UK Bookmakers

Parchetul General cere ANI verificarea averii lui Traian Băsescu

Scris de LB. Posted in Ancheta


Parchetul General a cerut Agenției Naționale de Integritate verificarea averii lui Traian Băsescu.

Procurorii Parchetului General au transmis ANI o solicitare de verificare a avertii fostului președinte Traian Băsescu, scrie Mediafax. Potrivit sursei citate, cererea procurorilor vine în contextul în care acuzaţiile de spălare de bani aduse lui Traian Băsescu în legătură cu încheierea mai multor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile au fost clasate, cauza fiind disjunsă pentru fals în declaraţii.

Fostul președinte Traian Băsescu a fost audiat pe 6 mai 2016 la Parchetul General, în dosarul lui Costel Cășuneanu, în care fostul președinte al României a fost pus sub urmărire penală pentru spălare de bani în formă continuată.

Antrenorul Minţii: “Ne place să credem că iubirea are preţ. Ea nu e de pe această Planetă”

Scris de Tănase Tasenţe. Posted in Ancheta


Chiar dacă trăim într-o lume profund comercială, unde totul se vinde şi se cumpără, iubirea a rămas printre foarte puţinele lucruri care nu costă bani.
În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept “Antrenorul Minţii”, iubirea vine din adâncul ființei umane, nu este o reacţie la o situaţie exterioară, ci un răspuns la cele mai profunde întrebări despre viaţă. “Pseudo-iubirea, care vine dintr-o reacţie instinctuală, animalică, din interes sau din atracţie pur fizică, este doar un răspuns al corpului, nu al sufletului. Iubirea adevărată este necondiţionată, acceptă orice se întâmplă, cu calm, cu pace, nu se identifică cu nimic banal din această lume şi vine dintr-o fuziune divină a sufletului, cu inima şi mintea. Este clar pentru oricine care a iubit din tot sufletul, cel puţin o dată în viaţă, că dragostea nu este un lucru pământean, ci este poate singura rămâşită care ne conectează cu divinul, cu eternitatea”, afirmă psihologul Alexandru Pleşea.

The Times explică rolul serviciilor secrete în protestele din România

Scris de Anca ANDREI. Posted in Ancheta


Protestele din România împotriva OUG 13 au ajuns subiect de dezbatere și în Marea Britanie. După ce fostul lider al UKIP, Nigel Farage a șters pe jos cu țara noastră pe această temă, un cunoscut jurnalist britanic al ziarului „The Times” face o radiografie interesantă a evenimentelor din ultima perioadă.
Roger Boyes îi îndeamnă pe români să protesteze faţă de serviciile secrete şi nu faţă de politicienii corupţi.
Ediţia electronică a ziarului a publicat săptămâna aceasta un editorial care are ca temă legalitatea acţiunilor desfăşurate de serviciile secrete româneşti. Titlul este unul fără echivoc: „Romania is becoming the EU’s outlaw state“, în traducere liberă „România devine un stat UE al fărădelegilor“.

Cum au zburat de pe Aeroportul Sibiu peste 100 de milioane euro. Un gheșeft al primarului Klaus Iohannis, în colaborare cu fostul șef al CJ, Martin Bottesch

Scris de AO. Posted in Ancheta


Afacerea “Aeroportul Internațional Sibiu” este un exemplu clasic de țepuire a bugetului de stat. Autori: Klaus Iohannis primar al Sibiului și Martin Bottesh, fost președinte al consiliului județean Sibiu ( 2004-2012). Lucrările au început în 2006 și nu s-au terminat nici astăzi. S-a dorit a deveni un aeroport modern, la standarde internaționale, special pentru evenimentul „Sibiu, capitala culturală europeană” și a devenit o mlaștină plină de corupție, care a înghițit peste 100 de milioane de euro.

Este o afacere pur germană, orghestrată de primarul Sibiului, în colaborare cu colegul său de partid, din Forumul Democrat al Germanilor din România, cu proiect adus din Germania, cu firmă selectată (nu prin licitație, ci prin încredințare directă) cu capital german.

Ce se întâmplă cu Casa Memorială „Aron Pumnul” din Cernăuţi?

Scris de RGN. Posted in Ancheta


Casa lui Aron Pumnul din Cernăuţi este un loc memorabil nu doar pentru românii cernăuţeni, dar şi pentru românii de pretutindeni. De zeci de ani se vorbeşte despre deteriorarea acestei case în care a locuit cândva în gazdă marele Eminescu. S-au purtat tratative îndelungate cu autorităţile locale, cu primăria oraşului Cernăuţi, care, în cele din urmă, a contribuit în mod nemijlocit la asigurarea cu spaţiu locativ pentru patru familii care locuiau în acea casă cu câțiva ani în urmă, scrieBucPress, preluat de Romanian Global News.

Astăzi, Casa Memorială „Aron Pumnul" este pustie. S-a promis susţinere şi finanţare din partea statului român, dar până în prezent la Cernăuţi au ajuns doar promisiuni. Dacă nu se vor lua măsuri urgente de restaurare a ei, într-o bună zi Casa Memorială „Aron Pumnul" se va risipi.

Traian Băsescu, declaraţie EXTREM de DURĂ | Adamescu a fost UCIS DE PROCURORI ȘI JUDECĂTORI, de dispreţul lor pentru viaţă! Voi chiar nu răspundeți de nimic?

Scris de NS. Posted in Ancheta


Liderul PMP a acuzat procurorii DNA că au insistat pe menținerea stării sale de încarcerare, deși știau că acesta este bolnav. Cât despre judecători, ei au rămas înspăimântaţi de presiunea procurorilor DNA.
”Voi chiar nu răspundeți de nimic? Moartea lui Adamescu, om condamnat la patru ani de închisoare, deci nu condamnat la moarte. Datorită stării de sănătate avocaţii domnului Adamescu au cerut în mod repetat instanţelor, eliberarea condiţionată a milionarului. Avea acest drept din cauza stării de sănătate.
Procurorii DNA au avut în mână toate actele medicale ale omului, acte care demonstrau o situaţie critică a sănătăţii.

Udrea, reacție FURIBUNDĂ | Un om a murit pentru că nu a vrut să mintă și să mă denunțe

Scris de NS. Posted in Ancheta


„Un om a murit pentru ca nu a vrut sa minta si sa ma denunte pe mine si pe Traian Basescu, asa cum i-au cerut procurorii DNA. Da, daca Dan Adamescu ar fi spus ceva despre mine, ar fi scapat de acuzatii si astazi ar fi fost in viata. Dar ar fi insemnat sa minta, pentru ca nici macar nu ma cunostea… Si omul acesta a avut onoare si a preferat sa devina victima Sistemului, care isi alege tintele si face justitie in functie de cine ii este adversar.
Dar altii nu au fost la fel de curajosi, nu au avut onoare si au ales sa minta, sa spuna ce isi doreau procurorii sa auda ca sa ma poata aresta si acuza… Vazand soarta lui Adamescu, ii inteleg ca nu au vrut sa pateasca la fel si le iert frica si lasitatea.

De ce va supreviețui CREȘTINISMUL?

Scris de Adrian Pătruşcă. Posted in Ancheta


Ca răspuns la o lucrare a gânditorului francez Michel Onfray, care susține că civilizația creștină a murit, filosoful Vincent Morch scrie un cutremurător eseu în Le Figaro despre fragilitatea și forța Creștinismului.
Creștinismul este o religie întemeiată pe credința în Înviere și în divinitatea lui Iisus din Nazaret. Această credință, născută pe marginea unui mormânt și edificată pe idei la limitele a ceea ce este cu putință să accepți, nu a încetat niciodată, din numeroase motive, să fie agonizantă. Că a fost din cauza unor dușmani ai săi, cum a fost în cazul persecuțiilor dezlănțuite de împărații romani sau de republicanii fanatici francezi din 1793, sau sub greutatea propriilor rătăciri (să ne amintim de corupția de la Roma din vremea familiei Borgia), nu există secol în care această credință să nu fi fost confruntată cu pericole mortale – nu existat niciodată, nu poate exista „creștinism triumfător”.

Criogenia, poarta către nemurire? Ce am aflat în cei 50 de ani de când a fost înghețat primul om

Scris de DG. Posted in Ancheta


Ce s-a ales, după 50 de ani, de această controversată practică, interzisă în unele țări, între care, de pildă, Franța? A făcut ea să progreseze știința? În ce punct a ajuns cercetarea? Se pot împinge oare limitele vieții, într-un mod rezonabil, în viitor?
La 12 ianuarie 1967, James Bedford deceda în urma unui cancer incurabil. Profesorul emerit de psihologie de la Universitatea din California obținuse dreptul ca, după deces, corpul său să fie înghețat, în speranța unei viitoare reanimări. Era o premieră mondială. Spera că va putea fi „trezit” atunci când progresele medicinei vor face posibilă vindecarea bolii care l-a răpus.

Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Partea VII). Contextul abolitionist in lume in timpul celui de-al 6-lea Congres International Contra Pedepsei cu Moartea. Actul final (Oslo, Norvegia/21-23 iunie 2016). Serge Atlaoui si Ionut Gologan in the green mile!

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta


Motto 
: "Multi  dintre cei care traiesc  ar merita sa moara, iar dintre cei morti,  ar merita sa traiasca. Puteti sa le acordati aceasta sansa ? In acest caz, sa nu fiti prea prompti in privinta pronuntarii pedepsei capitale" (J.R.R. Tolkien, 1892-1973, scriitor, poet si filizof britanic, autor al The Lord of the Rings)

 

In ciuda participarii unui numar impresionant de personalitati remarcabile ale vietii politice internationale, ale organizatiilor nationale (internationale) pentru apararea drepturilor omului,  oameni de stiinta, laureati al Premiului Nobel pentru Pace, in ciuda faptului ca romanul Ionut-Alexandru Gologan, condamnat la moarte in Malaezia isi asteapta executia in Culoarul mortii, nicio personalitate politica romana sau persoana juridica (organziatie care militeaza pentru drepturile omului) inregistrata in Romania, nu a considerat utila participarea sa la acest al 6-lea Congres International contra Pedepsei cu Moartea (Oslo/21-23 iunie 2016).

 

In general, eu nu cred in nevinovatia celor condamnati la moarte pentru trafic de stupefiante in tarile Asiei de Sud-Est si in particular, al  francezului  Serge-Areski Atlaoui(Indonezia, 2007), respectiv,  al  romanului  Ionut-Alexandru Gologan (Malaezia, 2013),  dar abolitionist convins cum sunt, consider, ca nicio fiinta umana, in aceasta lume trecatoare si muritoare, pentru nicio infractiune criminala (nici macar ˝grava˝, dar cu atat mai putin pentru una delictuala-mai ˝putin grava˝ !),  nu merita sa fie condamnata la Pedeapsa Capitala. Pentru ca aceasta fiinta umana, indiferent de starea sa juridica  (in libertate sau privata de liberate) este intotdeauna o sursa inepuizabila de inspiratie si de creatie, care poate contribui, intr-un fel sau altul, direct sau indirect la  progresul  si prosperietatea societatii civile. Un exemplu de necontestat este cazul Profesorului Philippe Maurice, simbolul abolirii Pedepsei Capitale in Franta. Condamnat la moarte in 1980 si neexcutat (gratiat de catre François Mitterrand), astazi, el este unul dintre cei mai recunoscuti si apreciati istorici medievalisti contemporani pe plan mondial. (A se vedea pentru detalii si ciclul de articole al autorului consacrat abolirii Pedepsei Capitale in Franta: "33 de ani de la abolirea Pedepsei Capitale in Franta": http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2014/05/thomas-csinta-33-de-ani-de-la-abolirea.html)

 

In sfarsit, daca Serge- AreskiA tlaoui si Ionut-Alexandru Gologan nu vor fi executati (iar ulterior, pedepsele lor vor fi comutate la inchisoare pe viata), acest lucru, sub nicio forma, nu se va datora interventiilor presedintilor Frantei (François Hollande) si (sau) a Romaniei (Klaus Iohannis), ci in exclusivitate, datorita interventiei organizatiilor (miscarilor) abolitioniste deosebit de influente, reconoscute pe plan mondial,  bine structurate si active in lume: ECPM (Ensemble contre la Peine de de Mort-Impreuna contra Pedepsei cu Moartea din Franta, careia apartin si eu),  ADPAN (Anti-Death Penalty Asia Network-Malaezia), SUHAKAM (Comisia Drepturilor Malaeziei), Bar Council of Malaysia (Badan Peguam Malaysia-Baroul Avocatilor din Malezia), respectiv, MADPET (Malaysians Against Death Penalty & Torture).

 

Nota : ECPM (Together Against Death Penalty-Impreuna contra Pedepsei cu Moartea) este o organizatie francofona renumita  (de referinta)  de lupta contra pedesei cu moartea, cu sediul central (general)  la Paris (prezenta si in SUA la New York, respectiv, in Canada la Montral), creata in octombrie 2000 de catre francezii  Michel Taube si Jean-François Daniel, avand ca scop promovarea abolirii universale in lume a Pedepsei Capitale (Pedeapsa  cu Moartea), facand lobbying pe langa instantele internationale CDP (Comisia Drepturilor Persoanei) al l’ONU si FDP (Forumul Drepturilor Persoanei) al UE, fiind un membru activ al Comitetul de pilotaj CMPM  (Coalitia Mondiala contra Pedepsei cu Moartea).

Printre membrii organizatiei il regasim pe Profesorul  Philippe Maurice, Director de Cercetari in Istorie Medievala la EHESS (Scoala Superioara de Inalte Studii in Stiinte Sociale), fost condamnat la moarte (1980), simbolul abolirii Pedepsei Capitale in Franta, precum si pe Profesorul de Drept Robert Badinter,  abolitionist convins, parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta (1981), aparator benevol in anii 1970 a zeci  de condamnati la moarte, care asteptau sa fie ghilotinati, cu celebra "masina umana si democratica a mortii" a lui  Jeseph-Ignace Guillotin, Medic, Om politic si Deputat francez, care in sedinta Adunarii Nationale din 1789, dupa succesul Revolutiei franceze si Declaratia Drepturilor Omului si al Cetateanului, propune reformarea vechiului Cod Penal francez, prin intermediul a 6 articole fundamentale, iar mai tarziu, in sedinta din 20 martie 1791,  utiulizarea unei masini: "mecanice, eficace, sigure", dar in special : “umane” si “democratice”, pentru executarea sentintelor de condamnare la moarte, caruia îi propune si numele : Louisette! (dupa numele Doctorului J. Louis, Secretar al Academiei parisiene de Chirurgie care a studiat, a pus la punct si a perfectionat masina!).

Un alt membru reputat ECPM este si Profesorul Rick Halperin (SMU-Southern Methodist University, Dallas), cunoscut pentru convingerile sale abolitioniste,  membru al CAIUSA (Chair of Amnesty International, USA). Tristan Mendès France, reputat scriitor si jurnalist francez, fiul matematicianului si profesorului emerit de renume de la Universitatea Bordeaux, Michel Mendès France si nepotul marelui Om  politic de stanga, Pierre Mendès France, fost Prededinte al Consiliului in Franta (19 iunie 1954 - 5 februarie 1955)  in timplul Republicii a IV  (27 octombrie 1946 - 4 octombrie 1958), a fost Presedinte al ECPM  pana in 2007. In prezent aceasta organizatie are ca Director general pe Raphaël Chenuil-Hazan si Director de Programe pe Nicolas Perron.

 

„Condamnarea la moarte al teroristului intr-o democratie, nu inseamna altceva decat sustinerea valorilor acestuia din urma. (...). Eu nu doresc decat linistea pe care mortii o reclama.”  (Robert Badinter, Profesor de Drept Penal, fost Ministru al Justitiei/23 iunie 1981-19 februarie 1986;  Parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta/9 octombrie 1981-votat de catre Adunarea Nationala pe 18 septembrie 1981 cu 363 de voturi pentru si 117 voturi contra, adoptata in Senat pe 30 septembrie 1981 cu 161 pentru si 126 contra; participant la elaborarea Constitutiei Romaniei/1991;  fost Presedinte al Consiliului Constitutional Francez/4 martie 1986-4 martie 1995, Presedinte de onoare al celui de-al 6-lea Congres Mondial contra Pedepsei cu Moartea/21-23 iunie 2016, Oslo-Norvegia).

 

 

APROFUNFAREA DOSARULUI [Continuare, a se vedea pentru detalii si articolele autorului:Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Partea IV). Contextul abolitionist in lume in timpul celui de-al 6-lea Congres International Contra Pedepsei cu Moartea (Oslo, Norvegia/21-23 iunie), repectiv, Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Partea V). Contextul abolitionist in lume in timpul celui de-al 6-lea Congres International Contra Pedepsei cu Moartea (Oslo, Norvegia/21-23 iunie) si  Al 6-lea Congres Mondial contra Pedepsei cu Moartea]

 

In prima sectiune a acestui amplu material de investigatie (Impreuna contra Pedepsei cu Moartea/Partea IV, Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Partea IV). Contextul abolitionist in lume in timpul celui de-al 6-lea Congres International Contra Pedepsei cu Moartea (Oslo, Norvegia/21-23 iunie) am analizat cu detalii contextul abolitionist in care se desfasura cel de-al  6-lea Congres Mondial contra Pedepsei cu Moartea la Oslo (21-23 iunie/2016), punand accentul, pe de o parte,  atat pe executiile masive care au avut loc in tarile mai putin sau mai mult democratice (Arabia Saudita, SUA, etc.), cu precadere, dupa Congresul Regional (sud-asiatic) contra Pedepsei cu Moartea de la Kuala Lumpur/Mamazia (11-13 iunie 2015, a se vedea pentru detalii: Impreuna contra Pedepsei cu Moartea ! (Partea III) (Malaezia, Kuala Lumpur, 11-13 iunie 2015, Lucrarile Congresului), cat, pe de alta parte si pe erorile judiciare comise de catre autoritatile competente (in ultima jumatate de secol), ai caror protagonisti (sau apropiati de-ai lor) au participat la Congres (Sonia Jacobs, Peter Pringle, Suzan Kigula, Iwao Hakamada, Byson Kaula, Ndume Olatushani, Ahmed Haou, etc.).

In cea de a doua sectiune (Impreuna contra Pedepsei cu Moartea/Partea V,Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Partea V). Contextul abolitionist in lume in timpul celui de-al 6-lea Congres International Contra Pedepsei cu Moartea (Oslo, Norvegia/21-23 iunie), am insistat asupra executiilor din Pakistan si Iran, alte doua state (republici) islamice (mai putin democratice) care impreuna cu Arabia Saudita sunt responsabile de cele mai multe executii in lume (intre 90%-95% in functie de surse).

In cea de a treia sectiune (Impreuna contra Pedepsei cu Moartea/Partea VI), am revenit asupra pedepsei capitale, respectiv, asupea executiilor, in exclusivitate, in SUA (in cursul acestui an/2016), considerata cea mai „agresiva” dintre  marile democratii-liberale (in contextul in care din 1973, cca 150 de condamnati la moarte au fost achitati, in unele cazuri chiar tardiv, datorita nevinovotiei lor) dar si una dintre acele tari, care pastreaza inca, in general, o pozitie fruntasa si ferma la capitolul condamnarilor la moarte.

In sfarsit, in aceasta ultima sectiune (cea de a patra, Impreuna contra Pedepsei cu Moartea/Partea VII), voi aborda contextul abolitionist in alte tari ale lumii intre Congresul Regional Contra Pedepsei cu Moartea de la Kuala Lumpur si Congresul Mondial de la Oslo (dar si ulterior, in cursul anului 2016), in special in tarile Asiei de Sud-Est (Indonezia, Malaezia, Singapore, Taiwan, Vietnam, Tailanda, etc.), ale Orientul Mijlociu (Irak, Siria, Egipt, Turcia, Iordania, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, etc.), pe de o parte, pentru ca in acestea se pronunta cel mai des sentinta de condamnare la moarte, iar pe de alta parte, pentru ca in Indonezia si Malaezia asteapta (sa fie executati) in Culoarul Mortii, compatriotii nostri: Serge-Areski Atlaoui siIonut-Alexandru Gologan.

La sfarsitul materialului voi prezenta cu comentarii Actul final al Congresul Mondial de la Oslo, impreuna cu obiectivele noastre, ale ECPM (Impreuna contra Pedepsei cu Moartea), precum si ale masurilor pe care intentionam sa le luam in viitorul apropiat.

Asa cum am precizat in documentul nostru la Congresul Regional de la Kuala Lumpur, printre „revendicarile„ noastre de prima urgenta legat de executiile in tarile Asiei-de Sud-Est au fost: abandonul pronuntarii sentintei de condamnare la moarte de maniera „automatica„ pentru crime de sange si trafic de stupefiante (care depasesc normele legale), instaurarea unui moratoriu pe o perioada de cel putin 5 ani (indiferent de motivul pentru care cei care au fost condamnati la moarte, urmeaza sa fie executati in anii care vin), suspendarea condamnarii la moarte cel putin pentru infractiunile (criminale) care  nu au ca obiect  crima de sange (in special, traficul de stupefiante) si gratierea celor condamnati la moarte  (prin comutarea pedepsei cu moartea, le pedepasa de inchisoare pe viata, cum s-a intamplat pe 1 iulile 2008 cand in cazul a 9 condamnati la moarte, pedepsele le-au fost comutate la inchisoare pe viata/5 si recluziune criminala de 20 de ani/4), respectiv, respectarea Conventiei relative la Drepturile Copilului, ratificata de catre Malaezia pe 17 februarie 1995 (adoptata de catre Adunarea Generala a ONU in cadruil Rezolutiei 44/25 pe 20 noiembrie 1989 si intrata in vigoare pe 2 septembrie 1990 conform art.49) prevazut in art 37 („Niciun copil nu poate fi supus torturii sau unor tratamente inumane, degradante. Nici pedeapsa capitala si nici inchisoarea pe viata inccompresibila/fara posibilitatea eliberarii conditionate in timpul vietii, nu pot fi pronuntate contra tinerilor care nu au implinit varsta de 18 ani  la data comiterii actelor lor infractionale„).

Sub incidenta primelor revendicari se aflau în 2015 (cand se desfasurau lucrarile Congresului de la Kuala Lumpur, dar care se afla inca si astazi/în 2017) si compatriotii nostri condamnati la moarte francezul Serge-Areski Atlaoui(in Indonezia/in 2007), precum si romanul Ionut-Alexandru Gologan (in Malaezia/in 2013), care asteapta executiile lor  in Culoarul mortii. (A se vedea pentru detalii: Impreuna contra Pedepsei cu Moartea ! (Partea II) (Malaezia, Kuala Lumpur, 11-13 iunie 2015).

Mentionam aici faptul ca in aceasta tara din sud-estul asiatic, in acest deceniu, cca 115 de condamnari la moarte ar fi fost pronuntate de catre tribunalele nationale in 2010, cca 110 in 2011, cca 60 in 2012, cca 80 in 2013, cca 40 in 2014 si in 2015.

Fara a dispune de cifre excacte referitor la numarul de condamnari la moarte anul trecut  (datorita „semitransparentei” in privinta condamnarilor la moarte si a executiilor), conform surselor oficiale se pare ca in aceasta tara ar astepta (momentan)  in Culoarul Mortii, cca 1.046 de persoane (dintre 72-73% condamnati pentru infractiuni criminale legate de traficul de stupefiante), dar numarul de executii ar fi fost redus considerabil dupa 2010: 1 executie in 2010, nicio executie in 2011 si 2012, 2 executii in 2013 si in 2014, respectiv, in 2015, cel putin in preajama (inainte si dupa Conferinta de la Kuala Lumpur) si 3 in 2016.

Aceste date sunt intr-o oarecare masura contrazise de catre Vice-Prim-Ministrul (si Ministrul de Interne) Datuk Seri Ahmad Zahid Hamidi, conform caruia 829 de condamnari la moarte ar fi fost pronuntate in deceniul acesta (2010-2016), dar 95 de persoane ar fi fost gratiate (sau executia acestora  ar fi fost amanata/ca si cazul lui Ionut Gologan) de catre Yang di-Pertuan Agong (Regele Malaeziei/ales pe o perioada de 5 ani dintre cei 9 suverani al celor 13 state federate) sau de catre Guvernatorii celor 13 statesi 12 dintre acestea ar fi fost executate.

Din contra, in 2016, Malezia (in care, in perioada 1998-2015 ar fi fost executati 33 de persoane/cca 467 din 1960) si-ar fi  reluat executiile, dupa un moratoriu de 4 ani (2009-2012).

Dupa cum constatam exista parecum „mici” diferente, dintre doua versiuni, care amandoua ar fi „oficiale” (mai mut sau mai putin).

In sfarsit,  3  persoane condamnate la moarte in 2011, pentru o crima de sange, au fost executate (prin spanzurare), pe 25 martie 2016 (intre 04h30-05h30/ora locala)  la  Inchisoarea Taiping (nordul Malaeziei), conform avocatului  acestora, Palaya Rengaiah dupa ce pe 3 decembrie 2012, Curtea Suprema din Kedah, iar ulterior, pe 19 februarie 2014, Curtea Federala a Malaeziei, le-ar fi respins acestora recursul la sentinta de condamnare la moarte, in ciuda interventiei Malaysian Bar  (Presedinte  Steven Thiru), respectiv, MADPET (Presedinte Charles Hector/Malaysians Against Death Penalty and Torture) si SUHAKAM (Human Rights Commission), puternice si active organizatii anti-death (recunoscute pe plan international) care sustineau ca cei executati, in momentul comiterii crimei,  ar fi fost in „legitima aparare” (acestia fiind atacati, la randul lor de catre un grup de indivizi carora ar fi apartinut si victima).

Si in cele din urma, dupa ce o petitie de suspendare a executiei adresata catre Prisons Board of Kedah State in decembrie 2015 (cum a fost si in cazul lui Osariakhi Ernest Obayangbon/alias Philip Michael in 2014) a fost refuzata de catre Nancy Shukri, Prim-Ministrul Malaeziei (care impreuna cu Procurorul general Tan Sri Apandi Ali au anuntat in comunicatele lor de presa din 13, respectiv, 17 noiembrie 2016, ca Parlamentul ar avea ca revizuirea condamnarilor la pedeapsa capitala, mentinuta in prezent, inca, atat pentru crimele de sange cat si pentru traficul de stupefiante).

