Consiliul Județean Maramureș continuă parteneriatul cu Asociația OvidiuRo pentru dotarea grădinițelor cu resurse educaționale

Scris de CJMM. Posted in Administratie


În anul 2016, Consiliul Județean Maramureș, alături de Prefectura Maramureș și Inspectoratul Școlar Județean au sprijinit proiectul Asociației OvidiuRo, ”Fiecare copil în grădiniță”. Județul nostru a fost primul din România care a încheiat acest parteneriat în luna septembrie a anului trecut, în total fiind 15 județe-gazdă. În acest sens, Consiliul Județean Maramureș a alocat fonduri, în anul școlar 2016-2017, pentru rechizitele a aproximativ 2.500 de copii proveniți din familii defavorizate.
Marți, 10 octombrie 2017, în biroul președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a avut loc o nouă întâlnire cu reprezentanții Asociației OvidiuRo, la care a participat și conducerea ISJ Maramureș reprezentată prin inspectorul general, Ana Moldovan și inspectorul școlar general adjunct, Ciprian Cucuiat. În urma discuțiilor s-a stabilit ca parteneriatul să continue și în anul școlar 2017 – 2018, urmând ca, în acest sens să fie adoptată o nouă hotărâre de Consiliu Județean.


”Consiliul Județean Maramureș a încheiat, anul trecut, un parteneriat cu Asociația OvidiuRo, prin care au fost oferite tichete sociale în sumă de 50 de lei lunar, unui grup țintă. Acestea au fost direcționate în vederea achiziționării de rechizite pentru copiii proveniți din familii defavorizate, urmărindu-se încurajarea participării preșcolarilor în grădinițe. Propunerea reprezentanților OvidiuRo a fost aceea ca, în anul școlar 2017 – 2018, să fie oferite resurse educaționale grădinițelor unde sunt înscriși copii care provin din astfel de familii. Educația și sănătatea sunt prioritate pentru Maramureș și pentru maramureșeni. O educație bună pentru copii reprezintă o șansă în plus în viață. Consiliul Județean Maramureș va susține în continuare educația și sănătatea, iar în aceste domenii ne mândrim cu rezultate foarte bune”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
    Afirmațiile șefului administrației județene au fost întărite de inspectorul școlar general, Ana Moldovan, care a arătat că, în ultimii ani, Consiliul Județean Maramureș a răspuns pozitiv tuturor parteneriatelor propuse de ISJ Maramureș, indiferent că a fost vorba despre susținerea și premierea performanței sau despre proiecte educative și sociale.
”Eficacitatea programului pilot Fiecare Copil în Grădiniţă a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, iar legea care a intrat în vigoare în luna februarie 2016, arată că toate familiile care trăiesc sub limita sărăciei pot primi tichete sociale pentru grădiniță (în valoare de 50 lei/ lună) dacă își aduc zilnic copiii la grădiniță. Din acest motiv, noul parteneriat care se va încheia cu Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Județean și Prefectura Maramureș va urmări dotarea cu resurse educaționale a grupelor de grădiniță care au înscrise, în programul educațional, copii care provin din medii defavorizate. OvidiuRo își asumă rolul de Agenție pentru Educație Timpurie, mobilizând resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru cei mai săraci copii din România”, au arătat reprezentanții OvidiuRo.
În Maramureș există în evidență aproximativ 2000 de copii cu vârste cuprinse între trei și șase ani care ar putea beneficia de acest nou program. Urmează ca, zilele următoare, Asociația OvidiuRo să trimită un draft de proiect instituției Consiliului Județean, iar după analiza internă, acesta ar putea intra la vot în următoarea ședință a CJ Maramureș.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024