Dec 11 In umbra vietii (Partea IV) Evadari spectaculoase datorita neglijentei sau laxismului personalului penitenciar, respectiv, al autoritatilor politienesti sau judiciare.

Corespondenta din Mediul Carceral Francez (MCF)
Motto: Viata este imprevizibila. Este ceea o face exlusiva si atasanta!

MCF este o reuniune finita de locuri (multimi) inchise (din punct de vedere matematic), dar nu ermetic (cu perete ″adiabatic″ !) din punct de vedere fizic, la traficul de obiecte interzise (stupefiantele si alcoolul ca ″alimente de baza″, iar telefoanele mobile, ca o conditie ″sine qua non″ pentru supravietuire !), in care cei obligati sa-l controleze si sa-l supravegheze, ″nu vad si nu aud″ (adica sunt surdo-muti !) din cauza unei coruptii generalizate, incontrolabile, care face ravagii in sistem !

Nu sunt numai Brand-urile (figurile legendare, emblematice, ″profesionistii″, etc.) marii criminalitati franceze, care au reusit sa evedaeze spectaculos din MCF.
Si nu numai cu explozivi si arme de foc, cu elicoptere, respectiv, cu luare de ostatici, avand la baza planuri meticulos concepute si puse la punct in cele mai mici detalii.
Istoria marilor evadari din MCF a consermnat si o serie de tentative reusite (neplanificate), ale unori infractori (criminali), ″amatori″, clasate ″spectaculoase″ de catre AP (Administratia Penitenciarelor), numai datorita neglijentei, lipsei de vigilenta, greselilor sau laxismului personalului penitenciar, respectiv, ai autoritatilor politienesti si judiciare.
Printre cele mai remarcabile dintre ele mentionam : Jean-Pierre Treiber  (″Omul padurilor″), Evadatii din Inchisorile Béziers; Evadatii din Inchisoarea Liancourt: Kamel Raï, Nicolas Leprêtre; Evadatii din Inchisoarea Borgo: Francis Mariani, Pierre-Marie Santucci, Maurice Costa si Joseph Menconi; Evadatii din Inchisorile Frnche Comté: Saïd Bahmed, Hakim El Bachir; Evadatii Ismaël Berasategui si Ludovic Mallet, care au reusit sa respire aerul libertatii, fara sa fi comis acte de coruptie, fara sa fi conceput planuri de evadare utilizand telefonia mobila (sine qua non, utilizata in cadrul marilor evadari reusite), fara sa fi rapit pe cineva din anturajul lor (detinuti sau supraveghetori), fara sa fi utilizat arma de foc, respectiv, explozivi si fara sa fi pus in pericol vietile lor sau ai celor din jurul lor.

Jean-Pierre Treiber

Singurul suspect si inculpat ca ar fi vinovat de asasinarea pe 1 noiembrie 2004 a doua tinere Katia Lherbier (in varsta de 32 de ani) si Géraldine Giraud (in varsta de 36 de ani, fata conoscutului actor francez Roland Giraud si a actritei franceze de origine olandeza Maaike Jansen), Jean-Pierre Treiber, care tot timpul (in perioada anchetei preliminare al procesuluii sau) a negat dublul asasinat, a fost incarcerat (in detentie provizorie, preventiva) la Inchisoarea Auxerre-MA (Maison d’Arrêt-DISP Dijon Centre, in nord-estul orasului Auxerre, astazi 111 locuri-initial 102, construit in 1853, de tip medievala, Departamentul Yonne, Regiunea administrativa Bourgogne).

Profitand de neglijenta si laxismul personalului penitenciar, el evadeaza in mod „spectaculos”, in jurul orei 11h00, pe 8 septembrie 2009, ascunzandu-se (cu complicitatea unui codetinut)  intr-o cutie (mare) de carton care a fost incarcata intr-un camion de livrare al produselor lucrate in cadrul Serviciului de Regie Industriala-RIEP (de catre populatia penala), catre o firma partenera din exterior, aflata la cca 15 km de inchisoare. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului pe aceasta tematica):

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/05/thomas-csinta-in-umbra-vietii-partea-i.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/06/thomas-csinta-in-umbra-vietii-partea-ii.html

Fost inspector la Oficiul National al Vanatului si al Faunei salbatice (controlor-responsabil cu respectarea legislatiei vanatului din paduri si tinuturi deschise vanatului pentru prevenirea braconajului), dupa evadarea sa reusita, acesta se ascunde un timp in Padurea Othe, in zona localitatii Bonnard din Departamentul Yonne.
Arestat de catre RAID (unitate de lupta de elita al Politiei Nationale Franceze care intervine in situatii dificile, a se vedea pentru detalii si articolul autorului:

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/11/legitima-aparare-sau-executie.html

, intr-un apartament la Melun (Departamentul Seine et Marne, Regiunea pariziana), in urma declansarii, de catre Ministerul de Interne, al Planului Milan („Epervier dans l'Yonne″, in caz de evadare sau hold-up) in care au fost implicati 120 de jandarmi, elicoptere si echipe canine, el este recuperat de catre AP (Administratia Penitenciara) pe 20 noiembrie 2009 si incarcerat din nou la Fleury Mérogis-MA (Maison d’Arret-DISP Paris, Departamentul Essonne, Regiunea pariziana, 2855 locuri, deschis in 1968, cea mai mare din Europa), unde se sinucide pe 20 februarie 2010, la varsta de 46 de ani.

Nascut in 1963 la Mulhouse (Departamentul Haut Rihn, Regiunea administrativa Alsacia, vestul Frantei), Jean-Pierre Treiber (″Omul padurilor″) este (si a fost) clasat de catre justitia franceza, un ″amator″ in materie criminala, fara un trecut infractional, acesta neregasindu-se nici in sfera crimei organizate delictuale si nici in acea a marii criminalitati.
Insarcinat cu ancheta disparitiei lui Katia Lherbier si Géraldine Giraud, Procurorul Republicii de la Auxerre, François Pérain, ajunge la presupusul asasin prin intermediul cardurilor bancare ale acestora (care pe 1 noiembrie 2004 s-au deplasat le rezidenta secundara a familiei Giraud, la Postolle in Departamentul Yoonne) si pe care acesta din urma (″Omul padurilor″), le-ar fi utilizat in supermarket-urile si statiile de alimentare cu combustibil din regiune (Departamentul Seine et Marne, Regiunea pariziana), dupa disparitia lor.

″Mis en examen″ (cercetat penal) la inceput pentru rapire si sechestrare de persoane (infractiune criminala in Franta, judecata in prima instanta de catre Juriul Popular-Curte cu Jurati, compusa din trei magistrati si 6 persoane alese arbitrar de pe listele electorale si 9 persoane in apel), ulterior, Jean-Pierre Treiber va fi inculpat  pe 20 decembrie pentru dublu asasinat si urma sa compara, tot in fata unui Curti cu Jurati (Juriul Popular Yonne, Auxerre) in aprilie 2010.
Este Comisarul de Politie (Maior pe atunci) Michel Cunault, implicat in ancheta, cel care face legatura dintre cardurile persoanelor disparute si soferul unui Peugeot 205, decapotabil, de culoare alba, care alimenta vehiculul cu combustibil intr-o satie de benzina.
Imaginile video ale camerelor de supraveghere, il identifica pe sofer, in persoana lui Jean-Pierre Treiber, care locuieste la Villeneuve sur Yonne, o localitate in proximitatea rezidentei secundare a familiei Giraud, precum si a cabinei telefonice de unde cardul Katiei Lherbier a fost utilizat pentru ultima oara, pe 2 noiembrie.
Interpelat pe 23 noiembrie la Sens in Departamentul Seine et Marne (Regiunea pariziana) de catre politistii de la SRPJ Dijon (Serviciul Regional al Politiei Judiciare, a se vedea si :

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/12/lupta-impotriva-economiei-subterane.html

, acestia gasesc in portofelul sau cardurile bancare ale tinerelor disparute.
Arestat si incarcerat preventiv (in detentie provizorie) pe 25 noiembrie 2004 la Inchisoarea din Auxerre, un timp, Jean-Pierre Treiber ramane singurul suspect in dosarul disparitiei celor doua tinere : Lherbier si Giraud.
Judecatorul de Instructie Michaël Gihr de la TGI Sens, este numit de catre Procurorul Republicii de Auxerre, François Pérain, magistrat pentru instrumentarea dosarului lui Jean-Pierre Treiber.
Echipa de anchetatori al acestuia, descopera pe 8 decembrie 2004 in curtea inculpatului, obiecte calcinate (carbonizate) apartinand tinerelor disparute, iar pe 9 decembrie, ea identifica in gradina acestuia (situat in catunul Castelului din Villeneuve sur Yonne), nudurile cadavrelor lor, legate la maini, respectiv, la picioare si cu gurile lor infasurate cu ruban adeziv (scotch), in fundul unui put de apa (dezafectat), acoperit cu placi de beton.


Extras din celula sa de la MA-Auxerre pe 25 februarie 2005 si adus la tribunal (TGI-Tribunalul de Inalta Instanta-Sens) pentru interogatoriu (timp de ase ore), in fata Judecatorului Ghir, Jean-Pierre Treiber este incoerent  si confuz in declaratiile sale, sustinand ca ele, cu acordul amantilor lor, ar fi pus la cale propria lor disparitie pentru a incepe o viata noua in anonimat (fiind tot ei care i-ar fi incredintat cardurile lor de credit cu codurile lor secrete !).
Nefiind convingator, pe 20 decembrie 2004, in ziua inmormantarii lui Géraldine Giraud (dupa doua zile a Katiei Lherbier), Jean-Pierre Treiber este inculpat de catre Judecatorul Ghir pentru rapire si sechestrare de persoane, respectiv, pentru dublu asasinat.
Contrar unor zvonuri raspandite prin regiune, autopsia a pus in evidenta faptul ca cele doua tinere nu au fost nici torturate si nici violate in timpul sechestrarii lor.
Din contra, anchetatorii au ajuns la concluzia ca actul criminal al lui Jean-Pierre Treiber fi fost constat in otravirea lor cu cloropicrina (CCl3NO2), o substanta activa, derviata al cloroformului („triclormetanul”, hidrocarbură clorurată cu formula chimică CHCl3 descoperit în 1831 de catre Justus von Liebig și Eugene Souberain, produs utilizat ca arma chimica si in Primul Razboi Mondial), care ar fi fost identificata pe imbracamintea victimelor.
Aici mentionam faptul ca Triclormetanul (existent în comerț, de unde Treiber, foarte probabil l-ar fi procurat !), este un lichid incolor si solubil numai în solventi organici, inflamabil, cu un miros dulceag si o densitate mai mare ca apa (in amestec cu 0,5–1,0 % etanol ca stabilizator).
Vaporii de cloroform determină prin inhalare pierderea cunoștinței și reducerea sensibilității la durere.
Datorită efectului toxic asupra organelor interne, în prezent, el nu mai este utilizat ca narcotic, cu atat mai mult cu cat ar exista suspiciuni că acesta ar avea și un efect cancerigen iar în prezența oxigenului, la lumină, s-ar descompune in fosgen (biclorit de oxid de carbon : COCl2), clor și acid hipocloros (HCl).
Acest produs, in schimb, foarte periculos, este folosit de catre vanatori, el fiind introdus in viziunile de vulpi si de bursuci pentru alungarea lor.
In sfarsit, anchetatorii au totusi indoieli in privinta faptului ca Jean-Pierre Treiber ar fi actionat in ″solo″ (singur, solitar) si mai tarziu o suspecteaza pe matusa Géraldinei Giraud, Marie-Christine Van Kampen, ca ar fi fost ea cea care ar fi comanditat aceasta sechestrare (pentru a pedepsi pe cele doua tinere) respectiv, pe prietena lui Treiber, Patricia Darbeau, care i-ar fi fost complice.
Inculpata pentru complicitate la asasinat, dupa 31 de ore de arest pe 1 martie  si incarcerata pe 25 noiembrie 2005, ea va fi achitata in cadrul unui proces in 2008 si va fi indemnizata de catre CNRDP (Comisia Nationala de Reparare a Detentiei Provizorii) pentru eroarea judiciara comisa de catre Legislator. (A se vedea si articolele autorului :

