Ceremonie de comemorare a eroilor martiri căzuți pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989

Scris de Francisc Gal. Posted in Rutenii


Azi, 20 Decembrie 2019, eroii martiri ai Revoluției Române din Decembrie 1989 au fost comemorați în fața Troiței ridicată în cinstea lor, în Piața Operei din municipiul Deva. La ceremonialul public organizat cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, au participat autoritățile locale și județene, revoluționari, parlamentari. Ceremonialul a debutat cu intonarea Imnului Național și cu onoruri militare, urmat de un serviciu religios oficiat de un sobor de preoți, în frunte cu Episcopul Devei și Hunedoarei PS Părintele Gurie. Uniunea Culturală a Rutenilor din România a fost reprezentată la eveniment de președinte dr. Gheorghe Firczak și deputat Iulius Firczak.

Share
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020