Conferinta Consiliului Mondial al Romanilor

Scris de Iacob C.Istrati. Posted in Romania


Doresc să specific faptul că această Conferință s-a desfășurat sub marele impact al Centenarului Unirii și a coincis și cu evenimentul nașterii Luceafărului nostr, Mihai Eminescu.
Am avut în vedere și situația încordată pe care o provoacă cercurile politice maghiare și, tocmai de aceea, am propus îndreptarea Legii Electorale care în mod eronat exclude organizațiile majorității românești de la procesul electoral în favoarea strict a celor ale minorităților. A se vedea punctul 5 din Rezoluție.
Am făcut apel la partidele politice să se abțină la exportarea pe plan internațional ale disputelor interne, considerând că acest lucru dăunează intereselor naționale și credibilității României pe plan extern, cu precădere în spațiul european - Punctul 4.


       Creștere și transformarea CMR într-o organizație globală cu impact în relațiile cu diverse instituții internaționale, se conturează a fi strategia necesară, deoarece, suntem convinși că cel puțin până în 2020, care reprezintă aniversarea centenarului Trianonului, cercurile maghiare din exterior vor face presiune și vor încerca destabilizări în zonele locuite de maghiari și nu numai.
      S-a decis ca CMR împreună cu Reprezentanțele și filialele sale să participe la marele marș unionist care va avea loc în luna martie la Chișinău, alături de partenerii noștri din ”Alianța pentru Centenar”.
        Din partea Parlamentului României, a participat la Conferință și președintele comisiei pentru românii de pretutindeni ai Camerei Deputaților, domnul deputat Constantin Codreanu, ocazie cu care am încheiat un Protocol de colaborare semnat și parafat, pentru instituționalizarea relațiilor CMR cu un Grup Parlamentar Transpartinic, pentru colaborarea în probleme de interes național.
        În cadrul lucrărilor, Smaranda Livescu care a ocupat funcția de Secretar General încă de la înființarea CMR din 2000-2001, a renunțat la poziție, datorită faptului că activitatea sa ca președintă a importantei organizații pe care o conduce, UNIFERO este foarte solicitantă și, în mod normal, este greu de să-și împartă timpul. În locul său, a fost aleasă ca Secretar General, Diana Uscatu, care este membru fondator al CMR, participând la prima ședință de constituire a organizației din Martie 2001.
       Suntem bucuroși că UNIFERO va continua să colaboreze cu CMR și în calitate de organizație membră, în diverse probeleme pe care le-am discutat la acest dublu eveniment: Conferința anuală CMR și Conferința MidTerm a UNIFERO.
      O altă importantă decizie a fost numirea lui Ion Leașcenco, președintele Blocului Unității Naționale, în funcția de Director al CMR-Basarabia. Această numire, împreună cu cea a Dianei Uscatu, face parte din procesul de întinerire a organizație, proces care va continua și la Congresul din Mai.
     De asemeni, ne bucură mesajul doamnei Tatiana Ciobanu, care ne-a transmis că și în Italia, s-a decis crearea Rezprezentanței CMR-Italia sub conducerea Simonei Farcaș. Trebuie amintiți și validarea următorilor: Iacob Cazacu-Director CMR-Canada, Alexandru Cetățeanu-Filiala Quebec/Montreal.
       S-a stabilit ca viitorul Congres al CMR să aibă loc la București în luna Mai și există dorință din partea parlamentarilor unioniști ca acesta să se desfășoare în clădirea Parlamentului României.
       Regret că Directorul CMR-România, Valentin Bercă s-a retras din motive care țin de activitatea sa profesională. Vom căuta să suplinim lipsa domniei sale cu girarea poziției de către Ion Leașcenco. Am dori ca dl. Eugen Popescu să ne recomande o personalitate din zona atât de năpăstuită din Transilvania în care populația românească se află în minoritate și unde se fac presiuni inacceptabile de către organizațiile separatiste maghiare.
      Doresc să mulțumesc tuturor celor care prin mesaje ne-au încurajat în desfășurarea celor două conferințe, CMR și UNIFERO.
                                                                                                             Preşedinte al CMR        Mircea Popescu
                                                                                                              Atlanta SUA                    15 Ianuarie 2018
                                                                               REZOLUȚIA
                                       Conferinței Consiliului Mondial Român  Atlanta 2018

