Trei zile de dans: competiții, seminar de pregătire și spectacol

Scris de Prodance. Posted in Social


Ultimele zile au fost marcate de 3 evenimente importante pentru iubitorii de dans din Baia Mare și nu numai: primele competiții importante de dans sportiv (Campionatul Național al României și Cupa Mureșul), un seminar de dansuri latino pentru adulți și un spectacol de dans cu și pentru copii, ultimele două evenimente fiind organizate de școala de dans Prodance 2000 Baia Mare.
Campionatul Național de Dans Sportiv al României, una din cele mai importante competiții de dans din an, și Concursul Cupa Mureșul au avut loc în perioada 2-4 martie la Târgu Mureș. Competițiile au adunat 800 de dansatori din toată țara, iar școala de dans Prodance 2000 Baia Mare a fost reprezentată în cadrul acestora de către două perechi:
Sportivii Sebastian Silaghi și Dalia Bărbos au participat la concursul Cupa Mureșul, unde au cucerit medalia de ARGINT la categoria Open Basic 12-15 ani Standard și locul 9 (semifinala) la categoria Open Basic 12-15 ani Latino. Sportivii Bogdan Suciu și Carina Breban au participat la Campionatul Național al României, revenind pe ringul de dans după o perioadă de pauză competițională, și au reușit clasarea pe locul 13 la categoria Open 19-35 Standard.

Măsuri de prevenire pentru limitarea efectelor inundațiilor

Scris de IP. Posted in Social


În conformitate cu adresa Ministerului Apelor și Pădurilor, respectiv a evoluției situației meteorologice, tendinței de încălzire și posibilitatea căderilor de precipitații sub formă de ploaie, prefectul Vasile Moldovan, în calitate de președinte al CJSU Maramureș, a solicitat luarea unor măsuri de prevenire la nivelul unităților-administrativ teritoriale
”Prognoza meteorologică prevede creșterea temperaturilor, dar și precipitații sub formă de ploaie. Topirea stratului de zăpadă poate contribui la scurgeri de pe versanți, torenți sau creșterea debitelor unor văi și pâraie, cu antrenare de aluviuni și plutitori care să contribuie la blocarea unor secțiuni de scurgere la podețe și poduri. În acest context, pentru a limita efectele unor potențiale inundații am solicitat Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență luarea unor măsuri de prevenire la nivel unităților administrativ-teritoriale pentru asigurarea scurgerii apelor pe cursurile de apă (permanente și nepermanente), mai ales în zona podețelor și podurilor subdimensionate”.

Simularea Evaluării Naţionale 2018 la Limba română, clasa a VIII-a. În 1.100 de școli, profesorii vor boicota simularea

Scris de Elvira Gheorghiță . Posted in Social


Aproape 180.000 de elevi din clasa a VIII-a sunt înscriși să participe la simularea testelor de la Evaluarea Națională 2018, care începe luni. Notele nu vor fi trecute în catalog. Prezența la testare este însă de mare folos elevilor, ei având ocazia să se familiarizeze cu atmosfera de examen și să-și verifice nivelul de pregătire  la acest moment. În unele școli, însă, simularea Evaluării Naționale nu va avea loc. Duminică, FSLI a anunțat că în 1.100 de școli, simularea examenului va fi boicotată, iar profesorii nu vor intra în clase să împartă subiectele și să supravegheze elevii.

Ce trebuie să știe elevii care susţin proba

”Simularea trebuie privită cu mare seriozitate. Elevii au posibilitatea să vadă care sunt rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, să-și evalueze  nivelului real de pregătire la care au ajuns în acest moment,  astfel încât să intensifice pregătirea acolo unde mai au lacune. Recomandăm elevilor să nu lipsescă la probele care încep luni”, spune, pentru Libertatea, Sorin Spineanu-Dobrotă, director adjunct al Centrului Național de Evaluare și Examinare.