Cei 3 executati pe 25 martie 2016 sunt: Gunasegar Pitchaymuthu (35 de ani), respectiv, fratii Ramesh Jayakumar (34 de ani) si Sasivarnam Jayakumar (37 de ani), a caror condamnare la moarte pentru crima de sange ar fi fost „automatica” (conform art. 34 si 302 din Codul Penal),  pentru  ranirea (injunghierea) mortala a unui barbat de rasa alba  B. Venukumar (Robo/in varsta de 25 de ani) cu  arme albe  (cutite/about 1½ feet long), pe un teren  la Taman Ria Raya (Sungai Petani/Statul Kedah), pe 16 aprilie 2005 (in jurul orei locale 21h15).

Conform rechizitoriului, victima ranita grav la abdomen (in partea stanga) si la cap in mai multe locuri, dupa o urmarire pe motociclete, desi ar fi reusit sa fuga (scape) si sa se  ascunda in imprejurimi (prin „boscheti”), pana la urma ar fi fost ajunsa din urma de catre cei 3 condamnati la moarte, care l-ar fi executat pe aceasta cu „sange rece” si fara „mila”.

Conform Medicului legist, cele 12 lovituri de cutit  ar fi penetrat in corpul victimei la o adancime de cca 17cm, iar cele aplicate in stanga abdomenului ar fi sectionat  colonul, o parte din rinichiul stang dar, ar fi strapuns si cutia toracica.

Conform avocatului apararii cei 3 condamnati la moarte (incarcerati in timpul detentiei  la inchisoarea din Pokok Sena/Kedah de unde ar fi fost transferati pentru executie la Taiping), ar fi asistat la o reuniune a unui partid politic, dupa care s-ar fi deplasat impreuna, pe 2 motociclete, la un restaurant din Taman Ria Jaya (Sungai Petani), unde ar fi ar fi fost „intampinati” (surprinsi) de catre Robo si prietenii acestuia (Kalidas, Kesavan Nandakumar, etc.) cu o „violenta verbala”, dupa care acestia s-ar fi „napustit” (inarmati) asupra lor (in prezenta a cca 20-30 de persoane, aflate in restaurant).

In concluzie, condamnatii la moarte au pledat pentru „legitima aparare”, ceea ce nicio Curte (nici la nivel de stat/Kedah si nici la nivel federal), nici in Prima instanta si nici in Apel, dar nici  Prisons Board of Kedah State n-ar fi acceptat (admis), din pacate!

Mentionam aci si faptul ca apropiatii (familiile, rudele, prietenii, etc.) celor condamnati la moarte, ca regula generala, sunt anuntati cu cca 48 inainte de executie, pentru ca acestia sa-i poata vizita pe acestia pentru ultima oara si sa se poata ocupa de funeraliile (inmormantarea) lor.

In continuare voi incerca sa „evaluez situatia lui Ionut-Alexandru Gologan,  condamnat la moarte in 2013 in aceasta tara (Malaezia), in contextul abolitionist pe care l-am prezentat  atat la Congresul Regional contra Pedepsei cu Moartea de la Kuala Lumpur (in 2015/a se vedea pentru detalii: Necenzurat - Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Congresul Regional de la Kuala Lumpur/Malaezia, 11-13 iunie 2015) cat si in cel pe care l-am prezentat la Congresul Mondial contra Pedepsei cu Moartea de la Oslo (in 2016/ a se vedea pentru detalii:Necenzurat-Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Congresul Mondial de la Oslo/Norvegia, 21-23 iunie 2016), in urma unor dezbateri controversate cu o serie de participanti la cele doua congrese (magistrati, avocati, juristi, politologi, oameni politici, oameni de stat, oameni de stiinta, etc.), abolitionisti sau nu.

Conform art. 3.§1 al Constitutiei Regatului Malaeziei (federatie de 13 state, dintre care 11 in Malezia Occidentala/Peninsulara si 2 in Malezia Orientala/Insula Borneo cu cca 61,5% din populatie de origine musulmana/cca 1,1% din populatia musulmana a lumii,  din care cca 80% suniti) „inghesuita” intre Indonezia, Tailanda, Brunei si Singapore, cel putin teoretic: „Islamul (curentul sunnit/sunit cu Schools of Islamic Law-Fiqh/Ismamic Jurisprudence), este religia Federatiei, dar si alte religii (budismul, taoismul, religia traditionala chineza, crestinismul, hinduismul, etc.)  pot fi practicate in securitate si in  pace, in orice parte a Federatiei”.

Realitatea este insa cu totul alta!

Minoritatile nationale (cu religiile lor) sunt destul de marginalizate si contra acestora, in anumte situatii, ar exista restrictii destul de severe, mai mult sau mai putin vizibile (evidente).

Antisemitismul  (pe plan national) este ne-neglijabil si musulmanii nu au dreptul sa-si schimbe religiile (de origine), iar apostazia este sanctionata cu fermitate, variind intre inchisoare cu executare si condamnare la moarte, in functie de stat.

Exista si state (ex. Selangor in Peninsula Malaezia/Malacca, cca 4 Mil loc), in care 35 de termeni musulmani sunt „interzisi” non-musulmanilor, atat in scris cat si in oral, iar ultilizarea acestora de catre acestia se pedepseste cu o amenda penala 3.000 Myr/Malaysian Ringgit (2.850Ron/cca 640 €).

In plus, in 2013, Curtea Federala Malaeziana (in Apel)  valideaza interzicerea de catre Guvern a utilizarii cuvantului „Allah” de catre  ne-musulmani, ceea ce in Prima instanta a fost respinsa in 2009, iar in 1014, Curtea Suprema, autorizeza utilizarea cuvantului „Allah” in bibliile scrise in bahasa Melayu”(jawi, lb. Malaeziana), publicate in cca 30.000 de exemplare.

In egala masura, Malaezia a elaborat un set de norme pentru certificarea „produselor halal” (delivrate de  JAKIM/Jabatan Kemajuan Islam Malaysia-Ministreul Dezvoltarii Islamice a Malaeziei).

Mentionam aici si faptul ca in Islam, cuvantul „halal” (permis) desemneaza tot ceea ce este autorizata catre Saria/Legea Islamica (mancare-in special, carnea de origine animala, bautura,  obiceiuri, mod de viata, „morala musulmana”, etc.).

In contextul in care ar exista in lume (in total) cca 1,7 miliarde de musulmani, dintre care cei mai multi ar trai in Asia (cca 1 miliard/cca 33% din populatia musulmana), urmata de catre Orientul Mijlociu si Africa de Nord (cca 330 de milioane/cca 93% din populatia musulmana), Africa Subsahariana (cca 250 de milioane/cca 35% din populatia musulmana), Europa (cca 45 de milioane/cca 6% din populatia musulmana), America (cca 5,5 milioane 0,6% din populatia musulmana), etc.

 Legat de cele doua curente (principale): sun(n)ismul si siismul,  precizam faptul ca primul, sunismul  (cu cca 85% din populatia musulmana a lumii evaluat la cca 1,7 miliarde) este curentul religios majoritar al Islamului si este raspandit (cu precadere)  in Nordul Africii (Magreb, Mauritania, Mali, Niger, Sudan, Ciad, etc.), in Arabia Saudita si Egipt  (cca 87% din populatia musulmana), in Pakistan (cca 82% din populatia musulmana), in Turcia (cca 75% din populatia musulmana), in Siria (73% din populatia musulmana), in Irak (33% din populatia musulmana),  in Africa Neagra, respectiv, in Indonezia, etc.

Din contra, cel de-al doilea curent, siismul (cca 13% din populatia musulmana a lumii) il gasim in Republica Islamica Iran (cca 95% din populatia tarii), in Irak (cca 63% din populatia tarii), respectiv, Azerbaidjan (cca 84% din populatia), etc.

Tarile cu cea mai mare populatie musulmana (in lume) sunt: Indonezia (cca 210 Mil/cca 85% din populatie), Pakistan (180 Mil/cca 97% din populatie), India (178 Mil/cca 15% din populatie), Bangladesh (150 Mil/cca 90% din populatie), Nigeria (cca 80 Mil/cca ½ din populatie), Iran si Turcia (cca 75 Mil/cca 99% din populatie), Egipt (cca 71 Mil/cca 95% din populatie), Algeria (cca 40 Mil/cca 98% din populatie), Sudan (cca 35 Mil/cca 97% din populatie), etc.

Iar tarile in care intalnim cea mai mare concentratie de musulmani sunt (cu cca 97-99 din populatie): Pakistan (180 Mil), Turcia  si Iran (cca 75 Mil),  Maroc (cca 33 Mil), Irak (cca 32 Mil), Afganistan (cca 30 Mil), Arabia Saudita si Uzbekistan (27 Mil), Yemen (cca 24 Mil), Niger (cca 16 Mil), Tunisia (cca 11 Mil), Somalia (cca 10 Mil),  Azerbaidjan (cca 9 Mil), Tadjikistan si Palestina (7 Mil),  Iordania (cca 6,5 Mil), Mauritania si Emiratele Arabe Unite (cca 3,5 Mil), etc.

Din contra, daca sun(n)ismul are ca surse de referinte principale Coranul (cartea revelata al Profetului Mahomed), faptele acestuia (care nu apar in Coran si care impreuna formeaza Su(n)na/Conduita) si juristconsultul musulman cu deductia juridica („Qiyâs”/Referinta Qiyas”-utilizat de catre juristii musulmani), siismul (partidul lui Ali) nu recunoaste pe cei 3 Califi ai Islamului (urmasii lui Mohamed), Abu Bakhr (Abdallah ibn Osman Abu-Bakr/573-643, primul Calif/632-634, socrul lui Mohamed), Omar (Umar ibn Al-Ḫattāb, fiul lui Al-Ḫattāb, Calif in 1634) si Osman (Uthman ibn Affan/579-656, Calif/644-656), decat pe Ali (Abū al-H̩asan ʿAlī ibn Abī T̩ālib/600-661, Calif intre 656-661) varul si ginerele lui Mahomed), in locul caruia au domnit (si a descendentilor sai) cei 3 mai sus mentionati. 

Cu alte cuvinte, pe scurt, sun(n)itii  respecta Coranul cu doctrinele lui Mahomed si ai disciplolilor sai („abilitati” de catre acesta/Abu Bakhr, Omar, Osman), iar siitii, respecta Coranul cu doctrinele descendentilor lui Mahomed (Ali).

In ceea ce priveste Malaezia, aceasta fiind o tara musulmana, majoritar sun(n)ita, este clar ca ea, cel putin din punct de vedere „ideologic”, se afla sub influenta primului curent al islamului, mult mai „strict”, decat cel de-al doilea curent, din punctul de vedere al dreptului musulman si al jurisprudentei care au la baza cele 4 madhhab (mazhab) scoli juridice musulmane (fundamentale): hanafista (cea mai veche scoala de drept musulman si de Fiqh, care utilizeaza pe langa coran si Suna, Qiyâs, fondata in Irak de catre Abou anifah/699-767, teolog si legislator, practicata cu precadere de catre popoarele turce, indo-pakistaneze, afgane, chineze si libano-siriene); malikista (care pe langa Coran si Suna, utilizeaza si Ijma/unanimitate, consensus, fondata in Gaza/Palestina de catre Imamul Malik-Mālik ibn Anas /708-796,  teolog si jurist musulman traditionalist, raspandita la popoarele Africii de Nord si de Vest, prezenta insa intr-o masura mai mica la cele din Emiratele Arabe Unite, Siria, Europa de Vest si SUA); s(h)afiista/c(h)afiista (fondata pe invatamintele lui Abu Abdullah Muhammad bin Idris ash-Shâfi'î -Imam Al-chafii/767-820, precum si ai discipolilor sai in Gaza/Palestina, raspandita in Egipt, in unele tari ale Peninsulei Arabice/Omar, Qatar, Iordania, Bahrein,  dar si in Asia de Sud-Est, in special in Indonezia si in Malaezia, cu o mare concentratie de musulmani, dar si in Filipine, in Tailanda, respectiv, in Vietnam cu o concentratie scazuta sau in Eritreea, Surinam, Brunei, etc, care alaturi de Fiqh, Qiyâs, utiliza si Hadith”-comunicare orala al Profetului Mohamed);  hanbalita (fondata in Irak de catre Imamul Ahmad Ibn Hanbal/780-855, teolog, juristconsult si traditionalist musulman, discipol al Imamului Al-chafii, fondator si al scolii teologice islamice „Aqida/Vocatia musulmana, respectiv, ascolii At(h)ariste/”tawīd”-monoteism, unicitate/Allah, expresie a dogmei fundamentale al Islamului, majoritara in Peninsula Arabica, cu precadere in Arabia Sauduita).

Fara a intra in detaliile Dreptului si al Jurispreudentei musulmane inspirate din madhhab (scoala) s(h)afiista/c(h)afiista (care domina in Malaezia), putem retine faptul ca Imamul Al-Chafii combina in cadrul acestei scoli Fiqh din Hidjaz (provincia de vest a Peninsulei Arabice, astazi, a Arabiei Saudite cu orasele importante Djedda/Jeddah, Medina, Mecca, Tabuk, etc.) cu cea din Irak (hanafista/Qiyâs), utilizand, in exclusivitate Hadith, ceea ce face, practic, imposibila schimbarea unei sentinte judecatoresti (raportat de maniera automata la Coran) pronuntate in Prima instanta.

Cu alte cuvinte, pentru ca o sentinta judecatoreasca sa poata fi modificata (in Apel sau ulterior) este necesara modificarea intregului sistem de legi si principii al madhhab –ului, ceea ce din cate am putut intelege in timpul dezbaterilor (meselor rotunde) ale Congreselor de la Kuala Lumpur si Oslo, ar fi in prezent, in lucru.

In privinta gratiilor, ele nu sunt excluse (de maniera automata si absoluta) de catre scoala s(h)afiista, dar („in traducere libera”), ele nu sunt „agreate” si pot fi decat exceptionale, iar  in cazul gratierii, cel condamnat sanctionat penal cu pedeapsa capitala sa fie (de preferinta) un musulman care inainte sa fi „gresit” (de preferinta „accidental”), sa fi dovedit prin fapte (convingatoare) ca ar fi insusit si ar stapanii (adica ar cunoaste) principiile generale ale scolii mai sus mentionate.

Ceea ce nu este cazul, sub nicio forma, a lui Ionut-Alexandru Gologan (23 de ani).

Amintim aici faptul ca acesta este condamnat la moarte pe 16 octombrie 2013 de catre Inalta Curte de Justitie din Malaezia (confirmat si de catre Curtea de Apel de la Putrajaya, pe 16 februarie 2015),  pentru trafic de droguri, fiind interpelat pe 26 iunie 2012, la sosirea pe Aeroportul International din Kuala Lumpur (cu o cursa din Germania) cu 1,427 kg de metamfetamina (C10H15N) in bagaje, o infractiune considerata „grava” (criminala), pentru care pronuntarea condamnarii la pedeapsa capitala in Malaezia este „automata„ si „obligatorie” (pronuntata si in alte situatii: crime de sange, tradare de tara, viol cu circumstante agravante, etc.).

Din contra, dupa parerea mea, sansele lui de gratiere, provin din presiunea exercitata de catre organizatiile modiale abolitioniste asupra Guvernului Malaezian (cu sprijinul organismelor competente ale Natiunilor Unite), pentru inalturarea din Codul Penal (bazat pe principiile scolii shafiiste), intr-o prima faza, pronuntarea automata a sentintei de condamnare la moarte in cazurile de infractiuni (chiar si criminale), in care nu sunt implicate crime de sange, iar intr-o etapa urmatoare, abolirea acestei sentinte, cel putin in cazurile, in care acestea nu sunt abominabile (odioase, comise cu sadism, cruzime sau multiple) sau nu sunt comise contra copiilor si oamenilor legii.

Cu alte cuvinte, exact, Codul Penal practicat (utilizat, aplicat) si in SUA, in ciuda faptului ca aceasta tara ramane (dupa cum am vazut), totusi, una dintre cele mai „ucigase” in lume si cea mai sangeroasa dintre tarile dezvoltate (post-industrializate).

Evident, in timpul modificarilor care trebuie „operate” in Codul Penal malaezian (pentru „democratizarea” acestuia!), fara incalcarea doctrinei Coranului (si a scolii shafiiste), un moratoriu (suspendarea executiilor) „tacit” urmeaza sa fie „observat”, ceea ce desigur, este (ar fi!)  in avantajul lui Gologan.

In concluzie, in cate am inteles eu, este singura lui sansa, reala! (A se vedea pentru detalii articolul autorului: Impreuna contra Pedepsei cu Moartea ! (Partea III) (Malaezia, Kuala Lumpur, 11-13 iunie 2015, Lucrarile Congresului)

Cu alte cuvinte, eu cred ca el nu va fi executat, nu pentru ca autoritatile romane ar putea bloca (sub o forma sau alta) acest proces (aparent ireversibil), ci datorita masurilor care urmeaza a fi luate de catre Guvernul Malaezian, datorita presiunilor organizatiilor abolitioniste (internationale), dar si ale celor malaeziene (nationale) impreuna cu cele singaporeze, deosebit de active si bine organizate, care lupta si ele pentru abolirea universala a pedepsei cu moartea.

Desigur, daca sentinta de condamnare  la moarte nu ar fi pronuntata decat in cazul crimelor de sange abominabile sau multiple, pentru uciderea copiilor sau a functionarilor (statului) responsabili cu ordinea publica (politistilor, militarilor, etc.) si nu de maniera automata, atunci, automat, toate condamnarile la moarte pentru trafic de stupefiante, vor fi gratiate si comutate (convertite) in pedeapsa cu inchisoare, cel mult compresibila (daca nu in termen, cum ar fi si normal), avand in vedere faptul ca in Malaezia (membra al ASEAN/Association of Southeast Asian Nations, creata pe 8 august 1967 la Djakarta de catre: Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore si Tailande la care au aderat ulterior: Brunei/1984, Vietnam/1995, Birmania si Laos/1997, respectiv, Cambodgea/1999), sanctiunea penala de condamnarea la inchisoare pe viata incompresibila (aplicata in SUA) nu prea este practicata.

Din contra, daca dintre partenerii sai economici cei mai importanti, Malaezia nu are de ce sa „invidieze” SUA (din punctul de vedere al aplicarii sanctiunii pedepsei cu moartea), ea se mentine in „domeniu” la nivelul celorlati asociati ai sai: Japonia, Singapore si Taiwan.

Daca, printre tarile „clasate” democratii-liberale, SUA ocupa primul loc in 2014 (cu 34 de executii), urmat de Taiwan (cu 5 executii) si Japonia (cu 3 executii/pentru crime multiple de sange), in 2015, aceste tari au practicat, in total, 36 de executii  (dintre care 28 in SUA/prin injectii letale) pentru crime abominabile, iar restul de 6  executii au fost practicate in Taiwan (pe 5 iunie):  Cheng Chin-wenWang Hsiu-fangTsao Tien-shouWang Chun-chinWang Yu-lung si Huang Chu-wangsi si 2 in Japonia (pe 18 decembrie/first man convicted by citizen judges): Sumitoshi Tsuda (63 de ani, pentru uciderea a 3 persoane la Kawasaki/Tokyo) in 2009 si Kazuyuki Wakabayashi (38 de ani, pentru uciderea a 2 persoane/o femeie in varsta de 52 de ani si fiica sa) in 2006.

Astfel, numarul celor executati dupa venirea la putere al Prim-Ministrului Shinzo Abe took in 2012 era 14, in 2015.

In 2016, Japonia, in contextul abolitionist al Congresului Mondial de la Oslo, va practica si ea, inca alte 3 executii, ceea va creste numarul de executii pana in prezent la 17.

Primele 2, inainte vore avea loc inainte de Congres.

Pe 25 martie 2016, sunt executati, Yasutoshi Kamata (75 de ani/condamnat la moarte pe 24 martie 1999/Osaka, sentinta ramasa definitiva in 2005, pentru jaf, rapirea-sechestrarea –mutilarea si uciderea prin strangulare/in perioada 1985-1994 a 5 persoane/4 femei si o eleva de 9 ani) si Junko Yoshida (56 de ani, o fosta infirmiera condamnat la moarte in 2010/Fukuoba, pentru ca ar fi comanditat asasinarea a doi barbati in 1998 si 1999 pentru perceperea unor indemnitati de asigurare), executia careia a fost semnata de catre Ministrul Justitiei (de atunci) Mitsuhide Iwaki.

Este vorba de 2 crime de sange lamentabile, mai mult decat sordide, comise de catre 4 femei in complicitate, colege la o scoala de infirmiere  (cu Yoshida „recunoscuta” ca „seffa”-comanditar de catre Presedintele Tribunalului Toshiyuki Tani) arestate in luna aprilie 2002: Miyuki Tsutsumi (44 ani/condamnata la inchisoare pe viata), Hitomi Ishii (46 de ani/condamnata la 17 ani de recluziune criminala), Kazuko Ikegami (43 de ani/decedata ca urmare a unui cancer inainte sa fie condamnata).

Yoshida, Tsutsumi si Ikegami au ucis in ianuarie 1998 (in Fukuoka) sotul lui Ikegami (in varsta de 39 de ani), injectandu-i aer in vene, obtinand pentru moartea acestuia de la agentia de asigurari suma de 35 Mil yeni (cca 300.000 €), iar in 1999 (la Okawa), cele 3, sub comanda lui Junko, impreuna cu Ishii ar fi ucis sotul acesteia din urma (in varsta de 44 de ani), injectand alcool in sange, obtinand de la asigurari suma de 33 Mil yeni (cca 275.000 €).

Pe 11 noiembrie 2016, are loc cea de-a 3 executie (conform Ministrului Justitiei Katsutoshi Kaneda), a lui Kenichi Tajiri (45 de ani, condamnat la moarte,pentru uciderea a doua femei in 2004 si in 2011, cu ocazia unor jafuri armate).

„Este vorba de crime deosebit de brutale. (...). Am luat decizia de a ordona executia dupa lungi reflectii” (Kaneda).

In Japonia (cea de –a 2-a mare putre economica mondiala,  in G7, dupa SUA si inaintea Germaniei, Frantei, Marii Britaniei, Italiei si Canadei), care aplica pedeapsa capitala, in principiu, in acealasi conditii ca si SUA (crime de sange abominabile, in care sunt implicate femei, copîi, politisti sau crime multiple), ar astepta inca in Culoarul mortii, 128 condamnati la pedeapsa capitala (dintre care 89 au proceduri judiciare de recurs in derulare si 22 solicita gratierea lor), cel mai vechi fiind Shoko Asahara(guru-fondator in 1984 al sectei Aum Shinrikyō/cca 10.000 de membri,implantata in Japonia si Rusia, clasata organizatie  terorista in SUA, Canada si Uniunea Europeana, condamnat la moarte in 2004, pentru atentatul in Metroul din Tokyo in care vor pierii 12 persoane si 5.500 vor fi ranite (cu gaz sarin/C4H10FO2P- (CH3)2CHO]CH3P(O)F, descoperit in 1939 la Wuppertal, gaz inodor, incolor, neurotoxic, dupa numele inventatorilor sai germani: Gerhard Schrader, Otto Ambros, Oberst Rüdiger, si Van der LINde) dar si pentru alte 15 crime de sange.

Alaturi deAsahara, alti 12 membri al sectei au fost condamnati la moarte si asteapta in Culoarul mortii sa fie executati.

In principiu, in Japonia (Monarhie absoluta divina/1868-1888, Monarhie constitutionala de drept divin/1889-1940 si 1945-1947, Dictatura Militara/1940-1945, Monarhie Constitutionala din 1947) conform art.475 din Codul Penal, nicio executie nu poate avea loc intr-un dosar penal criminal atat timp cat toti coacuzatii (cei care apar in acelasi dosar!) nu au epuizat (integral) toate procedurile judiciare de recurs la sentinta de condamnare la moarte, inclusiv gratierea de catre Rege (Akihito/n.1933, incoronat pe 12 noiembrie 1990, cel de-al 125 imparat al Japoniei).

 

Singapore(o tara mica, relativ/cca 5,5 Mil loc, din care 95% sustin pedepsea capitala), dupa un moratoriu in 2012 si 2013, in 2014 ar fi executat 2 condamnati la moarte (prin spanzurare) pentru „trafic” de stupefiante (heroina/mai putin de 100gr).

Este vorba de singaporezii: Tang Hai Liang (36 de ani) si Foong Chee Peng (48 de ani), executati pe 18 iulie 2014 la Changi Prison Complex (conform CNB/Biroul National de Narcotice).

“The executions took place despite an appeal to challenge the validity of section 33B of the Misuse of Drugs Act, which could have ultimately spared the lives of prisoners on death row like Tai Hai Liang and Foong Chee Peng who were mandatorily sentenced under this law.  We condemn the use of the death penalty as it deprived these men of their right to life,” said Ngeow Chow Ying (ADPAN Secretary/Amnesty).

Mentionam aici faptul ca pe 14 noiembrie 2012, Parlamentul din Singapore a adoptat o serie de amendamente privind abolirea (obligatorie) a pedepsei cu moartea in cazul traficului de stupefiante si al crimelor de sange (in anumite circumstante), ceea ce ar fi permis revizuirea procesului in cazul a 9 persoane dintre cele 23 care ar astepta in Culoarul mortii (si comutarea pedepsei  lor la inchisoarea pe viata), careia i-au fost asociate si lovituri de caning/biciuire cu un „obiect contondent” fabricat artizanal din palmier).

La adoptarea unor asemenea masuri lucreaza si Legislativul din Malaezia, ceea ce ar permite comutarea pedepsei cu moartea a lui Ionut Gologan, la inchisoarea pe viata, iar ulterior, dupa un numar de ani executati in detentie, eliberarea acestuia si expulzarea lui (obligatorie) in Romania.

Anul urmator, pe 17 aprilie  (in 2015) in preajma Congresului regional de la Kuala Lumpur, Singapore, l-a executat pe Mohammad bin Kadar (39 de ani/cu un IQ egal cu 76), Changi Prison Complex, dupa ce pe 6 mai 2005, acesta, aflat sub influenta drogurilor, ar fi asainat-o pe o vecina sa (o femeie in varsta de 69 de ani), cu 110 lovituri de cutit.

