UK Bookmakers

Ion Coja: „23 August 1944, o zi decisivă în istoria Germaniei. Decisivă în bine sau în rău?“

Scris de Ion Coja. Posted in Ancheta


Sunt mulţi germanii care cred că ceea ce s-a petrecut la Bucureşti în ziua de 23 August 1944 a fost momentul decisiv în pierderea celui de al 2-lea război mondial. Mulţi sunt şi germanii care nu ştiu nimic despre ziua de 23 August 1944. Pe scurt, pentru cei care nu cunosc subiectul, vom rezuma mai jos semnificaţia şi consecinţele celor petrecute la Bucureşti în ziua de 23 August 1944, cu intenţia deschis asumată de a demonstra cât este de falsă ideea unor germani că (1)„la 23 august 1944 românii i-au trădat pe nemţi”, că (2)„dacă românii nu părăseau Axa în august 1944 şi luptau până la capăt alături de germani, războiul s-ar mai fi prelungit cu încă cel puţin şase luni, timp suficient ca industria germană să finalizeze proiectul de fabricare a armei lor secrete, adică a bombei atomice nemţeşti”, iar soarta războiului ar fi fost alta. Sunt destul de mulţi germanii care nu-i pot „ierta” pe români pentru cele petrecute la 23 august 1944, pentru consecinţele acelei zile fatidice…

Managerul Arhiepiscopiei Tomisului, liderul grupării specializate în evaziune fiscală în domeniul comerţului cu articole textile; el a fost reţinut, alături de o călugăriţă şi un director din RATB

Scris de Andrei Dumitrescu. Posted in Ancheta


Liderul grupării specializate în evaziune fiscală în domeniul comerţului cu articole textile, reţinut în urma unor percheziţii, este managerul Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Popa Gabriel. Alături de acesta au mai fost reţinuţi, în acelaşi caz, o călugăriţă şi un director din Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB). Surse din Poliţie spun că preotul ar fi cumpărat, cu o parte din banii obţinuţi din contrabandă, clopote pe care le-a donat Bisericii.
Potrivit surselor citate, liderul grupării este preotul Popa Gabriel, zis Gabi Viteză, manager al Arhiepiscopiei Tomisului.
El a fost reţinut, alături de alte două persoane, în urma percheziţiilor făcute vineri în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Buzău şi Constanţa.

Cât citesc românii într-un an

Scris de DN. Posted in Ancheta


Reţeaua bibliotecilor care a funcţionat în anul 2016 a fost formată din circa 10.000 de unităţi administrative şi 103 filiale, care au pus la dispoziţia publicului mai mult de 164 milioane volume, informează INS.

În mediul urban, au funcţionat 3.581 biblioteci şi 97 de filiale ale acestora, cu un fond de carte de 125,3 milioane volume (76,2% din fondul naţional de carte disponibil în biblioteci), iar în mediul rural, deşi numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel de la oraşe (6.251 biblioteci şi numai 6 filiale) fondul de carte a fost mult mai mic, sub 40 milioane volume, scrie Mediafax.

De ce avem mai multe anotimpuri?

Scris de DN. Posted in Ancheta


Apariţia anotimpurilor (de regulă în număr de patru în zonele temperate) este strâns legată de mişcarea de rezoluţie a Terrei în jurul Soarelui, precum şi de ciclurile climaterice şi circulaţia marilor curenţi de aer.
Însă principala cauză a apariţiei şi menţinerii anotimpurilor este legată de axa înclinată a Terrei în timp ce se roteşte în jurul Soarelui. Cum Pământul se învârteşte atât în jurul propriei sale axe (din această cauză avem ziua de 24 ore cu alternanţa zi-noapte), el se învârteşte şi în jurul Soarelui cu axa sa (linia imaginară care îl străbate de la Polul Nord la Polul Sud) înclinată la 23,5 grade de verticală. Tocmai această înclinare a axei sale face ca Terra să aibă mai multe anotimpuri. La începuturile astronomiei se credea în mod eronat că atunci când Terra se apropia cel mai mult de Soare, acest eveniment se resimţea prin venirea verii.

Anchetă în cazul tinerei de 18 ani lăsată să moară de medicii din Bârlad. Avea o tumoră pe creier, dar doctorii au spus că „e alintată”

Scris de LB. Posted in Ancheta


O tânără de 18 ani din Bârlad care avea o tumoră pe creier a murit după ce medicii la care a mers, acuzând dureri de cap și stări de vomă, au refuzat să-i facă investigații. I-au prescris doar un tratament pentru grețuri și au trimis-o acasă. Câteva săptămâni mai târziu, fata a murit. Diagnosticul a fost descoperit abia la autopsie.
Ana Maria Ciobanu, o tânără de numai 18 ani din Bârlad, a murit mult prea devreme, răpusă de o tumoră pe creier. Părinții fetei îi acuză pe medicii de la spitalul din Bârlad, care nu i-ar fi făcut fetei investigații pentru a depista cauza stării de rău de care aceasta se plângea.
Tânăra a ajuns la spitalul din Bârlad pe 4 iunie, acuzând dureri de cap și stări de vomă. Medicii au consultat-o superficial și i-au spus că „se alintă”. Au trimis-o acasă cu un tratament pentru grețuri.