400 de mărțișoare au fost oferite de tinerii social democrați maramureșeni

Scris de PSD. Posted in Social


Tinerii social-democrați continuă acțiunile la nivelul județului Maramureș, arătând că sunt atât o echipă unită, cât și o forță de care seniorii formațiunii pot să țină cont. După acțiunile umanitare care au avut loc în mai multe zone ale județului, în ultimele luni, urmate de împărțirea de stegulețe tricolore în 24 ianuarie, de Mica Unire, reprezentanții TSD Maramureș, al căror președinte este Flaviu Bălan, alături de cei ai TSD Baia Mare, conduși de președintele Florin Valer Bratu, au împărțit, în 1 Martie, mărțișoare pe străzile din municipiu.
”TSD Maramureș și TSD Baia Mare au celebrat femeia și primăvară printr-un gest mărunt, dar din adâncul sufletului. Astfel, în 1 martie, organizația județeană a tinerilor social-democrați, alături de organizația TSD Baia Mare au oferit, pe străzile municipiului reședință de județ, 400 de mărțișoare tuturor doamnelor întâlnite în drumul nostru. Ne-am bucurat să putem să înmânăm doamnelor și domnișoarelor acest mic simbol al primăverii, arătându-ne astfel respectul pentru reprezentantele sexului frumos. Și gestul nostru a fost primit cu multă deschidere și zâmbete sincere, fapt pentru care le-am rugat să primească, încă o dată, din partea noastră, sincerele urări de fericire, bucurii și doar împliniri”, a declarat Flaviu Bălan, președinte TSD Maramureș.

Concurs tematic de Ziua femeii macedonene

Scris de Angi Melania Crisțea. Posted in Social


S-a desfășurat la Baia Mare Concursul de Recitare Literară  și Creație  organizat de Asociația  Macedonenilor din România  pe grupe de vârstă la care au participat toți  membrii comunității.Cei mai entuziaști  au fost micii macedoneni, care au recitat în  limba macedoneană și în limba română poezii dedicate mamei sau limbii macedonene fiind răsplătiți  cu diplome și jucării  adecvate vârstei.Tinerii macedoneni au interpretat în  fața  juriului compus din membrii marcanți  ai comunității și  a doamnei președinte, Constantina Dumitrescu, inițiatoarea acestei acțiuni. Din juriu au făcut  parte membrii macedoneni: Lucia Gabroveanu, Marian Dumitrescu, Luiza Găină, Vlad Milos și  domnul Breza.Tinerii macedoneni s-au remarcat prin entuziasm.Ei au recitat cu mândrie în  frumoasa noastră  limbă  macedoneană creații  personale sau din creațiile etnicilor macedoneni din România.Un moment aparte l-a constituit interpretarea unor poezii din lirica doamnei Constantina Dumitrescu.

Circulație rutieră în condiții de iarnă

Scris de IP. Posted in Social


Vremea a fost rece. Cerul a fost mai mult noros ziua și variabil noaptea. Local, în cursul zilei a nins slab. Cantitatea maximă de precipitații s-a înregistrat la Ocna Șugatag, 2,1 l/mp. Vântul a suflat slab, la moderat, cu intensificări izolate de până la 40 km/h în Baia Mare. Temperaturile maxime au avut valori cuprinse între -1 grad Celsius (Târgu Lăpuș, Ocna Șugatag  și Sighetu Marmației) și 2 grade Celsius ( Baia Mare). Cel mai rece a fost, în cursul nopții, în Pasul Prislop și Pasul Gutâi, -13 grade Celsius. La această oră, valorile temperaturii aerului indică -13 grade Celsius la Ocna Șugatag și Petrova, -9 grad Celsius la Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Târgu Lăpuș, și -7 grade Celsius în Baia Mare. Rețeaua de drumuri naționale din județ este practicabilă. Pe sectoarele de drumuri naționale se circulă în condiții de iarnă. Vizibilitatea este bună în trafic. Carosabilul este curat, dar parțial umed pe în zonele înalte de deal și de munte.

Circulația rutieră este închisă între pe DJ 109F din cauza căderilor de bolovani

Scris de Necenzurat. Posted in Social


S.C. Drumuri - Poduri Maramureș S.A. în calitate de administrator al drumurilor județene din Maramureș, aduce la cunoștința participanților la trafic pe relația Târgu Lăpuș – Dej, că drumul județean DJ 109F este închis circulației publice pe sectorul limită de județ Maramureș – Poiana Blenchii (județul Sălaj), din cauza căderilor de bolovani. Decizia fost luată de CJSU Sălaj, prin Hotărârea nr. 1/ 2018.
Participanții la trafic sunt rugați să folosească ruta ocolitoare Târgu Lăpuș – Baia Mare – Șomcuta Mare – Dej. În următoarele zile vom reveni cu noi informații legate de acest tronson de drum județean.

