Cine au fost cei şapte episcopi martiri care au fost beatificaţi de Papa Francisc la Blaj. Iuliu Hossu a citit Rezoluţia Marii Uniri de la 1918

Scris de Ioana Sfârlea. Posted in Religie


Şapte episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertăţii la Blaj au fost beatificaţi duminică la ceremoniile oficiate de Papa Francisc la Blaj. Au fost beatificaţi Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi primul cardinal al Bisericii greco-catolice din România, episcopul Iuliu Hossu.
Potrivit părintelui vicar general Cristian Barta, reprezentantul Mitropoliei Greco-Catolice Blaj, procesul de beatificare are reguli foarte riguroase care, în acest caz, a durat aproape 25 de ani, începând de la documentare şi până la analiza care stabileşte cu certitudine martiriul celor şapte episcopi, potrivit Mediafax.

Papa Francisc, eroul religios îmbrăţişat de cultura pop

Scris de Razvan Tupa. Posted in Religie


Francisc, lider al bisericii catolice salutat ca o personalitate deschisă apropierii de comunităţile marginalizate sau, până acum, chiar respinse de reprezentanţii administraţiei de la Vatican, a devenit încă de la numire un simbol în lumea muzicii, filmului şi a revistelor pop.

Papa Francisc nu este liderul obişnuit al lumii catolice. Primul papă provenit din afara Europei după sute de ani, a devenit rapid unul dintre personajele obişnuite pentru cultura pop. De la grafitti-uri care îl înfăţişează, până la legende legate de pasiunea sa pentru fotbal în Argentina, ţara sa natală, şi apariţii în reviste ca Rolling Stone ori numirea sa drept personalitatea anului 2013 pentru revista Time, Francisc îşi dezvoltă aura unui personaj adoptat din plin de cultura pop, potrivit Mediafax.

Francisc, continuatorul măsurilor iniţiate de Benedict împotriva abuzurilor sexuale din biserică

Scris de Razvan Tupa. Posted in Religie


Papa Francisc a continuat linia măsurilor împotriva abuzurilor sexuale din biserică iniţiată de predecesorul său, Benedict al XVI-lea, potrivit Mediafax.
Fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea a declarat că scandalurile privind cazurile de pedofilie care au vizat membri ai Bisericii catolice au fost provocate de revoluţia sexuală din anii 1960, de noile idei teologice şi de îndepărtarea de credinţă manifestată în Occident.
Încă din 2013, Papa Francisc a acceptat demisia unui episcop irlandez, monseniorul William Lee, care a recunoscut că în 2010 nu a acţionat bine prin protejarea unui preot pedofil.
Într-un scurt comunicat, Biroul de presă al Sfântului Scaun a precizat că Lee, episcop al diocezei Waterford şi Lismore a fost demis în virtutea paragrafului 2 din articolul 401 al Codului canonic, privind revocări pentru erori grave.

Cum scăpăm de întristare?

Scris de Nicușor Deciu. Posted in Religie


Mergi pe stradă şi, în mod firesc, priveşti oamenii. În lumea noastră bulversată oamenii reprezintă tot ce poate fi mai interesant. De obicei privim feţele oamenilor. Faţa este partea văzută a omului care-l exprimă cel mai bine. De aceea există o anumită fascinaţie în a privi feţele oamenilor. Faţa este o întreagă lume, plină de înţelesuri…

Mergi pe stradă şi iei seama la feţe. Cele mai multe dintre feţele celor din jurul nostru sunt triste. În cadrul unui dialog sau al unei întâlniri mulţi reuşesc să-şi mascheze tristeţea, dar când păşesc pe stradă, de obicei, oamenii sunt aşa cum sunt ei în realitate, de cele mai multe ori preocupaţi, trişti. Uneori ai impresia, privindu-i, că nu doar grija zilei se află pe umerii lor, ci o povară mult mai apăsătoare.

Premierul României, ministrul Sănătății și ministrul Finanțelor au fost prezenți la sediul Episcopiei Maramureș

Scris de CJMM. Posted in Religie


În cursul zilei de duminică, 12 mai 2019, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă a fost prezentă în Baia Mare, la Catedrala Episcopală ”Sfânta Treime”, cu ocazia decernării titlului de Cetățean de Onoare al județelui Maramureș Înaltpreasfinției Sale părintelui Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale. Diploma și placheta aniversară au fost oferite ÎPS Iustin Pop de către președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care a mulțumit Preasfinției Sale Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului pentru invitație și pentru găzduirea la sediul Episcopiei situate în municipiul Baia Mare.

De la Arca lui Noe la Sfântul Graal: artefacte biblice care nu vor fi găsite niciodată

Scris de Alexandru Voiculescu. Posted in Religie


Lumea Bibliei continuă să fascineze cercetătorii şi publicul. Deşi au loc numeroase excavaţii în Orientul Mijlociu, Egipt şi Asia Mică, puţine se cunosc despre unele dintre cele mai interesante artefacte care apar descrise în Biblie.