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/02/thomas-csinta-repararea-erororilor.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/04/repararea-detentiei-provizorii-in.html

In paralel, anchetatorii sub comanda Comisarului Michel Cunault de la PJ (Politia Judiciara) Dijon (Departamentul Côte d’Or, Regiunea administrativa Bourgogne, estul Frantei), cauta si alti complici ai lui Treiber, insa fara succes: Nicolas Métier, un coleg de vanatoare de-al lui, respectiv, Patricia Darbeau, sotul careia François Vivant, l-ar fi ″utilizat″ pe Treiber (ca ″Om bun la toate″) intr-o escrocherie pe care acesta a pus-o la punct (cale) in cadrul societatii ″Star Evénement″.
Dupa evadarea lui Jean-Pierre Treiber pe 8 septembrie 2009 (dupa aproape cinci ani de detentie provizorie, ceea ce este o exceptie intr-o asemenea situatie !), avocatul acestuia, cunoscutul penalist Eric Dupont-Moretti (reputat pentru recordul numarului de achitari in procesele penale dificile !), considera aceasta ″neinterpretabila″, mentionand si faptul ca : ″Putem evada si sa fim nevinovat″ !
Intre timp, cei doi doi codetinuti ai lui Treiber (absenta caruia din penitenciar nu a fost constatata decat la ora 18h00), sunt retinuti si supusi unui interogatoriu sever de catre politistii de la PJ (politia Judiciara).
Se pare ca nici soferul nu i-a fost complice, dar nici nu ar fi observat prezenta lui in preajma camionului sau !
Interesant este si faptul ca in cursul aceleasi zile, pe 9 septembrie 2009, intre orele 09h30-10h00, Mohamed Amrani, in varsta de 39 de ani (originar din Aubenas, Departamentul Ardéche, Regiunea administrativa Rhône-Alpes) care executa o pedeapsa de 18 ani de recluziune criminala pentru hold-up (bracaje, jaf armat cu tentativa de omucidere), a reusit sa evadeze in conditii similare (la bordul unui camion gol, al carui acoperis l-a decupat), tot in Departamentul Yonne, de la Inchisoarea Joux la Ville, aflata la cca 30 km de Auxerre.
El a fost arestat, pe baza unui mandat european emis pe 11 septembrie, joi 18 martie, 2010, la Reus (Catalania) in Spania.
Pe 17 septembrie, Magazinul saptamanal de informare francez ″Marianne″ (fondat de catre Jean-François Kahn si Maurice Szafran in 1997, rebotezat din 29 iunie 2013, ″Le Nouveau Marianne″), cu care ″Omul padurilor″ (din padurea Othe) a intrat in contact, a publicat o scrisoare a acestuia (insotita de cardul sau de detinut), expediata pe 14 septembrie de langa Auxerre, in care acesta isi sustine nevinovatia :

″Nu am evadat, am recuperat o parte din acea libertate pe care adevaratii asasini mi-au furat-o, pentru ca eu nu mai suport detentia, fiind in pragul sinuciderii, ceea ce ar conveni desigur atat vinovatilor cat si magistratilor (care instrumenteaza dosarul), respectiv, politistilor (care ma ancheteaza) si care vor toti fara exceptie, ca vinovatul sa fiu eu. Am avut incredere in Justitie (si m-am inselat), care prea mult s-a concentrat pe mine si anturajul meu, uitand sa aprofundeze relatiile Géraldinei. Judecatorul de Instructie (Michaël Gihr) nu a dezmintit niciodata zvonurile din presa, am avut interdictie la Parloir (vizita) timp de doi an cu familia mea si fara nicio explicatie am facut un sejur de un an la MA-Fresnes (Regiunea pariziana) ! Niciodata nu am beneficiat de prezumptia de nevinovatie. Astazi, vreau ca Judecatorul de Instructie (Michaël Gihr) si Procurorul Republicii (François Pérain) sa puna la dispozitia avocatului meu (Eric Dupont-Moretti) toate fotografiile facute (in timpul perchezitiei) in catunul Castelului. Vreau deasemenea difuzarea in presa a doua portrete-robot. Este doar o marunta dovada a injustitiei de care am parte. Deci, am ales evadarea, care nu este cea mai buna solutie, dar este poate singurul mijloc pentru a fi ascultat inainte de procesul meu la care voi fi prezent″.