In ciuda unui IQ foarte scazut, Tribunalul (in Prima instanta) ar fi retinut in rechizitoriul Ministerului Public „intentia de a ucide” a acestuia, ceea ce implica automat, condamnarea la moarte a acuzatului pe 7 aprilie 2009,  iar Curtea Suprema, pe 5 iulie 2011, i-ar fi refuzat revizuirea procesului sau in Apel si in sfarsit, pe 29 septembrie 2014, gratierea i-a fost respinsa.

Alti 3 condamnati la moarte pentru trafic de stupefiante, vor fi executati in cursul anului 2015 si tot 3 si in cursul anului 2016.

Astfel, pe 20 mai 2016, un malaezian Kho Jabing (32 de ani/originar din  Sarawak, muncitor necalificat), arestat in 2008 si condamnat la moarte in 2010 pentru o croima de sange, este executat in jurul orei locale 15h30, dupa ce Curtea de Apel (Suprema) i-a refuzat gratierea.

In Prima instanta (in 2012) acesta a fost condamnat la inchisoare pe viata (si 24 lovituri de caning/biciuire cu un „obiect contondent” fabricat artizanal din palmier), dar acuzatia a facut apel la sentinta, iar in octombrie 2015, desi tribunalul i-a refuzat gratierea, pe 23 noiembrie 2015, Jabing, obtine o suspendare temporara a executiei, pe 6 aprilie 2016, Curtea Suprema anuleaza suspendarea provizorie a executiei sale.

Un apel facut la aceasta decizie de catre, Gino Hardial Singh, avocatul lui Jabing, este respins de catre Judecatorul Andrew Phang.

In aceasi zi, Jeannette Chong-Aruldoss, celalat avocat al lui, a argumentat (timp de 2 ore) in fata Curtii Supreme (compusa din 5 magistrati/judecatori) neconstitutionalitatea diferitelor aspecte legate de condamnarea la moarte a lui Jabing, insa, din pacate, fara succes.

Din acest motiv, executia acestuia din urma, care trebuia sa aiba loc la ora 06h00, ar fi fost amanata pentru dupa masa (la ora 15h30).

Pe 18 noiembrie 2016, conform  CNB, un nigerian Chijioke Stephen Obioah (38 de ani/venit in Singapore pentru a deveni fotbalist in 2005), este arestat in 2007 in posesia a 2.604,56 gr de canabis (disimulat „in 14 blocks of vegetable matter”), este condamnat la moarte pe 30 decembrie 2008 pentru trafic de stupefiante (limite legale/maxime: 500 gr canabis, 50 gr de cocaina si 15 gr de heroina) si va fi executat la Changi Prison Complex, dupa ce  Curtea Suprema respinge in 2010 comutarea pedepsei de condamnare la moarte a acestuia, la inchisoare pe viata, iar pe 17 noiembrie 2015 gratierea îi  este refuzata (respinsa).

Impreuna cu acesta este executat si malaezianul Devendran Supramaniam (31 de ani).

Arestat in luna mai 2011 la Woodlands Checkpoint in posesia a 83,36 gr de diamorfina (heroina/dismulata in „6packets of granular and powdery substances”), acesta este condamnat la moarte pentru un trafic de stupefiante (conform art.17 din Codul MDA (Misuse of Drugs Ac) pe 29 iulie 2014, dupa ce recursul sau a fost respins de catre Curtea de Apel in mai 2015, iar pe 17 noiembrie i-a respins suspendarea executiei.

Mentionam aici si faptul ca in Regiunea Asia-Pacific, 17/41 state au abolit pedeapsa capitala pentru toate infractiunile criminale, 10 sunt abolitioniste in „practica” (adica nu aplica sanctiunea cu pedeapsa capitala), iar unul, Fidji nu practica pedeapsa cu moartea decat in cazuri crimelor militare exceptionale.

In ceea ce priveste Taiwan (cu o populatie comparabila cu a Romaniei/cca 23 Mil  de loc, in care astazi, cca 90% din populatie este favorabila mentinerea pedepsei capitale ca sanctiune in Codul Penal) a fost o tara deosebit de sangeroasa in acest deceniu, dupa un moratoriu de 5 ani.

  Dupa ce cu putin timp inainte de lucrarile Congresului Regional de la Kuala Lumpur, aceasta  a executat 6 persoane (vezi mai sus) si cu un an mai devreme (in 2014/29 aprilie) 5 persoane (Tai Wen-ching/pentru uciderea unui sofer de taxi; Teng Kuo-liang/pentru inecarea unedi femei si al baiatului acesteia in 2009; Liu Yen-kuo/pentru uciderea unui politist in 1997 cu ocazia unui jaf armat; Tu Ming-hsiung si Tu Ming-liang/pentru uciderea a 5 persoane dintre care 2 taiwanezi si 3 chinezi in provincia Guangdong din China), in 2016 n-ar fi executat (prin impuscare in 3 reprize) „decat” o singura persoana, Cheng Chieh  (23 de ani/fost student a Universitatii Tunghai), pentru masacrul comis (cu un pumnal) pe 21 mai 2014 (in jurul orei 16h20) intr-un tren subteran la Taipei pe linia Bannan/ intre Longshan Temple Station-Taipei si Jiangzicui Station –New Taipei (4 persoane ucise si 22 ranite, la intamplare, dintre care 9 minore si cateva foarte grav).

Condamnat la moarte 6 martie 2015 (in Prima Instanta) de catre Tribunalul din Taipei (New Taipei District Court) si obligat sa plateasca victimelor sale 30 Mil NTD (New Taiwan Dollar/cca 875.000€), pedeapsa este confirmata pe 30 octombrie 2015 de catre Taiwan High Court (in Apel), iar despagubirea dublata.

Pe 22 aprilie 2016, Curtea Suprema confirma condamnarea la moarte a lui Cheng Chieh, iar pe 10 mai (in jurul orei 08h50) acesta este executat prin impuscare.

Rezultatul este „remarcabil”, avand in vedere faptul ca si in 2013 (19 aprilie) tot 6 persoane ar fi executat: Chen Tung-Jung, Chen Jui-Chin, Lin Chin-Te, Chang Pao-Hui, Li Chia Hsuan si Chi Chun-I, ca de altfel si in 2012 (21 decembrie): Chen Chin-huo, Kwang Teh-chiang, Tseng Si-ru, Huang Hsien-cheng, Tai Te-ying si  Huang Hsien-cheng, pentru ca in anii precedenti numarul lor sa fie ceva mai mic (5 executii/4 martie 2011: Kuan Chung-yan, Chung Teh-chu, Wang Chih-huang, Wang Kuo-hua si  Chuang Tien-chu (4/ 30 aprilie 2010: Chang Wen-wei, Ko Shih-ming, Chang Wei-long si Hong Chen-yao.

Din contra, toti cei executati in Taiwan (sau chiar si in Japonia), spre deosebire de Malaezia, ar fi comis crime de sange abominabile (in care ar fi fost implicate atat femei, respectiv, minori cat si politisti) sau multiple (chiar daca si in aceasta tara, ca in majoritatea tarilor Asiei de Sud-Est pedeapsa cu moartea se aplica, inclusiv, pentru trafic de droguri), iar executiile in aceasta tara, in fiecare an, au loc, intr-o singura zi, insa numarul celor care asteapta in Culoarul mortii ar fi 42, adica, mult mai mic ca in Malaezia.

Asa cum am mai atras atentia, in aceste tari, condamnarile la moarte, au loc, cu rare exceptii in cazurile in care practica si SUA, care, in Statul Texas, in acest an, 2017, a practicat prima executie in lume, programata de multa vreme, dar suspendata temporar datorita scandalului provacat de catre antecedentele executii prin injectie letala (in statele americane) care au dat nastere unor controverse de proportii.

Este vorba de chinurile groaznice (inumane) carora au fost supusi cei executati, in urma utilizarii solutiei (medicamentului) injectat.

Pana si Barack Obama, Presedintele SUA, care sustinea (si sustine!) pedepasa capitala pentru „crimele odioase”, intr-un comunicat de presa pe 30 aprilie 2014, s-a declarat „socat” si profund dezamagit de „esecul” acestor executii (adica, de modul defectuos si regretabil in care acestea s-au derulat).

Este suficient sa-i amintim pe cei executati:  Dennis B. McGuire (n.1960), arestat pe 22 decembrie 1993, pentru sechestrarea, violarea si asasinarea  (transarea gatului) lui  Joy Stewart (in varsta de 22 de ani/in a 30 saptamana de sarcina) pe 11 februarie 1989 in Preble County (statul Ohio), condamnat la moarte pe 8 decembrie 1994  si executat pe 18 ianuarie 2014 (dupa epuizarea tuturor demersurilor judiciare de recurs cu noul medicament 3-kocktail) care ar fi agonizat in chinuri groaznice timp de 26 de minute inainte ca decesul acestuia sa fie constatat; Clayton Dorrell Lockett (n.1975), arestat  pe 4 iunie 1999, pentru sechestrarea, violarea si uciderea odioasa (prin impuscare si „buried alive”/ingropare de vie!) a lui Stephanie Michelle Neiman (in varsta de 19 ani) pe 3 iunie 1999 in Comitatul Kay (statul Oklahoma), condamnat la moarte pe 10 mai 2000 (confirmat in apel pe 5 octombrie 2005) si executat prin injectie letala pe 29 aprilie 2014, ar fi agonizat timp de 43 de minutede la administrarea injectiei letale in urma, in conditiile in care, timpul pana la deces dureaza (conform documentelor din acest penitenciar, in acest deceniu/Oklahoma state penitentiary-OSP din McAlester) intre 5-8 minute (5 minute/Michael Wilson, Ronald Lott, Anthony Banks, George Ochoa, Michael Selsor si Jeffrey Matthews; 6 minute/ Kenneth Hogan, James DeRosa, Michael Hooper, Billy Don Alverson, John David Duty, Donald Wackerly si  Julius Ricardo Young; 7 minute/ Ray Thacker, Timothy Stemple si Gary Welch;  8 minute/Garry Allen si Johnny Black); Joseph Rudolph Wood  (n.1958), condamnat la moarte pe 2 iulie 1991, pentru uciderea (cu un pistol de calibru .38), in cadrul unei violente domestice, a prietenei sale Debbie Dietz (in varsta de 29 de ani) si al tatalui acesteia, Gene (Eugene) Dietz (55 de ani),pe 6 decembrie 1989, intr-un garaj de automobile (al familiei Dietz) la Toucson (in Comitatul Pima/statul Arizona) si simultan la 15 ani de detentie criminala pentru agresiune, executat, tot in Oklahoma,  pe 23 iulie 2014, i-ar fi trebuit cca 117 minute de agoniepana cand moartea „fizica” a acestuia sa fie, oficial, declarata de catre autoritatile penitenciare!

Merita sa mentionam aici si faptul ca Ohio, Arizona, Alabama, respectiv, Oklahoma care utilizeaza in cadrul executiilor prin injectie letala cele 3 substante (3-cocktail de medicamente: clorhidrat de midazolam, bromura de rocoroniu, clorura de potasiu sau in varianta 2-cocktail: midazolam (un sedativ)in combinatie cu hidromorfina/hidromorfon narcotic (analgezic/derivat din morfina),  au cunoscut si ele incidente grave legate de eficacitatea acestora in provocarea „calma” si „rapida” a mortii.  (A se vedea pentru detalii articolul autorului:Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Partea VI). Contextul abolitionist in lume (in SUA) in timpul celui de-al 6-lea Congres International Contra Pedepsei cu Moartea. (Oslo, Norvegia/21-23 iunie 2016)

In legatura cu prima executie in lume in acest an, este vorba de cea a lui  Christopher Wilkins (48 de ani) pe 12 ianuarie 2017 (in jurul orei 18h30), in SUA (statul Texas) la Huntsville Unit  (Texas State Penitentiary at Huntsville/Walls Unit, deschis in 1849, singura inchisoare in statul Texas dotata cu o unitate de executie/Allan B. Polunsky Unit)), condamnat la moarte pentru o dubla crima de sange (Willie Freeman/40 de ani) si  Mike Silva/33 de ani) comisa pe 28 octombrie 2005 la Fort Worth (statul Texas), in timpul unei tranzactii de unei doze de crack (in valoare de 20$US).

Cea de-a doua victima ar fi fost executata pentru ca ar fost prezent in timpul tranzactiei.

La procesul sau in 2008 (considerandu-se instabil psihic cu ganduri sinucigase inca de la varsta de 12 ani), acesta ar fi cunoscut, mai multe infractiuni criminale comise, printre care si o alta omucidere (a lui Gilbert Vallejo/47 ani).

In octrombrie 2015, Texas si Arizona au tentat importarea din India tiopental sodic (C11H18N2O2S, un barbiturice utilizat prntru anestezie dar si in 33 state americane in executiile prin injectia letala, iar in Olanda pentru in eutanasie) insa autoritatile sanitare ferderale au decis ca utilizarea barbituricelor este ilegala in cadrul executiilor.

Dupa reluarea executiilor la nivel federal in SUA pe 17 ianuarie 1977, este cea de-a 539-a executie in Texas (care a reluat executiile din 7 decembrie 1982) si ceea de–a 1.443 in SUA.

Daca alti 9 condamnati la moarte in Texas asteapta sa fie executati in lunile care urmeaza, numai cu doua zile inainte de executia luiWilkins, Dylann Roof  (22 de ani) a fost condamnat la moarte (pe 10 ianuarie 2017)  pentru uciderea a 9 credincios (enoriasi) de culoare apartinand bisericii Emanuel African Methodist Episcopal (simbol al abolirii sclavagismului in SUA) in Carolina de Sud pe 17 iunie 2015.

Juriul Popular (compus diin cei 12 Jurati) a recunosct in fapta acestuia (care  si-a asigurat singur apararea si nici nu si-ar fi minimizat actul) atat premediare cat si lipsa oricarui regret, fara niciun fel de circumstante atenuante.

Pe scurt, 9 persoane de culoare (3 barbati si 6 femei), in jurul orei locale 21h00, intr-una dintre cele mai vechi biserici a comunitatii afro-americane din Charleston (Calhoun Street, nr.110, nu departe de Marion Square/statul Carolina de Sud), Emanuel African Methodist Episcopal Church (fondata in 1816 de catre membri afro-americani a Bisericii Episcopale Metodiste si reconstruita in forma actuala in 1891), sun ucise de catre un agresor/tragator alb, rasist (in varsta de 21 de ani), in urma deschiderii focului cu o arma de calibrul.45) asupra celor prezenti in lacasul de cult.

Conform sefului Politiei locale, Gregory Mullen, 8/9 ar fi fost ucise (printre care si Senatorul de Carolina de Sud, Clementa Pinckney/Pastor deasemenea a acestuia) in interiorul bisericii (care in fiecare seara propune sedinte de studiu despre tematici din Biblie), iar cea de-a 9-a, ranit grav (impreuna cu un altul), ar fi decedat in timpul evacuarii lui catre spital.

Identificat pe inregistrarile video ale camerelor de supraveghere, tanarul agresor extremist, adept al suprematiei rasiale albe (Ku Klux Klan), Dylann Storm Roof (n.1994/Columbia, Calorina de Sud, unde abandoneaza studiile/liceul), cu drapelul regimurilor segregationaiste/Africa de Sud, ex-Rodesia, astazi Zimbabwe, arborat pe pagina sa de Facebook (care inainte sa deschida focul cu un pistol calibrul .45 s-ar fi infiltrat printre enoriasi din biserica si ar fi asistat timp de cca 1 ora la slujba), in ciuda unei mobilizari de anvergura din partea Politiei locale si Federale (FBI), conform sefului Politiei, Greg Mullen (si confirmat de catre Attorney General/Ministrul Justitiei Loretta Lynch), ar fi stopat (si arestat) a doua zi (18 iunie) in jurul orei locale 10h45 la Shelby/Cleveland (statul Carolina de Nord), la o distanta de cca 395 km de locul atacului, intr-un control (baraj) rutier, fiind inculpat pentru domestic terrorism si crima rasista, asasinarea a 9 persoane de culoare (Clementa Pinckney/41 de ani, Pastor si Senator de Carolina de Sud; Depayne Middleton/49 de ani, medic; Ethel Lance/70 de ani; Susie Jackson/87 de ani; Cynthia Hurd/54 de ani; Tywanza Sanders/26 de ani, absolventa a facultatii de gestiune a Allen University; Sharonda Coleman-Singleton/45 de ani, Pastor; Myra Thompson/59 de ani, Pastor; Daniel Simmons Sr./74 de ani, Pasteur, decedat ulterior in drum spre spital). Acesta ar fi afirmat (cand a deschis focul): „Trebuie sa o fac. Voi violati femeile noastre si preluati controlul asupra tarii noastre. (...) Sun aici sa ucid negrii. (...) Trebuie sa plecati.” 

Fugind de la locul atacului la bordul unui vehicul, agresorul rasist (cu domiciliul in Lexington, care cu cateva luni, in urma ar fi fost interpelat pentru violarea unei proprietati private) n-ar fi fost dificil de urmarit, pentru ca acesta nu ar fi luat nicio masura de precautie, nici sa-si schimbe tinuta sau placutele de inmatriculare a masinii sale in drum spre Carolina de Nord (US Route 74).

Dylann Storm Roof a comparut in fata Judecatorului J. C. Nicholson de doua ori, la ora 14h00 pe 23 octombrie 2015 si la ora 09h00 pe 5 februarie 2016, ocazie cu care a fost citit rechizitoriul Ministerului Public (Procurorul general/reprezentand acuzarea).

Avocatul sau (apararea), in documentul prezentat Curtii pe 16 septembrie, mentiona ca inculpatul pledeaza „vinovat” in schimbul enei condamnari la inchisoare pe viata, fara posibilitatea elibararii condionate in ntimpul vietii, dupa ce pe 3 septembrie procurorul de stat Scarlett Wilson a mentionat in regizitoriul sau ca intentioneaza sa solicxite pentru Roof, sanctiunea penala maxima prevazuta de lege intr-un asemenea context (multiplu asasinat): pedeapsa capitala. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Pedeapsa Capitala”).Selectionarea Juriului Popular pentru proces, care este programat pe 11 iulie 2016, va debuta pe 28 iunie 2016.

Aceasta fuziada este cea mai ucigasa pe teritoriul american dupa cea de la Templul budist Wat Promkunaram din Waddell (la vest de Phonix, statul Arizona) pe 10 august 1991, in care tot 9 persoane (6 calugari, 2 acoliti si o calugarita) sunt ucise (toti thailandezi/siamezi: Pairuch Kanthong/Calugar budist, Preotii budisti/bōzu in japoneza: Surichai Anuttaro, Boochuay Chaiyarach, Chalerm Chantapim, Siang Ginggaeo, Somsak Sopha; Clugarita in varsta de 71 de ani Foy Sripanpasert si nepotul sau Matthew Miller, Calugar in devenire in varsta de 16 ani si un angajat al Templului, Chirasak Chirapong).

Cadavrele celor ucisi au fost asezate (distribuite) intr-un cerc, cu fata in jos.

Asasinii reusesc sa fuga de la locul faptei, insa in urma unor investigatii facute de catre Politia locala si FBI, sunt identificate armele utilizate la comiterea masacrului, o pusca mitraliera semiatomata de calibrul 22 (0.22 Long Rifle/cu munitie 5,56x15 mm R cu percutie inelara aparuta in 1887 si utilizata cu precadere in tirul sportiv), cea mai raspandita in lume, respectiv, o pusca de vanatoare de calibrul 20 (Pump action rifle/Shotgun, model 1971, apauta pe piata americana in 1983) care va conduce ancheta (dupa un esec legat de arestarea a Tucson a patru indivizi/“Tucson Four″) catre doi minori, Jonathan Doody (in varsta de 17 ani) si prietenul acestuia Alessandro Garcia (in varsta de 16 ani), care s-ar fi deplasat la templul budist pentru a-l devaliza si a comite crime de sange (asasinatele), arestati, ulterior, la Phonix.

Cei doi sunt inculpati de 9 capete de acuzare, printre care, de asasinat cu premeditare si de jaf armat.

Conform depozitiei lui Garcia contra lui Doody (thailandez de origine, fost coleg de liceu) pentru a-si diminua vina (si a-si salva propria-i viata), acesta din urma si-ar fi executat cele 5 victime ale sale cu un glont in cap, in timp ce el, Garcia, ar fi tras asupra celorlate 4 victime decedate si ele (nu neaparat cu intentia de a le ucide!) cu o rafala (de gloante) care, din pacate, le-a fost fatala, iar cei doi si-ar fi pregatit atacul din timp (inca din 18 iunie), luand toate masurile ca in urma lor sa nu lase niciun martor.

Cei doi ar fi filmat atat jefuirea credinciosolor thailandezi cat si masacrul acestora. Avand in vedere faptul ca cei doi erau minori si neexistand alte probe materiale decat declaratiile contradictorii ale celor doi inculpati, condamnarea (definitiva) al celor doi a rdicat serioase probleme si s-a derulat cu dificultate.

Inculpatii fiind minori (in momentul comiterii actelor lor criminale) scapa de pedeapsa capitala. Jonathan Doody este condamnat in 1994 de catre un Juriu Popular la 281 de inchisoare, iar Alessandro Garcia, in 1993, la 271 de ani de inchisoare, intr-o procedura judiciara de ″plea bargain″ (un principiu conform caruia o reducere a pedepsei poate fi solicitata de catre un procuror), in schimbul unei depozitii/marturii de culpabilitate/vinovatie a acuzatului), insa condamnarea lui Doody este anulata in 2008 (contestata de Ministerul Public) si ulterior (in urma contestatiei) in 2011, de catre Curtea Federala de Apel al celui de-al 9-lea District (dintre cele 13 existente), a SUA (United States Court of Appeals for the Ninth Circuit), confimata si de catre Curtea Suprema de Justitie a SUA (SCOTUS/Supreme Court of the United States-United States Supreme Court), sub motivul ca marturia acestuia ar fi fost obtinuta de catre autoritatile politienesti si judiciare de maniera ilegala (sub constrangere).

Un al doilea proces, al lui Doody derulat in 2013, a fost declarat nul, conform avocatului apararii, Maria Schaffer, avand in vedere faptul ca desi la inceput, votul ar fi fost 5-6 jurati pentru vinovatia lui inculpatului, dupa 13 ore de deliberare, rezultatul votului ar fi fost 11-1, motiv pentru care Judecatorul Joseph Kreamer a anulat verdictul.

Un al 3-lea proces a avut loc in ianuarie 2014, in care sanctiunea penala pronuntata contra lui Doody a fost confirmata.

In sfarsit, masacrul de tip rasial comis de catre Dylann Storm Roof laEmanuel African Methodist Episcopal Church di Charleston pe 17 iunie 2015, succede evenimentului nefericit de la Ferguson (statul Missouri/Midwest) din 9 august 2014, cand un tanar afro-american Michael Brown (in varsta de 18 ani, absolvent a Normandy High School si admis la Vatterott College/invatamant techic profesional,neinarmat si fara cazier judiciar, supranumit "Big Mike"/193cm inaltime si 132kg), in timpul unei altercatii pe strada, este ranit mortal cu 6 gloante (toate trase din fata, dintre care numai unul tras in crestetul capului ar fi fost fatal), intr-un context foarte controversat, de catre politistul Darren Wilson (in varsta de 28 de ani) de la FPD (Ferguson Police Department/54 de politisi si 18 civili, dirijat de catre Thomas Jackson) care ar fi actionat in legitima aparare (conform martorilor), ceea ce va da nastere incepand din 10 august la o revolta urbana de mare anvergura (si durata) in Ferguson (care va degenera), dupa decesul lui Brown la spital.

Dupa 3 luni de ancheta (si audierea a 70 de martori), Procurorul de St. Luois, Kathy Alizadeh, anunta ca Marele Juriu (compus din 9 jurati de culoare si 3 albi) a decis ca politistul (suspendat din functie) sa nu fie inculpat pentru crima, motiv pentru care luna octombrie (10-13) va fi marcata de catre o serie de manifestatii la St. Louis a populatiei de culoare (Ferguson October) contra rasismului in SUA (dar si la New York si San Francisco), ocazie cu care sediul Politiei din Ferguson va fi incendiat si vor avea loc si cateva zeci de interpelari al celor implicati in revoltele urbane declansate de catre manifestanti.

Pe 4 septembrie 2014, Eric Holder (n. 1951, afro-american, Attorney General/Procuror general al SUA intre 2009-2015) a anuntat deschiderea unei noi anchete in dosarul Michael Brown.

Evenimentul este asociat cu cel care a avut loc pe 26 februarie 2012 la Stanford (statul Florida) cand un alt afro-american Trayvon Martin (n.1995, un minor in varsta de 17 ani, fara cazier judiciar, elev exmatriculat recent/ultima oara, din Liceul Dr. Michael M. Krop/Miami, pentru ca la un control ar fi fost gasit asupra lui o pipa de cannabis/cu cannabis, iar alte doua ori, mai devreme, pentru intarzieri repetate de la scoala si graffiti de tip „WTF/What The Fuck” pe poarta de intrare a scolii, etc.), este ucis, in circumstante neelucidate, de catre agentul de securitate/paza voluntar George Zimmerman (n.1983, un latino-american, in varsta de 28 de ani, student a unei universitati locale pentru obtinerea unei diplome asociate in justitie penala), coordonatorul unei patrule de supraveghere zonala (in jurul unei coproprietati multietnice The Retreat at Twin Lakes) unde locuia victima, care afirma dupa arestarea lui ca s-ar fi aflat, tot in legitima aparare.

In urma mediatizarii acestui eveniment de catre mass-media, sup presiunea insistentei comunitatii de culoare, pe 11 aprilie 2012, Zimmerman este arestat, iar pe 12 aprilie va compare pentru prima data in fata Justitiei, fiind acuzat de rasism si omor din culpa.

Pe 23 aprilie, in fata Tribunalului Stanford, acesta pledeaza nevinovat, iar pe 8 mai este eliberat pe cautiune (sub control judiciar) de catre Judecatorul Kenneth Lester contra sumei de 150.000$US (cca 115.000€), cu restrictiile de a nu purta arma, sa nu-si paraseasca domiciliul intre orele 19h00-06h00, sa predea pasaportul autoritatilor si sa poarta o bratara electronica.