Chivotul Legământului

Potrivit Vechiului Testament, Dumnezeu i-a comandat lui Moise să le spună israeliţilor să construiască un chivot în care să ţină tăbliţele cu cele Zece Porunci, relatează Live Science.
În timpul domniei lui Solomon, acum circa 3.000 de ani, a fost construit Primul Templu în Ierusalim. Chivotul Legământului a fost ţinut aici până în anul 587 î.e.n., când babilonienii au distrus templul. Nu se ştie cu certitudine ce s-a întâmplat cu chivotul. Unele poveşti spun că a fost ascuns  înainte ca babilonienii să ajungă la templu, ajungând în Etiopia, unde s-ar afla în Biserica Sfânta Maria din Sion.

Diaspora vieneză așteaptă cu nerăbdare sfințirea porții maramureșene de la Viena

Scris de CJMM. Posted in Religie


Duminică 12 mai 2019, la ora 9.30, în Böhmischer Prater, Tivoli, 10. WIEN, Laaer Wald 14 va începe ceremonia de sfințire a porții maramureșene. Potrivit Bisericii Ortodoxe Române din Viena poarta maramureșeană este, de obicei, admirată la ea acasă, în nordul României, în Maramureş, dar – în mod paradoxal – ea poate fi admirată şi în Viena.
”La iniţiativa şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş a fost adusă de acasă şi aşezată o asemenea poartă, în urmă cu 15 ani, şi la Viena. Tot cu suţinerea aceleiaşi instituţii, acum poarta maramureşeană-vieneză a fost restaurată de către meşteri lemnari urmaşi ai Moşului Pupăză, din localitatea Valea Stejarului. Cu acest prilej va sosi din Baia Mare un grup de artişti ai Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania şi va oferi un program festiv în piaţa din faţa Bisericii Sf. Ap. Andrei din 11. Viena, Simmeringer Hauptstr. 161, între orele 12.30 şi 16.00”, arată reprezentanții Bisericii Ortodoxe din Viena.

Pentru experţi, nu este niciun dubiu că Iisus a existat. Dovezile aduse de aceştia din surse independente

Scris de Alexandru Voiculescu. Posted in Religie


Deşi unii cred că Iisus de fapt nu a existat cu adevărat, pentru experţii în Noul Testament există foarte puţine dubii cu privire la existenţa reală a acestuia. Personajul biblic apare în mai multe referinţe ale istoricilor romani şi în niciuna dintre acestea nu este pusă la îndoială existenţa lui Iisus.
Spre exemplu, Lawrence Mykytiuk, profesor la Purdue University şi autor al unui articol al Biblical Archaeology Review despre dovezile extrabiblice ale existenţei lui Iisus, a notat că nu există nicio dezbatere cu privire la această problemă nici în timpurile antice. „Rabinii evrei care nu îi plăceau pe Iisus şi pe adepţii lui îl acuzau pe acesta că ar fi magician şi că ducea oamenii pe căi greşite, dar nu au zis niciodată că nu a existat”, precizează Mykytiuk.

De ce creştinii îşi fac semnul crucii?

Scris de DN. Posted in Religie


Semnul crucii este cu siguranţă cel mai important gest pe care îl fac credincioşii creştini din riturile apostolice, îndeosebi ortodocşii şi catolicii.
Semnul crucii a fost încă din timpuri străvechi, o alegere de mărturisire vizibilă a credinţei creştinilor, prin faptul că aceştia coboară asupra lor simbolul crucii pe care s-a răstignit Mântuitorul. Se pare că primul semn al crucii a fost făcut la Cina cea de Taină şi la momentul înmulţirii pâinilor, chiar de câtre Iisus Hristos care a binecuvântat bucatele făcând asupra lor semnul crucii. Cea mai veche mărturie asupra semnului crucii făcut de către creştini ne parvine de la Justin Martirul, din anul 160 după Hristos.

Conform unui nou studiu, persoanele religioase sunt mai fericite decât cele care nu au religie

Scris de Alexandru Voiculescu. Posted in Religie


O cercetare a experţilor de la Pew Research Center a inclus analiza unor date de chestionar care provin din câteva zeci de ţări, în care se compară stilurile de viaţă ale oamenilor religioşi şi ale celor non-religioşi. S-a constatat că cei care participă activ la serviciile religioase duc o viaţă mai fericită.
Per total, cercetătorii au găsit că persoanele religioase tind să fie mai fericite, deşi nu sunt neapărat mai sănătoase, scrie Daily Mail.
Astfel, deşi legătura dintre religie şi sănătate nu a fost clară, descoperirile indică faptul că fericirea mărturisită în chestionare este mai mare la cei religioşi.
Studiul a împărţit participarea religioasă în trei categorii: religioşii practicanţi (participarea regulată la activităţi religioase), religioşii nepracticanţi (frecventează rar serviciile religioase) şi cei nereligioşi (care nu se identifică cu nicio religie).

Mai mult de o treime dintre religioşii practicanţi adulţi din SUA (36%) s-au descris ca fiind „foarte fericiţi”, comparativ cu doar un sfert din celelalte două categorii.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024