TOATE ȘCOLILE şi grădiniţele, SUPRAVEGHEATE VIDEO

Scris de LB. Posted in Administratie


 Inspectoratul Şcolar din Capitală a cerut ca toate cele 420 de şcoli şi grădiniţe din oraș să aibă un sistem eficient de supraveghere video. Astfel, pe lângă cele 11.000 de camere de supraveghere deja instalate, ar urma să mai fie montate alte 3.000.
Inspectoratul Şcolar vrea ca în această toamnă, 2.000 de camere de supraveghere să fie montate în interiorul şcolilor şi grădiniţelor din Bucureşti şi alte 1.000 în exteriorul clădirilor. Astfel, ar fi monitorizate video toate intrările şi ieşirile din unităţile de învăţământ, dar şi terenurile de sport, holurile şi scările. Inspectoratul e de părere că acest lucru va descuraja violenţa în şcoli, dar şi musafirii nepoftiţi.

„Sunt situaţii în care persoane străine pot intra prin forţă. Dorim să evităm intrarea părinţilor care vin câteodată neprogramaţi", a declarant Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti, pentru Digi24.

Există şi şcoli care au luat-o înaintea autorităţilor şi au deja un sistem de supraveghere complex - un exemplu este Şcoala Sfinţii Voievozi, unde sunt deja montate 50 de camere video. Costul celor 3.000 de camere de supraveghere care ar urma să fie instalate în şcolile din Capitală trebuie achitat de primăriile de sector.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/scoala-camere-supraveghere-video-elevi-primarii-intrusi-551088.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026