Pe 14 octombrie 2009, fosta sa sotie (timp de 15 ani, cu care a avut o fata), Marie-Pascale (53 de ani, salariata la Tresoreria de Stat), publica o carte despre ″Omul Padurilor″ (″Adevarul meu″, Editura l’Archipel, 216 pagini), in care aceasta îi face portretul-robot al acestuia (″blond-roscat, cu ochiul cazut, tacut, coleric si violent, dar muncitor si pasionat de vanatoare″), in favoarea lui (evident !), pentru a-l disculpa in fata opiniei publice.
Iata cateva detalii interesante din aceasta carte.
Ea, Marie-Pascale, care s-a separat de Jean-Pierre in octombrie 2003 (dupa ce acesta s-ar combinat cu un mic escroc local si cu Patricia Darbeau) era convinsa ca evadarea lui Jean-Pierre avea ca scop reglarea conturilor sale din exterior (″Il est sorti pour régler ses comptes″), ca el ″acopera″ pe cineva si nu putea explica (si nici accepta) sub nicio forma, ca acesta sa fie asasinul celor doua tinere.
Apoi, afirma ca in iulie 2004 (in cadrul unei tentative de impacari, intr-un veek-end), Jean-Pierre, i-ar fi povestit de noile sale cunostinte : Marie-Christine Van Kempen si nepoata sa homosexuala (lesbiana), fara insa a preciza daca era vorba sau nu de Géraldine Giraud.
In sfarsit, in cadrul ultimei conversatii telefonice cu ea, la inceputul lunii noiembrie 2004, acesta i-ar fi spus ca este foarte multumit si implinit : ″Am facut o treaba buna. A fost greu (dur), a avut loc ceva neprevazut, dar, nu a fost chiar asa de dificil cum am crezut. Am fost foarte, foarte bine platit pentru aceasta si incepand din acest moment am siguranta zilei de maine pentru un timp, chiar mai indepartat. In cateva zile iti voi pune in cutia postala un plic cu bani, multi bani si am sa plantez in jurul gradinii gardul viu care mi l-ai cerut. ″
Din pacate, acest lucru nu s-a intamplat !
In concluzie, era sau nu vinovat Jean-Pierre Treiber, in ochii lui Marie-Pascale, in ciuda faptului ca in aparenta el era un vinovat ideal ?
Ea nu a fost capabila sa se pronunte in acest sens.
In principiu, desigur, nu !
Dar pentru a acoperi pe cineva (pentru un avantaj financiar important) sau accidental (daca cele doua tinere s-au deplasat la el acasa si s-ar fi ivit o disputa violenta!), atunci, posibil, da !
Pe 20 noiembrie este insa arestat de catre politistii de la RAID intr-un apartament la Melun (Regiunea pariziana) si cavala (fuga) se termina, in sfarsit, cu incarcerarea sa din nou, iar ulterior cu sinucidarea sa (asa cum mentiona si in scrisoare) pe 20 februarie 2010, la ora 07h15 in celula sa din QI (Cartierul de izolare), din MA-Fleury Mérogis (Regiunea pariziana), cu putin timp inainte de deschiderea procesului sau.
Pe peretele celulei sale era marcat : ″M-am saturat sa fiu considerat un asasin si sa fiu privat de cei care imi sunt dragi (…). Viata nu mi-a iertat nimic, ceea ce regret. JP″   
Pe 1 septembrie 2010, fosta sotie a lui Treiber, Marie-Pascale, intr-o scrisoare adresata Procurorului Republicii de Evry (Departamentul Essonne, Regiunea pariziana) mentioneaza ca lipsesc diverse obiecte dintre efectele personale ale acestuia (recuperate in cursul lunii iulie) si depune o plangere penala ″contra X″ (necunoscand vinovatul), prin intermediul avocatului ei Yassine Bouzrou.
Din informatiile pe care le-am avut inca de pe atunci (imediat dupa siuncidera lui Jean-Pierre Treiber), reiesea faptul ca acesta nu beneficia de ″Kit de protectie″ contra sinuciderii (cearceafuri si paturi rezistente la rupere, pijama de hartie, de unica folosinta, etc.) cu toate ca, de mai multe ori, el si-a facut cunoscuta AP-ului intentia sa de a se siuncide.
Si asta, in ciuda faptului ca in timpul cavalei sale intr-o scrisoare adresata AP, el afirma ca va fi prezent la procesul sau din aprilie 2010.
Merita sa amintim si faptul ca in 2009, cand Jean-Pierre Treiber s-a siuncis, Franta detinea deja recordul de siuncideri in Mediul Carceral din Europa de Vest : 115 detinuti !
In ciuda faptului ca Jean-Pierre Treiber isi sustinea nevinovatia cu vehementa, consideram important de mentionat faptul ca existau totusi motive suficiente pentru a-l retine, avand in vedere faptul ca pe 23 noiembrie 2004, in posesia lui (pe atunci in varsta de 41 de ani) au fost gasite cardurile bancare ale celor doua tinere disparute : Géraldine Giraud si Kathia Lherbier, iar, pana atunci, in cursul lunii, de la disparitia lor, pe 1 noiembrie, acesta le-a utilizat, pentru o suma de aproximativ 3.000€ !
In sfarsit, identificarea cadavrelor tinerelor in gradina sa, pe 9 decembrie din catunul Castelului din Villeneuve sur Yonne, in plus, era suficienta pentru inculparea lui cu capetele de acuzare: rapire si sechestrare de persoane, respectiv, dublu asasinat!
Asa cum am mentionat mai sus, dupa un an de ancheta, Judecatorul de Instructie Michaël Gihr era ferm convins ca Treiber ar fi avut complici si din acest motiv aresteaza pe fosta lui prietena, Patricia Darbeau, respectiv, pe Marie-Christine Van Kempen (matusa lui Géraldine Giraud) pe 1 martie 2005, pentru ca pe 25 noiembrie, dupa cum am mai precizat, acestea sa fie inculpate pentru complicitate la sechestrarea celor doua tinere si asasinarea lor.
Ele vor fi insa eliberate (din lipsa de probe materiale fiabile) pe 26 februarie 2006 si achitate (respectiv, despagubite pentru prejudiciul moral si material suferit in timpul detentiei provizorii !), in cadrul unui proces in septembrie 2008 si confirmata in apel, in februarie 2009 (de catre Curtea de Apel Paris), ceea ce face din Jean-Pierre Treiber, din nou, singurul suspect si singurul inculpat din dosar, care contine si o serie de amanunte mai putin cunoscute sau care nu au fost comunicate presei.
Dupa evadarea lui Treiber, jurnalistii de la Fr3 (France Télévision) gasesc o scrisoare a lui Blandine (o vizitatoare, prietena si admiratoare a lui Treiber in timpul incarcerarii sale) o inima gravata cu culoarea rosie pe trunchiul unui copac din Padurea Bombon (Edouard Da Costa) : ″Ingerului meu adorat, sper ca ma iubesti la fel de mult, sunt fericita, ei nu au reusit sa ne prinda in capcana, sper ca vei reveni sa citesti aceste randuri, data viitoare RDV (Randez-Vous) la bariera de Zbârciog (Morilles, specie de ciuperci comestibile dupa gatire, apartinand genului Morchella, din familia Morchellaceae), jtm (je t’aime, te iubesc), 10.000 de pupici, a ta Hartzala (inimioara, in limba alsaciana)″.
O ambuscada organizata de catre anchetatori (politisti si jandarmi) in padure, pe 10 octombrie, nu va conduce insa la niciun rezultat, ei negasind la fata locului decat cutia de scrisori prin intermediul careia cei doi indragostiti, ″Omul padurilor″ si Blandine, faceau schimb de corespondenta.
Din contra, o saptamana mai tarziu, pe 17 octombrie, saptamanalul Figaro-Magazine, publica fotografii ale lui Treiber (dupa inregistrarile facute de catre camerele de luat vederi instalate pe strazile localitatii Bréau, Departamentul Seine et Marne, Regiunea pariziana), de catre… politisti, pe 15-16 septembrie, adica la numai cateva zile dupa eadarea lui (pe 9 septembrie) din MA-Auxerre!
In timpul intregii sale cavale (fuga de autoritatile politienesti si judiciare), Jean-Pierre Treiber va trimite scrisori la magazinele saptamanale, in care isi sustine nevinovatia.
Dupa Marianne pe 17 septembrie, pe 8 octombrie, Paris Match publica trei scrisori ale lui Treiber adresate Blandinei pe 1 octombrie.
Pe 21 octombrie expediaza o scrisoare unui codetinut la MA-Auxerre, iar pe 19 noiembrie, cu o zi inainte de arestarea lui la Melun de catre politistii RAID-ului, Paris Match publica o ultima scrisoare adresata Blandinei, in care acesta povesteste cum a reusit sa-i pacaleasca pe anchetatori in Padurea Bombon pe 10 octombrie si concluzioneaza : ″Chiar daca nu reusesc sa dovedesc nevinovatia mea, cel putin am incercat″.
In sfarsit, intr-o forma fizica foarte buna (ca si cum n-ar fi petrecut saptamani intregi in padure), pe 20 noiembrie, descoperit, ″Omul padurilor″ se lasa arestat, fara sa opuna niciun fel de rezistenta si este incarcerat la MA-Fleury Mérogis (Regiunea pariziana).
Pe 7 decembrie, acesta se exprima pentru prima oara in fata Judecatorului de Instructie Ghir, legat de evadarea lui, afirmand ca de fapt el ar fi petrecut o luna in padure si cealata luna in apartamentul (garsoniera) din Melun, pusa la dispozitia lui de catre prietenii lui.
Un alt amanunt interesant consta in faptul ca Géraldine Giraud (36 de ani la data disparitiei) si Katia Lherbier (32 de ani), ar fi intretinut o relatie pasionala de cateva saptamani (inainte de disparitia lor, pe 1 noiembrie 2004, la ora 20h00 cand Géraldine i-a sunat pe parintii ei pentru ultima oara!)
Si nu numai.
Ci si faptul ca anchetatorii gasesc printre obiectele carbonizate in curtea lui Treiber si nasturi de jeans, respectiv, bucati din telefoanele mobile ale celor doua tinere disparute, precum si cheile casei familiei Giraud in care ele s-au instalat la Postolle.
Eventuali complici ai lui Treiber sunt cautati de catre anchetatori, pentru ca pe rubanul adeziv (scotch) cu care cele doua tinere au fost legate, doua amprente genetice (ADN) diferite de ale acestuia sunt identificate, pe 15 decembrie 2004.
Daca, Marie-Christine Van Kempen, matusa lui Géraldine (cumnata lui Roland Giraud) este imediat suspectata de complicitate, este pe de o parte pentru ca, Katia a fost prietena ei intima, iar Géraldine ar fi cunoscut-o prin intermediul ei (devanindu-i rivala), iar pe de alta parte, pentru ca in pivnita ei, PST (Politia Stiintifica si Tehnica) a identificat urme de cloroform!
Daca aceasta, respectiv, fosta prietena a lui Treiber, Patricia Darbeau, la care au fost identificate sume importante de bani retrasi cu cardurile tinerelor, au fost puse in libertate pe 27 februarie (si ulterior achitate), acest lucru se datoreaza faptului ca pe 17 februarie 2006, confruntarea in fata Judecatorului de Instructie cu gestionara barului la Postelle, care i-ar fi identificat pe cei trei : Jean-Pierre Treiber, Patricia Darbeau si Marie-Christine Van Kempen, ca s-ar fi intalnit la ea cu cateva zile inainte de disparitia tinerelor (pentru a pune la punct complotul), a fost dezmintit de catre acuzati, care au sustinut ca n-ar fi fost niciodata in barul acesteia (din centru) si cu atat mai putin, impreuna !
De altfel, nimeni din localitate nu a confirmat depozitia gestionarei.
Reconstituirea dublului asasinat pe 17 noiembrie 2006, nu conduce la niciun rezultat si Treiber ramane singurul inculpat, desi probele ″directe″ contra lui sunt destul de fragile.
In aceasta faza a anchetei, Judecatorul de Instructie de la Sens, responsabil cu instrumentarea dosarului, se orienteaza catre ″Arnaud le Polonais″ (Arnaud Polonezul), un apropiat al lui Treiber.
Arestat in Polonia la Sferm, pe 22 martie 2007, el este imediat eliberat pentru ca ADN-ul acestuia nu corespunde cu cele doua, diferite de ale lui Treiber, care au fost identificate pe rubanul adeziv.
Pe 27 septembrie 2007, PST releva faptul ca ele apartineau, de fapt, a doi politisti implicati in ancheta!
Insa, la inceputul lunii noiembrie, ipoteza mobilului dublului asasinat este reiterat de catre cotidianul ″Le Figaro″ prin publicarea unei scrisori adresate de catre Marie-Christine Van Kempen, Katiei Lherbier, care ar fi preferat-o pe Géraldine in locul ei, motiv pentru care aceasta ar fi vrut sa se razbune pe ele cu ajutorul lui Jean-Pierre Treiber. 
In plus, pe 1 iulie 2008 fragmente de ADN apartinand lui Jean-Pierre Treiber vor fi identificate si pe lenjeria intima a lui Géraldine Giraud (in cadrul unui complement de ancheta la solicitarea Presedintelui Curtii Populare Yonne de la Auxerre, Olivier Leurent, ceea ce face ca pe 19 septembrie, dupa patru ani de ancheta, magistratul instructor Mickaël Ghir sa revina din nou la complicitatea Van Kempen-Treiber pentru eliminarea celor doua tinere, cu Van Kempen in calitate de ″comanditar″ si Treiber in cea de ″executant″ !
In schimb, cu toate ca cercul de  suspecti se rastrange din ce in ce mai mult in jurul cuplului, pe 13 octombrie 2008, Mickaël Ghir, abandoneaza inculparea lui Van Kempen sub motivul ca nu exista probe materiale (solide) suficiente contra ei si ordona abandonarea urmaririi ei penale, ceea ce ulterior, in cadrul unui proces, dupa cum am mentionat mai sus, are ca efect achitarea ei.
In ceea ce o priveste pe Patricia Darbeau, situatia este asemanatoare : faptul ca ea detinea sume importante de bani de pe conturile tinerelor disparute, nu implica neaparat complicitatea ei in dublul asasinat, pentru ca ea era pe atunci prietena lui Treiber si este acesta din urma care a insarcinat-o cu pastrarea lor (fara sa-i fi dat explicatii referitor la provenienta lor !), motiv pentru care si ea va fi achitata.
Din contra, Treiber va fi trimis in fata Curtii Populare (cu Jurati) Yonne, de catre Ghir, pentru rapirea, sechestrarea si asasinarea celor doua tinere, iar procesul sau a fost programat pe 19 aprilie 2010.
Dupa cum stim insa, acesta reuseste sa evadeze din MA-Auxerre, pe 8 septembrie 2009, cu complicitatea unui codetinut, profitand de lipsa de vigilenta al personalului penitenciar.
Acesta din urma, ca de-altfel si alte patru persoane, care l-ar fi ajutat in timpul cavalei (fugii de autoritati), pe 22 noiembrie vor fi pusi sub acuzare pentru complicitate la evadare.
In ceea ce il priveste pe Treiber, dupa cum am mentionat, el nu va mai compare la procesul sau pentru ca in dimineata zilei de 10 februarie 2010 se sinucide (spanzurandu-se) in celula sa din QI (Cartierul de Izolare) la MA-Fleury Mérogis.
Conform avocatului sau, Eric Dupond-Moretti, acesta ar fi si facut cunoscut faptul (celor din anturajul sau dar si anchetatorilor sai) ca pentru el nu existau decat doua posibilitati : evadarea sau sinuciderea !
Conform informatiilor pe care le detinem din dosarul de instructie, codetinutul care l-ar fi sustinut in evadarea lui, ar fi fost Flavien Cosson, iar ulterior, in timpul cavalei : Michel Huys (muncitor agricol, eliberat din detentie provizorie pe 29 ianuarie 2010) si sotia (prietena) acestuia, Marie-Thérèse Fournier, prieteni vechi ai lui Treiber, care l-au gazduit, un timp, pe ferma lor (Ecrennes, Departamentul Seine et Marne, Regiunea pariziana), din 10 octombrie, incepand cu ora 23h00 (conform Procurorului Republicii de Auxerre, François Pérain).
In ceea ce îi priveste pe ceilalti doi complici : Régis Charpentier (prieten cu Michel Huys, eliberat din detentie provizorie pe 22 martie 2010) si Christian Top, acestia s-ar fi facut vinovati pentru ″mutatul″ lui Treiber, incepand cu luna noiembrie, in apartamentul din Melun a lui Charpentier (unde a si fost arestat pe 20 noiembrie de catre politistii de la RAID), iar ulterior, i-ar fi furnizat acestuia, alimentele necesare pentru supravietuire.
Toti cei patru au comparut in fata Tribunalului Corectional Auxerre, pe 13 aprilie 2012 : Régis Charpentier, respectiv, Michel Huys, au fost condamnati la doi ani, respectiv, la 18 luni de inchisoare (din care amandoi, la sase luni cu suspendare), iar Marie-Thérèse Fournier si Christian Top, la opt, respectiv, la patru luni cu suspendare.
In conditiile in care faptele care i-au fost reprosate erau sanctionate de lege cu o pedeapsa maxima de 3 ani de inchisoare (cu executare in penitenciar) si o amenda penala de 45.000€.
In sfarsit, asa cum am mentionat mai sus, desi conform Procurorului Adjunct al Republicii, Michel Lernout (din 4 martie 2010) de la Parchetul Evry (Departamentul Esonne, Regiunea pariziana) sinuciderea lui Treiber era ″imprevizibila″ (cum AP nu l-a considerat depresiv si nici cei doi medici-experti care l-au consultat !), motiv pentru care acesta nu a beneficiat in celula sa din QI nici de ″Kit Antisuicid″ (de care beneficiau pe atunci 130 de detinuti din cei 61.363 prizonieri al MCF), noi credem, din contra, ca sinuciderea lui Treiber era previzibila, avand in vedere declaratiile sale, care ar fi trebuit sa fie suficiente pentru luarea unori masuri de precautie !
Cu atat mai mult cu cat, din informatiile pe care le detinem din MCF, de la codetinutii lui Jean-Pierre Treiber (″un smecher, manipulator si prefacut cu un nivel cultural precar dar inteligenta normala″, conform Expertului-Psiholog Michèle Agrapart care l-a examinat !), acesta, dupa reincarcerarea lui, a refuzat orice sprijin psihologic din partea AP (Administratiei Penitenciare) si asa cum a mentionat in mesajul sau inainte de a se siuncide, el s-a saturat sa fie considerat un asasin.
In concluzie, avem convingerea ferma ca siunciderea acestuia putea fi evitata!
In 2011, Michel Cunault, Comisarul de politie de la PJ (Politia Judicciara) Dijon, care a condus ancheta in Dosarul Treiber-Giraud-Lherbier a publicat o carte (cu o prefata a lui Roland Giraud, tatal Géraldinei), in care, pe Marie-Christine Van Kempen (sora sotiei lui Roland Giraud, Maaïke), o suspecteaza in ultimul capitol (cu convingere!), ca ar fi implicata in dublul asasinat, chiar daca aceasta a fost achitata de catre Justitie!
Cantareata si profesoara de muzica, Marie-Christine Van Kempen, intretinea cu cumnatul sau relatii incordate (si chiar de ura !), fara sa ascunda!
S-ar parea ca in 1973 ea ar fi avut o aventura cu actorul Roland Giraud, pe care l-a suspectat ca ar fi abuzat sexual de fiica sa, Géraldine, in copilarie, motiv pentru care aceasta ar fi intampinat grave probleme sexuale la maturitate.
Impartasind tatalui sau cele povestite de catre matusa sa, Van Kempen, actorul Roland Giraud, considera cele relatate de catre aceasta o insulta la adresa lui, ceea ce ar putea explica ura dintre cei doi.
Interesant este insa faptul ca in timpul audierii lui Jean-Pierre Treiber in arestul Politiei, in declaratiile sale, acesta mentioneaza ca ar fi fost la curent cu aceste dezvaluiri despre viata intima a Géraldinei Giraud, pe care nu le-ar fi putut afla decat de la Van Kempen (care depindea din punct de vedere financiar de sotii Giraud, care plateau si chiria ei la Sens).
In privinta urmelor de cloroform identificate in pivnita imobilului, Van Kempen, sustinea ca vechiul proiprietar utiliza un insecticid bazat pe clor, deci acesta, nu-i apartinea.
Din contra, Jurnalistii de Investigatie Cristophe Gautier si Stéphane Munka, care s-au implicat in acest dosar criminal de exceptie, nu cred in ″triunghiul amoros″ Van Kempen-Giraud-Lherbier si considera ca este vorba de o crima mizerabila, ordinara, legata de bani, iar autorul acesteia este exclusiv, Treiber, singur fara niciun complice.
In incheiere, mentionam faptul ca din investigatiile pe care le-am efectuat in acest dosar, n-ar fi exclus nici faptul ca Jean-Pierre Treiber sa fi confectionat singur cartonul in care s-a ascuns, dupa ce l-ar fi incarcat el insusi in camion !
Merita sa subliniem aici si faptul ca el nu este singurul inculpat intr-un dosar criminal francez care si-a pus capat zilelor cu putin timp inainte de deschiderea procesului (sau pronuntarea sentintei).
Printre cei mai cunoscuti mentionam pe : Sid Ahmed Rezala (de origine algeriana, in varsta de 21 de ani), arestat pe 11 ianuarie 2000 (de catre Politiile Franceza si Portugheza), si inculpat in Franta pentru uciderea a trei femei (intre octombrie si decembrie 1999 : Isabel Peake, Emilie Bazin si Corinne Caillaux), acesta se sinucide pe 28 iunie 2000 la Inchisoarea din Lisabona, dupa o lunga cavala (fuga de autoritati) prin Franta si Spania, in faza extradarii sale din Portugalia in Franta.
Richard Durn (de origine slovena, in varsta de 33 de ani), dublu licentiat in stiinte  politice si istorie, participant la actiunile umanitare din fosta Iugoslavie, militant ecologist, fost membru al PS (Partidul Socialist), autor a unui carnaj in noaptea de 26 catre 27 martie 2002 la ora 01h15 la Primaria Nanterre (Regiunea pariziana) care a facut opt morti (alesi locali de la PCF-Partidul Comunist Francez: Louisa Benakli, 40 de ani ; Christian Bouthier, 46 de ani; Jacqueline Duplenne, 48 de ani; Valérie Méot, 40 de ani ; alesi locali de la UPN-Union pour Nanterre, dreapta, opozitie municipala : Monique Leroy-Sauter, 43 de ani; Olivier Mazotti, 38 de ani; Michel Raoult, 58 de ani ;  Pascal Stemberg, 30 de ani, PE- Partidul Ecologist) si 19 raniti (din care 12 cu handicap definitiv), se siuncide (sarind de la etajul 4) pe 28 martie 2002, in timpul arestului sau la BC (Brigada Crimanala) al PP (Prefecturii de Politie) Paris.
 Pierre Chanal, militar de cariera (in varsta de 56 de ani), medaliat cu stele de argint in Liban (in cadrul misiunii castilor albe franceze), fost Adjutant Sef (cel mai mare grad de subofiter in Armata) si Instructor in cadrul celui de-al 4-lea Regiment de Dragoni la Mourmelon (Departamentul Marne, regiunea administrativa Champagne-Ardenne, nordul Frantei), condamnat in 1988 la zece ani de detentie criminala pentru sechestrarea si violarea unui tanar de origine maghiara (Palázs Falvay) si presupusul asasin a trei dintre cei opt disparuti la Mourmelon le Grand (militarii :Patrick Dubois, Serge Havet, Manuel Carvalho, Pascal Sergent, Olivier Donner, Patrice Denis, Patrick Gache si turistul autostopist irlandez Trevor O’Keffee), se siuncide in a doua zi al procesului sau in fata Curtii Populare (cu Jurati) Marne la Reims (pentru a nu fi prezent la audiente).
Bolnav, pe 15 octombrie 2003 fiind internat la CHU (Centrul Spitalicesc Universitar) Reims, acesta isi sectioneaza artera femurala cu o lama de ras.
Justitia franceza îi reproseaza intre 8-17 victime in perioada 1980-1988.
In 2011, Jurnalistul de Investigatie Eric Bellahouel publica o carte ″Disparutii de la Mourmelon, toutul nu a fost spus″, in care acesta atrage atentia asupra faptului ca acest dosar ar fi fost protejat de catre Statul Francez, motiv pentru care el este foarte lacunos si victima a unei grave disfunctiuni judiciare (in interesul inculpatului, evident !).
Yvan Keller (de origine alsaciana, in varsta de 46 de ani), un nomad sedentarizat (descris de vecinii sai ca ″sensibil″ si ″simpatic″, ″un tip bine″ dar considerat de catre Procurorul Republicii de Mulhouse Régis Delorme : ″criminalul secolului″), arestat pentru furt (fiind suspect pentru uciderea a mai multor zeci de femei in varsta, peste 100, din care 35 confirmate, din estul Frantei, Germania si Elvetia), s-a spanzurat cu sireturile bocancilor sai intr-o celula al TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Mulhouse, pe 22 septembrie 2006.
Inainte de a se sinucide, Keller a fost inculpat deja pentru cinci crime (asasinate) in Regiunea administrativa Alsacia: trei la Burnhaupt le Haut (Departamentul Haut Rhin) si doua in Departamentul Bas Rhin.