       Participanții la Conferința anuală a Consiliului Mondial Român-The World Romanian Council au trecut în revistă și au analizat evoluțiile și problemele apărute în perioada de activitate redusă a organizației dintre 2005 și 2017 și modul în care acestea au afectat viața și spațiul național român, cu precădere cele în curs de desfășurare pentru promovarea Centenarului Marii Uniri, inclusiv pe plan internațional.
        S-a desprins concluzia, că în etapa actuală de dezvoltare și de răspândire globală a societății românești și în condițiile evoluțiilor în permanentă schimbare ale relațiilor internaționale, problema națională nu mai poate fi separată de cadrul politic intern sau extern, iar societatea civilă trebuie să-și asume realitatea că nu mai poate face abstracție de implicarea activă în ceeace este politică națională.
       Problema națională trebuie să capete prioritate absolută, deoarece, nu putem să ne numim europeni, înainte de a ne afirma ca români. Nu putem îmbrățișa așa zise valori europene cerute și impuse de anumite cercuri, dacă renunțăm cu ușurință la valorile naționale proprii în loc să le impunem pe ale noastre în cadrul general al valorilor europene.
        Discuțiile au subliniat că societatea românească are nevoie de afirmarea și consolidarea unei ORGANIZAȚII GLOBALE ROMÂNEȘTI capabilă să dezvolte un ”lobby popular” coordonat prin eforturile conjugate ale Președinției, Parlamentului, Guvernului și ale societății românești, pentru susținerea României, a românilor de pretutindeni și pentru promovarea valorilor naționale și a idealului național al Reîntregirii Patriei.
        Se consideră că CMR este un embrion ce trebuie dezvoltat pentru reușita unui asemenea proiect național.
                                        I. PREGĂTIREA CENTENARULUI MARII UNIRI
       Prioritate absolută pe care CMR o împărtășește cu partenerii din ”Alianța pentru Centenar”, cei din afara Alianței dar și cu instituții ale statului român este pregătirea aniversării Centenarului Unirii.
        Pentru noi, singura finalitate a acțiunilor unioniste este revenirea la întregirea istorică și naturală a poporului român și a teritoriului național și considerăm că punctele de vedere și propunerile pe care le-am adoptat pot și trebuie să fie realizate inclusiv prin voința politică a instituțiilor statului și a partidelor politice de a coopera la nivel național cu societatea românească globală și prin ampla și reponsabila mediatizare a massmediei.
      1. Adunarea Generală a CMR propune instituțiilor statului roman, societății românești civice și politice implicarea în implementarea unei ”Doctrine a Vecinătății Apropiate” menită să consolideze procesul apropierii rapide a Basarabiei de standardele europene și implicit a reîntregirii patriei și poporului român prin acțiuni și activități parlamentare, guvernamentale, diplomatice, politico-militare, economice, socio-culturale.
1.1.Parlament (Anexa 1)
– Reamintim solicitarea făcută Parlamentului României, pe care CMR a înaintat-o și în cadrul adunării de constituire a ”Alianței pentru Centenar”, privind înființarea Circumscripției 44-Basarabia cu deputați exclusiv din Republica Moldova, ca o formă nu numai experimentală și simbolică, dar și intermediară de integrare a reprezentării la nivel național a populației basarabene în cadrul unui viitor Parlament național reîntregit.
– Propunem crearea circumscripțiilor electorale în zone cu concentrație mare de cetățeni români: Spania, Italia, America de Nord.
1.2.Guvern
– Propunem înființarea Ministerului Reîntregirii pe model Germania și Korea
1.3. Diplomatic
– Propunem definirea unei doctrine românești a ”Diplomației în tandem” constând în acțiuni diplomatice comune ale României și Republicii Moldova, care să fie unitare în problemele majore, cu accent pe cele privind spațiul comun românesc, cât și complementare în spații mai puțin accesibile pentru celalaltă parte, cum ar fi spațiul CSI.
– Formularea unei politici externe coerente și unitare a factorilor politici pentru a face înțeleasă la nivel european și nord-atlantic, necesitatea și avantajele reîntregirii României prin efort comun internațional pentru asigurarea stabilității politice și a securității la granița estică a UE și NATO.
– Realizarea , prin participarea alături de societatea civilă românească a instituțiilor specializate ale statului român, a unei campanii globale pentru sensibilizarea opiniei publice internaționale asupra tragediei populației românești ca urmare a dezmembrării prin forță a teritoriului național.
1.4. Politico-militar
– Includerea de amendamente în Constituția României prin care revenirea la Patria mamă a unor teritorii înstrăinate să se poată face în mod simplificat, după modelul Art. 23 din Constituția RFG. – (Anexa 1)
– În condițiile unei situații relativ tensionate la granița de Est a Uniunii Europene și NATO și a presiunilor constante asupra Basarabiei, inclusiv prin trupele Rusiei staționate în Transnistria, CMR propune un plan politico-militar de descurajare sub umbrela NATO, cu participarea statelor direct afectate, inclusiv a Republicii Moldova, pe care-l va înmâna domnului deputat Constantin Codreanu pentru a fi prezentat, dacă circumstanțele îi permit, Parlamentului, Guvernului și Președinției pentru a fi studiat, analizat și, eventual, dezbătut în cadrul CSAT. – (Anexa 2).
1.5. Economic
Supunem atenției administrației României și europarlamentarilor români posibilitatea promovării și implementării conceptului ”Euroregiunilor de Integrare” (Anexa 3), ca plan economic de implicare a UE în dezvoltarea unor țări candidate la integrarea în spațiul European, cu precădere economică, așa cum este detaliat în Anexa 3, ”Euroregiunea de Integrare – Prut” cu referire la Basarabia.
1.6. Socio-cultural
– Completarea și modificarea Legii 21 din 1991 a cetățeniei române prin înlocuirea conceptelor de ”redobândire” cu cel de ”recunoaștere” a cetățeniei.
– Acordarea cetățeniei române pe baza apartenenței la filonul cultural român.
– Apărarea drepturilor și valorilor culturale și naționale ale românilor din jurul granițelor și din diaspora prin implicarea responsabilă, nu numai a societății civile, dar mai ales a instituțiilor de resort ale statului.
– Apreciem adoptarea de către Parlamentul României a ”Legii Centrelor Comunitare Românești”, dar cerem ca la conducerea Centrelor să se afle personalități din rândul membrilor comunităților în care sunt create acestea.
         2. Dând o înaltă apreciere faptului că ziua de 27 Martie a fost declarată Sărbătoare Națională, solicităm celor două Camere ale Parlamentului României să organizeze pe 27 Martie 2018 o ședință festivă cu invitați internaționali, care să omagiaze începutul mișcării de Întregire a României prin Actul Unirii semnat și ratificat de Sfatul Țării de la Chișinău, desăvârșită prin Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
Prin invitarea ambasadorilor și altor personalități internaționale, Parlamentul, ca instituție reprezentativă a poporului român, va putea sensibiliza comunitatea internațională asupra realității și necesității unui spațiu întregit românesc.

