Să fii cetățean e una, să fii poporean e cu totul altceva...

În perioada interbelică, filosoful Nae Ionescu efectua o fină distincție între român și bun român. Român, în concepția lui, nu poate să fie decât acela care simte cu adevărat românește (are în spate câteva generații de români autentici), pe când bun român poate să fie orice alogen care se achită cu conștiinciozitate de toate obligațiile ce-i revin în calitate de cetățean. Ortodoxia, susținea sus și tare gânditorul român, este subtilul factor al etnicității, care separă oile de capre, pe români de buni români!
Sigur că argumentul naeionescian nu-i doar discutabil, ci de-a binelea șubred, fapt demonstrat de P.P.Negulescu în tratatul Geneza formelor culturii: Ortodoxismul nu este specific românesc (tot ortodocși sunt grecii, rușii, bulgarii și sârbii), deoarece caracteristică poate să fie numai o trăsătură diferențiantă, nicidecum una unificatoare!