Evadatii din Inchisorile Béziers

Joi, pe 30 iulie 2009, trei detinuti (identitatile carora nu le putem dezvalui !) reusesc sa evadeze miraculos din vechea Inchisoarea Béziers-MA (Maison d’Arrêt-Institutie Penitenciara de Detentie Preventiva), aflata in plin centru al orasului (Departamentul Hérault, Regiunea administrativa Languedoc-Roussillon, sudul Frantei), pe de-o parte, profitand de ″conditiile din teritoriu″ : veche (datata din 1869), vetuzta si suprapopulata (atunci, 106 detinuti pentru 48 de locuri) cu un efectiv redus de gardieni, iar pe de alta parte, de o ″pana tehnologica″ : camerele de luat vederi (video) din curtea inchisorii fiind defctuoase !

Evenimentul are loc cu putin timp inainte de inchiderea institutuiei penitenciare si transferul celor 81 de detinuti (fara incidente !) in noul Centrul Penitenciar dat in folosinta pe 22 noiembrie.
Este vorba de noua inchisoare Gasquinoy-Béziers-CP (Centru Penitenciar-DISP Toulouse, deschis in 2009, 810 locuri. A se vedea pentru detalii si articolul :

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/05/thomas-csinta-in-umbra-vietii-partea-i.html

Fara violenta, fara luare de ostatici, cei trei detinuti (intre 23 si 28 de ani), au profitat de o usa lasata deschisa de un gardian la sala de dus colectiv si au reusit sa ajunga in jurul orei 08h00 (in timpul dusului), prin intermediul carucioarelor de transport (la etaj) al platourilor cu mancare, in bucatarie, de unde, direct prin usa ei principala, in curtea inchisorii.
Cum camerele de luat vederi erau in pana (defecte), urcand pe capota unui vehicul parcat in curte, ei au escaladat zidul institutiei penitenciare ajungand in exteriorul ei, la Catedrala Sainte Nazaire (langa inchisoare), in centrul orasului.
Oprind pe sosea o automobilista, i-au confiscat acesteia vehiculul utilitar, un  Peugeot Partner alb (pe care ulterior l-au abandonat, schimbandu-l cu un Peugeot 309) si au disparut, aparent, fara urma prin regiune, in contra-sens pe Autostrada A75.
Unul dintre ei, originar din regiunea Perpignan (Departamentul Pyrénées Orientales, Regiunea administrativa Languedoc Roussillon), aflat intr-o procedura criminala, a fost arestat cu trei saptamani in urma pentru un bracaj (jaf armat) comis la o bijuterie din Montpellier, iar ceilalti doi, romani, care au mai fost condamnati la pedepse scurte pentru furturi diverse (din institutii, locuinte, magazine, etc.), erau in procedura corectionala si locuiau (provizoriu) in regiunea Béziers.

Sindicatele AP (Administratia Penitenciara) de la Béziers reproseaza evenimentul Ministerului Justitiei, avand in vedere faptul ca in momentul evadarii celor trei detinuti, institutia lor nu dispunea decat de 26 de gardieni pentru 106 detinuti care erau gazduiti intr-un spatiu carceral prevazut pentru o populatie penala de numai 48 de persoane.
Conform sindicalistului Gérard Comont, Delegat CGT (Conféderation Générale des Travailleurs-Confederatia Generala a Muncitorilor), gardianul care a lasat poarta salii de dus deschisa ar fi avut de executat, simultan, patru misiuni diferite: receptia produselor cantinate (comandate) din exterior de catre detinuti, distribuirea curierului (scrisorilor, corespondentei), supravegherea dusurilor si a bucatariei. (A se vedea pentru detalii:

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/05/thomas-csinta-in-umbra-vietii-partea-i.html

Vorba lui Cristophe Marquès, Directorul National al Sindicatului FO (Forces Ouvrières-Fortele Muncitoresti): ″Trei detinuti care evadeaza impreuna inseamna o dezordine. Dar noi am prevenit de mult autoritatile privind gravitatea situatiei in Inchisoarea Béziers″.
Imediat dupa constatarea absentei lor, in jurul orei 08h45, este sesizat SRPJ (Serviciul de Cautare al Politiei Judiciare) Montpellier, insarcinat cu ancheta, respectiv cu coordonarea ei, care lanseaza planul Epervier (ca si in cazul lui Jean-Pierre Treiber) cu interventia Companiilor de Jandarmerie din Béziers si Pézenas (in Departamentul Hérault) si cea de Narbone in Departamentul Aude.
Reperati de catre un elicopter al Jandarmeriei Nationale in jurul orei 11h15 intre localitatile Juvignac si Saint-Georges d'Orques, in zona artizanala Mijoulan, ei isi abandoneaza vehiculul si isi continua drumul pe jos, fiind interpelati (arestati) de catre o patrula a GN (Jandarmeria Nationala) si condusi in localurile Brigazii de Jandarmerie din Saint-Georges-d’Orques (regiunea urbana Montpellier).
Atragem aici atentia asupra faptului ca intr-adevar suprapopularea este una dintre caracteristicile fundamentale ale MCF.
Pe 1 aprilie 2013, el dispunea de 63.351 de detinuti pentru un parc carceral de numai 52.535 de locuri, adica, o rata de densitate carcerala de 120,5% contra unei medii de 102% in cele 47 de state al Consiliului Europei. (Organizație internațională, interguvernamentală și regională cu Sediul la Strabourg care a luat fiinta pe 4 mai 1949, reunind toate statele UE precum și alte state din centrul și estul Europei, fiind independenta de UE și diferit de Consiliul Europei, respectiv, de Consiliul Uniunii Europene.

