Decizie istorică în România. O bancă este obligată să împartă riscul valutar cu clientul

Scris de Paul Barbu. Posted in Justitie


O decizie istorică a fost luată zilele acestea de către o instanţă din România în cazul creditării iresponsabile făcută de băncile locale. Tribunalul din Ilfov a decis în premieră naţională ca riscul valutar în cazul unui credit în franci elveţieni să fie împărţit între bancă şi client.

Iată soluţia pe scurt admisă de instanţă: “Admite în parte cererea de chemare în judecată. Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.8 pct.1 din contractul de credit bancar ipotecar nr. B0009444 din dată de 16.05.2008, precum şi al clauzei prevăzute la art.I pct.1 lit.t din actul adiţional la contract şi declara nulitatea absolută a acestor clauze. Stabilizează (îngheaţă) cursul de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului, pentru toată perioada de derulare a contractului, plata ratelor lunare urmând a se face în moneda LEU, cu suportarea riscului valutar în cote egale între reclamanta şi pârâtă.

Annamaria Somay, „ActualMM”, „Free Media” sau… hotul care striga hotul

Scris de IR Rosiianu. Posted in Justitie


Dupa ce procurorii DNA l-au trimis in judecata pe Catalin Cereches – ma scuzati, CHERECHES pre numele lui adevarat! – au aparut iarasi date extrem de interesante despre acolitii acestuia. Asa a iesit la iveala faptul ca acei intermediari de care s-a scris inca de la inceput in rechizitoriul DNA sunt, de fapt, Liviu Bala si Annamaria Somay, doi apropiati ai primarului care, asa cum s-a dezvaluit pana acum din acelasi dosar, duminica isi facea poze cu preotii si mima sfintenia in randul intai, pentru ca in cursul saptamanii sa ameninte cu moartea pe oricine nu-I facea voia. Ei bine, cum e stiut faptul ca personajul nostru cameleonic si charismatic a reusit sa sminteasca de cap toate babele din targ, e logic ca ORICINE se atinge de imaginea lui TREBUIE sa aiba de suferit.

UDMR, responsabilă direct în cazul tinerilor cu bombe din HVIM

Scris de Dan TANASA. Posted in Justitie


Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) confirmă ceea ce eu susțin de foarte mult timp: ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM este o organizație extremistă, șovină, neo-fascistă, care acționează activ împotriva României chiar pe teritoriul României.
Extremiștii Szocs Zoltan și Beke Istvan, lideri ai grupării “Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania, au fost trimiși în judecată de DIICOT, în stare de arest preventiv, fiind acuzați că intenționau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie de anul trecut de la Târgu Secuiesc, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT, citat de Agerpres. 

Patronul Hexi Pharma a murit - Predoiu vorbeste si de crima. Ponta e socat: Cine are putere sa faca asa ceva?!?

Scris de ZR. Posted in Justitie


Dupa ce fostul social-democrat Sebastian Ghita, membru in Comisia de control a SRI, s-a aratat convins ca Dan Condrea era cu siguranta filat si a anuntat ca isi "va presa" colegii sa ceara ca echipa de filaj sa faca public raportul si filmul accidentului, fotul premier Victor Ponta s-a aratat de-a dreptul socat si ingrozit de cele intamplate.
Intr-o postare pe Facebook Victor Ponta pare sa fie convins ca la mijloc este altceva si ca nu este vorba de un accident.
"Dumnezeule! Chiar e socant! Ce se intampla in tara noastra?!? Cum e posibil asa ceva?!? Cine are putere sa faca asa ceva?!? Ce stia acest om si cine se temea de ce stia el?!? Din pacate Romania in 2016 inseamna frica, suspiciune si forte nevazute care de fapt ne decid viata!", scrie Ponta alarmat pe reteaua de socializare.

Catalin Chereches a fost trimis in judecata in stare de arest

Scris de Cristi Șelaru. Posted in Justitie


Cătălin Cherecheș, primarul suspendat al municipiului Baia Mare, încasează o lovitură teribilă de la procurorii DNA! Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului.
CHERECHEȘ CĂTĂLIN, primar al municipiului Baia Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada martie 2015 - septembrie 2015, inculpatul Cherecheș Cătălin, în calitate de primar al municipiului Baia Mare și ordonator principal de credite pentru susținerea financiară a Asociației Club Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare și implicit pentru eliberarea sumelor de bani alocate de Consiliul local în acest sens, a pretins și primit de la o persoană din conducerea clubului, atât în mod direct cât și prin intermediar, suma totală de 70.000 lei.