Procesul sau debuteaza pe 10 iunie 2013 (fiind incumpat oficial numai pe 29 mai), iar pe 13 iulie, dupa o deliberare care a durat 16 ore, Juriul Popular de la Stanford (compus din 6 femei si 6 barbati), il declara pe Zimmerman nevinovat de toate capetele de acuzare ceea ce va avea ca efect indignarea (de mari proportii) a comunitatii afro-americane, nu numai regionale (din statul Florida) dar si nationale (de la New York si Chicago).

O alta drama de acest gen are loc mai recent, pe 12 aprilie 2015 la Baltimore (statul Maryland) cand afro-americanul Freddie Gray (in varsta de 25 de ani) este arestat (in circumstanr mai mult decat ambigue) de catre politistii de la BPD (Baltimore Police Department, fondat pe 16 martie 1845, organizata in 10 districte acoperind o suprafata terestra de cca 205205 km2 si cca 34 km2 de apa), sub pretextul ca acesta ar fi fost in posesia unei arme albe (un cutit).

Arestatia fimata de catre trecatori, pune in evidenta cruzimea cu care Gray este maltratat in cadrul acestei proceduri judiciare si introdus intr-o duba (furgon) a Politiei.

Cazut intr-o coma profunda, cu o saptamana mai tarziu, Gray va deceda la spital datorita ranilor grave (acumulate in timpul arestului) la maduva spinarii din zona cervicala (sectionata intr-un procent de 80%) si datorita traheei zdrobite. Conform Procurorului orasului, Marilyn Mosby cei 6 politisti (3 albi si 3 de culoare/afro-americani) sunt vinovati pentru cele intamplate (tratamentul aplicat suspectului si arestarea acestuia care n-ar fi avut nicio baza legala). 

Pe 1 mai 2015 Procurorul statului Maryland, in comunicatul sau de presa anunta ca este vorba de o omucidere si solicita inculparea a 6 politisti de la BPD implicati in acest act criminal (ofiterii Caesar R. Goodson Jr., Garrett E. Miller, Edward M. Nero, William G. Porter, lt. Brian W. Rice) si sgt. Alicia D. White). 

Unul dintre ei, William Porter (politist de culoare/afro-american si el, care a pledat nevonovat!) este judecat pentru omucidere voluntara, alti 4 pentru omor din culpa si toti cei 5, impreuna cu politista de culoare Alicia D. White, pentru punerea in pericol (de moarte) a vietii unei terte persoane.

Si ei au pledat nevinovat in fata Curtii si a Juriului Popular.

Este vorba, oarecum de o exceptie, pentru ca din cca 785 de cazuri asemanatoare (in 2015), in care cel arestat a decedat, politistii n-ar fi fost cercetati penal decat de 4 ori. Procesul debuteaza pe 30 noiembrie 2015, insa el este anulat pe 16 decembrie 2015 pentru ca, conform Judecatorului Barry Williams, Juriul (5 barbati si 7 femei) nu a putut ajunge la nicio concluzie („Sunteti un Juriu blocat. Anulez procesul”).

Evenimentul va genera o stare de asediu la Baltimore, dar si revolte de mari proportii (cu uriase pagube materiale) in multe metropole americane cu comunitati importante de afro-americani. In asteptarea verdictului (care poate fi pronuntat si peste un an), autoritatile orasului Baltimore au oferit familiei lui Freddie Gary cu titlu compensatoriu (ca despagubiri materiale si morale), suma de 6,4 Mil $US, independent de verdicul justitiei penale. (A se vedea pentru alte detalii si articolul autorului: IDT (Islamist and Domestic Terrorism) dupa declansarea GWOT (Global War on Terror) pe teritoriul SUA)

Revenind acum la executiile din Taiwan, merita sa mentionam aici si faptul ca in secolul trecut, aceasta tara a recurs  la executiile masive, desi are o reala vocatie pentru abolirea pedepsei capitale (conform Presedintelui tarii,  Taiwan Ma Ying-jeou)  si a facut pasi importanti in acest sens (nepracticand nicio executie dupa 2005), dar in ultimul deceniu si-a reluat totusi aceste practici, legiferate  prin impuscare in ceafa (ca si in China), respectiv,  prin injectie letala (care nu a fost aplicata niciodata).

Schimbarea (radicala) intervine la inceputul acestui deceniu (in 2010), in urma aparitiei unui scandal datorita faptului ca Ministrul Justitiei (pe atunci) Wang Ching-feng, un abolitionist convins, a anuntat ca el nu va semna niciun ordin de executie (pe atunci cand numai 75% din populatie era pentru mentinerea pedepsei capitale), motiv pentru care el este inlocuit cu Tseng Yung-fu (un adept al pedepsei capitale).

In ceea priveste in Indonezia (cel mai mare stat musulman din lume/cca 210 Mil din 265 Mil de loc si 85% din populatie a tarii, a 4-a ca poulatie dupa China/1,4 Md de loc, India/1,3 Md loc si SUA/330 Mil loc), desi legislatia penala (Codul Penal) are la baza tot madhhab-ul s(h)afiist/c(h)afiist, ca si in Malaezia, cele doua tari ale Asiei de Sud-Est din punct de vedere politic sunt organizate, complet diferit.

Indonezia este o Republica (cu multe puncte comune cu republiciile noastre (semi)prezidentiale europene) in care libertatea religiei este stipulata in Constitutia tarii si care recunoaste („oficial”) urmatoarele religii: islamul (cca 85%), protestantismul (7%), catolicismul (cca 3%), hinduismul (2%), budismul si confucianismul (sistem filozogica si religios chinez) care reprezinta cca 1% din populatria tarii. 

Presedintele Republicii Joko Widodo  (Jokowi )este Seful Statului, Comandantul sef al Armatei, iar cea mai inalta structura politica reprezentativa la nivel national este MPR bicameral (Majelis Permusyawaratan Rakyat/Parlamentul Indonezian).

In ceea ce priveste conflictele civile, ele sunt solutionate la Curtea de Stat, iar recursurile la Inalta Curte, ceea mai inalta autoritate judiciara fiind insa Curtea Suprema (Mahkamah Agung), abilitata, printre altele si cu anularea, respectiv, cu rejudecarea, proceselor penale, inclusiv, cu gratierea celor condamnati la moarte.

Din contra, Malaezia, este o Monarhie Constitutionala (Parlamentara/regim politic care recunoaste Moharhul ca Sef al Statului, dar in care Constitutia tarii îi limiteaza „puterea”) de tip electiva (monarhul accede la tron nu din ratiuni ereditate ci ca urmare a unei alegeri) si federala (compusa din mai multe entitati administrativ-teritoriale autonome care dispun de lor propriu guvern), regim politic intalnit si in alte state arabe (Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite) sau budiste (Cambodgea: cca 97% budisti/theravadisti; cca 2% musulmani; cca 0,5% crestini), formata din 2 mari regiuni (pe teritoriul carora exista, din punct de vedere administrativ-teritorial, 13 state): Malaezia Occidentala (peninsulara/cu 11 state dintre care 9 Sultanate) si Malezia Orientala (insula Borneo/cu 2 state).

In Malaezia, Parlamentul este bicameral, iar Regele este ales pentru o perioada de 5 ani de catre Consiliul Regal dintre cei 9 suverani (8 sultans si 1 raja) ale cele 13 state federale, intr-o oarecare masura de maniera „ciclica”.

Noul rege malaezian (din 13 decembrie 2016) Muhammad Faris Petra ibni Sultan Ismail Petra (n.1969/Sultan al Statului Kelantan din 13 septembrie 2010 sub numele de Muhammad V) ca de altfel si Jokowi (n.1961, in functie din 20 octombrie 2014, fost Guvernator al Djakarta/2012-2014), Presedintele indonezian, sunt cei care sant in masura sa „peremita” scolii shafiiste sa adopte o reforma a Justitiei penale (in ciuda limitarii puterilor lor) „convergenta” catre cea din Taiwan (cel putin, pentru inceput), care sa aiba ca efect abolirea pedepsei capitale in cazul infractiunilor criminale in care nu sunt implicate crime de sange abominabile (tentative  de asasinat, crime „simple”, mai mult sau mai putin accidentale, de tip pasional, respectiv, cele care nu sunt comise contra functionarilor de politie, copiilor sau de catre persoane cu handicap psihic, traficul de stupefiante, etc.).

In aceasta tara, asteapta celalat compatriot al meu in Culoarul mortii, franco-algerianul Serge-Areski Atlaoui (n. pe 16 decembrie 1963), condamnat la moarte in 2007 pentru trafic de droguri.

De origine algeriana, sudor de profesie, tatal a 4 copii (cu varstele de 24, respectiv, de 22, doi copii, dintr-o casatorie anterioara si unul de 3 ani cu sotia sa actuala, Sabine), Atlaoui este arestat in 2005 si condamnat la moarte in 2007 (impreuna ca un cetatean american din Louisiana naturalizat francez in inchisoare, dupa condamnarea acestuia la moarte), care urma sa fie executat cu alti 8 executati (prin impuscare) pe 29 aprilie 2015.

Acesta a fost condamnat la moarte pentru ca ar fi lucrat la intretinerea unor masini industriale (conform veriunii lui) intr-o uzina pentru fabricarea de fibre acrilice (CH2=CH-CN), obtinute printr-un proces de polimerizare, utilizate in indudtria textila, in combinatie cu alte fibre sintetice sau lana si bumbac  (dupa achetatori, un laborator clandestin de fabricare a drogurilor, in special de pilule de ecsatasy, C11H15NO2) in regiunea urbana Djakarta, si ar fi primul francez executat dupa Hamida Djandoubi  (de origine tunisiana), ultimul condamnat la moarte in Franta si ultimul ghilotinat in lume, pe 10 septembrie 1977, la celebra inchisoare de maxima siguranta Baumettes din Marsilia, pentru torturarea si uciderea amantei sale, Elisabeth Bousquet, pe 3 iulie 1974. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: ”Giscard d’Estaing si condamnatii sai la moarte”).

Cu putin timp inainte de a ajunge in Indonezia (fosta colonie olandeza), Serge Areski Atlaoui (originar din regiunea urbana Metz, Capitala Departamentului Moselle si a Regiunii adninistrative Lorraine/estul Frantei), acesta se stabileste in Olanda, unde veniturile sale, cca 1.600€/luna (din diferite activitati lucrative in domeniul constructiilor metalice), respectiv, ale sotiei sale Sabine Atlaoui (femeie de serviciu) nu sunt suficiente pentru rambursarea imprumutului imobiliar pe care il face dupa expatrierea in noua sa tara „adoptiva”.

In acest context, acesta accepta oferta unui olandez sa plece in Indonezia  si sa lucreze timp de 6 saptamani „la negru”, (platit cu cca 2.000€ pe saptamana!), la instalarea unor mixeruri, a unor pompe, respectiv, a unor masini de distilare intr-o uzina pentru fabricarea de „fibre acrilice”, aflata la Tangerang (un centru industrial in Provincia Banten, aflat in regiunea urbana a Djakartei,  parte a megalopolului-urban indonezian „Jabotabek”: Djakarta-Bogor-Tangerank-Bekasi), ceea ce condamnatul la moarte ar fi si facut.

Insa, cu ocazia celei de-a deplasari la fata locului,  pentru intretinerea echipamentelor (numai doua „dimineti”), pe 11 noiembrie 2005, acesta constata o schimbare radicala in cadrul „uzinei”, dandu-si seama ca ar fi vorba de un laborator clandestin pentru fabricare de droguri (pilule de ecstasy), dar este tardiv, pentru ca in urma unui raid al fortelor speciale din Provincia Banten in acea zi, acesta este arestat impreuna cu alte 16 persoane aflate in laborator.

El a fost acuzat de posedarea (detinerea) a 138kg de metamfetamina, a 290 kg de ketamina (clorhidat, C13H16CINO, un inhibitor  al acizilor proteinogeni, C5H9NO4 la nivelul receptorilor ionotropici utilizata in medicina umana si veterinara ca anestezic), precum si a 316 tuburi (cilindri) in care erau stocate substante care intra in compozitia drogurilor sintetice.

Serge Atlaoui, sustine ca era ferm convins ca laboratul ar fi servit, nu atat pentru fabricare de ecstasy, cat, mai mult pentru efectuarea de teste in fabricarea MDMA (ecstasy, C11H15NO2 - 3,4 metilendioximetamfetamina, o amfetamina care stimuleaza sistemul nervos central).

Cu putin timp inainte de inceperea lucrarilor Congresului Regional de la Kuala Lumpur (11-13 iunie), avocata lui Nancy Yuliana a intentat un recurs in fata Curtii Administrative din Djakarta, in care acesata „contesta” refuzul gratierii lui de catre Presedintele  Jokowi (ultima procedura juridica posibila), ceea ce a evitat, temporar, executia lui (suspendata pana la solutionarea petitiei).

In acest context deosebit de dificil pentru „mentinerea in viata” a lui Atlaoui a carui executie urma sa fie reprogramata, Franta (sub „comanda” lui François Hollande) face presiuni puternice asupra autoritatile de la Djakarta, uzand (indirect) de statutul sau pe care il are in lume, mai ales, ca mare putere politico-miltara (inclusiv, ca memebru permanent cu drept de veto in Consiliul de Securitate al ONU, alaturi de SUA, Marea Britanie, Rusia si China), dar si economica (ca membru G7-grupul cele 7 state, cele mai puternice din punct de vedere economic, alaturi de SUA, Japoonia, Germania, Marea Britanie, Italia si Canada; export in valoare de cca 3Md€/material de transport, echipamente mecanice, electronice si informatice, echipamente si produse agroalimentare, cosmetice si textile, etc.), fiind prezenta in Indonezia cu cateva mari grupuri economice si industriale (Total, l’Oréal, Alstom, Michelin, Danone, Carrefour, Accor, etc.) si cca alte 200 mai mici.

Din contra, acest lucru nu era necesar in cazul lui Gologan, pe de o parte, pentru ca autoritatile malaeziene „nu se grabesc” cu executia lui, iar pe de alta, pentru ca Romania, oricum  nu reprezinta, nici pe plan politico-militar (chiar si cu „sprijinul” SUA)  si cu atat mai putin pe plan economic (chiar si cu „sprijinul” Germaniei), niciun „pericol” pentru securitatea sau economia malaeziana.

Dar cum era si de asteptat recursul lui Atlaoui este respins pe 22 iunie (de catre Judecatorul Ujang Abdullah), pentru ca  Jokowi cand devine sef  al statului, „promite ca nu va gratia niciun conamnat la moarte pentru trafic de stupefiante” si in plus ca va si relua executiile masive, dupa un moratoriu intre 2009-2012. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: Impreuna contra Pedepsei cu Moartea ! (Partea III) (Malaezia, Kuala Lumpur, 11-13 iunie 2015, Lucrarile Congresului)

Si s-a tinut de cuvant!

In 2013, inainte de reluarea executiilor, 87 de condamnati la moarte asteptau sa fie impuscati in Indonezia.

Daca numarul celor condamnati la moarte a fost relativ constant  (dublandu-se dupa ridicarea moratorului in 2013): 7/2010, 6/2011, 2/2012, 16/2013 (si 5 executii) si 6/2014, dupa venirea lui putere a Jokowi, numarul acestora a explodat: 46 in 2015 (si 14 executii/12 straini: 6 -  pe 17 ianuarie/dintre care 5 straini si 2 femei si alte 8 -  pe 29 aprilie/dintre care 7 straini).

Si totusi, Procurorul General Muhammad Prasetyo, intr-un comunicat al sau, pe 13 iuilie 2016, acesta face cunoscut faptul ca doi straini (unul originar din Nigerian si celalat din Zimbabwe) vor fi executati in cursul anului 2016, dar francezul Serge-Areski Atlaoui va beneficia de suspendarea executiei si in 2016 (ca in 2015).

In sfarsit, dupa Congresul de la Kuala Lumpur, in cea de-a doua parte a anului 2015, Indonezia nu a practicat nicio executie, insa din pacate ele vor fi reluate in 2016, ca si in 2015, inainte de Congresul Mondial de la Oslo (21-23 iunie), iar conform Procurorului general,  in comunicatul sau inca din 11 iulie, numarul acestora urma sa fie 16, pentru ca in 2017, numarul sa se dubleze, cel putin!

Pe 27 iulie 2016, intr-un nou comunicat al sau, acesta anunta ca 14 condamnati la moarte pentru trafic de droguri (indonezieni, nigerieni, pakistanezi, indieni si zimbabweni) vor fi executati la Inchisoarea Nusakambangan  (Alcatrazul indonezian).

Si acest lucru se va intampla in ciuda amenintarilor organizatiilor abolitioniste anti-death penalty recunoscute pe plan mondial (europene, sud-asiatice, etc.) sustinute si de catre HRW (Human Rights Watch), respectiv, ONU.

Cu alte cuvinte, Jokowi, a dorit sa arate lumii ca „nu se lasa induplecat” si nici „amenintat”, deci nu are de gand sa se „abata de la proiectul sau”, care prevede pedepsirea severa (executia) traficantilor de droguri in Indonezia (in care cca 50 Mil din populatia tarii ar fi victima acestora), pentru ca 152 de condamnati la moarte ar astepta in Culoarul mortii.

Ca urmare, pe 28 iulie (conform Procurorului General Adjunct Noor Rachmad) la putin timp dupa mizeul noptii, sunt executati la Penal Island of Nusa Kambangan (Iawwa), un indonezian, Freddy Budiman si 3 africani (2 nigerieni Humphrey Jefferson Ejike Eleweke si Michael Titus Igweh si 1 senegalez/sud african, Seck Osmane), iar executia celorlalti 10 a fost suspendata temporar, urmand sa fie reprogramata.

Budiman a fost condamnat la moarte in 2012 de catre un tirbunal din Districtul Djakarta Vest pentru contrabanda in 2011  cu 1,4 milioane de comprimate (pastile) de extasy de de origine chineza, anihilata  de catre NNA (National Narcotics Agency/Agentia Nationala de Stupefiante).

Cand NNA descopera, mai tarziu, retea de trafic a lui Budiman, acesta era deja incarcerat la Inchisoarea Cipinang, de unde isi gestiona „afacerea” cu o oarecare succes, motiv pentru care in 2013 a fost transferat la Inchisoarea de Maxima Siguranta Batu (Nusa Kambangan, la est de Djakarta).

Ejike Eleweke, fost proprietar al unui restaurant, este arestat in 2003, dupa ce Politia indoneziana de la NNA descopera intr-unul dintre birourile acestuia (in care lucra un salariatal acestuia) o cantitate de cca 1,7 kg heroina.

Condamnat la moarte in 2004, el isi clama tot timpul nevinovatia si pana in ultimul moment facea demersuri pe langa autoritatile indoneziene pentru gratierea lui.

Titus Igweh, a fost si el condamnat la moarte  in 2003 pentru ca ar fi fost arestat in 2002 (pe atunci in varsta de 23 de ani) pentru detinerea de 5,8 kg de heroina.

Acesta afirma (in apel)  in fata instantei la tribunalul Districtului Tangerang, ca ar fi fost  torturat in detentie (avand sistematic supuse organele sale genitale electrocutarii) pentru a face dezvaluiri si a-si recunoaste fapta.

In sfarsit, Osmane, a fost si el condamnat la moarte la Djakarta in 2004 pentru transportul a 2,4 kg de heroina dismulata in 25 de packages.

Acestuia Procurorul i-ar fi reprosat la proces ca „ar fi venit in Indonezia, cu scopul de a distruge viitorul natiunii de maniera premeditata”.

Recursul la sentinta de condamnare la moarte i-a fost este refuzat in apel in 2005, iar celelalte demersuri judiciare (legale) le-ar fi epuizat integral in 2009 si 2011, fara niciun fel de succes (inclusiv solicitarea gratierii de catre Presedinte).

Mentionam aici faptul ca Afif Abdul Qoyim, unul dintre avocatii lui Jefferson, sustinea (intr-o declaratie data AFP-ului) ca executia acestuia din urma ar fi fost ilegala, pentru ca clientul sau avea depusa o petitie pentru un recurs (nesoltionata), avand in vedere faptul ca acesta n-ar fi fost vinovat de ceea ce era acuzat: detinerea a 1,7 kg de heroina, pentru ceea ce ar fi fost condamnat la moarte.

Iar celalat, Ricky Gunawan, era revoltat ca autoritatile penitenciare nu le-ar fi comunicat decat in ultimul moment intentia lor de a executa 4/14 fara a da detalii despre cei care vor fi cei „alesi pe lista neagra”.

Ilegalitati ar mai fi fost comise si cu ceilalti care asteapta sa fie executati.

Pakistanezul Zulfiqar Ali, ar fi fost batut (torturat) „non-stpo” pentru a recunoaste ca ar fi fost in posesia unei cantitati de stupefiante care depasea limita legala si cu indoneziana Merri Utami, care afirma ca in drum de la aeroport i-ar fi fost disimulate drogurile in bagaje pentru a putea fi arestata.

In afara de francezul Atlaoui, mai exista si alti 3 straini care asteapta in Culoarul mortii (sa fie executati), condamnati la moarte pentru trafic de droguri: filipineza Jane Veloso si britanica Lindsay Sandiford.

Se pare ca executia celor 4, programata cu mult timp inaintea Congresului Mondial de la Oslo, din fericire n-a mai fost urmatain cea de-a doua jumatate a anului 2016, intocmai datorita unei puternice presiuni (de natura politico-economica) asupra Guvernului indonezian, atat din partea organizatiilor ant-death penalty (abolitioniste) internationale, cat si din partea guvernelor statelor carora acestea apartin.

Acest lucru dovedeste faptul, dupa parerea mea, ca Jokowi, ar fi mult mai „slab’” decat vrea sa para (pe plan international), fiind astfel obligat si el (mai devreme sau mai tarziu, direct sau indirect) ca sa adere la politica abolitionista „convergenta” catre cea taiwaniana, un proces ireversebil (pe care nu-l doreste dar nu are de ales!) si  in care Malaezia este deja angajata.

Revenind acum la Atlaoui si Gologan, nu putem sa nu remarcam anumite aspecte comune ale crimelor acestora (in tari organizate din punct de vedere politic diferit, avand insa la baza aceasi „scoala” de jurisprudenta), dar si altele, care sunt complet diferite si care, in cazul eliminarii sanctiunii penale de condamnare la moarte de maniera „automata” (din Codul Penal) ar putea beneficia de circumstante atenuante, favorabile comutarii pedepsei cu moartea la, cel putin, cu inchisoare pe viata (sau in cazul mai fericit, la detentie/recluziune criminala cu un termen fixat, „de talie umana”).

Dupa parerea mea, atat Atlaoui cat si Gologan au comis „infractiuni (criminale) de circumstanta” in materie de „trafic de stupefiante” si amandoi pare sa fi fost „amatori” (diletanti) si nicidecum „profesionisti”.

Ma indoiesc de faptul, ca in tara lor de  „imarcare”  (Olanda, respectiv, Germania) cei doi ar fi fost pusi la curent cu legislatia extrem de represiva (inclusiv, pedeapsa cu moartea) pe care o practica cele doua tari de destinatie (Indonezia, respectiv, Malaezia).

In acest context (fara riscul de a fi condamnati la moarte si executati), disperati  (mai mult sau mai putin) din punct de vedere financiar, cei doi „stabiliti” in „strainatate”  pentru a-si castiga „decent” existenta (mai mult sau mai putin legal), Atlaoui in Indonezia, iar Gologan in Germania, s-ar fi angajat in misiunile care le-au fost incredintate de catre adevarati profesionisti in materie de trafic de stupefiante, intr-o oarecare masura, inconstienti!

 Iar acestia din urma ar fi beneficiat de naivitatea si „lipsa lor de experienta” ceea ce ar putea constitui circumstante atenuante pentru cei doi (care pot fi considerate, de altfel, si „victimele” acestora) in fata Justitiei.

Dupa parerea mea, diferenta fundamentala dintre cei doi ar consta in faptul ca, Atlaoui (in Indonezia,  tara mai represiva si agresiva momentan) a fost considerat de catre Justitie mult mai „nociv” natiunii in calitatea sa de „fabricant” (in cadrul uzinei in care lucra ca sudor), decat, Gologan (in Malaezia, tara angajata intr-o profunda reforma judiciara), in calitatea sa de „caraus” (venit in Malaezia cu „scop turistic”).

Repet aici inca odata faptul ca, din lucrarile (dezbaterile) avute loc la Congresul de la Oslo (si in special in cadrul Meselor Rotunde)  rezulta „clar” ca salvarea vietilor lui Atlaoui si Gologan, ar consta in reforma in curs ale codurilor penale indonezian si malaezian (supuse, in principiu, acelorasi doctrine shafiiste), care sa respecte, totusi  (cu mai mare sau mai mica fidelitate) „legile” Sariei, fara crearea unor disfunctiuni (sau incompatibilitati) semnificative in cadrul (la nivelul) acesteia.

Ceea ce pentru moment se poate materializa, nu prin gratierea lor, ci numai prin  „translatia” (amanarea) programarii executiilor lor in timp (si eventual, in spatiu), pentru o data ulterioara, din aproape in aproape.

Nici extradarea lor in Franta si  in  Romania, conform Conventiei de la Strasbourg (din 21 martie 1983), de transfer (in tara lor de origine), ai detinutilor condamnati in strainatate  nu poate fi pusa in practica (pentru ca este contestabila), dupa parerea mea,  avand in vedere faptul ca infractiunle (criminale) comise au avut loc pe teritoriile Indoneziei, respectiv, Malaeziei, care nici nu sunt semnatare ale acesteia si in plus, pedepsele nu pot fi executate nici in Franta si nici in Romania in virtutea inexistentei pedepsei capitale in codurile penale nationale, CPF (Codul penal francez) si CPR (Codul penal roman).

Cu alte cuvinte, CPF si CPR, din punctul de vedere al sanctiunilor penale pronuntate contra conationalilor nostri in Indonezia si Malaezia, sunt incompatibile cu cel indonezian, respectiv,  malaezian, ceea ce violeaza Conventia de la Strasbourg.