Manuel Soulès

Detinut la CP-Gasquinoy-Béziers, pe 20 septembrie 2012, Manuel Soulès (in varsta de 29 de ani), simuleaza o sinucidere, iar pe fondul acestei tentative avortate (esuate) el este internat in regim de urgenta la Centrul Penitenciar Psihiatric ″Camille Claudel″ din Béziers.
Profitand de lipsa de supraveghere de care ar fi trebuit sa aiba parte, respectiv, de neglijenta gardianului (pazei) de la usa camerei sale, avand in vedere faptul ca era liberabil in 2021 (deci era condamnat la o detentie criminala importanta), acesta sare pe fereastra camerei in care era inchis si dispare in natura !
Pe 20 noiembrie 2012, el telefoneaza politistilor de la Comisariatul Central de Politie (Hotel de Police) din Carcassonne (Departamentul Aude, Regiunea administrativa Languedoc-Roussillon) si spune ca nu are de gand sa se predea decat dupa sarbatorile de anul nou, fara sa precizeze data exacta.
    In cavala pana duminica, pe 3 martie 2013 (cand s-a predat la miezul noptii !) si sub supravegherea politiei locale (avand in vedere faptul ca o mare parte a familiei sale locuieste la Berriac, aflat in aria urbana Carcassonne), un politist de la BAC (Brigada AntiCriminalitate) care considera ″legitima″ prezenta lui in zona, marti dupa masa, pe 26 februarie 2012, deschide focul asupra unui Mercedes 220, alb (indentic cu al lui Manuel Soulès, spune el !) care din pacate insa, apartinea unei studente.

Politistul, care tras nu mai putin de opt focuri de arma asupra Mercedes-ului 220 in zona comerciala al unui Supermarket Géant (Sector Cité 2), va compare in fata IGPN (Inspectia Generala a Politiei Nationale - ″Police des Polices″) pentru a da explicatii in privinta gestului sau.
Practic, el supraveghea un Mercedes Coupé C220, gri metalizat cu care evadatul, considerat inarmat si periculos (cu 13 condamnari in cazierul sau judiciar), avea obiceiul sa circule.

Conform Procurorului Republicii de Carcassonne, Antoine Leroy, care a intervenit in favoarea politistului, vehiculele ar fi fost acelasi model, aceasi culoare, avand diferite doar doua din cele patru litere de pe placa de inmatriculare.
In plus, el a adaugat si faptul ca victima, o studenta (Horia) in anul doi la Institutul Superior de Infirmiere (Asistente Medicale) din Carcassonne, nu ar fi putut confirma daca asupra ei ar fi tras sau nu un functionar de politie, fiind in stare de soc cand evenimentul (incidentul) a avut loc si in plus, acesta ar fi fost imbracat in civil.
Reincarcerat la Béziers si asistat de catre avocatul sau Sébastien Leguay (care a incercat sa puna in evidenta dificultatile intampinate de catre clientul sau in timpul cavalei sale !) acesta a fost condamnat intr-un proces corectional pe 4 aprile 2013, la 10 luni de inchisoare pentru evadare, in ciuda faptului ca Substitutul de Procuror Brigitte Etchégoinberry, reprezentand Ministerul Public solicita in rechizitoriul sau o pedeapsa de un an de inchisoare cu executare, pentru evadare cu recidiva.
In timpul procesului sau el a declarat Presdintei Curtii, Noëlle Asselain: ″Am evadat pentru ca nu reusesc sa asum incarcerarea mea. Am vrut sa cele doua fetite ale mele. Acum este ok…″
Manuel Solès (care a petrecut deja 63 de luni in MCF), a fost condamnat de catre Tribunalul Corectional din Carcassonne, pe 2 mai 2012 (in doua procese diferite) la cate doi ani de inchisoare, in fiecare, pentru 24 de furturi comise intre 28 august 2011 si 2 februarie 2012 in primul dosar si pentru alte 12, in cel de-al doilea comise in cursul lunii noiembrie.

Evadatii din Inchisoarea Liancourt : Nicolas Leprêtre si Kamel Raï

Evadand pe 20 februarie 2009 (in noaptea de vineri spre sambata intre orele 01h00-02h00) din Inchisoarea Liancourt-CP (Centru Penitenciar-DISP Lille, deschis in 1946 si modernizat in 2004, cu structuri adaptate vietii de familie din 2006, 636 locuri, 31ha, Departamentul Oise, Regiunea administrativa Picardie), Nicolas Leprêtre (25 de ani) si Kamel Raï (19 ani), lasa gardienilor lor urmatorul mesaj ironic : ″Fara arma si fara violenta, dar o cu nemarginita ura. Multumim pentru sejur″.

In seara acelei zile, Leprêtre si Raï reusesc sa demonteze grilajul care proteja fereastra din sala de baie, adiacent cu celula lor.
Cu ajutorul unei coarde fabricate din ceraceafurile lor ei ajung in curtea inchisorii, unde reusesc sa treaca peste gardul de sarma ghimpata cu ajutorul spumei extrase din saltelele lor.
Stropind in urma lor cu ″Eau de Javel″ (solutie lichida oxidanta utilizata pentru dezinfectie si decolorare cu formula bruta NaClO + NaCl) vor fi siguri ca reperarea lor de catre echipele canine de cautare nu va conduce la niciun rezultat.
Astazi, ei afirma ca nimic din ceea ce au facut nu a fost premeditat, ci totul a fost o intamplare, datorita conjuncturii.
Dupa evadarea lor, cei doi detinuti petrec primele doua zile in natura, dupa care la Grandvilliers (Departamentul Oise, Regiunea administrativa Picardie), Raï agreseaza o automobilista si îi sustrage poseta : ″Eram in cavala, fara un ban in buzunar, trebuia sa supravietuim. N-am vrut sa-i fac niciun rau. Vroiam numai banii ei si atat…″.
Dupa Grandvilliers, evadatii fac o escala la Poix de Picardie (Departamentul Somme, Regiunea administrativa Picardie) unde fura carburant dintr-o statie Carrefour Market.
In urma lansarii Planului Epervier de catre SRPJ Lille (fiind mobilizati 200 de jandarmi din departamentele Oise si Somme timp de 10 ore), peste doua zile si jumatate, evadatii vor fi stopati pe 23 februarie in jurul orei 14h00, la numai cativa km departare, la Sorel-en-Vimeu (in regiunea Abbeville) dupa o cursa infernala, lovind intentionat o masina a unei patrule a Brigazii Jandarmeriei Nationale din Airaines.
Joi, pe 22 septembrie 2011, Tribunalul Corectional Beauvais (Departamentul Oise) condamna pe fiecare dintre ei la patru ani de inchisoare cu executare.
Condamnati (initial) pentru fapte minore, poate ca evadarea in cazul lor nu a fost o solutie apropriata !

Evadatii din Inchisoarea Borgo : Francis (François-Marie) Mariani, Pierre-Marie Santucci, Maurice Costa si Joseph Menconi

Detinuti din iulie 2000 la Inchisoarea Borgo-CP (Centru Penitenciar-DISP Marsilia, 241 locuri, deschis in 2004, Maison d’Arrêt-MA din 1993, Departamentul Haute Corse, Regiunea administrativ teritoriala Corsica - „Ile de Bauté” - Insula Frumoasa), cei trei ″evadati″, membri activi al marelui banditism corsican (crima organizata): Francis Mariani, Pierre-Marie Santucci si Maurice Costa, parasesc pe 31 mai 2001, la ora 18h00, institutia penitenciara, pe poarta de intrare, in urma unui fax (cu antetul si stampila Ministerului de Justitiei!) primit de catre Director de la JDL (Judecatorul de Detentie si de Libertate, cu semnatura si coordonatele sale, precum si cu semnatura Judecatorului de Instructie al dosarului!) al TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Ajaccio (Departamentul Corse de Sud, Regiunea administrativa Corsica), in care acesta solicita eliberarea lor pentru un viciu de procedura (forma) in dosarul in care cei trei sunt inculpati (si incarcerati de aproape un an) pentru: ″asociere de raufacatori ca membri ai organizatiei „Brise de Mer” (Briza de Mare), tentativa de extorcare de fonduri in banda organizata (in particular, al restauratorului de ″Le Palace″, la Sartène) si infractiune la legislatia armelor letale″.

