor” aflaţi în circulaţie nu sunt bani fizici, adică monede şi bancnote, ci simple cifre care trec dintr-un cont în altul, pe cale electronică, în sistemul de calculatoare, prin intermediul transferurilor de bani, al cardurilor de credit şi al cecurilor. Cu cât în circulaţie există mai mulţi bani (electronici sau fizici), cu atât mai intensă este activitatea economică, cu atât mai multe bunuri şi servicii pot fi cumpărate şi vândute, cu atât mai mari sunt salariile oamenilor şi cu atât mai multe sunt locurile de muncă. Una din schemele operaţionale preferate ale elitei financiare a reptilo-arienilor a fost însă dintotdeauna crearea unui boom economic prin acordarea unui număr foarte mare de împrumuturi, urmată de dezumflarea balonului.
Economiştii plătiţi cu salarii exorbitante şi corespondenţii economici ai diferitelor mijloace mas-media vă vor spune (marea majoritate neavând habar ce se întâmplă în realitate) că perioadele de avânt urmate de cele de recesiune fac parte dintr-un „ciclu economic” natural. Vorbe în vânt. Întregul sistem este o manipulare sistematică aplicată de Frăţie cu scopul de a fura bogăţia reală a acestei lumi. În timpul perioadelor de avânt economic foarte mulţi oameni se îndatorează masiv. Un mediu economic dinamic înseamnă că firmele împrumută mai mulţi bani pentru a-şi cumpăra tehnologie, cu scopul de a produce mai mult, răspunzând astfel cererii din ce în ce mai mari. La rândul ei, populaţia se împrumută mai mult de la bănci pentru a-şi cumpăra case mai mari, maşini mai puternice şi mai scumpe, etc., pentru că au încredere în viitorul lor economic. La momentul oportun, principalii bancheri, coordonaţi de societăţile secrete, ridică ratele dobânzilor pentru a suprima cererea pentru noi împrumuturi. Efectul acestor măsuri restrictive echivalează cu reducerea banilor aflaţi în circulaţie pe piaţă. În acest fel, cererea pentru produse scade, la fel ca şi numărul locurilor de muncă, întrucât nu mai există suficienţi bani pe piaţă pentru a genera un mediu economic dinamic. Oamenii şi firmele nu mai câştigă suficienţi bani pentru a-şi plăti creditele contractate anterior şi intră în faliment.
Băncile le iau averea reală, afacerile, casele, terenurile, maşinile şi celelalte posesiuni, pentru că nu şi-au plătit împrumuturile care nu au fost de la bun început altceva decât nişte cifre tipărite pe un ecran. Aceste cicluri continuă de mii de ani, dar s-au accentuat mult în ultimele secole, aspirând întreaga avere a populaţiei şi plasând-o în mâna celor care controlează sistemul bancar – liniile genealogice reptiliene. Principiul se aplică inclusiv guvernelor şi ţărilor. În loc să îşi creeze propriii lor bani, fără să plătească dobânzi pentru ei, guvernele îi împrumută de la băncile private şi îşi plătesc ratele şi dobânzile aferente prin impozitarea populaţiei. Sumele uriaşe pe care le plătiţi ca taxe şi impozite se întorc la băncile private pentru a plăti nişte credite pe care guvernul le-a făcut în condiţiile în care îşi putea tipări propriii bani, fără dobânzi! De ce nu face acest lucru? Pentru că Frăţia controlează în egală măsură guvernele şi băncile.
Ceea ce numim astăzi „privatizare” înseamnă vânzarea activelor statului pentru a preîntâmpina falimentul acestuia din cauza ratelor şi dobânzilor neplătite. Îndeosebi ţările din lumea a treia cedează marilor bănci controlul asupra terenurilor şi resurselor lor, căci nu şi pot plăti creditele imense pe care le-au făcut de multe ori la presiunile aceloraşi bănci şi instituţii internaţionale. Sărăcia şi conflictele continue nu trebuie neapărat să fie o caracteristică a lumii în care trăim; ele sunt manipulate de Frăţie pentru că servesc Agendei sale.
Cavalerii templieri au folosit exact acest mecanism atunci când au pus bazele sistemului bancar modern prin secolele XII-XIII. La fel a operat înaintea lor sistemul pus la cale de Nobilimea Neagră din Veneţia. La ora actuală, manipularea financiară a lumii este coordonată de „băncile centrale” din fiecare ţară, care par să lucreze independent, dar de fapt colaborează între ele pentru atingerea scopului comun. Păianjenul aflat în centrul acestei imense reţele financiare mondiale a fost Banca Angliei, înfiinţată cu acordul regelui impus de Nobilimea Neagră, Wilhelm de Orania. Mai recent, de prin anii 1930, acest rol a fost preluat de Banca pentru Reglementări Internaţionale cu sediul la Geneva, în Elveţia. La fel ca şi în cazul Băncii Angliei, băncile centrale ale diferitelor state au fost înfiinţate cu acordul descendenţilor familiilor bancare reptiliene din Genova şi Veneţia.