Care este cel mai mare peşte din România?

Scris de DN. Posted in Ancheta


 Cea mai mare specie de peşte din apele ţării nostre este, din nefericire, şi una dintre cele mai periclitate specii din România. De fapt, nici pe plan mondial acest peşte nu o duce tocmai bine. Carnea, dar mai ales icrele sale, îl fac o specie foarte căutată peste tot în lume.
Este vorba de fapt despre morun (Huso huso), nimeni altul decât cea mai mare specie de sturion şi cel mai mare peşte de apă dulce din lume. Este un peşte deosebit de longeviv care ajunge la maturitate de-abia la vârsta de 15 ani, dar indivizii bătrâni au atins şi 100 de ani.

De ce este România cum este?

Scris de DN. Posted in Ancheta


Discuţia va fi susţinută de Vintilă Mihăilescu şi Sorin Antohi, într-un dialog public cu tema "De ce este România cum este? Specificul naţional ca excepţionalism"
"În cartea «Schimbarea la faţă a României», Cioran scria: «Dacă nu vom avea atâta tărie şi atât orgoliu pentru a ne reface din sâmbure existenţa, în zadar mai facem teoria României.» Între timp, am învăţat (sau ar fi trebuit să învăţăm) că noţiuni complexe ca România şi românii trebuie să fie mai riguros (şi poate mai senin) plasate între astfel şi altfel (cu alte cuvinte: între tautologie şi paradox), între utopie şi apocalipsă, între «sentiment tragic» şi deriziune.

Cele 11 zile. Motivul din spatele dispariţiei MISTERIOASE a faimoasei scriitoare Agatha Christie

Scris de Oana Bujor. Posted in Ancheta


Pe 3 decembrie 1926, Agatha Christie s-a ridicat din fotoliul său, a urcat scările şi a sărutat-o de noapte bună pe fiica sa de doar 7 ani, Rosalind. După ce a coborât, s-a urcat în maşina sa şi a dispărut timp de 11 zile.
Dispariţia ei a provocat o mobilizare masivă. Agatha Christie era o scriitoare faimoasă, în cazul dispariţiei ei au fost alocaţi peste 1000 de poliţişti şi sute de civili. Pentru prima dată în istorie fiind implicate şi avioane în cadrul cercetărilor, informează History Extra.
Secretarul de stat de atunci William Joynson-Hicks a urgentat căutările. Doi dintre cei mai faimoşi scriitori de proză criminalistică din Marea Britanie, Sir Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes şi Dorothy L. Sayers, au fost contactaţi pentru a-i ajuta pe poliţişti în cadrul căutărilor.

De ce este înveșmântată cu albastru Fecioara Maria?

Scris de Philip Kosloski. Posted in Ancheta

 
Culoarea are mai multe semnificații spirituale, fiecare dezvăluind un atribut diferit al Maicii lui Dumnezeu.
Când admirăm arta creștină din ultimul mileniu, observăm că o singură culoare este aproape întotdeauna asociată Fecioarei Maria: albastrul.
De ce? Ce semnificație are?
Pentru început, culoarea albastră are rădăcini biblice profunde în Vechiul Testament. Potrivit dr. R. Jared Staudt, culoarea este specific menționată ca și culoarea poporului Israel, în cartea Numeri.
„Vorbește fiilor lui Israel și spune-le să-și facă ciucuri la poalele hainelor lor din neam în neam, iar pe deasupra ciucurilor de la poalele hainelor să pună un șiret de mătase albastră. Și va fi că-n ciucurii aceștia vă veți uita spre a vă aduce aminte de toate poruncile Domnului ca să le pliniți și spre a nu mai rătăci după cugetele voastre și după ochii voștri, întru care voi vă desfrânați urmându-i.” (Numeri 15, 38-39)

Motivul pentru care e bine să faci sex noapte de noapte

Scris de Simona Tudorache. Posted in Ancheta


Dacă vrei să te simţi fericit, e bine să faci sex frecvent, cred specialiştii.
Sexul practicat noapte de noapte poate avea efecte nebănuite asupra organismului în dimineaţa următoare, ba chiar poate spori performanţa la locul de muncă, scrie Gândul.
Un nou studiu demonstreză că oamenii care au parte de momente fiebinţi în dormitor au o stare mai bună în ziua următoare, iar asta pentru că, în timpul sexului, corpul eliberează hormoni (endorfine) care activează centrele de plăcere în creier, lucru care vă conferă o stare de bine.
Cercetătorii cred că sexul este la fel de benefic pentru sănătate ca şi mâncarea şi exerciţiile.

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017