Administratiei Penitenciare (AP) i-au trebuit cinci zile pentru ca sa-si dea seama ca documentul pe baza caruia cei trei criminali au fost eliberati, era un fals, iar din punct de vedere juridic, nici nu este vorba de o evadare reala, propriu-zisa.
    Si numai datorita faptului ca Judecatorul de Instructie solicita un complement de ancheta in cazul lui Francis Mariani!
    Interesant este faptul ca documentul primit parea atat de original (atat ca forma cat si ca fond) incat nimanui nu i-a venit ideea sa-l verifice.
    Judecatorul de Instructie insarcinat cu dosarul lor, Patrice Camberou, a ramas socat vazand smnatura lui pe document si era convins ca acesta nici n-ar fi venit pe fax (telecopie) din exterior (de la TGI) ci ar fi fost introdus in inchisoare cu complicitatea personalului penitenciar.
    Insarcinata cu ancheta SRPJ Ajaccio, pe 5 iunie, imediat ce falsul este descoperit, este lansat planul Milan (Epervier, in cazul evadarilor sau hold-up-urilor) insa, tinand cont de timpul scurs de la eliberarea detinutilor, cercetarile devin deosebit de anevoioase si fugarii nu vor fi recuperati decat cu mari dificultati, dar oricum, toti vor fi achitati in cadrul procesului lor de ″evadare″, pentru ca Ministerul Public nu va putea dovedi ca acestia ar fi facut  fals si uzaj de fals pentru eliberarea lor, avand in vedere faptul ca acei complici ai lor care au conceput, au elaborat si au realizat documentele, nu au putut fi identificati!
In concluzie, cei trei, din punct de vedere juridic, nu au comis nicio infractiune !
    Este si motivul pentru care avocatul lui Mariani (singurul prezent dintre cei trei la procesul de tentativa extorcarii de fonduri al patronului restaurantului Le Palace de la Sartène de la Ajaccio, pe 2 mai 2002), Lionel Moroni a solicitat Curtii achitarea clientului sau.
Ceea ce s-a si intamplat, insa implicit, a avut acelasi efect si asupra celorlalti doi fugari, absenti : Pierre-Marie Santucci si Maurice Costa.
    Interpelat la Vivario in ianuarie 2002, la procesul sau (iesit din comun) la Tribunalul Corectional din Ajaccio, Francis Mariani (53 de ani), presupus membru al Organizatiei criminale Brise de Mer (banda mitica al carei nume este legat de o cafenea din Vieux Port-Portul vechi din Bastia, Haute Corse), acesta este singurul prezent in boxa acuzatilor, ceilalti doi : Pierre-Marie Santucci (46 ani), Maurice Costa (51 ani) si un al patrulea inculpat (absent la Borgo in timpul evadarii celor trei), Alexandre Chevrière (50 ani) fiind in cavala.
Sustinut de catre o echipa de cinci avocati reputati : Haïk, Dehapiot, Sollacaro, Seatelli et Moroni (care doresc achitarea clientului lor !), din cauza unor probe materiale fiabile (certe), Judecatorul Patrice Camberou, este obligat sa renunte la extorcare de fonduri, retine insa din activitatea criminala a acestuia, bracajele (jafurile armate) de institutii financiar-bancare, in cadrul Organizatiei Criminale Briza de Mare si reuseste condamnarea lui la 4 ani de inchisoare si la o amenda penala de 4.500€.
    In ceea ce priveste evadarea lui Mariani de la Borgo, pe 31 mai 2001, este de-altfel o recidiva, pentru ca el a mai evadat din aceasi inchisoare in ianuarie 1984 cu ajutorul unei coarde, in compania unui nationalist corsican Charles Pieri (fost sindicalist CFDT-Confederatia Franceza a Muncitorilor, condamnat pe 20 mai 2005 la zece ani de detentie criminala pentru insusire de bunuri materiale necuvenite, extorcare de fonduri si pentru finantarea terorismului din Corsica, iar pe 11 iulie 2013, in timpul libertatii conditionate, la 3 ani si sase luni pentru detinere de documente false de identitate si detinere ilegala de arme de foc).
    In martie 2008, Mariani va fi condamnat din nou (prin contumacie, disparand cu putin timp inainte de proces) la sapte ani de detentie criminala si de catre Curtea de Appel Bouches du Rhône (la Aix en Provence) intr-un alt dosar : ″copmlicitate la asasinarea in 2001 al nationalistului corsican Nicolas Montigny, membru al miscarii nationaliste François Santoni (Om politic corsican, seful organizatiei Frontul National de Eliberare Corsican, asasinat pe 17 august 2001).
    In sfarsit, scapa de o tentativa de asasinat in 2007, ruland intr-un Porche blindat, insa moare (la varsta de 59 de ani) cu ocazia exploziei unui hangar (viticol) dezafectat la Cassevecchie (Departamentul Haute Corse), luni, pe 12 ianuarie 2009, in jurul orei 17h40, alaturi de alti prieteni printre care si Charles Fraticelli, un comerciant din regiune), unde anchetatorii au mai gasit si carcasele a patru vehicule cu placute false de inmatriculare : un Peugeot 207, un Land Rover Jeep (4x4), un Renault Kangoo si un Fiat Stilo.

Daca la inceput s-a crezut ca ar fi fost victima propriei bombe sale artizanale, ulterior, anchetatorii ar fi ajuns la concluzia ca explozia din hangar ar fi fost telecomandata din exterior (de la distanta).
S-ar parea ca el ar fi fost implicat in asasinarea lui Richard Casanova la Porto Vecchio, pe 12 aprilie 2008, unul dintre leaderii organizatiei criminale Brise de Mer.
In orice caz, moartea lui ramane una dintre principalele enigme al razboiului care bulverseaza Mafia Corsicana incepand din 2008, dupa parerea Procurorului general de Corsica, Paul Michel.
Pentru ca in realitate, Mariani era ″discret″ si era putin cunoscut publicului ″neavertizat″ !
Insa, noi stim (din surse fiabile, demne de incredere !) ca el era unul dintre fondatorii organizatiei criminale (de raufacatori) Brise de Mer, care opera in Departamentul Haute Corse (Corsica de Nord)
Stim deasemenea ca dupa moartea lui Jean-Jé Colonna in 2006, acesta ar fi incercat sa puna stapanire si pe Departamentul Corse du Sud (Corsica de Sud), motiv pentru care exista o banuiala din parte membrilor fideli ai organizatiei ca el ar fi implicat in asasinarea lui Richard Casanova, pe 23 aprilie 2008.
Nici Maurice Costa, cel de-al doilea ″evadat prin fax″ nu va avea o soarta de invidiat.
Figura remarcabila al marelui banditism francez din ″Ile de bauté″ (crima organizata), unul dintre pilonii de baza al organizatiei criminale Brise de Mer (fratele lui Jacques Costa, Primarul localitatii Moltifao si Consilier general al Departamentului Corsica de Nord), acesta este asasinat (la varsta de 60 de ani), in fata macelariei din localitatea sa de resedinta, Ponte Leccia (Departamentul Corsica de Nord), pe 7 august 2012, in jurul orei 11h15.
Originar dintr-o familie cu sapte copii, Maurice Costa (presupus ca ar fi fost unul dintre spargatorii bancii elvetiene UBS-Union de Banques Suisses, in martie 1999, de unde au fost sustrasi 31,4 Milioana de FCH, cca 35 Milioane US$) este cel de-al 11 membru al bandei criminale Brise de Mer asasinat dupa 2008.
Inculpat in mai 2010 pentru infractiuni financiare de catre JIRS (Jurisdictia Interegionala Specializata) din Marsilia, in noiembrie 2010 se preda (se constituie prizonier !) autoritatilor franceze la Jandarmeria din Moltifao (Corsica de Nord), dar in scurt timp va fi pus in libertate, din lipsa de probe materiale fiabile (suficiente) !
In ceea ce il priveste pe cel de-al treilea ″evadat prin fax″, Pierre-Marie Santucci (51 de ani), cel care la inmormantarea lui Francis Mariani, pe 17 ianuarie 2009, la iesirea din Biserica localitatii Cargiaca (Corsica de Sud), a purtat pe umerii sai sicriul acestuia din urma, membru activ si el al organizatiei criminale Briza de Mare (Brise de Mer), pe 2 mai 2002 a fost condamnat (pin contumacie, cu Maurice Costa) la trei ani de inchisoare si la 3.000€ amenda penala pentru furturi de vehicule si port ilegal de arma letala in acelasi proces ca si prietenul sau fidel Mariani (procesul extorcarii de fonduri al proprietarului restaurantului Le Palace de la Sartène), iar marti, in jurul orei 19h50, pe 10 februarie 2009, a fost asasinat (cu o singura arma de foc, de catre un tragator mascat!) in parking-ul Barului ″Chez Fanfan″ (La Fanfan) aflat pe DN193 la Arena-Vescovato (Corsica de Nord).
Dupa evadarea de la Borgo (cu Mariani si Costa), si absenta sa la procesul sau din 2 mai 2002, acesta se va constitui prizonier la Palatul de Justitie din Bastia (Corsica de Nord), in noiembrie 2002.
Numele lui desi apare in fisierele nationale (centralizate) ale marelui banditism francez (pentru bracaje de banca, furgoane blindate, asasinate, etc.), Santucci a avut putine ″probleme″ cu Justitia franceza.
El este arestat si inculpat pentru complicitate la asasinarea pe 14 septembrie 1982 a lui Daniel Ziglioli, administratorul clubului de noapte ″Castel″ din Taglio Isolaccio (Corsica de Nord-Haute Corse).
El va fi achitat din lipsa de probe materiale fiabile de catre Curtea cu Jurati (Juriul Popular) Côte d’Or la Dijon (estul Frantei), alaturi de Georges Seatelli si Robert Morachini (unul dintre pilonii ″Cercului de Jocuri Wagram″ de la Paris, exploatat de catre organizatia criminala Briza de Mare, sub directia lui Richard Casanova, care îi aducea fiecaruia dintre membrii sai  un venit lunar intre 30.000-40.000€: fratii Guazzelli, Richard Casanova, Maurice Costa, Pierre-Marie Santucci, Alexandre Chevrière, Robert Moracchini si  Francis Mariani).
Mentionam aici ca cei trei ″muschetari″ (Mariani, Costa si Santucci), nu sunt singurii care au evadat de la Inchisoarea Borgo : fara explozivi, arme de foc, luare de ostatici, etc., beneficiind de neglijenta si laxismul (eventual si de complicitatea !) personalului penitenciar.
Vineri, pe 8 martie 2003, o alta figura remarcabila a marii criminalitati franceze : Joseph Menconi (in varsta de 37 de ani), evadeaza din aceasta inchisoare in compania lui Dominique Ambrogi, in jurul orei 04h30, gratie unori complici din exterior (precum si a neglijentei personalului penitenciar, din interior !), care ar fi utilizat nu fax-uri false, ci false aruncatoare de rachete si false arme de foc pentru a ameninta paza institutiei penitenciare din foisoare.
Imediat dupa evadarea lui Menconi, planul Epervier a fost declansat de catre SRPJ Corsica in Departamentul Corsica de Nord.
La inceputul lunii februarie, Menconi a fost condamnat la 9 ani de detentie criminala pentru evadarea sa pe 28 noiembrie 1998 din aceasta inchisoare (in compania unui alt detinut) gartie unori co-malfrati (raufacatori) din exterior, care au furnizat celor doi evadati (cu complicitatea personalului penitenciar) scari rabatabile pentru trcerea zidului de 7m a inchisorii.
Ei au fost insa arestati pe 3 ianuarie la Rocquencourt (Departamentul Yvelines, Regiunea pariziana), de catre OCRB (Oficiul Central de Reprimare al Banditismului).
Reputat ca ″apropiat″ al organizatiei Briza de Mare (numele unui un bar din Bastia, radacinile organizatiei), Menconi este arestat pentru asasinarea unui legionar (din Legiunea Straina), ucis cu arama de foc in urma unei altercatii intr-un bar din Calvi (Corsica de Nord) pe 2 august 1997 si pentru dublul asasinat a lui Dominique si Jean-Christophe Marcelli (cadavrele carora carbonizate au fost descoperite pe 21 august 2001 la Moriani Plage in sudul Bastiei, Corsica de Nord), dupa ce pe 17 august, are loc asainarea la Monaccia d’Aullène (Corsica de Sud) adjunct al leaderului nationalist corsican François Santoni (Om politic corsican, leaderul Frontului National de Eliberare Corsican-FLNC si fondatorul Organizatiei nationaliste Armata Corsa, dupa asasinarea Prefectului Erignac. A se vedea si articolul autorului legat de aceasta tema:

http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2010/12/affaire-erignac.html

