Despre „starea de alertă” sau „starea de incertitudine”. Cum vom proceda începând cu 15.05.2020?

În cursul zilei de 04.05.2020, Președintele României Klaus Iohannis a anunțat în mod oficial faptul că starea de urgență instituită pe fondul pandemiei de COVID-19 nu va mai fi prelungită. Totodată, acesta a informat că începând cu data de 15.05.2020, România va intra într-o așa-zisă „stare de alertă”.
Ce înseamnă însă „starea de alertă”? Este ea diferită de „starea de urgență”? Ce măsuri vor putea fi adoptate începând cu data de 15.05.2020 și care va fi soarta măsurilor dispuse în ultimele două luni prin ordonanțele militare? În cele ce urmează, ne propunem să răspundem punctual la fiecare dintre aceste întrebări.
Ce înseamnă starea de alertă?
“Starea de alertă este reglementată prin O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Ea reprezintă o măsură de prevenție, ce constă în punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor unei situaţii de urgenţă.“ afirmă Ioana Anițulesei, avocat Iordăchescu & Asociații.
La rândul său, situația de urgență este un eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care ameninţă viaţa sau sănătatea persoanei, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse specializate şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate. Dat fiind faptul că pandemia de COVID-19 amenință în continuare toate sectoarele vieții cotidiene, putem concluziona că aceasta generează o situație de urgență.