Mai mult, chiar si in cazul unei posibile (probabile) comutari a pedepsei cu moartea la inchisoare pe viata „compresibila”, ceea ce ar perimte, cel putin teoretic, eliberarea conditionata sub control judiciar ai celor doi, conform CPP (Codul de Procedura Penala) in vigoare, in aceste tari, pedeapsa trebuie executata (in libertate), integral, in tara in care infractiunile au fost comise (si sanctiunile penale pronuntate), adica, in Indonezia, respectiv, in Malaezia.

Si totusi, de ce se francezii se „ataseaza” cu atata „pasinue” de gratierea lui Atlaoui?

Pentru ca desi executia acestuia este mult mai probabila (iminenta) in Indonezia decat cea a lui Gologan (in Malaezia), infractiunile criminale legate de violarea legii stupefiantelor  de catre francezi in aceasta tara are deja o „traditie”, care, in ciuda „pronuntarii automate” a sentintei de condomnare la moarte, n-ar fi avut, in niciunl  dintre cazuri, un deznodamant tragic.

Dupa parerea mea, acest „succes” al „traditiei” ar fi avut loc numai datotita contextului social-politic al momentului, respectiv, datorita particularitatilor celor implicati in evenimentele „traditiei (atat ca infractori, cat si ca magistrati), cu care, nici Atlaoui si  nici actualitatea social-politica franco-indoneziana n-au nimic in comun.

Analizand pe scurt „evenimentele” componente ale „traditiei” franceze in materia de „traficul de stupefiante” in Indonezia vom intelege mai usor acest lucru.

Primul arestat in Indonezia pentru trafic de droguri (pe 29 ianuarie 2013 pe Aeroportul din Bali-Denpasar)  este Vincent Roger Petrone (in varsta de 43 de ani), un toxicoman, originar din Dijon venind din Kuala Lumpur (Malaezia) si era domicilitat (rezident)  atunci in Nouéma (Noua Caledonie, colectivitate locala-teritoriu autonom francez –TOM in Oceanul Pacific).

Fiind in posesia a 69g de hasis (cumparat in Tailanda, la Bangkok) ascuns intr-un saculet de plastic in stomac (cu o valoare comerciala de 3.300€), pentru uzul sau personal, acesta a fost  judecat de catre o Curte al Tribunalul din Denpasar, prezidat de catre Parulian Saragih si a condamnat pe 15 iulie 2013, la „numai” 6 ani de inchisoare (cu un an mai mult decat solicita acuzarea, respectiv,  la o amenda de 76.500€.

Acuzarea (reprezentata prin  Procurorul Gusti Putu Atmaja),  ar fost foarte „sensibila” la faptul ca inculpatul nu avea cazier judiciar si-a recunoscut fapta, o regreta si in ciuda dependentei sale (indelungate) de stupefiante.

Acesta este urmat pe 9 ianuarie 2014, de catre Thierry-Claude-Joseph Verchere (in varsta de 48 de ani, originar din Departamentul Haute Garonne/sudul Frantei),  care este arestat in posesia a 111,92 gr de cocaina (cu o valoare comerciala de 34.700€), pentru care acesta risca „doar” o pedeapsa maxima de 20 de ani de recluziune criminala.

 Conform sefului Politiei locale, Djoko Hariutomo, drogurile s-ar fi aflat in geanta francezului, rezident din 2013 in insula Bali si conform afirmatiilor acestuia din urma, ele ar fi fost cumparate de la un iranian, pentru uzul sau personal!

Apreciind faptul ca, inculpatul nu avea cazier judiciar, si in plus, acesta si-ar fi recnoscut si fapta, ca acesta, oerecum, era dependent de droguri, acelasi tribunal din Bali care l-a condamnat pe 28 aprilie 2014 si pe Verchere la o  pedeapsa de 1 an de inchisoare, pe care in Apel va fi „redreseata”  la numai 10 luni, o adevarata victorie pentru cel condamnat!

Dupa numai 10 zile de la arestarea lui Verchere la Bali, tot pe Aeroportul din Bali, pe 19 ianuarie 2014,  este arestat, cel de-al 3-lea francez, François Giuily (48 ani, originar din Ternay/Regiunea urbana Lyon), in posesia a 3 kg de metamfetamina (valoare comerciala cca 385.000€) dismulata in doua pungi de plastic, in dublura valizei sale.

Desi, conform legislatiei privind infracrtiunile relativ la stupefiante in Indonezia, acesta, risca si el pedeapsa capitala, avand  in vederea problemele de natura psihica cu care acesta se confrunta, el condamnat pe 23 iulie 2014, de catre o Curte  tot al Tribunalului din Denpasar (Bali) prezidata de catre Gede Ketut, la „numai” 15 ani de recluziune criminala si la o amenda penala de cca 520.000€.

In acest dosar, desi traficul a fost retinut de catre instanta, ca infractiune, aceasta a considerat ca inculpatul, partial, ar fi fost responsabil penal.

De fapt, Giuily, un oligofren (de gradul 3/varsta mentala de 12-14 ani) ar fi fost victima unei „manipulari”, acesta acceptand pentru o suma de numai  4.000$US (cca 1% din valoarea produslui in posesia caruia se afla) transportul in Insula Bali, a valizei unui cunoscut (intalnit in Senegal), unde aceasta urma sa fie predat destinatarului la Aeroport.

 De fapt (asa cum rezulta din documentele de anchheta), acesta ar fi fost „constrans” sa comita aceasta infractiune pentru a-si ajuta mama, o femeie in varsta (89 de ani), care suferea de grave probleme de sanatate.

Sanctiunile penale ale celor „3 Muschetari” francezi: François Giuily, Thierry-Claude-Joseph Verchere, respectiv, Vincent Roger Petrone, sunt cu atat mai „suportabile” cu cat, conform legislatiei Indoneziene, condamnatii la inchisoare cu executare (ca si in Romania), in caz de „buna purtare” sunt conditionabili (sub control judiciar) dupa efectuarea a 2/3 din pedeapsa  (1/2 din pedeapsa in Franta).

Singura problema a strainilor este ca, fiind obligati sa-si execute pedeapsa pe teritoriul  indonezian, ei au nevoie de „suficiente” garantii de reinsertiune sociala pentru a putea beneficia de o viza de sedere (de regula, de lunga durata).

Din contra, pe strainii eliberati conditionat (sub control judiciar), Justitia franceza îi expulzeaza automat in tarile lor de origine, cu o interdictie de a reveni pe teritoriul francez, fie limitat (5-10 ani), fie definitiv.

In felul acesta, daca Justitia indoneziana are posibilitatea sa-si supravegheze condamnatii sai, inclusiv in libertate (conditionata) pana la ispasirea integrala a pedepsei, Justitia franceza nu se mai intereseaza de soarta lor dupa expulzarea acestora  de pe teritoriul national.

In sfarsit, mai exista si un al 4-lea Muschetar francez, foarte diferit de cei 3 mantionati mai sus, condamnat la inchisoare pe viata.

Este vorba de Gérard Debetz (56 de ani, originar din Limoges), cunoscut in cluburile de noapte din oras (sub numele de Garelli),  arestat pe 11 ianuarie 2011, pe Aeroportul Soekarno Hatta (Djakarta),  cu 5,1kg de metamfetamina in dublura unei valize (valoare comerciala 650.000€), care, conform afirmatiilor acestuia nu i-ar fi apartinut.

Insa verificari minutios efectuate de catre sectia Antidrog a Politiei Indoneziene, il conving pe Debtez sa-si recunoasca fapta si sa colaboreze cu autoritati, pentru ca astfel ar putea scapa de Pedeasa Capitala, ceea ce s-a si intamplat.

Sosit cu o cursa EAU (Emiratele Arabe Unite) din Istanbul (Turcia), via Dubai (EAU), acesta a recunoscut ca urma sa livreze „marfa” complicilor sai: Abbas Bidmal Gharibali (de 41 de ani/ iranian) si Decywarti Wirahardja (42 de ani), care sunt arestati de catre politisti in momentul „tranzactiei”.

Pe 4 octombrie 2011, o Curte al Tribunalului din Djakarta, in ciuda retinerii capului de acuzare de „trafic de droguri” contra lui Debtez, avand in vedere colaborarea acestuia cu autoritatile politienesti, il condamna pe acesta „numai” la inchisoare pe viata!

De altfel, Debetz (care inchide „lantul francez” al traficului de droguri in Indonezia), nu este decat  un „succesor” (al unui alt francez, care ar putea fi considerat Muschetarul n°1 daca ne raportam la variabila timp), Michaël Blanc (un bucatar francez originar din Bonneville/ proximitatea  frontierei franco-elvetiane, in varsta 26 de ani in momentul arestarii sale pe 26 decembrie 1999, tot pe Aeroportul Bali-Denpasar, de oras afla in).

Interpelat in posesia a 3,9 kg de hasis disimulat in doua butelii (de oxigen) ale unui echipament de scafandru, acesta afirma autoritatilor vamale, ca buteliile ar fi apartinut unui prieten, care l-ar fi rugat sa le aduca din Bombay (India) in Indonezia (unde urma sa se stabileasca si sa se consacre scufundarilor subacvatice), tranzitand pe Aeroportul din Bangkok (Tailanda).

Aparat de catre un reputat avocat francez,  Sphie Bottai, Michaël Blanc este condamnat pe 17 noiembrie 2000 la inchisoare pe viata, sentinta confirmata in Apel de catre Inalta Curte din Djakarta, pe  26 iunie 2001.

Exact ca si Serge  Atlaoui (in 2006), numai ca Blanc, nu face recurs la Curtea Suprema de Justitie cum a procedat franco-algerianul, o  alegere cat se poate de nefericita pentru acesta din urma, pentru ca pe 29 mai 2007, aceasta îi agraveaza pedeapsa, comutand pedeapsa de inchisoare pe viata, la pedepsea cu moartea!

Cum  intre Franta si Indonezia nu exista niciun acord de transfer al detinutilor (in timpul executarii pedepsei, a se vedea pentru detalii si articolul autorului„Esta libre pero no es inocente”), iar cum Indonezia nici este semnatarul Conventiei de transfer al detinutilor de la Strasbourg, elaborat de catre Consiliul Europei in 1983 sub autoritatea CEPC (Comitetul European pentru Probleme Criminale), Blanc ramane in Indonezia si este transferat de la Inchisoarea Kerobokan la cea din Java.

Dar in 1998, acestuia îi surade din nou norocul.

In decembrie 2008, Presedintele Indonezian (pe atunci Susilo Bambang Yudhoyono/20 octombrie 2004-20 octombrie 2014), il gratiaza partial pe Blanc (pentru „buna conduita” si pentru „recomandarea” Ministerului Justitiei), comutandu-i pedeapsa de inchisoare pe viata la 20 de ani de recluziune criminala.

Conform legislatiei indoneziene, efectuandu-si 2/3 din pedeapsa, Michaël Blanc este eliberat conditionat sub controljudiciar pe 20 ianuarie cu obligativitatea de a ramane in tara pana la executarea integrala a pedepsei, adica, pana pe 21 iulie 2017.

Mentionam insa aici faptul ca un rol important in eliberarea lui Michaël Blanc a jucat mama acestuia, Hélène Le Touzey, care mediatizand cazul (in presa, televiziune, etc.), a fost sprijinit, pe de o parte, atat de catre autoritatile franceze (clasa politica: Philippe Douste-Blazy, Ministerul Afacerilor Externe/2 iunie 2005-15 mai 2007 si  Catherine Colonna, Ministrul delegat al Afacerilor Europene/2 iunie 2005-15 mai 2007, respectiv, presedintii Frantei: Jacques Chirac/17 mai 1995-17 mai 2007, respectiv, Niclas Sarkozy/16 mai 2007-15 mai 2012), cat si de catre mass-media franceza (in special Thierry Ardisson, realizatorul emisiunii saptamanale "Tout le mond en parle"-Toata lumea vorbeste).

Pe de alta parte, lasand  la o parte „circumstantele atenuante” de care ar fi beneficiat cei 5 francezi mentionati mai sus (François Giuily, Thierry-Claude-Joseph Verchere, Vincent Roger Petrone,Gérard Debetz si Michaël Blanc), acestia au fost considerati de catre Justitia indoneziana doar „carausi” si intr-o oarecare masura, recunoscandu-si faptele, „colabo” cu autoritatile judiciare, fata de Atlaoui, care era considerat un „fabricant” de droguri pe teritoriul national indonezian, un dusman public al natiunii.

In plus, „tupeist” si „gurmand” de libertate (pe nedrept), in urma recursului sau la Curtea Suprema de Justitie, aceasta din urma ar fi considerat ca  Legislatorul indonezian, in Prima instanta, ar fi fost mult prea indulgent cu el, condamnandu-l „numai” la inchisoare pe viata. 

Amintim ca cca 227 de indonezieni ar astepta in Coloarul mortii in lume  (dintre care cca 168 in Malaezia), iar  Jokowi, Presedintele Indoneziei reclama gratierea acestora ! (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Impreuna contra Pedepsei cu Moartea ! (Partea II) (Malaezia, Kuala Lumpur, 11-13 iunie 2015)

In sfarsit, printre tarile Asiei de Sud-Est care practica curent executiile („netransparent”, ca  de altfel si China)  si care nu este angajata (cel putin oficial)  in priectele abolitioniste (de niciun fel) este si Vietnam (Republica Socialista), in care ar fi incarcerati in Culoarul mortii cca 746 de condamnati la moarte/din care 119 are fi epuizat toate procedurile judiciare (cca 75-80 de persoane, condamnate anual, 23/in 2011, 87/2012) cu precadere, pentru crime de sange si trafic de stupefiante, iar in 2014, ar fi avut loc cca 50 de executii, dintre care prima, prin injectie letala pe  6 august 2013, a lui  Nguyen Anh Tuan/27 de ani, condamnat la moarte pentru crima in 2010 (in timp ce numai in ziua de 20 ianuarie a anului 2014, ar fi fost prountate 30 de sentinte de condamnare la moarte pentru violarea legii privind stupefiantele  intr-un dosar judecat in Povincia Quang Ninh, in care au fost inculpati 89 de persoane pentru un trafic de 1,92 tone de heroina).

Mentionam aici faptul ca, conform legii, in Vietnam, orice persoana aflata in posesia unei cantitati mai mari de stupefiante/art. 194 din CP: 600 gr de heroina, 20 kg de opium, etc., este sanctionabila penal cu pedeapsa cu moartea, iar suspendarea executiilor intre 2011 (cand legislatorul a inlocuit metoda de executie prin impuscare, cu cea prin injectia letala, utilizata si in majoritatea statelor americane care practica pedeapsa cu moartea) si 2013 ar fi agravat situatia in aceasta tara.

Fiind o tara socialista, cca 80% din populatia tarii nu practica nicio religie  (adica, ar fi, teoretic, ateu, dar practica tousi religiile: budismul cu diverse curente, catolicismul, taoismul/gandire chinezeasca si confucianismul).

Cei practicanti, oficial (cca 18,5% din poplatia tarii) sunt adeptii budismului intr-un procent de cca 8% (cca 7 Mil din populatia totala); catolicismului intr-un procent de cca 6,5% (cca 6 Mil din populatia tarii); etc.

Nici Congresul Regional de la Kuala Lumpur in 2015 si nici cel Mondial de la Oslo in 2016, nu prea au reusit sa faca mai multa transparenta in privinta condamnarilor la moarte, respectiv, a executiilor din aceasta tara, in afara de cazurile care au fost consemnate de catre organizatiile anti-death penalty Amnesty International si celelate, sud-est asiatice (in special cele malaeziene si indonezeiene).

Anul 2015 debuteaza cu condamnarea a 30 de persoane pentru violarea  legii legate de stupefiante.

Astfel, pe 20 ianuarie, sunt condamnati a moarte 8 traficanti de droguri si la inchisoarea pe viat, alti 5.

Tot in acest dosar, in cadrul unui proces care a durat 17 zile (in regiunea  muntoasa Hoa Binh) vor fi condamnati la pedepse cuprinse intre 6 si 20 de ani de detentie (recluziune) criminala celelalte 17 persoane. 

Condamnarile la moarte sunt suspendate  in preajma pregatirii Congresului Regional de la Kuala Lumpur, dar sunt reluate dupa incheierea lucrarilor acestuia, pe 18 august 2015, cand Tribunalul Popular din Hanoi il condamna la moarte pe filipinezul Emmanuel Sillo Camacho (40 de ani) pentru trafic de droguri, al carui caz are puncte comune cu cel al lui Ionut Gologan.

Conform rechizitoriului Ministerului Public, pe 7 decembrie 2013, in jurul orei locale 12h15, Biroul Politiei de Investigatii Criminale in materie de droguri al Poltiei (locale) din Hanoi si Subdirectia Vamilor al Aeroportului Intrenational Noi Bai, l-ar fi prins in flagrant delict pe inculpat care ar fi avut disimulate in bagajele sale  18 saculete de plastic continand 3.408,18 gr de cocaina.

In cadrul interogatoriului (caruia a fost supus dupa arestare), Sillo Camacho ar fi marturisit ca, cu cca 4 luni in urma, ar fi cunoscut oe Facebook o fata numita Jessica care traia in Brazilia si care l-ar fi invitat la ea.

Dupa ce s-au intalnit si s-au cunoscut, aceasta  i-a promis ca i-ar putea gasi un loc de munca la Rio (la intoarcere) daca ar accepta sa efectueze un „transport” (de droguri) in Vietnam, in legatura cu care ar fi fost contactat de catre o alta femeie (o prietena a Jessicai), care i-ar fi si adus cele 18 saculete umplute cu cocaina.

            Avand in vedere naivitatea lui Sillo Camacho (care habar nu avea ca isi risca nu numai libertatea dar si viata), acesta s-ar fi si angajat in proiect in calitate de „caraus”, reusind sa ajunga cu „marfa” in Singapore (AeroportulChangi/al 15-lea aeroport in lume tupa traficul de pasageri si al 7-lea in Asia/cca 50  milioane anual), unde ar fi tranzitat catre Hanoi (Aeroportul Noi Bai/Districtul Sóc Sơn, al doilea aeroport dupa traficul de pasageri in Vietnam/cca 5,5 milioane pe an).

            In sfarsit, condamnarea la moarte a lui Sillo Camacho ar fi avut loc dupa ce autoritatile vietnamiene de ancheta n-ar fi reusit sa identifice cele doua complice ale acestuia, membre ale retelei de trafic (pe linia Rio-Singapore-Hanoi).

Cu alte cuvinte, Sillo Camacho, n-ar fi reusit sa probeze in fata autoritatilor judiciare (exact ca si Ionut Gologan) ca, in realitate, ar fi fost o victima a femeii care l-a recrutat.

Un alt eveniment asemanator a avut loc si dupa incheierea lucrarilor Congresului Mondial de la Oslo, anul trecut, cand pe 29 iunie 2016, un tribunal vietnamian (Curtea Populara) din Ho Chi Minh (oras) a condamnat-o la moarte pe Nguyen Thi Huong (73 de ani) cetateana australiana (de origine vietnamiana), tot pentru trafic de droguri.

Arestata pe 10 decembrie 2014 pe Aeroportul Tan Son Nhat (Ho Chi Minh) inainte de a se imbarca intr-un avion cu destinatia Sydney (Australia), cu cca 1,63 kg de heriona in bagaj (disimulata in 36 sapnuire), femeia a povestit autoritatilor politienesti de frontiera si vamesilor (sustinut si la procesul ei) ca tot o femeie, cu numele de Helen (de origine tailandeza) i-ar fi incredintat bagajul in timpul vacantei petrecute in orasul de coasta Yung Tau (cca 310.000 loc/in Provincia Ba Ria-Vung Tau) unde ar fi intalnit-o si s-ar fi imprietenit cu ea.

Ca si in cazul lui Sillo Camacho, nici Helen nu a putut fi identificata de catre autoritatile de ancheta din Ho Chi Minh, iar povestea femeii seamana si ea cu cea a lui Sillo Camacho, respectiv, cu cea a lui Ionut Gologan.

Din contra, pe 24 august 2016, aceasi Curte Populara din Ho Chi Minh a condamnat la moarte  pe Pham Trung Dung (39 de ani), pentru ca pe acelasi aeroport Tan Son Nhat (Ho Chi Minh), in mai 2013, acesta ar fi fost arestat cu 3,5kg de heroina disimulata in 2 valize, in timp ce se imbarca intr-un avion cu destinatia Australia, impreuna cu sotia sa To Quyen (cu care traia in Australia din 2000) si cu cele doua fete.

Condamnat la moarte in Prima instanta pe 28 iunie 2014, pe 24 august 2016 (in Apel), pedeapsa de condamnare la moarte a acestuia a fost confirmata.

Spre deosebire de Sillo Camacho, Thi Huong si Ionut Gologan, acesta ar fi recunoscut ca in schimbul livrarii „marfii” urma sa primeasca 40.000 $ AUS (cca 28.000€).

Din pacate, asa cum putem constata, recunoasterea unei infractiuni criminale comise in Vietnam nu are niciun efect asupra sanctiunii penala pronuntate de catre un tribunal.

Spre deosebire de China (Republica Populara), unde au loc cele mai multe  condamnari la moarte  (anual, de ordinul a catorva mii) si care are cea mai mare rată de execuții din lume(anual, cca 1.500-2.000) fara niciun fel de transparenta, Vietnam (Republica Socialista) pare a fi un „copil de suflet”!

Desi pare incredibil, dar de cand China, a inlocuit in anumite propvincii (regiuni) executiile prin  impuscare  (in ceafa), cu cele  prin injectie letala (mod de executie „ceva mai uman”), pentru a putea face fata numarului mare al acestora (pe un teritoriu intins), aceasta taraa introdus inca de la inceputul acestui secol, camera de executie „mobila” un mijloc „ingenios” si „economic”, care permite „eficacitate” la costuri minime.

Cu alte cuvinte, in loc sa creeze camere speciale de executie (prin injectie letala) cum face SUA in inchisorile sale (in general, de stat), China utiliezaza un vehicul utilitar „igienizat”  (un fel de microbus, echipat cu toate cele necesare pentru o executie letala in conditii optime) care se deplaseaza de la o inchisoare la alta, pe un traseu (o ruta) fixat(a) determinat(a) din timp de catre autoritatile judiciare.

Asemenea unui vehicul care livreaza marfa la societati comerciale.

Sistemul permite mai multe executii pe zi in mai multe inchisori si necesita investitii mult mai mici.

In ciuda faptului ca este odios si sinistru, pe de o parte, metoda exclude asistarea apropiatilor victimei (victimelor) sau al celui condamnat la moarte la executie, dar pe de alta parte, si la „ceremonia” de executie, care pare a fi la de odioasa si sinistra, cel putin din punct de vedere psihologic.

Revenind acum la Vietnam, asa cum am putut constata  in documentele de mai sus (cel putin oficial, pentru ca transparenta si in aceasta tara lasa mult de dorit!), Justitia vietnamiania ar fi redus semnificativ (considerabil) numarul de condamnari la moarte, respectiv, executiile in ultimii 2 ani (2015 si 2016), mai ales in urma presiunilor facute asupra autoritatilor politico-judiciare responsabile cu gestionarea sanctiunilor penale (criminale) de catre organizatiile internationale anti-death penalty in cadrul lucrarilor Congreselor de la Kuala Lumpur si Oslo, ceea ce putem  considera ca un „pas inainte” in directia abolirii pedepsei capitale, cel putin pentru infractiunile legate traficul de stupefiante, respectiv, pentru celelalte, in care nu sunt implicate crime de sange, cu atat mai mult cu cat, spre deosebire de Indonezia si Malaezia, in Vietnam, pronuntarea sentintei de condamnare la moarte, in cazurile mai sus amintite, nu este „automata”!

In sfarsit, nu putem incheia aceasta ampla dezbatere legata de pedepasa capitala in tarile Asiei de Sud-Est, fara sa remarcam pasii importanti facuti in vederea abolirii acesteia de catre Tailanda (cu 456 de condamnati la moarte in Culoarul mortii),care in ciuda mentinerii acestei sanctiuni in Codul sau penal (pe care o si practica cu regularitate in acest deceniu de maniera ascendenta in primii ani si descendenta in ultimii ani: 7/2010; 40/2011; 106/2012; 50/2013; 55/2014; 7/2015), in special  pentru traficul de stupefiante, n-a mai practicat  nicio executie din 2009.

Ca de altfel, inca alte doua state din regiune (neabolitioniste), Birmania si Laos, care n-au practicat nicio executie.

Aici merita sa semnalam un important „conflict de interese”, care exista intre Tailanda si Birmania si in timpul  Congresului Regional contra Pedepsei cu Moartea de la Kuala Lumpur si care a provocat o serie de controverse din partea participantilor, in special, dupa incheierea lucrarilor.

Este vorba de inculparea (si ulterior, pe 25 decembrie 2015/de Craciun, condamnarea la moarte) a doi tineri muncitori birmanezi (care isi sustineau nevinovatia cu vehementa) Zaw Lin si Win Zaw Tun (amandoi in varsta 23 de ani) pentru uciderea crapuloasa (sordida) a doi  britanici David Miller (24 de ani, originar din Jersey)  si Hannah Witheridge (23 de ani, originar din Hemsby/Norfolk)in Tailanda, cadavrele carora sunt descoperite pe 15 septembrie 2014 pe plaja (cu nisip alb) din Insula Koh Tao (in sudul tarii).

Britanicii fi ar fi fost ucisi in bataie cu bestialitate (cruzime) cu utilaje agricole (cu lovituri fatale la cap), iar fata,Hannah Witheridge, ar fi fost si violata de catre inculpati.

Arestati (cu cca 2 saptamani mai tarziu), datorita unor probe ADN care ar fi  fost identificate pe copul lui Hannah (de catrte medicii legisti), birmanienii au afirmat ca ar fi fost torturati pentru a-si recunoaste fapta, iar avocatul lor, ca probele care îi  incriminau pe cei doi ar fi „traficate” de catre un sistem politienesc si juridic corupte.

Si intr-adevar, coruptia este unul dintre marile flageluri care face ravagii in Tailanda.

Daca avem incredere in sondajul realizat de catre cotidianul Bangkok Post, cca 84% dintre tailandezi nu ar fi deranjati de coruptia din domeniul afacerilor (adica ar accepta-o), iar cca 51% dintre ar tolera-o si in politica.