In sfarsit, dupa evadarea lui Menconi, la Inchisoarea Borgo (la cca 20 de km la sud de Bastia) au fost luate niste masuri drastice de precautie pentru prevenirea evadarilor !
    Inchisoare ultra moderna, deschisa in 1993 (pentru a inlocui cea veche si vetuzta Sainte Claire din Bastia), Borgo a inregistrat patru evadari si o tentativa de evadare.
    Toti evadatii au fost insa prinsi si recuperati de catre AP (Administratia Penitenciara).
    In aprilie 1998, Jean-Félix Leca comite o tentativa de evadare cu ajutorul unei coarde confectionata din cerarcefauri, cu care a incercat escaladarea zidului inchisorii.
    In noiembrie 1998, Joseph Menconi, incarcerat in octombrie 1997 pentru asasinarea unui legionar din Calvi, evadeaza in compania lui Dominique Ambrogi, cu complicitatea personalului din interior si amplasarea unori scari rabatabile in exterior pe zidul inchisorii, cu ajutorul unori complici din exterior.
In 1998, Louis Carboni (45 de ani), aflat pe lista marilor criminali francezi, membru si el al organizatiei criminale Briza de Mare, condamnat la 15 ani de recluziune criminala (prin contumacie) pentru trafic de stupefiante si infractiune la legislatia armelor de foc, care astepta sa fie rejudecat (dupa arestarea lui in ianuarie 2001 la Perpignan, Departamentul Pyrénées Orientales, Regiunea administrativia Languedoc-Roussillon si incarcerarea la Borgo), evadeaza pe 25 iunie 2001 (la scurt timp dupa evadatiii ″faxisti″ !) cu ajutorul unui elicopter al Securitatii Civile (deturnat de catre complicii sai din exterior!) care i-a aruncat in timpul promenadei o scara rabatabila.
Dupa sase luni de cavala (fuga de autoritati) el este arestat (in colaborare) de catre  politistii francezi si spanioli la Figueiras (Catalania, Spania), dupa un jaf armat comis la o bijuterie din Marbella si in timpul prepararii unui jaf armat asupra unui furgon blindat (transportator de fonduri).
    Este Procurorul Republicii de Bastia, Patrick Beau care a solicitat autoritatilor spaniole, extradarea acestuia.
Pe 31 mai 2001 cei trei ″muschetari″ : Francis Mariani, Pierre-Marie Santucci si Maurice Costa, membri activi al Organizatiei criminale Brise de Mer, evadeaza cu ajutorul unui fax fals, introdus in interiorul inchisorii, prin care se solicita eliberarea lor pentru viciu de procedura, de catre JLD (Judecatorul de Libertate si Dententie) de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Ajaccio (Corsica de Sud).
    In incheiere, mentionam ca Organizatia criminala Brise de Mer (Briza de Mare), dispunand de un patrimoniu de peste 150 M€, avand ca aliati pe: Mafia Rusa, Cosa Nostra, Camorra (si rival pe FNLC-Frontul de Eliberare Nationala Corsican), a fost fondata la sfarsitul anului 1970 in Departamentul Haute Corse (Corsica de Nord) si ea este inca activa in Franta (Corsica), Africa, Rusia si America Latina, fiind implicata in : spalare de bani ; evaziuni fiscale din hoteluri, restaurante si cluburi de noapte ; racket si proxenetism ; extorcare de fonduri ; controlul cluburilor de fotbal ; jaf armat (bracaj) ; escrocherie financiara ; asasinate ; jocuri de noroc, etc.
Cinci mari familii intra in componenta ei : Castelli-Santucci-Mattei-Orsini ; Natali ; Voillemier ; Guazzelli si fratii Pantacchini.
Printre dele mai remarcabile jafuri armate ale organizatiei mentionam : pe 12 aprilie 1982 la Bastia, lovitura de la Agentia bancara Credit Lyonnais, din strada 22 César Camincnchi (neutralizarea sistemului de alarma al bancii si spargerea a 159 de seifuri, respectiv, sustragerea a 30 MFfr, cca 25M€PPA astazi in putere de cumparare) ; pe 16 august 1983 cinci raufacatori cagulati (membri ai organizatiei Brise de Mer) ataca furgonul blindat al STF (Societatea de Transport de Fonduri) pe soseaua imperiala in proximitatea Bastiei si sustrag 170.000 Ffr (cca 120.000€PPA) ; pe 9 mai 1984 la Toulon (Departamentul Var, sudul Frantei), spargerea a 90 de seifuri la Banca Caisse d’Epargne si o activitate similara pe 3 octombrie 1984 la Neylly sur Seine (Regiunea pariziana) ; pe 22 octombrie 1992 atac contra furgonului blindat al societatii SECURIPOST si sustragerea a 6,6 MFfr (cca 5,5M€PPA, astazi) ; pe 4 noiembrie 1988 la Pietralba (Haute Corse-Corsica de Nord), cinci indivizi inarmati cu lansatoare de rachete, pistoale mitraliere automate, etc. si cagulati (suspectati : Guy si Gilbert Voillemier, François Santucci, Francis Guazzelli, Christian Leoni si Joël Pattachini), ataca un furgon blindat al societatii SESCO care revenea din Balagne (Haute Corse) si sustrag peste 1MFfr (cca 700.000€PPA) ; pe 10 septembrie 1992 doi indivizi de la Brise de Mer, inarmati si cagulati intercepteaza in proximitatea Cardo (Haute Corse), furgonul blindat al Societatii Transbank la bordul caruia se afla sotii Giordani (pe care îi retin ca ostatici) si sustrag intregul sau continut (colecta); pe 25 martie 1900 jaf armat (al suspectilor : André Benedetti, Alexandre Chevrière si al fratilor Joël si Jacques Patacchini) la UBS (Union de Banques Suisses), considerata lovitura secolului : 31,4MFch (cca25M€, adica 220Kg de bancnote).
Mai multe asasinate sunt in raport direct cu preluarea controlului Brise de Mer asupra unori cluburi de noapte, in special in deterimentul fratilor Ziglioli, Paul Quastana, Joseph Silvagnoli, Domnique Cortopassi, etc. (L’Apocalypsa din Bastia, inaugurata de catre celebrul actor Alain Delon ; Challanger din l’Ile Rousse ; Biblos si Starlight, la Calvi, Palladium la Saint Florent ; Midnight la Cervione, New Club, devenit Aventure la Corte, etc).
Incepand din 2008 ″L’Ile de Beauté″ (Corsica) este teatrul unor asasinate ai membrilor organizatiei Brise de Mer : Richard Casanova (23 aprilie 2008, Porto Vechio) ; Daniel Vittini (6 iulie 2008, Pggio di Venaco) ; Francis Mariani (12 ianuarie 2009, Cassevecchie) ; Pierree-Marie Santucci (10 februarie 2009, Vescovato) ; Francis Guazzelli (15 noiembrie 2009) ; Benoît Grisoni (25 februarie 2010, Monticello) ; François-Antoine Mattei (22 februarie, 2011, Niolu) ; Christian Laoni (Moriani Plage, 28 octombrie 2011) ; Ange Petrucci(8 noiembrie 2011, Casalta) si Maurice Costa (7 august 2012, Ponte Leccia).
Pentru autoritatile politienesti este vorba de reglarea de conturi dintre organizatia criminala Brise de Mer si una noua, mai recenta pe scena crimei organizate : "Les bergers braqueurs de Venzolasca" (Pastorii talhari de Venzolasca), condusa mult timp de catre ATF (Ange Toussaint Federicci), care isi disputa suprematia pe piata imobiliara si a turismului in Corsica de Nord.

Evadatii din Franche Comté: Saïd Bahmed si Hakim El Bachir

Pe 27 iunie 2011, Saïd Bahmed (24 de ani), condamnat la un an de inchisoare (in lipsa) pentru pentru violenta cu circumstante agravante, profita de oprirea furgonului celular al penitenciarului in curtea TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Besançon (Departamentul Doubs, Regiunea administrativa Franche Comté) si datorita neglijentei celor care il  insoteau, acesta, desi avea catusele la mana, reuseste sa se strecoare sub poarta automata care s-a inchis in spatele lui.
Pe 6 august 2011, el va posta pe YouTube un filmulet de 10 minute (intitulat: ″Libertatea nu are pret″, accesat de peste jumatate de milion de ori!) in care isi bate joc de politistii carora i-a scapat: "Je vous ai baisés, bande d'enfoirés !" (Banda de bastarzi, v-am pacalit !)
Arestat in dimineata zilei de 27 iunie, acesta a fost adus (transferat) la TGI Besançon de la Inchisoarea Châteaudun-CD (Centru de Detentie-DISP Dijon, 601 locuri, dat in folosinta in 1991, Departamentul Eure-et-Loir, Regiunea administrativa Centre) pentru a fi rejudecat, conform declaratiilor Procurorului Republicii de Besançon Alain Saffar, avand in vedere ca el fost condamnat in lipsa la un an de inchisoare.

Dupa 44 de zile de cavala, miercuri pe 10 august, Saïd Bahmed (cu 21 condamnari in Cazierul Judiciar si patru ani si jumatate de inchisoare), a fost aresat de catre politisti (fara incidente), in compania a doi fosti detinuti eliberati, in jurul orei 06h50, in localul tehnic al unui imobil din cartierul sau ″Clair Soleil″ (de unde era originar), si a fost transferat la Brigada de Jandarmerie din oras, unde a fost supus unui interogatoriu in legatura cu evadarea sa.
Inainte de arestarea lui, tr-un interviu pe France 3, el si-a cerut scuze celor pe care i-a insultat (si carora era deja cunoscut pentru : ultraj, violenta, agresiune, trafic de stupefiante, trafic de obiecte furate, etc.) si a mentionat ca tot ceea ce a facut era numai pentru a se face cunoscut marelui public, mentionand ca : nu poate dormii, ca mama lui plange fara intrerupere si ca el vrea sa se predea, fara niciun fel de rezistenta si grija, dar numai daca va fi incarcerat aproape de el, la Inchisoarea Besançon, unde (incarcerat fiind !) a comparut deja de 11 ori in fata Comisiei de Disciplina (deci este bine cunoscut !)

In legatura cu evadarea lui, acesta a adugat ca a profitat de ocazie sa evadeze, pentru ca, conditiile de detentie erau insuportabile : ″mi s-a prezentat ocazia, am plecat direct, nu am incercat sa inteleg…″
In timpul detentiei sale, Bahmed a comis mai multe tentative de suicid, taiandu-si venele, sugrumandu-se, dandu-si foc la celula, fiind in repetate randuri agresat si batut si de catre ceilalti codetinuti.
Liberabil in februarie 2012 inainte de evadarea lui, el a fost condamnat, joi pe 26 august 2011 (in regim de urgenta!), pentru evadare (Procuror M. Parietti, Presedinte al Curtii M. Depoiulon, aparat de catre Catherine Bresson) la 12 luni de inchisoare (din care trei cu suspendare), dar acestei pedepse se vor mai adauga inca 6 luni, pentru ca a intarziat la revenirea dintr-o permisie, in cadul amenajarii pedepsei sale in vederea eliberarii sale conditionate.
In ceea ce priveste ultrajul sau la adresa politistilor in videoclipul postat pe internet, acesta nu intra sub incidenta legii din 1881, deci va fi achitat.
In Departamentul Franche Comté, dupa Saïd Bahmed, un alt delincvent, Hakim El Bachir (36 de ani, cu 19 condamnari in Cazierul Judiciar, dintre care cea mai grava, o recluziune criminala de 12 ani pentru jaf armat pronuntata de catre Juriul Popular Haute Vienne la Limoges), cunoscut sub numele de Harry Houdini, evadeaza (desfacandu-si catusele!), din Tribunalul Montbéliard, pe 26 septembrie 2011, in jurul orei 15h00, tot datorita neglijentei celor care il insoteau, disparand in cartierul Petite Hollande (un ZUP-Zona urbana prioritara, care in general, este caracterizata prin insecuritate, rata ridicata a somajului si o rata ridicata a delincventei).
Este foarte probabil ca inculpatul nu poarta pe nedrept acelasi nume cu celebrul actor si producator de film american (de origine ungro-evreiasca) Harry Houdini (1874-1926), pe numele sau adevarat Ehrich Weisz, nascut la Budapesta (pe atunci Austro-Ungaria) unul dintre cei mai mari iluzionisti ai tuturor timpurilor, un fost adevarat As al deschiderii dispozitivelor de securitate si al evadarilor.
Incarcerat la Inchisoarea Besançon-MA (Inchisoarea de la Butte, Maison d’Arrêt-DISP Strasbourg, deschis in 1885, renovata in 1966 si 2003; 276 locuri, Departamentul Doubs, Regiunea administrativa Franche Comté), urma si el sa fie judecat la TGI Besançon la ora 15h30 pentru doua furturi, relativ, de mica importanta (in Departament), la Montbéliard (un hi-fi si un PC) si o tentativa de furt al unui seif al Societatii Bétorep (specializata in protectia si repararea betonului) la Vieux Charmont, in cursul lunii mai 2011.