        3. În cadrul pregătirii și participării la Olimpiade sau alte competiții internaționale pe echipe, propunem participarea sub forma de echipe unice formate din sportivii din cele două state.
Solicităm Comitetelor Olimpice ale celor două entități românești să caute soluții pentru crearea unei Echipe Olimpice unice România-Republica Moldova.

                                                                   II. RELAȚII INTERNE
         4. Constatând că extinderea la nivel internațional a scandalurilor politice interne aduce prejudicii României, creind pretexte unor forțe din UE pentru a ridica obstacole discriminatorii în obținerea statutului de membru cu drepturi egale UE, solicităm forțelor politice românești să instituie o stare de non-combat și să adopte pe plan extern o atitudine unitară politică de afirmare și apărare a intereselor naționale.
       Administrarea unei țări suverane nu poate și nu trebuie să fie impusă din afară, cu atât mai mult în acest an al aniversării a 100 de ani de la realizarea statului național, indivizibil, unitar, suveran și independent.

        5. Profitând de dezbinările politice exportate pe plan extern, UDMR, aflată în Parlamentul României, își manifestă atitudinea anti-românească declarând ostilitate față de sărbătorirea Centenarului Unirii în particular și față de întregirea României în mod special, promovând, în schimb, acțiunea revanșardă ”Trianon 100” a statului maghiar.
       Presiunile pe care UDMR le face în mod constant în Parlament și în general în viața politică și administrativă a țării se datorează deficiențelor din Legea Electorală care nu acordă dreptul de ”competitor electoral” și altor organizații ale societății civile decât cele ale minorităților.
       Adunarea Generală validează proiectul legislativ depus la Parlament privind modificarea Legii Electorale pentru a permite și organizațiilor civice ale majorității românești să capete calitatea de ”competitor electoral” și solicită domnului deputat Constantin Codreanu să-l preia și să-l susțină pentru a-l transforma în ințiativă legislativă.

       6. Pentru instituționalizarea unei colaborări eficiente, CMR prin președintele Mircea Popescu a încheiat cu dl. Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Camera Deputaților, un Protocol de Colaborare pentru înființarea unui Grup Parlamentar Transpartinic dornic să se implice în desfășurarea de inițiative și acțiuni comune de interes național pe plan intern și internațional. – (Anexa 4).