Baanca Federala de Rezerve din America - o banca privata evreiasca a familiei Rothschild !
Controlul banilor şi al sistemului bancar prin intermediul Rothschild-zilor şi al altora ca ei este esenţial pentru acest mecanism. Una din cele mai mari lovituri a Frăţiei a fost crearea în anul 1913 a Rezervei Federale, aşa-zisa „bancă centrală” a Statelor Unite. În realitate, aceasta nu este nici federală şi nici nu are vreo rezervă. Ea este un cartel de bănci private aflate în proprietatea a 20 de familii fondatoare, marea majoritate europene, care decid împreună rata dobânzii în locul guvernului SUA şi îi împrumută acestuia bani inexistenţi (cifre pe un ecran de calculator), pentru care plătitorii de taxe trebuie să plătească dobândă.
Aşa s-a născut „deficitul american” – din nimic. Guvernul Federal al Statelor Unite nu are în proprietate nici măcar o singură acţiune la Rezerva Federală, iar cetăţenii americani nu pot cumpăra acţiuni la această bancă. Profiturile băncii depăşesc 150 de miliarde de dolari anual, ca să nu mai vorbim de faptul că Rezerva Federală nu a publicat niciodată situaţia sa financiară. Acest profituri exorbitante sunt asigurate de câteva premise:
1) Frăţia controlează Guvernul Statelor Unite (Compania Virginia sub un alt nume), care continuă să împrumute „bani” de la „FED”;
2) Frăţia controlează Fiscul American (Serviciul pentru Afaceri Interne – IRS), care este de asemenea privat, fiind de fapt o organizaţie teroristă ilegală care colectează impozitele de la populaţie;
şi 3) Frăţia controlează mas-media, asigurându-se astfel că oamenii nu vor afla niciodată adevărul despre punctele 1) şi 2).
Frăţia şi-a dorit dintotdeauna o „bancă centrală” a Americii privată, pentru a-şi desăvârşi astfel controlul asupra economiei acestei ţări. Când fruntaşul francmason George Washington a devenit primul preşedinte american, el a numit un om de paie al Frăţiei, Alexander Hamilton, în funcţia de secretar al trezoreriei. Hamilton a creat Banca Statelor Unite, o bancă centrală cu acţionari privaţi, care a început să împrumute bani noului guvern al Statelor Unite, pe care a încercat de la bun început să-l controleze prin îndatorare.
Priviţi ce s-a întâmplat după crearea Băncii Centrale a Angliei. Scenariul american s-a repetat întocmai. Banca Statelor Unite a generat o sărăcie atât de mare, atâtea falimente şi revolte, încât în cele din urmă a trebuit să fie închisă. Nu a trecut însă mult şi i-a fost creată o înlocuitoare: Rezerva Federală. Principala bancă prin care au operat Rothschild-zii în prima parte a secolului XX în America a fost Kuhn, Loeb and Company din New York, condusă de Jacob Schiff. În vremea fondatorului familiei Rothschild, Mayer Amschel Bauer, familia Schiff a locuit în aceeaşi casă cu acesta. În anul 1902, Rothschild-zii şi-au trimis în America doi agenţi, pe Paul şi Felix Warburg, pentru a pune la cale crearea Rezervei Federale. Fratele acestora, Max Warburg, a rămas în Europa pentru a conduce banca familiei, creată la Veneţia pe vremea când aceasta purta un alt nume: Abraham del Banco. După ce a ajuns în State, Paul Warburg s-a însurat cu Frieda Schiff, fiica lui Jacob Schiff – un alt exemplu perfect de căsătorie aranjată pentru a corespunde cerinţelor liniilor genealogice şi Agendei Frăţiei. Cei doi fraţi au devenit parteneri la Kuhn, Loeb and Cmpany, Paul având un salariu de circa o jumătate de milion de dolari (la valoarea de la începutul secolului XX). Acestea sunt sumele pe care le câştigă cei implicaţi în acest joc de putere. Imaginaţi-vă ce valoare ar reprezenta acest salariu astăzi.
Reţeaua Frăţiei a avut grijă ca „democratul” şi rozicrucianul Woodrow Wilson să câştige preşedinţia Statelor Unite în anul 1909. Principalul său colaborator a fost un alt membru de frunte al Frăţiei, „colonelul” Mandel House. Wilson îl numea „a doua mea personalitate” sau „alter egoul meu” şi obişnuia să spună că: „gândurile sale sunt una cu gândurile mele”. Nicicând nu a rostit vreun preşedinte american un adevăr mai mare ca acesta. Aşa cum au arătat cercetătorii, bancherii Elitei din cartelul Rockefeller-Morgan-Rothschild-Harriman s-au întâlnit în secret pe insula Jekyl din Georgia pentru a discuta tactica şi natura legii pe care doreau să o treacă pentru a crea banca pe care şi-o dureau atât de mult. Din câte se pare, insula Jekyl era o proprietate a familiei Payseur şi toţi membrii grupului erau colaboratori ai lui Payseur.