Zeci de persoane înșelate prin telefon. Care este mecanismul escrocheriei

Scris de DG. Posted in Justitie


O firmă din Baia Mare a înșelat zeci de clienți prin telefon. Mecanismul era simplu: firma contacta clientul, îi prezenta pachete de produse naturiste, iar când coletul comandat ajungea la destinație, clientul constata că a primit mai puţine produse decât a plătit. La rândul lor, angajatele firmei se plâng că nu şi-au primit salariile pe 3 luni.
Daniela s-a angajat ca operatoare call-center la firmă în luna februarie.
„Exista o bază de date cu niște clienți, noi trebuia să îi sunăm pe fiecare în parte. Noi luăm datele clienților, i le transmiteam ei și ea trebuia să se ocupe de trimiterea coletelor”, spune Daniela, angajată call-center.
„Punctul de lucru al call-center-ului funcționa într-o încăpere situată la etajul 2 al clădirii din spatele meu. Aici fetele sunau zilnic clienții și înregistrau comenzi”, relatează Izabela Jurasko, corespondent Digi24.

NOII SCLAVI ai Europei: ŞOFERII DE TIR. La ce UMILINȚE şi riscuri ÎNGROZITOARE sunt supuși şi cum ajung unii să MOARĂ LA VOLAN provocând accidente grave

Scris de EVZ. Posted in Justitie


Potrivit percepției publice, un șofer de tir care prinde curse în străinătate câștigă mii de euro. Însă condițiile inumane de trai la care sunt supuși, hrănindu-se pe drum, dormind în cabine, îmbolnăvindu-se în afara țării fără posibilitatea de a apela la ajutor medical, nu de puține ori, sfârșind prin a fi „fentați” de firmele care îi angajează, încât pierd și vechimea la pensie, spulberă mitul unei vieți bănoase
Totul se întâmplă pentru că angajatorul, fie acesta firmă străină sau română, nu respectă legislația europeană în vigoare, plătindu-i mizerabil și fără să le asigure condiții umane. Vestul Europei este plin de camioane conduse de români care campează, fac duș și mâncare la maginea drumului pentru că dacă ar cheltui diurna pe casă și masă s-ar întoarce în țară fără niciun ban.

TEROARE MUSULMANĂ paroxistică în Iran: Femei SUPERBE ARESTATE şi UMILITE public pentru că au pozat fără văl şi au promovat “PROMISCUITATEA VESTICĂ”

Scris de Dodo Romniceanu. Posted in Justitie


Mai multe modele din Iran au fost arestate şi obligate să se umilească în public pentru “nesăbuinţa” de a poza ca nişte dive occidentale, în poziţii provocatoare şi, mai ales, fără vălul islamic.
Potrivit dailymail.co.uk, cel puţin opt modele au fost arestate în cadrul unor operaţiuni ample care îi vizează pe cei ce comit “acte neislamice”, printre aceste numărându-se şi expunerea părului.
Una din frumoasele reţinute este modelul Elham Arab, celebră mai ales pentru rochiile de mireasă pe care le prezintă. Ea a fost deja interogată, în faţa camerelor de luat vederi, de Tribunalul Revoluţionar iranian. Cu capul acoperit de hijab negru, tânăra s-a căit public pentru “promovarea promiscuităţilor vestice”.

George Copos, urmărit penal pentru plagiat. Gică Popescu, audiat ca martor

Scris de RL. Posted in Justitie


Potrivit Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, cartea pe teme istorice semnată în închisoare nu este originală. Pasaje întregi au fost copiate după lucrarea de disertaţie susţinută de un istoric în 2005. Cartea se numește „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI”.
Deocamdată, copiatul i-a adus lui George Copos 30 de zile de libertate, însă cel mai probabil nu va plăti pentru asta pentru că istoricul nu vrea să depună plângere.
Volumul publicat de George Copos în anul 2014 a fost analizat de trei profesori universitari.

Acuzaţiile de mită electorală săvârşită de PNL Sector 1 au fost trimise la Parchet

Scris de PSD. Posted in Justitie


În ziua de 12.05.2016, în jurul orelor 20:00, Alexandru Nazare candidatul PNL pentru funcţia de primar al Sectorului 1, însoţit de Mihai Voicu, preşedintele PNL Sector 1, s-au întâlnit cu un grup de peste 70 de persoane în Str. Betonierei, sector 1.
În aceste împrejurări, reprezentanţii PNL au distribuit mâncare, băutură şi bani cetăţenilor convocaţi, încălcând grav prevederile legii electorale.
Sesizarea a venit din partea Poliţiei Locale, probate cu declaraţii de martori, fotografii de la faţa locului şi înregistrări video.
În acest context, Biroul Electoral Sector 1 în şedinţa din 13.05.2016 a decis trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 pentru cercetări în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor de către Partidul Naţional Liberal şi candidatul acestuia, Alexandru Nazare.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026