Măsuri pentru siguranța traficului rutier pe DJ 109F

Scris de IP. Posted in Social


La limita județelor Maramureș și Sălaj s-au reactivat căderi de stânci, de pe versant, datorită fenomenului de îngheț-dezgheț, care au pus în pericol siguranța traficului rutier pe DJ 109F. Stâncile dislocate, în cursul nopții, au ajuns pe partea carosabilă, pe sectorul de drum din județul vecin, și au blocat un sens de mers. Angajați de la SC Drumuri și Poduri SA Maramureș s-au deplasat, la fața locului, cu un utilaj și au îndepărtat stâncile de pe partea carosabilă.  Având în vedere situația de urgență produsă, prefectul județului Maramureș, respectiv prefectul județului Sălaj au numit prin ordin comisii mixte care s-au deplasat în zona afectată de căderile de stânci.
               Prefectul Vasile Moldovan a spus: ”Comisia mixtă s-a deplasat în teren pentru a evalua situația de urgență produsă și a stabili măsurile necesare de punere în siguranță a traficului rutier pe drumul județean.

Două familii defavorizare din Băiuț și Strâmbu Băiuț au fost vizitate de tinerii social-democrați maramureșeni

Scris de PSD. Posted in Social


Acțiunea ”Să fim mai buni, să fim solidari cu semenii noștri”, demarată de TSD Maramureș încă din luna noiembrie a anului trecut continuă, în 2018, în întreg județul. Astfel, după familiile care au fost vizitate pe Valea Vaserului, în Baia Mare, în Cicîrlău și în Seini, a venit rândul altor două familii defavorizate din Băiuț și Strâmbu Băiuț. Președintele TSD Maramureș, Flaviu Bălan, însoțit de vicepreședinții TSD: Sergiu Topan, Ciprian Codreanu, Flaviu Nicoară, care este și președinte al TSD Valea Chioarului și Florin Bratu, președinte al TSD Baia Mare au ajuns în Băiuț, acolo unde viceprimarul Adrian Buda, președinte al TSD Băiuț a prezentat situația celor două familii care au nevoie de ajutor.
În Băiuț l-au găsit pe Dan Moldovan, părăsit de soție, care a rămas să își crească cei patru copii din ajutorul social și din micile activități pe care le mai poate face pe la diverse gospodării. Cu toate că minorii cu vârste între 6 și 14 ani trăiesc doar din ajutorul social al tatălui și din alocațiile primite de la stat, toți cei mici urmează cursurile școlii primare sau gimnaziale și sunt elevi cu rezultate remarcabile, în ciuda condițiilor precare de trai. A doua familie vizitată locuiește în Strâmbu Băiuț, capul familiei fiind Vasile Pintea.

ARLECHIN Botosani implineste un sfert de secol de educatie alternativa

Scris de Cristina Rhea. Posted in Social


In anul Centenarului Marii Uniri, Asociatia Culturala ARLECHIN Botosani are un motiv dublu de sarbatoare: implineste 25 de ani de existenta pe scena cultural-educativa a tarii. Infiintata initial ca o organizatie neguvernamentala de tineret, democratic constituita, nepartinica si independenta, ARLECHIN Botosani si-a capatat in timp un binemeritat renume in randul tinerei generatii, al parintilor si al cadrelor didactice din intreaga tara.
Inca de la inceput, reprezentantii organizatiei au planuit sa faciliteze accesul tinerei generatii la educatie si cultura prin implicarea in activitati educative, socio-culturale si socio-profesionale, de formare si orientare profesionala a acestora. Astfel, de la an la an, ARLECHIN Botosani s-a imbogatit cu noi domenii cultural-educative, precum: arta, cultura, educatie, divertisment, sport, turism, devenind, astfel, un centru cultural-educativ de prestigiu.
Intr-o lume in care educatia oficiala este deficitara si, totodata, ritmul schimbarilor pe plan mondial este galopant si necesita tot mai multe cunostinte si abilitati diverse din partea copiilor si tinerilor, ARLECHIN Botosani continua sa surprinda publicul roman, de 25 de ani incoace, in mod fericit, prin multitudinea activitatilor de dezvoltare personala si a proiectelor culturale impresionante, pe care le desfasoara in folosul copiilor, al parintilor si profesorilor: festivaluri, olimpiade, expozitii, vernisaje, concursuri, conferinte si multiple evenimente in tara si strainatate.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026