La proces, care a debutat in iulie 2015, acuzarea  a facut apel, printre altele si la faptul ca in ultimul timp, multi straini ar fi disparut in regiune fara nicio explicatie, iar un alt britanic, Luke Miller (27 de ani) ar fi fost descoperit mort in piscina unui hotel (despre care autoritatile tailandeze de ancheta spuneau ca s-ar fi inecat datorita starii de ebrietate avansate in care se afla ca urmare a unui consum exagerat de alcool).

Din contra, avocatul apararii Nakhon Chompuchat, la recomandarea expertilor criminalisti si geneticieni internationali, a fost sfatuit sa solicite (printr-o petie semnata de catre acestia) revizuirea (rejudecarea) procesului.

Acest lucru este solicitat pe 27 decembrie si de catre Generalul Min Aung Hlaing, Seful Armatei Birmaneze, in ciuda faptului ca Parchetul tailandez care instrumenteaza dosarul, ca de altfel si purtatorul de cuvant la Politiei tailandeze care investigheaza cazul, Dejnarong Suthichanbancha, afirma ca ancheta acesteia ar fi transparenta si in concordanta cu normele internationale, conform careia cei doi birmanezi sunt vinovati de violul comis asupra lui Hannah Witheridge si  uciderea acesteia, respectiv, a lui David Miller.

In sfrarsit, inca din perioada  desfasurarii lucrarilor Congresului Mondial de la Oslo, am fost informat (din surse neoficiale), ca viitorul Rege al Tailandei Rama X (Maha Vajiralongkorn/n.1952, al dinastiei Chakri care domneste din 1782, singurul fiu al lui Bhumibol Adulyadej-Rama IX/1927-2016, desemnat mostenitor in 1972, in functie din 1 decembrie 2016) dupa instaurarea lui (urcarea pe tron si depunerea juramantului), va gratia un numar mare (cateva zeci de mii) de condamnati la moarte, ceea ce a si facut.

Astfel, pe 12 decembrie 2016, acesta a semnat decretul de gratiere  a cca 100.000 de condamnati la inchisoare (cu executare), printre care, femei, persoane condamnate pentru prima oara, handicapti psihici (mintali) dar si pe cei condamnati la moarte, a caror pedeapsa le-a comutat la inchisoare pe viata.

Conform Directorului Administratiei Penitenciare Kobkait Kasiwat, desi decretul nu mentioneaza numarul de detinuti gratiatipana in 30.000 de dinuti vor gi eliberati anticipat, iar restul de 70.000 ar dispune de gratiere, sub forma de reducerea a pedepsei sau de comutare a pedepsei cu moartea la pedeapsa cu inchisoarea pe viata.

Surpriza n-ar fi „socanta” pentru populatia tailandeza pentru ca gratierea era practicata anual si de catre fostul rege Rama IX.

Din contra, o surpriza intervine din partea Filipine-lor!

Conform unei declaratii publice al Presedintele tarii, Rodrigo Duterte (n.1945, in functie din 30 iunie 2016), cu foarte putin timp dupa ce devine seful statului (Republica Filipune), pe 19 decembrie 2016, acesta manifesta dorinta de  a restabili pedepasa capitala in aceasta tara abolita cu un deceniu in urma (semnat pe 20 septembrie 2006/ratificat pe 20noiembrie 2007) si de „executa 5-6 criminali pe zi”, dorind sa introduca (legal) si o „cota zilnica de executii”!

Razboiul declarat de catre acesta contra traficului de stpefiante si contra criminalitatii (de sange) in acest „sector de activitate” clandestin, ar fi cauzat deja decesul a peste 5,5 mii de persoane.

Sa analizam acum pe scurt contextul abolitionist in preajma Congreslor (regional si mondial)  contra pedepsei cu moartea de la Kuala Lumpur, respectiv de la Oslo in Orientul mijlociu.

Avand in vedere conflictele regionale armate din zona, in special in cadrul GWOT (GLOBAL WAR ON TERROR IN LUMEA OCCIDENTALA, lansat de catre SUA si aliatii sai occidentali dupa atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, in special  contra gruparilor teroriste Al Qaeda (Irak) si Statul Islamic (Daesh/Irak-Siria), influenta organizatiilor abolitioniste internationale (AI/Amnesty International, ECPM/Ensemble contra la Peine de Mort, respectiv, cele asiatice  ADPAN/Anti-Death Penalty Asia Network-Malaezia, SUHAKAM/Comisia Drepturilor Malaeziei, Bar Council of Malaysia/Badan Peguam Malaysia-Baroul Avocatilor din Malezia, MADPET (Malaysians Against Death Penalty & Torture)etc.  in aceasta parte a lumii este destul de limitata, cu atat mai mult cu cat anti-abolitionismul american este un exemplu (urmat aici cu „convingere”), fiind considerat de catre puterile politice (guvernele) nationale ca singurul mod eficace (real) de lupta in combataterea terorismului national, in particular si cel international, in general.

Cu toate acestea, merita sa subliniem faptul ca exista abilitionisti convinsi atat in Irak cat si in Siria (prezenti la Congres), care considera ca pedeapsa capitala nu reduce nici infractionalitatea criminala (de sange) de mare anvergura cu care se confrunta regiunea si nici numarul actelor teroriste. care fac ravagii si care scapa de sub controlul autoritatilor.

De altfel, in 1981, cand François Mitterrand (Presedinte al Frantei intre 1981-1995) anunta (public, inaintea alegerilor) ca in cazul alegerii sale in functia de sef al Statului, el va aboli pedeapsa capitala, cca 2/3 din populatia franceza era favorabila mentinerii acestei sanctiuni penale (cu precadere in cazul crimelor de sange in care erau implicati politisti, copii, crime odioase, crime multiple, etc.).

Din contra,  dupa abolirea acesteia (din 16-17 septembrie 1981/Adunarea Nationala cu 367 voturi pentru si 113 contra) la propunerea marelui abolitionist Profesorul Robert Badinter  numit Ministrul Justitie, criminalitatea franceza (de sange) a inregistrat o scadere importanta! (A se vedea pentru detalii si articolele autorului consacrate abolirii pedepsei capitale in Franta: Pedeapsa Capitala; Ghilotina. O masina de ucis "democratica si umana"!; "Padurea spanzuratilor"!; "De la ura la viata". Dreptul de a fi liber! Recenzie la cartea lui Philippe Maurice; Rolul „pozitiv” al pedepselor lungi de inchisoare!)

In preajma Congresului Regional de la Kuala Lumpur, pe 5 iunie 2015, Tarek Aziz (Tarek Hanna Mikhaïl Issa/1936-2015, fostul Vice-Prim Ministru si Ministrul Afacerilor Externe) al regimului dictatorial (sunit) Saddam Hussein (1936-condamnat la moarte pe 5 noiembrie si spanzurat pe 30 decembrie 2006, al 5-lea Presedinte al Irakului intre 1979-2003), incarcerat la Inchisoarea (politica) din Nassiriya (Provincia Zi Qar/sudul Irakului), moare in urma unei crize cardiace (conform Viceguvernatorului Provinciei Adel Abdelhussein al-Dakhili), la Spitalul Al-Hussein din Nassiriya (capitala provinciei Zi Qar/cca 375 km la sud de Bagdad).

Tarek Aziz (singurul crestin al Regiului Saddam, baas-ist convins/Partidul Baas Irakian, 1966-2006), detinut pana pe 29 aprilie 2008 de catre americani, „extradat” musulmanilor (irakieni) siiti, va compare in fata Inaltului tribunal Penal Irakian (Tribunal Irakian Special care judeca genocidul, crimele de rzboi, crimele contra umanitati) pentru rolul pe care l-ar fi jucat in executia a 42 de comercianti la Bagdad in 1992.

Pe 11 martie 2009 acesta este condamnat la 15 ani de recluziune criminala, iar intr-un alt proces, pe 2 august 2009, aceasi curte il condamna la 7 ani de inchisoare pentru rolul jucat in executia musulmanilor siiti in anii 1980 (Razboiul Iran-Irak/Priumul Razboi al Gofului, 1980-1988).

Din contra, desi in Apel, pe 26 octombrie 2010, el va fi condamnat la moarte, pe 16 noiembrie, Presedintele Irakului, Jalal Talabani (n.1933, in functie intre 2005-2014) convins ca Tarek Aziz „nu are patate mainile cu sange”, anunta pe 16 noiembrie ca nu va semna niciodata executia acestuia.

Ca urmare, acestui anunt, Aziz, va fi rejudecat, fiind condamnat, in cele din urma, pe 29 noiembrie, la 10 ani de detentie criminala.

Mentionam aici ca pe 24 aprilie 2003, dupa caderea Regimului Saddam (si a Bagdadului), Aziz, care era la domiciliu sau, se va preda de buna voie autoritatilor americane fara conditii, iar inainte de desul sau, el ar fi fost de mai multe ori spitalizat la Spitalul Al-Hussein din Nassiriya (suferind nu numai de probleme coronariene dar si de diabet, respectiv, de hipertensiune arteriala).

Un alt eveniment (deosebit de) important in Irak, legat de contextul abolitionist al Congresului de la Oslo, are loc pe 23 iulie 2016, cand, Primul Ministru Haider al-Abadi al Irakului anunta ca 5 condamnati la moarte vor fi executati,  in urma atentatului multiplu de la Bagdad din 3 iulie 2016 (in care 324 persoane au fost ucise si 236 ranite in cadrul celui de-al Doilea Razboi Civi din Irak/inceput pe 30 decembrie 2013, dupa retragerea Coalitiei Militare Internationale prezente in Irak intre 2003-2011), care a avut loc in cartierul siit Karrada (in timpul Ramadanului), cu putin timp dupa mizul noptii comis cu un camion-capcana condus de catre un kamikaze, considerat cel cel mai sangeros atentat in  Irak.

Acesta este urmat de o alta explozie in cartierul al-Chaab, in care vor muri 2 persoane (si alte 2 vor fi ranite), respectiv, de o a 3-a explozie (bomba plasata sub masina unui civil necunoscut)  la Al-Latifiya (sudul regiunii urbane Bagdad), in care isi va pierde viata 1 persoana.

Inte timp insa, pe 21 august 2016, vor fi spanzurati 36 de condamnati la moarte, care ar fi apartinut grupului de 400 de jihadisti ai Statului Islamic care pe 12-13 iunie 2014 ar fi  masacrat 1.690-1.700 de cadeti in Tabara Speicher din Al Sahra (Tikrit), tot in cadrul celui de-al Doilea Razboi Civil irakian (in curs din 30 decembrie 2013).

Acest eveniment deosebit de dramatic pentru organizatiile internationale abolitioniste (ant-death penalty) este urmat de altul peste numai 10 zile, cand pe 31 august 2016 are loc executia la Nassiriyah a 7 presupusi teroristi straini de nationalitati diferite (egiptean, tunisian, libian, sudanez, palestinian, sirian si iordanian) apartinand gruparii Al Qaeda, conform unui membru al consiliului provincial din, Zi Qar, Dakhel Radi).

            Acesta a mentionat si faptul ca alti 60 de straini (din   Yemen, Arabia Saoudite, Siria, Egipt, Libia si Algeria)  sunt detinuti  in Inchisoarea din Nassiriyah.

In sfarsit, conform organizatiei anty-death penalty, Amnesty International (regional), deja, cca 100 de condamnati la moarte ar fi fost executati in 2016, in Irak.

Din contra, cel putin teoretic (oficial), Siria desi este o tara care are inscrisa in Codul Penal sentinta de condamnare la moarte,  n-ar fi executat pe nimeni de cand ar fi preluat puterea politica Presedintele Bachar Al assad (n.1965, in functie din 2000), insa ar fi semnat mai multe decrete de amnestie.

Astfel, pe 5 iunie 2011, 450 de detinuti politici (printre care islamisti si kurzi) au fost eliberati care au avut un rol  mai mult sau mai  putin activ in „Primavara araba” (un ansamblu manifestatii, contestatii si revolte populare de mare anvergura in perioada 17 decembrie 2010-1 iulie 2012 in tarile arabe: Tunisia/17 decembrie 2010, Iordania/7 ianuarie 2011, Egipt/25 ianuarie 2011, Yemen/27 ianuarie 2011, Bahrein/14 februarie, Libia/15 februarie 2011, Maroc/20 februarie, Siria/15 martie 2011-in curs, cu cca 70.000 de morti si intre 58-68.000 de raniti).

In schimb acesta va promulga pe 20 decembrie 2011, o lege conform careia, „toti cei care furnizeaza arme teroristilor sau contribuie intr-un fel sau altul la furnizarea acestora sunt sanctionabil penal cu pedeapsa cu moartea”, iar pe 12 iulie, un set de legi care sanctioneaza sever teroristii(printre care): o pedepasa cuprinsa intre 10-20 de ani de recluziune criminala (sub forma de munca silnica) pentru sefii gruparilor teroriste si  15-20 de ani de recluziune criminala pentru finantarea terorismului (teroristilor).

Pe 9 iunie 2014, un alt decret al lui Assad (amnestie generala), elibereaza in masa detinuti politici si gratiaza cei condamnati la inchisoare pe viata (pentru fapte de drept comun), comutand pedeapsa lor, la pedeapsa cu executare in termen, la 20 de ani de recluziune criminala.

In ciuda acestui fapt, pentru care Bachar al Assad este „laudabil”, avand in vedere, Razboiul Civil  din aceasta tara (declansat din Primavara araba), caruia au cazut victime pana  la sarsitul anului trecut 90.506  de civili (dintre care 15.948 de copii si 10.540 de femei) conform Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (203.097, dintre care 23.863 copii si 22.823 de femei conform Retelei Siriene a Drepturilor Omului; in total civili si militari cca 340-470.000/cca 250.000 dupa ONU; 2 milioane de raniti si 20.000 de disparuti) nimic nu justifica si nici nu poate ierta nimeni (sub nicio forma) pe acesta, pentru dezastrul apocaliptic, de care se face vinovat in fata Istoriei Contemporane. (A se vedea pentru detalii si ciclul de aricole al autorului: GLOBAL WAR ON TERROR IN LUMEA OCCIDENTALA).

Ca si in Irak, apele vor fi tuburi in preajma Congresului Regional de la Kula Lumpur si in Turcia, unde pe 17 mai 2015 vor fi executati 6 condamnati la moarte pe 24 martie 2015 (de catre jurisdictii militare aflate in subordinea Tribunalului Penal Militar Suprem) pentru atacuri ucigase comise contra fortelor de securitate intre 13-19 martie 2014 (Mohamed Bakry, Hany Amer, Mohamed Afifi, Abdel Rahman Said, Khaled Farg Mohamed si Islam Said).

Alti 3 condamnati la moarte  incarcerati la  Al Azouly Military Prison in acest „dosar” asteapta sa fie executati.

Cu o zi mai devreme, pe 16 mai 2015, este condamnat la moarte fostul presedinte al Turciei Mohamed Morsi (n.1951/inginer de confesiune musulmana sunita, in functie intre 30 iunie 2012-3 iulie 2013, primul presedinte al Turciei ales democratic) pentru „sponaj, incitare la violenta si distrugerea economiei nationale” in favoarea Iranului, Hamas si Hesbollah.

Sanctiunea penala de condamnatre la moarte este confirmata pe 16 iunie 2015 de catre Curtea Suprema.

Chiar daca in 2014, un document audio (nerecunoscut de catre Justitia egipteana) mentiona ca Mohamed Morsi ar fi fost detinut in mod ilegal, pe 21 aprilie 2015 el este condamnat la 20 de ani de recluziune criminala (incompresibila) pentru evadarea impreuna cu alti 34 membri apartinand organizatiei „Fratiei Musulmane” din inchisoarea Wadi el-Natroun (cu ajutorul gruparilor clasate teroriste Hamas/Palestina si Hesbollah/Liban)  incarcerati cu ocazia evenimentelor care au avut loc in timpul „Primavarii arabe”.

Si aceasta sentinta, este comutata ala inchisoare pe viata, in Apel, pe 18 iunie 2016.

Pe 18 octombrie 2016, Curtea de Casatie examineaza condamnarile lui Morsi, iar ulterior, pe 15 noiembrie 2016  anuleaza atat condamnarea la moarte a lui Morsi (impreuna cu 21 de „frati musulmani” dintre cei 34 incarcerati cu acesta la Inchisoarea Wadi el-Natroun) cat si cea de inchisoarea pe viata.

Mentionam aici faptul ca in cadrul procesului lui Morsoi (incarcerat la Inchisoarea Borg-el-Arab/Alexandria, in asteptarea unui nou proces)  in care acesta este acuzat de spionaj (in realitate plafonat conform codul penal egiptean la 25 de ani de recluziune criminala), Curtea suprema va confirma pedeapsa cu moartea pronuntata pe 16 mai contra a 16 persoane, printre care si 2  leaderi a „Fratiei Musulmane” (Khairat al-Chater si Mohamed al-Beltagui, doi oameni de afaceri bogati), respectiv,  pedeapsa de inchisoare pe viata (limitat la 25 de ani de recluziune criminala) contra fostul presedinte al Parlamentului (Saad al-Katatni), precum si contra Ghidului suprem a organizatiei (Mohamed Badie), ca de altfel si contra Gehad Haddad (fost purtator de cuvant a „Fratiei Musulmane”) si lui Mohamed Soltan, un tanar agipto-américain (expulzat in SUA, in virtutea unui decret prezindential autorizand transferul catre tara lor al strainilor in instanta de judecata), anulate ca si cele ale lui Morsi pe 15 noiembrie 2016.

Impreuna cu acestia, cca alte 100 de persoane citate si absente la proces au fost condamnate la moarte prin contumacie, care, conform unei ordonante din 3 decembrie 2016 vor fi rejudecati, ulterior.

Intre timp insa, inainte de Congresul de la Kuala Lumpur si pana la cel de la Oslo (dar si ulterior), Egiptul continua pronuntarea sentintelor de condamnare la moarte si chiar si executiile, in special pentru evenimentele din „Primavara araba” care in Egipt s-au derulat in perioada 25 ianua        rie 2011 - 11 februarie 2011.

Pe 9 iunie 2015 (in Apel), 11 persoane sunt condamnate la moarte (si alte cateva zeci la pedepse cuprinse intre 5-10 ani de detentie criminala) pentru tragedia nationala care a avut loc in 2012 pe un stadion de fotbal la Port-Saïd pe 1 februarie 2012 (in cadrul campionatului) datorita violentelor care au urmat (prin invazia terenului de catre suporterii clubului local Al-Masry)  in care peste 72 de persoane si-au pierdut viata, iar peste 1.000 au fost ranite.

De fapt este vorba de o „batalie” deosebit de sangeroasa (cea mai mare tragedie din istoria fotbalului egiptean) declansata in stadion, dintre suportorii echipelor Al-Masry de Port-Saïd(locala) si Al Ahly Sporting Club, care datorita imprejurarilor (violente, distrugerea si prabusirea tribunelor, etc.) au avut un final dramatic.

Pe 26 ianuarie 2013, in Prima instanta, 21 de persoane implicate in violente sunt condamnate la moarte si peste 40 sanctionate cu pedepse cu inchisoarea (cu executare), printre care si politisti, pana la 25 de ani de recluziune criminala.

Pe 13 iunie 2015, Curtea de Casatie anuleaza pentru viciu de procedura condamnarea a 16 jihadisti (pro-Morsi/membri celulei  Ansar Beït al-Maqdess (gruparile al-Jihad si al-Gamaa al-Islamiya, care ar fi provocat peste 1.300 de victime in anii 1990) pentru implicarea lor in uciderea celor 25 de politisti in Peninsula Sinai pe 19 august 2013, ordonand un nou proces.

Dupa arestarea lui Morsi, jihadistii pro-Morsi s-ar fi lansat intr-o serie de atentate si atacuri teroriste contra fortelor de securitate, dintre care face parte si atacul din 19 august, cand acestia vor lansa contra Microbusului care deplasa 25 de politisti la Rafah (frontiera cu Fasia Gaza) un proiectil autopropulsat sol-aer (ne ghidat), care va fi ucide pe cei 25 de politisti  din microbus.

In decembrie 2014, in Prima instanta, 7 dintre ei (dintre care 6 in contumacie) au fost condamnati la moarte, iar alti 3 la inchisoare pe viata (limitat la 25 de ani de recluziune criminala) si 12 la 15 ani de recluziune criminala.

Curtea Suprema Criminala a confirmat aceste pedepse pe 14 noiemùbrie 2015.

Conform, Human Rights Watch in timpul „Primaverii Arabe” peste 1.400 de persoane (manifestanti) ar fi fost ucise si peste 40.000 arestate in Egipt, iar dupa proclamarea Califatului Statului Islamic (pe teritoriul irako-sirian), conform OSDH (Observatorul Sirian al Drepturilor Omului), apreciaza ca Daesh ar fi executat peste 3.000 de persoane, dintre care cca 1.800 de civili si 74 de copii.

Pe 27 august 2015, un tibunal egiptean condamna 12 jihadisti (dintre care 6 in contumacie) apartinand gruparii teroriste Statul Islamic (Daesh), care ar fi planificat atacuri sau atentate teroriste contra Politiei sau Armatei, iar pe 7 septembrie alte 9 condamnari la moarte sunt confirmate de catre Tribunalul din Mansoura (proces in Prima instanta pe 9 iulie) pentru uciderea in februarie 2014 a unui politist (sergentul Abdallah Metwally) insarcinat cu securitatea magistratului car l-a judecat pe Morsi

Din contra, pe 3 februarie 2016,  Curtea de Casatie (Cea mai inata Jurisdictie egipteana) anuleaza condamnarea la moarte in masa pentru 149 de persoane acuzate de uciderea a 13 politisti pe 14 august 2013 (intr-un comisariat al cartierului Kerdassa/Cairo), in ziua in care, fortele de securitate vor ucide cca 700 de manifestanti care reclamau intoarcerea lui Morsi (membru a „Fratiei Musulmane”/primul presedinte egiptean ales democratic) destituit (in urma unui lovituri de stat) pe 3 juillet 2013 de catre seful Fortele Armate, Abdel Fattah al-Sissi  care devine presedintele statului in 2014 (n.1945/in functie din 8 iunie 2014, reputat pentru a fi un islamist).

Pe 7 mai 2016, un tribunal din Cairo (Judecatorul Mohammed Shirin Fahmy), solicita condamnarea la pedeapsa capitala 6 persoane (dintre care, prin contumacie, 2 angajati ai televiziune Al Jazeera din Dohoa/Qatar-producatorul  Alaa Omar Mohammed si redactorul sef Ibrahim Mohammed Hilal, respectiv, jurnalistul Asmaa al-Khateib care lucra pentru Rasd-media/din Sahara Occidentala-Africa de Nord, producatorul de documentare, Ahmed Afify, agentul de bord Mohammed Keilany/Compania Air Egipt si universitarul Ahmed Ahmed Ismail) banuiti ca ar fi avut legaturi cu „Fratia musulmana” clasata organizatie terorista) acuzate ca in peroada presedintiei lui Mohammed Morsi, acestia ar fi transmis Qatarului documente legate de securitatea nationala, ceea ce Curtea va si pronunta pe 18 iunie.

Din contra, pe 2 februarie 2015, Presedintele Abdel-Fattah el-Sissi (sub presiunea organizatiilor de apararea a drepturilor omilui) ar fi gratiat 3 jurnalisti, candadiano-egipteanul Mohamed Fahmy (40 de ani/Directorul Biroului Al Jazeera din Cairo, corespondent de CNN si New York Times in Orientul Mijlociu si Africa de Nord) si egipteanul Baher Mohamed (30 de ani/ Japan's Asahi Shimbun newspaper intre 2008-2013, colaborator Iran's English-language Press TV, iar ulterior la Al Jazeera)  arestati in decembrie 2013, impreuna cu australianul Peter Greste (49 de ani/reporter experimentat, fost trimis special in Bosnia si Afganistan, fost corespondent BBC si Reuters, in Mexic si Africa de Nord/Kenya, Somalia, Egipt, respectiv, in Orientuul Mijlociu).

In iunie 2014, Greste si Fahmy au fost condamnati la 7 ani de detentie criminala, iar Mohamed la 10 ani.

Pe 11 mai 2016, Tribunalul din Qena  (Assouan) solicita condamnarea la moarte a 25  de persoane (dinte care 9 prin contumacie/in absenta) din totalul de  163 de inculpati, care in zilele de 4-5 aprilie 2014, intr-un conflict (armat) dintre doua clanuri ale triburilor Bani Hilal si Daboudiya din Provincia Assouan, ar fi cauzat (direct sau indirect) moartea a 28 de persoane (si ranirea grava a peste 50 de raniti).

In verdictul anuntat pe 7 iunie de catrte Tribunalul Qena , cei 25 de inculpatoi peentru pentru crime de sange (omucidere), tentativa de ucidere (crima de sange), respectiv, incendiere voluntara, vor fi condamnati la moarte, alte 21, la inchisoare pe viata (limitat la 25 de recluziune criminala) si 18 vor fi sanctionati cu 15 ani de recluziune criminala.

            Restul vor fi achitati.

Pe 24 septembrie 2016, un tribunal din Cairo va sanctiona sever 12 persoane  implicate in uciderea (cu „un glont in piept”) la Kerdassa (regiunea urbana Cairo) al generalului de politie Nabil Farag in timpul destituirii Presedintelui Mohamed Morsi (in 2013), dintre care 7 vor fi condamnati la moarte (prin spanzurare) iar ceilalti 5 la 10 ani de detentie criminala, in timp ce 1 va fi achitat.

Si in sfarsit, pe 15 decembrie 2016,  autoritatile egiptiene l-au executat (prin spanzurare) in Inchisoarea din Cairo pe jihadistul Adel Habara (40 de ani/reputat islamist apartinand bransei egiptene al Statului Islamic), condamnat la moarte in 2014 pentru implicarea in masacrul celor 25 politisti din Peninsula Sinai in 2013 (vezi mai sus).

Aceasta ramura al Statului Islamic ar fi revendicat si atentatul cu bomba pe 31 octombrie 2015, contra unui avion (care transporta turisti rusi dupa decolarea de la statiunea turistica balneara Charm el-Cheikh/Sinai) in care au murit 224 de persoane.