In libertate conditonata sub control judiciar (gratie reducerii pedepsei sale), fara sa fi respectat condiile acesteia impusa de lege, Tribunalul Corectional l-a condamnat (in lipsa, Presedinte Sophie Baghdassarian) la 4 ani de detentie (cu executare in penitenciar) si a delivrat contra lui si un mandat international de arestare.
Liberabil pe 7 aprilie 2015, evadarea lui îi va prelungii, desigur, sederea lui in MCF (dupa arestarea lui), iar sansa amenajarii pedepsei sale este mai mult ca sigur, compromisa.
Alte evadari intr-adevar spectuculoase si ingenioase (cu totul iesite din comiun!), au fost comise si de catre Ismaël Berasategui Escudero in 2002, respectiv, de catre Ludovic Mallet in 2003.

Ismaël Berasategui Escudero si Ludovic Mallet

Membru presupus al Comandoului Behorburu (Cap de Cal, in limba basca) al ETA (Euskadi Ta Askatasuna),  organizatie separatista basca, considerata terorista (a se vedea si articolul autorului :

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/eta-in-fata-justitiei.html

Ismaël Berasategui Escudero (33 de ani), a fost arestat in noaptea de 14 catre 15 mai 2002 la Annonay (Departamentul Ardéche, Regiunea administrativa Rhône-Alpes, estul Frantei), iar ulterior incarcerat de catre Judecatorul Antiterorist Laurence Le Vert, la celebra Inchisoarea Santé (Paris), pentru asociere de raufacatori in relatie cu o organizatie terorista si port ilegal de arama letala.
El a reusit sa se sustraga arestarii sale in decembrie 2001 in timpul anihilarii de catre politistii spanioloi si francezi al Comandoului Behorburu in Provincia basca Guipuzkoa.
Anchetatorii spanioli au descoperit la domiciliul sau 63,3 kg de dinamita, trei arme de foc de mare calibru, respectiv, o mare cantitate de material exploziv pentru fabricarea de bombe si il suspectau ca acesta ar fi la originea atentatelor (fara victime) la Aeroporturile din Malaga, Madrid si in localitatile balneare : Gandia, Salou, si Getxo, in vara anului 2001, motiv pentru care solicitau extradarea lui in Spania.
Intr-o sambata, pe 17 august 2002, la Parloir-Vorbitor (cca 40.000 de vizite anual), fara violenta, fara arma de foc si explozivi, fratele sau Jose-Antonio Berasategui (mai in varsta cu 18 luni) venit in vizita, il ″inlocuieste″ pe acesta, fara niciun fel de dificultati, intr-o totala discretie.
Cu alte cuvinte, cei doi frati, profitand de lipsa de vigilenta al gardienilor se schimba intre ei !
Din 1983 detinutii au un marcaj (efectuat inainte de a intra la Parloir) pe spate, detectabil cu ajutorul razelor ultraviolete, ceea ce, cel putin teoretic, ar fi trebuit sa impiedice schimbul celor doi frati.
Vizitatorii, dupa ce prezinta autoritatilor AP permisul de vizita si un act de indentitate, trec si ei printr-un filtru care detecteaza obiectele metalice (de orice fel).
Din pacate insa, sistemul n-a functionat.
In Inchisoarea Santé (a se vedea pentru detalii articolul autorului: Mesrine : 

http://api.ning.com/files/jsqU1mHWkLhHc7dft6JpiyIlO5SYgPGtkyt6aYt3vSAi2qc8jlgC-uLRdUfcfiKdOCzAJWyruE7tleZVFHOY9bZ*RyivIsAt/3.InumbravietiiParteaIII.BrandurilegendarealemarilorEvadarisiamariiCriminalitatifranceze.pdf

), vizitatorii (cca 80.000 annual) si detinutii se intalnesc in cabine private (4m2, in numar de 26, cu doi gardieni pentru fiecare, unul de partea detinutului si celalat de partea vizitatorului) prevazute cu o masa si doua scaune (en privé), fara dispozitiv de separare (Hygiaphone) si ei nu sunt insostiti decat daca sunt clasati DPS (Detinuti cu regim special de supraveghere).
Restul detinutilor poseda un ″tichet de circulatie″ la Parloir, dus-intors.
Interesant este faptul ca AP nu l-a clasat pe Ismaël Berasategui Escudero un DPS, in ciuda faptului ca era suspectat de terorism si atentate !
Iar in Blocul D, in care se afla celula evadatului, colegului de celula al  acestuia (un alt detinut basc spaniol), precum si ceilalti codetinuti nu si-au ″dat seama″ de schimbarea fratilor !
Si nici macar gardieni, motiv pentru care, acesta, mirat, s-a autodenuntat, cinci zile mai tarziu, pe 22 august!
Si in plus, din informatiile pe care le detinem, din 1998, in aceasta institutie penitenciara un asemenea eveniment s-a mai fi repetat de trei ori, mai devreme , iar in luna decembrie a anului precedent, o evadare de acest gen a avut loc si la Inchisoarea Nanterre (Departamentul Hauts de Seine, Regiunea pariziana) si alte doua la : Inchisoarea Laon (Departamentul Aisne, regiunea administrativa Picardie, nordul Frantei) in 2000, respectiv, la  Inchisoarea Villepinte (Departamentul Seine-Saint-Denis, Regiunea pariziana), tot  in 1998.
Din declaratiile directorului (de atunci) Alain Jégo (care ulterior a fost transferat la Centrul Penitenciar Dijon), reiesea ca suprapopularea inchisorii (trecand in aprilie de la 900 de detinuti la 1.400) ar fi fost una dintre cauze, iar cealalta, legat de faptul ca fratii ar fi semanat foarte mult intre ei si ar fi fost tunsi la fel (unul era tuns foarte scurt iar celalat aproape ras in cap).
Este DNTA (Divizia Nationala Antiterorista) care a fost insarcinata cu Dosarul evadarii lui Berasategui, care imediat dupa descoperirea ″schimbului″, l-a supus pe fratele incarcerat, Jose-Antonio Berasategui (34 de ani), unui sever interogatoriu (timp de 96 de ore !), dupa care Judecatorul Antiterorist Gilbert Thiel l-a inculpat pe acesta pentru compliciate la evadare, respectiv, apartenta lui la o organizatie terorista (ca si fratele sau), si l-a incarcerat la Inschisoarea Fresnes, Regiunea pariziana) cu toate ca acesta a negat cu vehementa acest lucru, iar evadarea pacifista, fara efractiune nici nu era prevazuta in CPF (Codul Penal Francez) !
El risca insa cinci ani de detentie criminala.
In ceea ce il priveste pe evadat, Ismaël Berasategui Escudero, contra acestuia a fost delivrat un mandat international de arestare, pentru a fi recuperat de catre AP (Administratia Penitenciara), fara ca acesta sa poata fi pedepsit pentru aceasta evadare, care a avut loc fara violenta si fara efractiune.
In schimb, dosarul in care acesta a fost inculpat permitea condamnarea lui la zece ani de detentie criminala.
El va fi arestat si reincarcerat pe 22 ianuarie 2003.
Condamnat de mai multe ori pentru furt calificat (cu sau fara violenta, cu sau fara circumstante agravante), de masini, de GPS, distrugere prin incendiere, degradare de bunuri, delict de fuga, punerea in pericol a vietii unei terte persoane cu ocazia unei infractiuni, etc., pe 30 martie 2003, Ludovic Mallet (20 de ani), detinut la Inchisoarea Arras (Departamentul Pas de Calais, Regiunea administrativa Nord-Pas de Calais, nordul Frantei, a se vedea si articolul detaliat al autorului:

http://api.ning.com/files/uvilscSDxx9S*lp7nGB2L9WNEe9YmUFxc8n6f2IGDSRfR6Vl**uPveEweu2Y0LOVZJVCz3xYm3F4GK5w*qO0bo0Ix5yB-K7o/Inumbravietii_I_.pdf

), profitand de neatentia gardienilor, reuseste sa paraseasca institutia penitenciara pe poarta principala, in compania celor trei membri al familiei sale care l-au vizitat in acea zi (la Parloir), printre care s-a disimulat, fara ca cineva sa-l fi observat.
El va fi arestat doua luni mai tarziu.
Reincarcerat si eliberat ulterior, dupa 44 luni de detentie, la sfarsitul anului 2005.
Insa, pe 23 iunie 2007, el  va compare din nou in fata Tribunalului Corectional din Amiens (Departamentul Somme, Regiunea administrativa Picardie), alaturi de alte persoane pentru furt calificat in reuniune (banda organizata in familie !) si incendierea a noua vehicule, in regiunea Péronne (Departamentul Somme), cu regularitate intre sfarsitul anului 2005 si inceputul anului 2006.
Printre inculpati se afla si tatal sau Bruno Mallet, in varsta de 40 ani si mama sa Cathy Vasseur, in varsta de 39 de ani, care stocau lucrurile furate din masini.
Freddy Lemeur, in varsta de 34 de ani si concubina sa Linda Legris, care le comercializau si Sébastien Quenson, in varsta de 24 de ani, pentru escrocherie contra asigurarilor auto.
O mica ″afacere″ de familie !
Deja cu 18 condamnari la activ, el va fi condamnat la patru ani de inchisoare, iar Freddy, ″asociatul″ sau la doi ani de inchisoare.
Tatal si mama lui, vor fi condamnati, pentru complicitate la un an de inchisoare (din care sase luni cu suspendare), respectiv, la o luna cu suspendare.
La foarte putin timp dupa punerea lui in libertate, acesta a fost incarcerat din nou pe 6 ianuarie 2010, imediat dupa condamnarea lui la cinci ani de detentie criminala, din care doi ani cu suspendare (cu Eric Capelle, 46 de ani, condamnat la doi ani de inchisoare din care un an cu suspendare) de catre Tribunalul Corectional Arras, pentru o serie de furturi si incendieri de masini comise in cursul anului trecut, in regiunea Arras (la Saint-Laurent-Blangy si la Héninel).
 
Nota

    Consideram ca cele mai spectaculoase 10 evadari care au marcat opinia publica franceza sunt ale Brand-urilor marii criminalitati franceze : Albert Spaggiari, Jacques Mesrine si Pascal Payet (a se vedea pentru detalii articolul autorului :

http://api.ning.com/files/jsqU1mHWkLhHc7dft6JpiyIlO5SYgPGtkyt6aYt3vSAi2qc8jlgC-uLRdUfcfiKdOCzAJWyruE7tleZVFHOY9bZ*RyivIsAt/3.InumbravietiiParteaIII.BrandurilegendarealemarilorEvadarisiamariiCriminalitatifranceze.pdf

), ai ″discipolilor″ acestora : Antonio Ferrara (El Nino) si Redoine Faïd (a se vedea pentru detalii articolul autorului:

http://api.ning.com/files/uvilscSDxx*TikOJ2Ii3dNe7hL0gLDRHD1wybCTVe7yfpVMWd0s5eAf89C9Ih0lPJtVdCimyzZMJqBgGwF0ey*82GpHO*kbx/InumbravietiiParteaII.Evadarispectaculoasecuexplozivisiarmedefoc.pdf

), precum si ale Evadatiilor din Inchisoarea Borgo, respectiv, ale lui Jean-Pierre Treiber, Ismaël Berasategui, Ludovic Mallet, precum si ale Evadatilor din Franche Comté.