Purtătorul lor de cuvânt în plan politic era senatorul Nelson Aldrich, bunicul lui Nelson Rockefeller, cel care avea să fie ales de patru ori guvernator al statului New York şi vicepreşedinte al Statelor Unite după ce Gerald Ford l-a înlocuit pe Richard Nixon în urma scandalului Watergate din 1974. Fiica lui Aldrich, Abby, s-a măritat cu John D. Rockefeller Jr. Când a început dezbaterea în Congres a Legii Rezervei Federale, bancherii care au scris-o s-au opus public în mod zgomotos. Erau foarte nepopulari la vremea respectivă, aşa că doreau să lase impresia că legea nu îi favorizează, mărind astfel sprijinul opiniei publice, pentru ca legea să treacă. Acest gen de manipulări se petrec tot timpul. Orice ar afirma cineva în public despre un anumit eveniment, întrebările pe care trebuie să ni le punem tot timpul sunt: „Cine are de câştigat de pe urma acestui eveniment?” şi „Cine are de câştigat dacă eu cred în ceea ce mi se spune?”
Bancherii au reuşit să treacă legea chiar înainte de Crăciunul anului 1913, când mulţi congresmeni se aflau deja la casele lor, pentru a se bucura alături de familii. Acum, ei puteau controla ratele dobânzilor americane şi au făcut o adevărată avere împrumutând guvernului bani care nu există, de pe urma cărora au perceput însă dobânzi. Pentru a completa acest ciclu, ei aveau nevoie de o finanţare continuă a guvernului, scop în care au introdus în acelaşi an Legea Impozitului Federal pe Venit. Pentru ca să poată trece legea, aveau nevoie de un amendament la Constituţia Americană, cel de-al 16-lea, scop în care era necesar consimţământul a 36 de state.
Numai două state au fost de acord, dar Filander Knox, secretarul de stat, a anunţat pur şi simplu că majoritatea necesară a fost atinsă şi legea a trecut. Până în zilele noastre impunerea impozitului federal pe venit este ilegală, ceea ce nu împiedică Serviciul pentru Venituri Interne să colecteze continuu acest impozit. Unii ar putea spune că am exagerat numind această operaţiune un act de terorism, dar pentru a teroriza pe cineva nu trebuie să îl ameninţi cu arma sau cu o bombă. Este suficient să îl ameninţi că îi vei distruge căminul şi că îl vei da afară din propria casă pentru a-l determina să îţi plătească acest impozit ilegal. În treacăt fie vorba, vă rog să remarcaţi anul în care s-au produs aceste două evenimente majore pentru Frăţie, crearea Rezervei Federale şi adoptarea Legii Impozitului Federal pe Venit – 1913. Numerele şi anii contează foarte mult pentru aceşti oameni, din cauza ciclurilor solare şi astrologice. De aceea, aceste evenimente au fost planificate cu grijă să se petreacă în anul 1913. Priviţi obsesia pe care a avut-o Frăţia de-a lungul timpul pentru numărul 13. Când Rockefeller-ii au creat Consiliul Guvernelor Statelor, pentru a controla în acest fel legislativele statelor americane, ei au plasat sediul noii organizaţii într-o clădire cu numărul 1313. Din aceleaşi motive, foarte multe lucruri interesante s-au întâmplat în anul 1933, căci 33 reprezintă un număr ezoteric major, cu o anumită frecvenţă de vibraţie.
Serviciul pentru Venituri Interne, care colectează impozitele din întreaga Americă, este tot o companie privată, deşi publicul larg crede că este o instituţie a guvernului lor. În anul 1863 s-a creat Biroul pentru Venituri Interne, cu scopul de a colecta impozitele, dar în anul 1933 poporul american a primit o nouă lovitură. Trei membri din cercul lui Prescott Bush, Helen şi Clitfton Barton şi Hector Echeverria, au creat Serviciul pentru Impozitul pe Venit şi Audit Intern, înregistrat în Delaware, statul american în care se pun cele mai puţine întrebări.
Prescott Bush a fost tatăl lui George Bush. În anul 1936, această organizaţie şi-a schimbat numele în Serviciul pentru Venituri Interne şi a continuat să funcţioneze ca o companie privată. În anul 1953, Biroul iniţial pentru Venituri Interne a fost dizolvat, lăsând Serviciul privat pentru Venituri Interne să colecteze toate impozitele, în cea mai mare parte ilegale. Cei care controlează acest Serviciu sunt aceiaşi oameni care controlează Rezerva Federală şi Compania Virginia, sugând vlaga întregii Americi.
Magicienii negri ai Frăţiei Babiloniene şi-au ţesut pânza iluziilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Marea majoritate a populaţiei nu înţelege ce se întâmplă chiar sub ochii săi, căci aceşti oameni îşi păstrează robele lungi şi măştile satanice pentru ritualurile lor private, purtând în public doar costume decente.