In sfarsit, o alta surpriza pentru organizatiile anti-death penalty este decizia luata de catre Presedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan (n.1954/islamo-conservator, fondator al Partidului Dreptatii si Dezvoltarii Prim-Ministru intre 2003-2014, in functia de presedinte din 28 august 2014) pe 18 iulie 2016 de a reintroduce pedeapsa capitala in Codul Penal, ca armare a loviturii de stat avortat (esuat) in noaptea de 15-16 iulie (2016) la Ankara si Istanbul, de catre o grupare militara, comanditat de catre „Consiliul de Stat al Pacii din tara” (apartinand Fortelor Armate Turce), in care 290 de persoane isi vor pierde viata.

In contextul in care, ultima executie ar loc in Turcia in 1984, iar aceasta tara a abolit pedeapsa capitala pentru infractiunile (crimele) de drept comun pe 3 august in 2002, iar pe 7 mai 2004 pentru toate infractiunile criminale, indiferent de natura.

Ca urmare, toate condamnarile vor fi comutate la pedeapsa cu inchisoare pe viata, limitata in fapt la maximum 25 de ani de recluziune criminala.

Conform declaratiei lui Recep Erdogan, Presedintele Turciei un Cleric, Fethullah Gülen (n.1941, scriitor, filozof si Imam, exilat in SUA/Pennsylvania din 1999) si gruparea sa („Miscarea Güllen” – miscarea islamista conservatoare scindata din Miscarea  Nurcu dirijata din SUA  de catre acesta) ar fi cei care ar fi planificat, conceput si organizat puciul din noapte de 15-16 iulie.

Cu atat mai mult cu cat principalele partide politice de opozitie ar fi condamnat (cel putin oficial!) lovitura de stat: CHP(Cumhuriyet Halk Partisi/Partidul Republican al Poporului, fondat pe 9 septembrie 1023 de ideologie kemalista/revolutie politica-fondatoare a Republicii Turce, social-democrata si republicana); HDP (Halkların Demokratik Partisi/Partidul Democratic al Poporului, fondat pe 15 octombrie 2012, avand ca ideologie socialism-democratia, drepturile kurzilor, drepturile LBBT/Lezbiene-Gay-Bisexuali-Transsexuali, ecologia politica si drepturile femeii); MHP (Milliyetçi Hareket Partisi/Partidul de Actiune Nationalista, fondata pe 8 februarie 1969/refondata pe 24 ianuarie 1993, de ideologie nationalista, panturcista, populista si eurosceptica).

Din contra, Gülen, sustine ca lovitura de stat ar fi fost inscenta chiar de catre Guvernul turc pentru ca acesta sa aiba un motiv (pretext) ca sa-i anihileze miscarea, un pericol permanent pentru presedintele „islamist” Erdogan.

In ceea ce priveste reluarea executiilor in Turcia, toti sefii (principali) de state sau de guvernamant din Uniunea Europeana/in special axa franco-germana (François Hollande, Angela Merkel, etc, Presedintele Consiliului Europei, a Comisiei Europene, etc.) vor lua pozitii ferme contra Turciei, afirmand ca in cazul in care acesta isi va reintroduce pedeapsa capitala in codul sau penal, discutiile, privind aderarea Turciei la Uniunea Europeana vor fi imediat suspendate.

Ceea ce, din punctul de vedere al mai multor politologi si economisti, respectiv, oameni politici si de stat europeni ar fi un lucru bun, pentru ca aderarea Turciei la Uniunea Europeana este vazuta de catre acestia ca un esec in constructia europeana. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Cele sapte „pacate capitale” ale Turciei!)

Mentionam aici si faptul ca imediat dupa esecul puciului, pe 16 iulie, seful Fortelor Armate Turce numit provizoriu, anunta ca 104 conspiratori (militari) au fost executati si alte 90 de persoane (dintre care 47 civili, 41 de politisti si 2 soldati) au murit, dar ulterior bilantul total se va ridica la 194 de persoane, si cca 1.200 de raniti, pentru ca in comunicatul sau de presa, Prim-Ministrul Turc Binali Yildirim, sa mentioneze 265 de morti (dintre care 114 loialisti) si 1.440 raniti, iar dupa o „contabilitate” generala, in sfarsit, numarul celor decedati sa fie 290.

In cursul aceleasi zile 2.839 de membri al Forteler Armate sunt arestate (alte surse indica 1.563, dar exista si surse canadiene care mentioneaza 18.000).

Atragem atentia insa asupra faptului ca in cursul anilor 2015-2016, in perioada desfasurarilor Congreselor de la Kuala Lumpur si Oslo, in Turcia au loc o serie de atentate teroriste (cca 50) deosebit de sangeroase (cu numeroase victime, printre care si membri ai fortelor de ordine), care vor destabiliezaza puterea politica, nu numai la niveluri locale, dar si pe plan national.

Astfel, pe 5 iunie 2015, cu cca 2 saptamani inainte de inceperea lucrarilor Congresului de la Kuala Lumpur, doua bombe artizanale (butelii cu gaz, umplute cu cuie) ascunse, una  intr-o lada de gunoi, iar cealata, in spatele unui transormator electric, explodeaza (la un interval de cateva minute) la Diyarbakir (capitala prefecturii provinciei cu acelasi nume/sud-estul Turciei, cu o puternica cooncentratie de populatie kurda) in timpul unei reuniuni ai membrilor HDP (Halkların Demokratik Partisi) si simpatizantilor acestuia (cateva mii de persoane) la care seful acestei formatiuni politice, Selahattin Demirtas, urma sa tina un discurs (si conform caruia formatiunea sa politica ar fi fost expusa in timpul celor 2 luni de camanie electorala pana la acea data de cca 200 de atacuri teroriste).

Explozia provoacat moartea a 4 persoane (conform personalului Spitalului unde au fost transportate victimele si 2 conform oficialitatilor) si ranirea a 130 (dintre care 25 in stare grava si foarte grava).

La aceasta manifestatie a luat parte si o delegatie franceza („Prietenii Kurzilor din Bretania”), care mentioneaza in raportul sau 400 de raniti.

Pe 20 iulie 2015, cu cca o luna dupa incheierea Congresului de la Kuala Lumpur, in jurul orei 15h00 (ora locala) un atentat-sinucigas (kamikaze) cu un vehicul-capcana (umplut cu explozibil) face 28 de victime (33 dupa surse neoficiale) in Parcul (gradina) Centrului Cultural kurd in orasul Suruc (Provincia Şanlıurfa/Regiunea Anatolia de Su-Est, in proximitatea frontiere turco-siriene) si raneste peste 100 de persoane.

Ar fi fost vorba de primul atac terorist pe teritiriul turc comis de catre Statul Islamic (Daesh).

La sarsitul lunii iunie, Daesh ar fi comis inca 3 asemenea atentate la Kobané, in urma cauia o batalie sangeroasa a fost dezlantuita, dintre membri gruparii Daesh si militiile (rebele) kurde apartinand PKK (Partiya Karkerên Kurdistan/Partidului Muncitorilor din Kurdistan/cca 5.000 de membri, specializat in lupta armata, de gerila, terorism-atentate sinucigase, fondat pe 27 noiembrie 1978, de idelogienationalism kurda, marxist-leninista, confederationalista, autonomista, activ in Turcia, Siria, Iran si Irak, ostil regimului politic de la putere in Turcia din 1984) ar fi facut 120 de morti, terminarata cu recastigarea orasului Kobané (populat cu precadere de catre kurzi, arabi, turkmeni si armenieni) din Guvernoratul Alepului  (nordul Siriei/cca 3 Mil de loc inainte de declansarea razboiului civil din Siria de catre Bachar al(el) Assad pe 15 martie 2011 in cadrul „Primaverii Arabe) distrus aproape in intregime astazi (cu peste 100.000 de victime si peste 1 Mil de deplasati/delocalizati).

Mentionam aici faptul ca au avut loc doua ofensive asupa Kobané in cadrul Razboiului Civil din Siria (din 15 martie 2011).

Prima ofensiva de la Kobané are loc intre 2-30 iulie 2014, care va opune fortele kurde YPK (Yekîneyên Parastina Gel/Unitatea de Protectie a Popurului, fondata in 2011), PYD (Partiya Yekîtiya Demokrat/Partidul Uniunii Democratice, partid politic kurd sirian-militii kurde siriene, fondat in 2003, de ideologie confederalism democratic si solcialist-anarhista) si PKK cu HPG (Hêzên Parastina Gel-Forta de Aparare a Poporului/fondata in 2000, avand ca ideologie autodeterminarea Kurdistanului Turc) islamistilor jihadisti Statului Islamic (Daesh), in care vor pierii cca 74 de kurzi si 94 de islamisti (685 conform YPG) va permite kurzilor sa recucereasca cateva sate din regiune si unele coline stategice.

A 2-a ofensiva (batalia de la Kobané-Ain al-Arab), la care pe langa foretele kurde mai sus mentionate si alaturi de care vor participa si Armata Siriana Libera, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudita si US Army) se va desfasura in perioada 13 septembrie 2014-14 iunie 2015, cu victoria „aliatilor” (kurzilor sustinuti de catre coalitie), deci recastigarea regiunii Kobané, acestia pierzand cca 615 oameni, contra 1.900-2.500 de islamisti (alaturi de care sursele indica si 39 de civili ucisi, cca 800 de disparuti, cca 300.000 de refugiati/dintre care cca 230-250.000 in Turcia).

In sfarsit, in momentul exploziei la Centru Cultural din Suruc  ar fi fost prezenti cca 300 de oameni (in special, studenti veniti din orasele:Van, Kayseri, Istanbul, Izmir, Ankara si Trabzon) care participau la sustinerea unui proiect pentru reconstructia orasului Kobané.

 Mentionam aici si faptul ca PKK  (clasat organizatie terorista de catre Turcia, SUA, Uniunea Europeana, etc.) prin intermediul aliatilor sai HPG, YPG,  PKAK (Partiya Jiyana Azad a Kurdistanê-Partidul pentru o Viata Libera in Kurdistan/fondata in 2004), KADEK (Kongreya Azadî û Demokrasiya Kurdistanê-Congresul pentru Libertate si Democratie in Kurdistan care succede PKK-ului in 2001) ar fi responsanbil incepand din 1984, de cca 45.000 de victime.

Pe 10 octombrie 2015, are loc cel mai sangeros atentat din istoria Turciei, revendicat de catre Daesh in propximitatea Garii din Ankara, in care 102 persoane sunt ucise si alte 500 de persoane sunt rante.

Surse neoficiale indica insa 128 de morti, 516 raniti si 165 de disparuti.

Majoritatea victimelor au fost manifestanti pacifisti, sindicalisti, care sustineau  partidul de stanga HDP, contra, contra vilentei dezlantuite de catre PKK (Partiya Karkerên Kurdistan-Partidul Muncitorilor din Kurdistan)

Atentatul a constat din doua explozii cuasisimultane in jurul orei locale 10h00 declansate de catre 2 presupusi jihadisti-kamikaze, purtand fiecare dintre ei o centura incarcata cu cca 5 kg de TNT (Trinitrotoluen/C7H5N3O6).

Unul dintre teroristi ar fi fost fratele atentatorului-kamikaze pe 20 iulie 2015 de la Suruc, iar celalalt terorist ar fi  fost o femeie, necunoscuta si nici identificata.

Atragem atentia asupra faptului ca desi autoritatile turce au afirmat ca ar fi fost vorba de un atentat terorist islamist, acest lucru nu este o certitudine si credem (conform unor surse fiabile) ca exista si alte organizatii criminale care l-a fi putut perpetra: PKK sau chiar DHKP-C (Devrimci Halk Kurtuluş Partisi-Cephesi/Partidul-Front Revutionar de Eliberarea al Poporului/fondat in 1994, de ideologie marxist-leninista si guevariste/dupa numele lui Ernesto Rafael Guevara-Che Guevara /1928-1967, fost om politic si revolutionar argentinian, clasat terorist de catre Turcia, SUA, Uniunea Europeana, Canada).

Pe 12 ianuarie 2016 are loc un alt atentat-sinucigas in cenrtul orasului Istanbul (Districtul Fatih/cartierul istoric al orasului-Piata Sultanahme/Moscheea Albastra )care face 13 victime (12 germani si un peruvian) si 15 raniti (9 germani, 1 peruvian, 1 norvegian si 1 sud-coreean), care conform Prim-Ministrului Turc Ahmet Davutoğlu (n.1959/in functie/28 august 2014- 20 mai 2016), teroristul-kamikaze, identificat in persoana lui Nabil Abdullatif al-Fadli (originar din Manbidj, Guvernoratul Alep/Siria),ar fi apartinut organizatiei teoriste Daesh (Statul Islamic), ar fi sosit in Turcia cu un grup de 5 refugiati din Siria si ar fi actionat in numele Califatului.

Inainte de a adera la Daesh, acesta ar fi facut parte din gruparile „traditionale” si „istorice” (de lupatatori islamisti) fondata inca de catre Abou Bakr As-Siddiq(al-Siddîq/Califul Abdu Llâh-Abî Quhâfah/632-634), iar ulterior, din gruparea salafista  Ahrar al-Cham (miscare islamica a oamenilor liber, de ideologie salafista si nationalista siriana, specalizata in lupta armata, de gherila, etc./fondata in 2011).

Pe 17 ianuarie, 16 susdpecti care ar fi fost implicati (direct sau indirect) in atentat vor fi deferiti Justitiei, dintre care 6 sunt eliberati ulterior, iar 10 vor fi condamnati pentru apartenenta lor la o organizatie terorista.

Pe 19 martie, intr-un alt atentat-sinucigas, tot la Istanbul pe Caddesi Avenue (Soseaua Independentei, foata “Marea strada de Péra”), una dintre cele mai celebre din Turcia (stabatura de cca 3 Mil de persoane in timpul week-endului), alte 4 persoane vor fi ucise (americano-israelienii  Simha Siman Demri/60 de ani si Yonathan Suher/40 de ani,  respectiv, israelianul Avraham Goldman/70 de ani si iranianul Ali Rıza Khalman/31 de ani),  iar alte 36 de parsoane vor fi ranite (dintre care 24 turici si 12 straini: 6 isrelieni, 3 irlandei si 1 iranian, 1 german si 1 cetatean al Emiratelor Arabe Unite).

Conform Prim-Ministrului turc, atentatorul ar fi fost un tanar turc Mehmet Öztürk (originar din Gaziantep/Anatolia), membru al organizatiei teroriste Daesh.

Mentionam si aici faptul ca atacul terorist, nu este exclus, sa fi fost perpetrat de catre PKK.

            Pe 28 iunie 2016, are loc, un atentat deosebit de sangeros, tot la Istanbul,  la Aeroportul InternationalAtatürk (Atatürk uluslararası Havalimanı/cca 60 Mil pasageri pe an) comis de catre 3 terositi-kamikaze apartinand Statului Islamic (Daesh), care ar fi sosit la aeroport intr-un taxi (in jurul orei locale 22h00) si ar fi deschis focul (la intamplare) asupra pasagerilor, ucigand 45 de persoane (dintre care 23 turci, 6 saudieni, 3 palestinieni, 3 iordanieni si 2 irakieni ) si ranind alte 239 (dintre care 27 saudieni, 6 palestinieni, 5 iranieni si 186 necunoscuti).

In momentul interventiei fortelor de ordine, dupa o fuziada (schimb intens de focuri de arma) cu acestia, teroristii si-au explodat centurile cu exploziv (explozibil), inainte de a ajunge in zona de control al aeroportului.

Primul terorist-kamikaze (cel  mai agresiv) trage cu un kalasnikov (AK-47) asupra unui grup de tiristi (majoritatea turci) asezati la o coada, dupa care isi explodeaza centura ucigand 33 de persoane.

Cel de-al 2-lea terorist-kamikaze, neutralizat de catre vamesul Umut Sakaroglu, isi explodeaza si el centra (murind impreuna cu acesta) distrugand geamul primului dispozitiv de securitate al aeroportului, unde va patrunde ce de-al 3-lea camikaze si isi va exploda si el centura.

In absenta oraicarei revendicari, autoritatile turce suspecteaza Daesh, iar conform acestora cei 3 kamikaze ar fi fost straini (un rus, un uzbekistanez si un kârgâzstanez dintre care 2 ar fi fost identificati sub numele de Rakim Bulgarov si Vadim Osmanov, care s-ar fi stabilit in cartierul Fatih din Istanbul cu cca o luna inainte sa fi trecut la act), iar unul dintre cei doi ar fi venit de la Racca/Raqqa (Capitala Statului Islamic).

Pe 20 august 2016, o alta bomba explodeaza in jurul orei locale 22h50 la locul ceremoniei unei casatorii (in curtea unei scoli primare)  in cartierul Sahinbey al orasului kurd Gaziantep(cca 2 Mil loc/capitala prfecturii cu acelasi nume, sud-estul Anatoliei, la cca  60 km de frontiera siriana) care va ucide 57 de persoane (dintre care 34 minori si 22 sub varsta de 14 ani!) si va rani alte 69 (dintre care 19 in  stare critica).

Deflagratia ar fi fost atat de puternica incat ramasitele centurii nu ar fi permis mentionarea cu precizie daca cel care a purtat-o (un pusti de 13-14 ani), ulterior, a telecomandat-o de la distanta sau aceasta a ar fi fost purtata de catre kamikaze (primul copil-kamikaze in Turcia, in care momentan ar fi cca 3 milioane de sirieni refugiati).

Mireasa Besna Akdogan (impreuna cu viitorul ei sot) vor supravietui atacului sangeros in care au fost ucis cei mai multi copii (ca procent din totalul celor ucisi) din istoria atentatelor turce.

Simultan, este vorba si de cel mai sangeros atac-sinucigas (din Turcia in 2016 pana la acea data), care fara sa fi fost revendicat, va fi atribuit de catre autoritatile turce Statului Islamic, desi mai probabil ar putea sa fi fost PKK.

Acest atac terorist are loc cu putin timp inainte de Batalia de la Jarablus (24 august 2006) care va opune Turcia cu aliatii sai (Armata Libera Siriana, cu diversele sale ramificatii Coalitia arabo-occidentala in Irak si Siria, respectiv, US Army) Daesh-ului, in care intre 50-100 jihadisti (ai Statului Islamic) ar fi fost ucisi (fara pierderi din partea coalitiei) si va avea ca efect racastigarea regiunii orasului Jarablus (aflat in nordul Siriei la frontiera turca).

Sfarsitul anului 2016 nu va fi mai putin sangeros.

Pe 10 decembrie, are loc un dublu atentat cu bomba la Istanbul in proximitatea Vodafone Arena (stadion de fotbal) in cartierul Beşiktaş in care 44 de persoane vor fi ucise (dintre care 36 de politisti) si alte 150 vor ranite (dupa meciul de fotbal dintre echipele  Beşiktaş Jimnastik Kulübü/Locala si Bursaspor/Bursa in nord-vestul Anatoliei terminat cu scorul 2-1).

Revendicat de catre un alt grup armat activ kurd pe teritoriul tuc, TAK (Teyrênbazê Azadiya Kurdistan/organizatie independentista kurda terorista, fondata pe 29 iulie 2004, scindata din PKK, specializata in lupta armata, de gherila si terorism, sponsorizata din traficul de stupefiante si donatii).

Este vorba de 2 explozii cuasisimultane care au loc in jurul orei locale 22h30 langa stadionul din Vodafone Arena.

Prima este explozia unei masini-capcana in fata sediului Politiei Antirevolta/Antimanifestatie  (politie civila sau militara) care intervine in cazul manifestatiilor, miscarilor populare, etc., spontane (in principu neautorizate) contra perturbarii linistii si ordinii publice aflat in proximitatea stadionului, iar cea de-a 2-a cca peste 1 minut, este un atentat-sinucigas (kamikaze) in Parcul Maçka (aflat tot lana stadion).

Legat de acest eveniment, Guvernul turc va lansa o represiune antikurda de mare anvergura.

Imediat dupa atentate, 13 suspecti (membri al HDP, a doua forta de opozitie si al 3-le partid ca importanta in Turcia)  vor fi arestati, presupus ca ar fi putut avea contact cu ele (datorita modului operator), iar pana pe 13 decembrie, alte 568 de persoane vor fi audiate, dintre care 235 vor fi si ele arestate (198 apartinand HDP-ului, asupra sediului caruia din Ankara, pe 15 decembrie 2016, vor fi trase mai multe rafale de mitraliera, fara sa faca victime).

Conform achetatorilor, unul dintre cei doi teroristi ar fi  fost Burak Yavuz (20 de ani/originar  din Provcincia Sanliurfa).

Ca masura luata contra PKK si TAK  de catre autoritatile turce, aviata  va bombarda pe 12 decembrie cartierul general al PKK din regiunea Zab (la nord de Irak), iar pe 13 decembrie 2 deputati HDP (Caglar Demirel/Presedintele grupului parlamentar HDP si Besime Konca) vor fi arestati.

Dar nu peste mult, pe 17 decembrie, in jurul orei locale 08h45 va avea loc un nou atentat la Kayseri (cca 1,5 Mil de locuitori/Prfectura provinciei cu acelasi nume,in regiunea istorica Cappadoce in centrul Anatoliei) contra unui  autobuz care transporta militari in care vor fi ucisi 14 persoane si ranite alte 56.

De fapt, autobuzul care venea de la Centrul de antrenament din Zincidere  (incarcat cu militarii aflati in ziua lor libera) in Kayseri, a fost percutat de catre un vehicul-capcana de culoare alba (cu false placute de inmatriculare, furat in orasul Şanlıurfa/sud-estul Turciei) incarcat cu explozibil condus de catre (presupusul terorist) Kasim Yıldırımçakar (originar din orasul Özalp/Provincia Van, despre care rudele credeau ca este mort de peste 2 ani).

Fara sa fie revendicat atentatul, auitoritatile turce (Vice-Ptrim-Ministrul turc Numan Kurtulmus) afirma ca acesta ar semana cu dublul atentat comis cu o saptamana in urma (pe 10 decembrie, vezi mai sus) si in concluzie banuiesc ca cei responsabil apartin fie PPK-ului fie TAK-ului.

Conform acestuia, avand in vedere faptul ca orasul este condus de catre AKP (Adalet ve Kalkınma Partisi/Partidul Justitiei si a Dezvoltarii, cu sediul la Ankara, partid de centru-dreapta cu cca 10 Mil de aderenti, de ideologie social conservatoare, neo-otomanista, islamo-conservatoare si liberal economica, fondat in 2001, la putere din 2002, condus de catre Prim-Ministru Binali Yıldırım/n. 1955, in functie din 24 mai 2016), iat kurzii nu sunt prezenti in structurile administrative ale orasului, acestia, prin atentate ar dori sa se impuna pe plan politico-administrativ.

Ca urmare acestui atentat, 15 persoane au fost retinute de catre anchetatorii turci si mai multe sedii ale HDP (miscare politica de stanga pro-kurda) au fost atacate si devalizate de catre ultranationalistii turci, dar si ale CHP (Cumhuriyet Halk Partisi/Partidului Republican al Poporului/vezi mai sus, afiliat Partidului Socialist European si Internationalei Socialiste), respectiv, ale EMEP (Emek Partisi/Partidul Muncii, partid de stanga, fondat pe 26 noiembrie 1996, de ideologie marxist-leninista si anticapitaluista).

De altfel, in aceasta zona represiunea contra miscarilor pro kurde este considerabila.

In total, 56 de primari de localitati (majoritar kurde) ar fi fost arestati, banuiti ca ar avea contacte (directe sau indirecte) cu PKK sau TAK sau cu grupari (organizatii) politice care îi sustin.

In sfarsit, numai peste 2 zile, pe 19 decembrie 2016, Ambasadorul rus in Turcia, Diplomatul Andreï Karlov (1954-19 decembrie 2016/in functie intre 12 iulie 2013-19 decembrie 23016) este asasinat la Ankara intr-o galerie de arta (Centrul de Arta Moderna), la inagurarea unei expozitii de fotografii („Rusia vazuta de catre turci”) de catre Mevlüt  Mert  Altintas (un politist turc in civil, in varsta de 22 de ani, originar din Söke/Provincia Aydın din regiunea marii Egee, integrat in fortele de ordine si securitate in 2014).

Asasinul,  inainte sa traga asupra ambasadorului (si inainte sa fie impuscat de catre fortele de ordine), a strigat publicului (prezent in galerie): „Nu uitati Alep, nu uitati Siria...(...) Noi care am facut legamant Profetului Mohamed pentru jihad.  Allah Akbar”.

Evenimentul  (nerevendicat cu teroristul disparut de locul dramei) are loc in contextul razboiului civil din Siria, in care Rusia acorda sprijin Guvernului Sirian si Presedintelui Bachar Al Assad contra rebelilor, ceea ce a a avut ca efect distrugerea, aproape in totalitate, a orasului Alep si a regiunii acesteia (Guvernoratului Alep/cca 5 Mil de locuitori din care cca ½ al orasului Alep).

Autoritatile turce (care au acceptat participarea la abcheta a 18 politisti rusi) nu exclud o posibila legatura cu Fethullah Gülen (si Miscarea acestuia), desi dupa parerea mea nu exista nicio legatura.

Din contra, n-ar fu imposibil caAltintas sa fi fost in contact cu membri gruparii teroriste si sa se fi (aoto)radicalizat, conform unor surse de ale mele fiabile (din mediul carceral francez).

In ceea ce priveste anul nou (2017) si acesta a debutat in Turcia, cu un atac terorist  (revendicat de catre Daesh) in Istanbul, chiar in noaptea de Revelion (31 decembrie 2016-1 ianuarie 2017, in jurul orei 01h20) in care 39 de persoane (dintre care 15 straini) au fost ucise si 65 ranite, in cadrul unei fuziade (schimb intens de focuri) dintre un terorist (neidentificat care a disparut de la locul dramei) si fortele de ordine (care a durat cca 7-10 minute), la discoteca Reina (club de noapte din cartierul Ortaköy/pe malul Bosforului, in care erau prezenti cca 580 de persoane), care in acea noapte era supravegheta de catre acestia.

