Transfuzii de sânge cu motive religioase
O femeie de 30 de ani din Baia Mare a fost accidentată pe o trecere de pietoni și a ajuns în comă, având nevoie urgentă* de o transfuzie de sânge. Medicii s-au văzut în imposibilitatea de a acționa în urma intervenției părinților pacientei. Familia aparține Organizației Religioase (nu sectei!) Martorii lui Iehova, recunoscută de Guvernul României. Conform doctrinelor acestei organizații, membrii ei nu acceptă transfuzia de sânge.
Pentru un ziarist care, între scandaluri politice și can-can-uri cotidiene, se izbește de un astfel de caz, totul pare nemaivăzut. Bineînțeles că știrea a capătat dimensiuni șocante: „Se întâmplă în România..." titra Realitatea TV. Să fim serioși, se întâmplă și la alții. „Caz fără precedent la spitalul...", anunță B1TV. În schimb Adevărul o citează pe șefa secției de hematologie a spitalului local care spune că anual se confruntă cu cel puțin șase cazuri de acest fel. „O lasă să moară din cauza religiei", concluzionează într-un titlu Libertatea, cu o gravitate ce nu mă înduioșează. Iar Adevărul face un joc de cuvinte macabru „Secta care dăunează sănătății".
Pentru mulți dintre noi, „iehoviștii" sau „martorii" sunt niște ciudați. Pe inversul titlului „Toți sunt normali până ajungi să îi cunoști", am putea spune că toți pot părea ciudați până ajungi să îi cunoști, să cauți să îi înțelegi. Discriminarea lor (mai ales din partea... creștinilor) s-ar putea atenua dacă am ști că Ioan Ovidiu Sabău, celebrul fotbalist român este aparținător al organizației. La fel sunt sau au fost vedetele internaționale din muzică, sport sau politică precum: Prince, Venus și Serena Williams, Ja Rule, Naomi Campbell, președintele american Einsehower, Geri Halliwell (Spice Girls). Desigur, cel mai cunoscut este Michael Jackson și familia Jackson.
Revenind la problema transfuziei, martorii lui Iehova consideră că porunca biblică de a nu consuma sânge are aplicație și în cazul tranfuziilor de sânge. Ilustrativ, un consumator de droguri își administrează doza cu aproximativ același efect, indiferent dacă o face prin sistemul digestiv sau prin cel circulator (prizare sau injectare). Criticii creștini vor spune că martorii se călăuzesc după porunci selective din Vechiul Testament. Pe site-ul lor oficial apare însă nu doar trimiterea din Geneza 9 sau Levitic 17, ci și cea din Noul Testament, Faptele apostolilor capitolul 15. Personal cred că analogia folosită de ei este deplasată, iar textul biblic nu are deloc această aplicație. Deci, da. Eu aș accepta transfuzia!
În același timp însă, nimeni nu se îndoiește de faptul că orice transfuzie de sânge vine cu riscuri. Hepatita sau HIV nu sunt noutăți în domeniu, iar martorii lui Iehova sunt instruiți asupra faptului că există soluții alternative în cazurile în care e nevoie de sânge. Pe site-ul oficial ei recunosc că cele mai multe probleme apar atunci când sunt implicați copiii, dar nu se feresc să discute problema și în termeni radicali, întrebând „a cui alegere și a cui conștiință sunt la mijloc?" În SUA problema apare și în dreptul medicilor, care refuză să trateze astfel de pacienți, fiind convinși de riscurile majore la care sunt supuși.
Mergând până la capăt, rămâne inviolabil dreptul pacienților de a alege modul de tratament. Conform unei statistici citate în New York State Journal of Medicine din 1988, 19% dintre pacienți refuză un tratament sau altul, chiar dacă pentru 15% din cazurile respective este clar riscul pierderii vieții. Avortul, transplantul, eutanasia reprezintă cazuri deosebite, în care sentința dată în fața televizorului e apă de ploaie.
La auzul acestui caz deputatul PDL Alin Popoviciu s-a sesizat afirmând că va iniția un proiect de lege care să scoată în afara legii cultele ce atentează la viața unei persoane. „Îi putem considera chiar criminali, care ar trebui să răspundă în fața legii pentru crimă cu premeditare." Putem să vedem mai departe de acest caz? Cu doar câteva zile în urmă a apărut în presa noastră cazul unei fetițe de 10 ani care nu a mai mâncat... de dorul mamei ei (nu erau „martori”). Și a murit în spital, după luni de zile de ventilație mecanică și alimentație artificială. Cele două cazuri îmi par similare. Rămâne întrebarea „A cui decizie și a cui conștiință?"
Dan Puric rememorează în „Omul frumos" o experiență care vorbește clar despre diferențele de înțelegere a creștinismului pe plaiurile mioritice. „Am intrat într-o zi într-o biserică. Era o biserică micuţă, improvizată, pentru că se lucra la biserica mare. Eram cu soţia şi, din cauza mirosului abundent de lumânări, tămâie, soţia a leşinat. M-am speriat, am luat-o în braţe şi am ieşit cu ea afară, pe iarbă. Nu ştiam cum să o trezesc, mă speriasem, era, poate, o cădere de calciu, ştiu eu ce. S-a trezit şi mi-a spus: dă-mi ceva să mănânc. Unde să fug eu duminica, când totul era închis? Am intrat în biserică, era în timpul Liturghiei, şi, în biserică, am găsit pâinile cu lumânări, dar şi-un pluton de babe care le păzea şi am rugat din suflet să-mi dea şi mie o bucăţică de pâine, că cineva se simte rău.
- Nu-ţi dau, că nu e sfinţită,mi-a răspuns baba, cu autoritate, de parcă era parlamentar.
- Dar, vă rog din suflet, eram disperat, doar o bucăţică...
- Nu, că nu e sfinţită.
Tot aşa mi-au răspuns cele zece babe.
- Nu-ţi dau, că nu e sfinţită.
Până s-a trezit unul şi-a zis:
- Dă, fă, pâine, că-ţi trag una de te sfinţesc pe loc!
Iisus Christos i-a scandalizat pe drepții vremii lui cerându-le nimic mai puțin decât să îi mănânce trupul și să îi bea sângele (Ioan 6:53). Același discurs (același!) l-a avut și în fața ucenicilor, la cina cea de taină (Matei 26:26-28), cu diferența că ei au făcut-o, în simbol. Evident, nu era vorba de transfuzii, nici de canibalism sau vampirism, ci de părtășia cu Dumnezeu. În cuvinte mai clare: „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii lui." (Ioan 15:13)
Comentarii
RSS pentru acest articol.