                                                    III. ORGANIZATORICE

      7. Consiliul Mondial Român,are o lungă istorie de colaborare cu ”Platforma Unionistă Acțiunea 2012″ căreia îi dă o înaltă apreciere pentru acțiunile unioniste întreprinse și, alături de alte 135 de organizații, CMR este și va fi parte a ”Alianței pentru Centenar” până la obținerea Reîntregirii.

     8. Au fost validate cooperările și Protocoalele de colaborare încheiate în 2017:
Câmpul Românesc – Hamilton, Canada (Dumitru Răchițean, pr. Dumitru Ichim);
Asociația Culturală ”Pro Basarabia și Bucovina” – București (Marian Clenciu);
Asociația Strategia Dezvoltării României – Dobrogea / Constanța (Dezideriu Dudaș)
Asociația Revoluționarilor Piața Universității – București (Ion Flueraș)
Associazione Done Romene in Italia – Milano,Italia (Silvia Dumitrache)
Asociația ”Dacia” – Roma, Italia (Tatiana Ciobanu)
Blocul Unității Naționale – Republica Moldova (Ion Leașcenco)
Partidul Revoluției – București – susținere logistică
9. Pentru unele funcții de conducere au fost propuse și aprobate următoarele persoane:
Diana Uscatu – Secretar General CMR
Ion Leașcenco – Director al Reprezentanței CMR-Basarabia și Coordonator pentru filialele CMR ale românilor din jurul granițelor și din vecinătatea apropiată;
Iacob Cazacu-Istrati – Director al Reprezentanței CMR-Canada;
Alexandru Cetățeanu – Director al Filialei CMR-Quebec/Montreal;
Simona Farcaș – Director al Reprezentanței CMR-Italia;
– Deoarece domnul Valentin Nicolae Bercă a renunțat la funcția de Director CMR-România, postul a rămas vacant și se vor primi propuneri pentru ocupare.
– Până la ocuparea poziției, Ion Leașcenco va gira temporar acest post, precum și coordonarea filialelor CMR în formare ale românilor din vecinătatea apropiată, dar și din Italia și Spania.
– Atribuțiile și sarcinile Directorilor de Reprezentanțe sau Filiale sunt limitate la nivel local sau, după caz, regional și au totală autonomie financiară și de acțiune în cadrul evenimentelor pe care le inițiază.
– Principalele sarcini ale Directorilor pentru perioada următoare până la Congres sunt:
legalizarea Reprezentanțelor;
extinderea rețelei locale (regionale) de membri și de alianțe locale (regionale).
10. Pentru o mai bună prezență a CMR în spațiul public și în relațiile instituționalizate, s-a decis:
– Comunicările oficiale pentru instituțiile internaționale sau instituțiile statului român se fac doar prin decizia conducerii centrale CMR, trebuie să poarte semnătura președintelui și trebuie să fie parafate cu ștampila oficială.
– Comunicatele pentru mass-media și organizațiile locale care se referă la problemele inițiate de conducerea CMR se pot trimite de către Reprezentanțe/Filiale pentru mediatizare doar cu acceptul conducerii centrale.
11. Pentru evitarea conflictelor de interese care decurg din statutul de membru de partid, pe care l-au căpătat unii dintre membri noștri, s-a decis ca apartenența acestora la CMR să continuie și chiar să fie încurajată primirea de noi membri de partid, dar drepturile acestora să fie limitate doar la dreptul de a vota, nu la deținerea funcțiilor de decizie.
12. Se consideră că prezența în cadrul CMR a membrilor de partid ca persoane fizice poate fi benefică pentru o organizație globală, prin crearea unui Grup de Consultanță Politică Transpartinică care să constituie o punte de comunicare directă cu factorii sau instituțiile politico-administrative și să ajute conducerea CMR în luarea deciziilor.
13. Adunarea Generală a decis ca desfășurarea Congresului CMR să aibă loc la București în zilele de 12-13 Mai 2018, la care, printre altele, se va vota modificarea Statutului și înființarea funcției de Președinte Executiv.
Organizarea Congresului din luna Mai 2018 va fi sarcina Reprezentanței CMR-România.
14. Consiliul Mondial Român va participa, atât la nivel de conducere central cât și prin reprezentanțe și filiale la marșul din Martie 2018 de la Chișinău, alături de ceilalți parteneri din ”Alianța pentru Centenar”.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024