Conform patronului acestui club, Mehmet Koç Arslan, acesta ar fi fost avertizat cu cateva zile in urma de catre serviciile secrete americane de posibilitatea unui atac terorist, motiv pentru care clubul sau ar fi fost supravegheat in noaptea de trecere dintre ani.

Probabil ca daca acest lucru nu s-ar fi intamplat numarul victimelor ar fi fost mult mai mare.

Conform declaratiilor lui Mevlut Cavusoglu (Ministrul turc de Afaceri Externe), teroristul (in cavala/fuga) ar fi fost identificat in persoana unui cetatean in varsta de 28 ani din Kârgâztan (Ouïghour/minoritate etnica turcofona si musulmana din Vestul Chinei/Regiunea autonoma Xinjiang-Turkestan Oriental).

Ancheta este in curs (derulare) si cca 20 de persoane care ar fi putut avea legatura cu atentatul au fost arestate.

In incheiere, un alt atentat ucigas are loc pe 5 ianuarie 2017 la Izmir (regiunea Egee, al 3-la oras ca importanta in Turcia, dupa Ankara si Istanbul), in care doua persoane sunt ucise (un politist si un executor judecatoresc) si alte 10 au fost ranite.

Doi teroristi (inarmati cu echipament militar/de razboi) care ar fi explodat (prin teleghidare) vehiculul-capcana in fata Tribunalului din Izmir au fost ucisi de catre fortele de ordine (in circumstante destul de neclare), iar un al 3-lea ar fi disparut fara urma (fiind cautat de catre autoritatile politienesti si judiciare).

Conform anchetatorilor, avand  in vedere dispozitivul militar in posesia caruia se aflau cei doi teroristi anihilati, acestia ar fi trebuit sa dezlantuie un important atac terorist dupa explozia vehicului.

Investigatiile continua, iar arestarea celui de-al 3-lea terorist (fugarul) este o prioritate pentru autoritatile judiciare.

In incheiere, avand in vedere valul de atentate sangeroase cu care se confrunta Turcia in ultimul timp, fara nicio indoiala, Guvernul este obligat sa ia  niste masuri antiteroriste severe (si in special contra teroristilor, complicilor lor, respectiv, contra comanditarilor atacurilor teroriste), insa reintroducerea pedepsei capitale nu este o solutie si nici nu va reduce numarul de atacuri.

Pe de o parte, pentru ca in majoritatea cazurilor, este vorba de atentate-sinucigase (kamikaze), deci teroristii se autocondamna la moarte, se autoexecuta, iar pe de alta parte, pentru ca condamnarea la moarte si executia unor presupusi complici (sau comanditari) in lipsa unei certitudini ar ridica serioase probleme legate de incalcarea drepturilor fundamentale ale omului si ar aduce prejudicii de proportii „stalpilor” tinerei democratii turcesti, destul de „subrede” (deci putrede), ceea ce ar putea avea un efect invers asupra activitatilor teroriste ale organizatiilor criminale independentiste sau islamiste.

Merita sa mentionam legat de activitatea PKK si un eveniment deosebit,  iesit din comun, care a avut loc in Lumea Occidentala, la Paris.

Pe 9 ianuarie 2013, 3 militante kurde membre PKK, Leyla Söylemez (1989-9 ianuarie 2013), Fidan Dogan (1982-9 ianuarie 2013)si  Sakine Cansiz  (1958-9 ianuarie 2013/membra-fondatoare al PKK, apropiata lui Abdullah Öcalan/67 de ani) au fost asasinate in strada Lafayette, de catre Omer Güney (34 de ani/in legatura cu serviciile secrete turce), care moare la spitalul Pitié-Salpétrière (Paris) pe 17 decembrie 2016 ca urmare a unei grave maladii (incurabile) la creier.

Din pacate, moartea acestuia va impiedica traducerea lui in Justitie (in fata Juriului Popular Paris) intr-un proces care era prevazut, in acest an,  intre 17 ianuarie – 24 februarie in 2017.

Corpurile celor 3 femei sunt descoperite de catre politistii parizieni (de la Brigada Criminala a PJ/Politiei Judiciare)  in noaptea de 9-10 ianuarie (in jurul orei 02h00/fiecare impuscata in cap) in localurile (incinta) Institutului Kurd (Centrul de Informatii al Kurdistanului) din strada Lafayette la Paris (Sectorul 10).

Abdullah Öcalan (n.1949/unul  dintre fondatorii si conducatorii PKK, respectiv, al Curentului Confederalismului Democratic) capturat in Kenya in cadrul unei opratiuni mixte organizate de catre serviciile secrete americane si israeliene pe 19 februarie 1999) este inculpat pe 28 aprilie 1999 pentru tradare nationala (conform Legii 125/Codul Penal turc), pentru ca ar fi fondat si condus o organizatie clasata terorista, iar pe 29 iunie 1999 el este condamnat la moarte.

In  2002, in perspectiva aderarii Turciei la Uniunea Europeana (intre care exista relatii stabilite inca din 31 iulie 1959/prima solicitare de aderare pe 14 aprilie 1987), pedeapsa lui Öcalan va fi comutata la inchisoare pe viata, el fiind detinut la ichisoarea de inalta (maxima) securitate din Insula Imrah (cca 25 km2, in sudul Marii Marmara).

In aceasta inchisoare a fost executat (spanzurat)  in 1961 omul politic si diplomatul care a marcat istoria Turciei, Adnan Menderes (1899- executat pe 17 septembrie 1961 ca urmare a loviturii militare de stat din 1960, fost Prim-Ministru/1950-1960, fondatorul Partidului Democrat/PD) impreuna cu doi membri al Guvernului sau, Fatin Rüştü Zorlu (1910-executat pe 16 septembrie 1961, membru PD si fost Ministru al Afacerilor Externe), respectiv, Hasan Polatkan (n.1915-16 septembrie 1961, membru PD, fost Ministru al Muncii si al Finantelor).

In sfarsit, din pacate, indiferent de decizia pe care a o va lua Turcia  in legatura cu pedeapsa capitala, condamnarile la moarte si executiile, in lume au debutat cu „succes” si in acest an.

In sfarsit, cu putin timp inainte de anul nou, pe 23 decembrie 2016, Nigeria (Statul Edo/cca 3,5 Mil loc., din sud-estul Nigeriei, in fostul regat al Beninului), va executa prin spanzurare  (in Inchisoarea Oko din Benin City/in jurul orei locale 18h00) 3 condamnati la moarte (Ogbomoro Omoregie, Apostol Igene si Mark Omosowhota. conform Decretului 1971 cu cu modificarile ulterioare), dupa ce n-a mai practicat nicio executie dupa 2013, iar un moratoriu a instaurat in 2009.

Cei 3 condamnati la moarte au fost arestati cu doua decenii in urma legat de un jaf armat in timpul dictaturii militare (1983-1993), in urma unei lovituri de stat, cand sistemul juridic nu era independent de puterea politica si nici nu exista nicio posibilitatea de recurs (apel).

Alte cca 1.600 de persoane ar astepta in Culoarul mortii din inchisorile nigeriene, dintre care un numar impresionant (659/printre care si 70 de soldati) ar fi fost condamnate la moarte in 2014.

Militarii judecati de catre Curtea Martiala ar fi fost condamnati pentru „rebeliune contra autoritatii militare” pentru ca s-ar fi revoltat ca sunt insuficient de bine inarmati cintra lupatatorilor organizatiei teroriste din regiune Boko Haram. (Jama'atu Ahlis Sunna Lidda'Awati Wal-Jihad „grup sunnit pentru predicatie si djihad”, salafist-djihadist din nordul Nigeriei, fondat de catre Mohamed Yusuf in 2002 la Maiduguri, avand ca obiectiv, instaurarea Sariei pe intregul teritoriu national si leader pe Abubakar Shekau, cu cca 50.000-60.000 de mujahidini; a se vedea pentru detalii articolul autorului: 1. Terorismul nu are religie (Partea I)! Terorismul extremist (de dreapta si de stanga) in Lumea Occidentala)

In nordul tarii, 12 state musulmane impun Legea Islamica (a Sariei) incepand din 2000 si doresc sa mentina pedeapsa capitala pentru toate crimele mentionate de catre Coran (inclusiv, violul si adulterul).

In incheiere, asa cum am mentionat mai sus, prima executie in lume in acest an, a avut loc pe 12 ianuarie 2017  (in jurul orei locale 18h30), cea a lui  Christopher Wilkins (48 de ani, condamnat la moarte pentru o dubla crima de sange a lui Willie Freeman/40 de ani si  Mike Silva/33 de ani, comisa pe 28 octombrie 2005 la Fort Worth/statul Texas, in timpul tranzactiei unei doze de crack/in valoare de 20$US) in SUA (statul Texas), la Huntsville Unit  (Texas State Penitentiary at Huntsville/Walls Unit, deschis in 1849, singura inchisoare in statul Texas dotata cu o unitate de executie/Allan B. Polunsky Unit).

Cu ocazia procesului sau in 2008 Wilkins (considerandu-se  instabil psihic cu ganduri sinucigase  inca de la varsta frageda) ar fi cunoscut, mai multe infractiuni criminale comise, printre care si o alta omucidere (a lui Gilbert Vallejo/47 ani).

Si ziua de 15 ianuarie, este sangeroasa, cel putin pentru organizatiile abolitioniste (anti-death penalty), pentru ca Bahrein (vechi aliat SUA si sediul celei de a V-a Flote al US Navy) va executa (prin impuscare/cu pluton de executie, conform Parchetului din Manama) 3 musulmani siiti (Sami Mushaima/42 de ani, Ali al-Singace/21 de ani si Abbas al-Samea/27 de ani,  din Bahrein/mic regat insular in Peninsula Arabica din Golful Persic, cca 1,5 milioane de locuitori pe cca 765km2 condus de catre dinastia Al-Khalifa)  apartinand brigazilor al-Ashtar, pentru uciderea a 3 politisti (printre care un ofiter din Emiratele Arabe Unite, pentru prima oara intr-o tara straina) intr-un atac terorist cu bomba pe 3 martie 2014 (in ciuda unor manifestatii populare violente de anvergura contra executiei acestora), dupa ce timp de un deceniu aceasta tara n-ar fi practicat nicio executie.

In acelasi dosar, in care Inalta Curte (Curtea de Casatie) a confimat pe 9 ianuarie condamnarile la moarte pentru cei executati, au fost condamnati la inchisoare pe viata si alti 7 inculpati pentru complicitate, ceea ce n-a facut decat sa confirme decizia Curtii de Apel din data de 4 decembrie 2016 si a celei din Prima instanta din data de 26 februarie 2015.

Mentionam aici si faptul ca dupa declansarea „Primvareii Arabe” (vezi mai sus), cca 90 de persoane ar fi fost ucise in timpul violentelor si cateva sute ar fi fost arestate, iar ulterior, judecate.

Si in sfarsit, pe 16 ianuarie 2017, Bangladesh condamna la moarte (prin spanzurare) 26 de persoane dintre 35 inculpate in dosar (printre care si ofiteri ai unei unitati de elita) implicate in uciderea a 7 persoane (ale caror corpuri ar fi fost gasite plutind in rau), in cadrul unei reglari de conturi ale membrilor unui partid politic aflat la putere (Awami League, al Prim-Ministrului Sheikh Hasina) la Narayanganj (oras la sud de capitala tarii Dacca/Dhaka) in aprilie 2014.

Celelalte 9 persoane inculpate in acest dosar politic, au fost condamnate la inchisoare cu executare cu pedepse cuprinse intre 7- 17 ani de detentie (recluziune) criminala.

Conform documentelor din rechizitoriul Procurorului reiese ca Nur Hossain, Consilier Municipal, ar fi angajat o unitate de elita de politisti pentru eliminarea colegului sau Nazrul Islam, impreuna cu alti 4 consilieri, iar unul dintre cei 7 condamnati la moarte Tarek Sayeed, comandantul unitatii de elita RAB (Rapid Action Battalion) ar fi fost ginerele Prim-Ministrului Sheikh Hasina (fata lui Sheikh Mujibur Rahman/asasinat de catre militari in 1975, dupa sosirea careia la putere in 2009, cca 320 de persoane ar fi disparut, dintre care numerosi membri ai opozitiei).

Mentionam aici si faptul ca dintre cele 7 victime, 5 erau politicieni (Nazrul Islam cu cei 4 colegi, consilieri municipali) care au fost rapiti din fata stadionului de cricket al orasului, iar ceilalti 2 au fost implicati indirect in drama (unul dintre ei era un avocat care filma evenimentul si celalat, soferul sau personal).

In ceea ce il priveste pe Nur Hossain, acesta s-a refugiat in India (la Calcutta) dar ulterior a fost extradat autoritatilor judiciare din Bangladesh.

Amintim aici si faptul ca anul trecut, pe 9 mai 2016, Curtea Suprema din Bangladesh a confirmat condamnarea la moarte al fostului leader (din 2000) a organizatiei politice islamice social-consevatoare Jamaat-e-Islami (fondat in India britanica/1941 de catre teologul islamist si filozoful social-politic Abul A'la Maududi/1903-1979),Ministru al Guvernului (Agriculturii/2001-2003, respectiv, al Industriei/2003-2006) si Parlamentar (2001-2006), Motiur Rahman Nizami (1943 - executat pe 11 mai 2016/inculpat pentru „crima, planificare de asasinare a intelectualilor si viol” in timpul razboiului de indepentanta de Pakistan din 1971, adica cu 45 de ani in urma),iar acesta a si fost spanzurat pe 11 mai 2016,  in jurul orei 18H00 GMT, conform Ministrului Legii si Justitiei Anisul Huq, dupa ce a refuzat sa solicite gratierea prezidentiala.

 

ACTUL  FINAL  AL  CONGRESULUI

(Declaratia finala in interpretarea autorului)

 

Noi participantii la cel de-al 6-lea Congres Mondial contra Pedepsei cu Moartea organizata la Oslo (Norvegia) in perioada 21-23 iunie 2016, prin intermediul organizatiei abolitioniste (anti-death penalty)  ECPM (Impreuna Cointra Pedepsei cu Moartea) cu sprijinul Norvegiei, Australiei si a Republicii Franceze, in partenariat cu CMCPM (Colalitia Mondiala contra Pedepsei cu Moartea), adoptam prezenta declaratie dupa o serie de dezbateri (mai mult sau mai putin contradictorii), schimburi de experienta (in care am fost implicate direct sau indirect), marturii (in exprimare orala sau in scris), vizionari de documente video (in original sau reproduse fiabil, sub prestare de juramant), constatam:

-          cu satisfactie ca Miscarea Abolitionista se dezvolta in lume, in contextul in care ¾ dintre statele lumii au renuntat deja (in legislatia lor  sau in fapt), la practicarea (aplicarea) pedepsei capitale; 

-         ca numeroase state abolitioniste si organizatii interguvernamentale s-au anngajat (deja) in favoarea Miscarii Abolitioniste mondiale si ca statele neabolotioniste prezente (participante) la Congres si-au manifestat si ele interesul pentru abolirea pedepsei capitale;

-         ca dupa Congresul de la Madrid (in 2013/al 5-lea Congres Mondial contra Pedepsei cu Moartea), 6 state (Madagascar, Mongolia, Nauru, Fidji, Republica Democratica Congo si Suriname/fosta Guyana Olandeza), cel putin oficial, au abolit pedapsa cu moartea, pentru toate infractiunile criminale; 

-         ca Miscarea Abolitiuonista nu inceteaza sa ia amploare (din ce in ce mai mare) si sa se diversifice, ceea ce face ca, astazi, CMCPM (Coalitia Mondiala contra Pedepsei cu Moartea) cu 158 membri activi (state, organizatii si reprezentanti oficiali ai societatii civile, retele  de universitari si perlamentari, institutii nationale si organisme neguvernamentale de apararea a drepturilor omului, federatii de intreprinderi/cu scop lucratriv, sindcate si asociatii de jurnalisti);

-         ca anumite state abolitioniste includ in relatiile lor internationale de colaborare, necesitatea abolirii pedepsei capitale;

-         ca din ce in ce mai mult, reprezentantii societatii civile, ale statelor si organizatiilor interguvernamentale, regionale si internationale, isi doresc sustinerea statului de drept;

-         ca reprezentantii economici importanti (cu pondere economica importanta in economia mondiala) ca Pfizersau Richard Branson (fondator al Virgin Group Ldt), iau pozitii ferme contra pedepsei cu moartea;

-         ca exista propuneri de vot contra pedepsei cu moartea din partea Vice-Ministrului  Justitiei RDC (Republicii Democraticii Congo) si din partea autoritatilor din Mongolia; etc., etc.,

-         ca avand in vedere violenta terorista la scara mondiala in ultimul timp, anumite state, printre care si Egipt, incriminand miscarile de anvergura ale opozitiei, intentioneaza sa mentina in codul sau penal sentinta de condamnare la moarte;

-         ca 58 de state ale lumii si teritorii (independente) mentin inca in legislatia lor sanctiunea penala de condamnare la moarte (conform AI/Amnesty Internatinal)  ceea ce aplica de maniera (destul de) arbitrara;

-         ca in 2015, cca 1.634 depersoane au fost executate in lume, in special in Iran, Pakistan; Arabia Saudita, Irak si SUA, dar aceste statistici nu tin cont de executiile masive (in masa) din China (in care nu exista nicio transparenta in ceea ce priveste executiile, nici cate au loc anual si nici in conditiile in care ele se desfasoara);

-         ca mentinerea pedepsei cu moartea pentru infractiunile criminale legate de stupefiante intr-o serie de state inca neabolitioniste (sau pe calea abolirii pedepsei cu moartea) contravine, recomandarilor ONU (Organizatia Natiunilor Unite) expuse in sesiunea sa speciala din aprilie 2016, care sustine tarile abolitioniste pentru aceste crime;

-         ca exista state care dupa un moratoriu (de mai multi ani) au reluat executiile, in special, Indonezia, Pakistan sau Ciad (care dupa Congresul Regional de la Kuala Lumpur a executat pe 29 august 2015  la N'Djamena (capitala Ciadu-ului) 10 membri a gruparii teroriste islamist-jihadiste  Boko Haram, dupa ce Curtea Criminala Speciala (ciadiana), pe 28 august a confirmat condamnarea lor la moarte (conform Ministrului Securitatii Publice si a Imigratiei Ahmat Mahamat Bachir) pentru „asociere de raufacatori, asasinate, detinere ilegala de arme si munitie de razboi, distrugere voluntara cu ajutorul substantelor explozibile, fals si uz dz fals, respectiov, detinere si consum de substante psihotrope si implicarea lor in atentatele sinucigase in perioada 15 iunie-11 iulie 2015 de la N'Djamena, in care 67 de persoane au pierit (dintre care 10 kamikazee) si 182 au fost ranite”;

-         ca pdepasa cu moartea este inca practicata si in cazul minorilor si persoanelor cu handicap psihic;

-         ca pedeapsa cu moartea este aplicata de maniera discriminatorie in functie de origine etnica, nationala, sociala si religioasa, de rasa si de orientarea sexuala;

-         ca cei condamnati la moarte sunt supusi unor conditii de detentie care sunt inumane, degradante; 

Solicitam necesitatea trecerii la etape superioare in vederea abolirii totale si universale a pedepsei cu moartea si facem apel la organizatiile interguvernamentale internationale si regionale pentru luarea unor masuri care sa contribuie la:

-         intensificarea cooperarii cu statele si societatile civile cu scopul promovarii abolirii universale a pedepsei cu moartea;

-         integrarea tematicii  legate de stupefiante si alte infractiuni criminale  in discutiile Natiunilor Unite cu toti partenerii cu scopul abolirii pedepsei cu moartea in aceste cazuri;

-         integrarea peoblemelor legate de pedeapsa cu moartea in mandatele raportorilor  speciali ai Natiunilor Unite, in special in cazul terorismului, executiilor extrajudiciare, torturii, respectiv, in cazul migratiilor (internationale) si a saraciei extreme;

-         adoptarea in timpul cel mai scurt a unor instrumente regionale cum este Protocolul aditional din Carta Africana a Drepturilor Omului si a Popoarelor referitor la abolirea pedepsei cu moartea in Africa;

-         respectarea angajamentelor luate de catre statele prezente (sau reprezentate) la Congresul de la Oslo, in special in cazul Guineei, pentru promulgarea unui Cod Penal fara sanctiunea de pedeapsa cu moartea, incepand din 1 iulie 2016;

-         reducerea drastica a numarului de infractiuni criminale sanctionabile cu pedepapsa capitala in legislatia tarilor neabolitioniste sau retentioniste (care vor sa le pastreze in Codul Penal fara a le practica), eliminarea acestora cand este posibil si propunerea unor pedepse alternative;

-         respectarea Conventiei Internationale relativ la Drepturile Copilului, renuntand la executiile minorilor (tinerilor cu varsta sub 18 ani), in momentul comiterii infractiunilor criminale;

-         culegera si publicarea unor informatii fiabile din punct de vedere stiintific (si independente de puterea politica), refritor le pedeapsa cu moartea, respectiv, despre opinia publica legata de aceasta sanctiune penala, precum si cele alternative, de maniera regulata; 

-         angajarea pe calea abolirii pedepsei capitale prin instaurarea unor moratorii in privinta condamnarilor la moarte si a executiilor conform rezolutiei votate in legatura cu aceasta problematica de catre AGNU (Adunarea Generala a Natiunilor Unite) in 2007 si ratificata de atunci de catre 81 de state;

-         garantarea unui sistem performant de ajutor jurisdictional pentru cei condamnati la moarte si care nu-si permit angajarea unui avocat platit;

-         angajarea statelor abolitioniste intr-o mai mare masura, vizibila si concreta in favoarea abolirii pedepsei cu moartea, solicitand garantii (pe cale diplomatica) din partea statelor retentioniste/neabolitioniste si sanctiuni economice contra acestora daca nu-si respecta angajamentele;

-         aderarea la Protocolul (facultativ) referitor la Pactul International relativ la Drepturile Civile si Politice ale Natiunilor Unite (al 2-lea Protocol), iar ulterior, ratificarea acestuia;

-         solicitarea, in cadrul ajutorului financiar international acordat statelor care fac eforturi pentru combaterea traficului de stupefiante, renuntarea la pedeapsa cu moartea pentru infractiunile legate de acesta;

-         promovarea si garantarea respectarii drepturilor fundamentale in lupta contra terorismului (national si international)

-         sustinerea reprezentantii societatii civile care militeaza in favoarea abolirii pedepsei cu moartea;

-         sustinerea rezolutiei AGNU (prin vot) pentru instaurarea unui moratoriu universal in privinta executiilor (in 2016 si ulterior)

-         regruparea parlamentarilor din lumea intreaga (in retele regionale, nationale si internationale) pentru combaterea prin vot a mentinerii pedepsei cu moartea in codurile penale ale tarilor neabolitioniste si retentioniste;

-         acordarea de ajutor de catre statele abolitioniste statelor rertentioniste/neabolitioniste pentrucrearea unor dispozitive abolitioniste (in functie de posibilitati socio-economice si politice);

-         integrarea sistematica de catre INDH (Institutele Nationale ale Drepturile Omului), ale problemelor referitoare la pedeapsa cu moartea in planurile lor de actiune pentru promovarea votului in cadrul AGNU in favoarea instaurarii unui moratoriu, iar ulterior, un favoarea abolirii acestei sanctiuni penale;

-         pregatirea avocatilor astfel incat acestia sa poata faca fata acuzarii in cazul in care exista riscul pronuntarii sentintei de pedeapsa cu moartea;

-         convingerea procurorilor si a judecatorilor (inclusiv ale Juriilor Populare)  pentru ca acestia sa nu recurga la solicitarea, respectiv, la pronuntarea  pedeapsei cu moartea; 

-         angajarea din ce in ce mai mult in afirmarea ca mentinerea in Codul Penal a unei sanctiuni arhaice si degradante nu favorizeaza dezvoltarea armonioasa a economiei, al turismului si al schimburilor culturale;

-         sinergizarea  unor retele internationale educationale  (in special cele universitare, liceale, etc.) cu reprezententii organizatiilor abolitioniste (anti-death penalty) in special cu cele membre ale CMCPM (Coalitia Mondiala Contra Pedepsei cu Moartea) pentru abolirea pedepsei cu moartea.

 

Pentru ca oamenii condamnati la moarte si executati se impart in doua categorii: cei care alearga dupa placere si cei care fug de durere. Placerea îi ajuta pe acestia sa uite, iar durerea, sa spere. Adica, cu alte cuvinte, sunt ca si noi, cei care suntem condamnati la moarte (la nastere), dar nu suntem (vom fi) executati.

 

 

NOTA AUTORULUI

 

Astazi exista 105 tari abolitioniste (care au  abolit pedeapsa capitala pentru toate infractiunile criminale),  7 au abolit pedeapsa capitala pentru infractiuni criminale de drept comun, 29  au prevazute in Codul Penal pedeapsa cu moartea dar nu le aplica (practica) si 57 (tari si teritorii) sunt neabolitioniste/retentioniste (au in Codul Penal inclusa pedeapsa cu moartea si o practica in fapt).

Cca 65 tari si teritorii mentin in codul lor penal pedeeapsa cu moartea pentru terorism (dintre care 16 sunt abolitioniste in practica si 1 abolitionista in drept pentru crime de drept comun).

In 2015, in total 25 de state a practicat executii in lume, cu 3 state mai multe ca in 2014, iar numarul celor executati in 2015 at fi fost 1.643  (mult mai mare) fata de 607 in 2014 si 778 in 2013. (Rapport Amnesty International).

Numarul celor condamnari la moarte in 2015, ar fi fost 1998, fata de 2014 cand numarul acestora ar fi fost (mult mai mare) 2.466.

Circa 94-95% dintre executiile in 2015 la nivel mondial ar fi avut loc in Iran, Pakista, Arabia Sauidita si SUA.

In acest procent nu am inclus China, care de departe este cel mai sangeros stat (cca 1.500-1.600 executii pe an) din lume.

 

 

Articolul cu umagini pe Investigatie Jurnalistica

 

Impreuna contra Pedepsei cu Moartea (Partea VII). Contextul abolitionist in lume in timpul celui de-al 6-lea Congres International Contra Pedepsei cu Moartea. Actul final (Oslo, Norvegia/21-23 iunie 2016). Serge Atlaoui si Ionut Gologan in „the green mile”!

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017