Oina este un joc sportiv tradițional românesc care în trecut era jucat în toată țara, fiind cunoscut după diverse denumiri. Spre exemplu, în Banat era numit „lopta mică”, în Transilvania „de-a lunga” sau „lopta lungă”, în Muntenia și Moldova „hoina”, iar mai târziu oina. Totodată, jocul era numit „ojerul” sau „oirul” în Maramureș. În unele regiuni, oina putea fi jucat și de către fete, având denumirea de „oiniță”.
În ciuda faptului că par destul de similare și unii ar spune că au origini comune, jocul de oină și cel de baseball american sunt diferite prin regulamente, numărul de jucători, echipament, dimensiunea terenului și multe altele. De asemenea, oina este un joc sportiv similar cu sporturi din multe alte țări, precum Schlagball din Germania, Jeu de paume din Franța, sau pesäpallo din Finlanda.
Jocul de oină a început să fie practicat în secolul XIV, potrivit scrierilor și izvoarelor istorice, fiind menționat documentar pentru prima oară în 1364, pe timpul lui Vladislav I, domn al Țării Românești.

Peştera Meziad este unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute obiective turistice de pe teritoriul României. Peștera Meziad a fost descrisă pentru prima oară de către renumitul geograf austriac Adolf Schmidl, în 1863. Totodată, la începutul secolului XX, peștera a fost explorată în totalitate de către Gyula Czaran.
Fauna cavernicolă (alcătuită din lilieci, gândaci, păianjeni, fluturi și crustacee) din acest loc fascinant a fost studiată pentru prima dată în 1921 de Bokor, iar apoi în 1929 de mai mulți speologi coordonați de Emil Racoviță.

Ada Kaleh, cunoscută uneori și ca Insula Carolina sau Insula Orșova Nouă, a fost o insulă fortificată situată pe Dunăre, ajungând în 1970 pe fundul lacului de acumulare de la hidrocentrala Porțile de Fier I.
Insula Ada Kaleh era situată la aproximativ 3 kilometri în aval de Orșova, având o dimensiune de 1,7 kilometri lungime și 500 metri înălțime. Insula avea o populație de aproximativ 600 de turci.
Insula Ada Kaleh era un centru turistic popular mulțumită prețurilor scăzute ale delicateselor turcești, bijuteriilor și pentru tutun. Mai mult, insula Ada Kaleh era renumită pentru trandafirii din care locuitorii produceau ulei și parfum.

Castelul Banffy, una dintre structurile care reprezintă pe deplin stilul baroc transilvănean, a devenit tot mai cunoscut în ultimii ani, în mare parte datorită festivalului Electric Castle, organizat anual începând cu 2013 (cu excepția anului 2020), la care participă zeci de mii de oameni din diferite țări.
Castelul Banffy a fost construit pe vechea așezare a unui conac, clădirea fiind atestată documentar după anul 1640. Castelul a fost construit de către Dionisie Banffy al-II-lea, comite de Dăbâca și Cluj. De la bun început, s-a dorit ca structura să aibă forma literei „L”.
Tavanul pivniței Castelului Banffy a fost realizat din cărămidă în formă de boltă cilindrică, pereții construiți din piatră și ușile sculptate în stil renascentist. Din păcate, Castelul Banffy a fost distrus parțial în perioada războaielor, fiind folosit în cele din urmă ca bază militară. Reabilitarea clădirii a început în secolul al XVII-lea, atunci când a fost extinsă după modelul renascentist.

Fără îndoială, povestea primului Campionat Mondial organizat de Federația Internațională de Fotbal Amator (FIFA) este una deosebit de interesantă, iar participarea României în competiție reprezintă un eveniment istoric cu totul deosebit, ținând cont de faptul că doar patru echipe europene au participat la turneul organizat în Uruguay.
Italia, Spania, Olanda sau Suedia își manifestaseră la rândul lor dorința de a organiza competiția, cunoscut fiindu-le faptul că fotbalul electriza masele ca nici un alt sport, consacrându-se în perioada interbelică drept cel mai iubit sport din Europa. Fotbalul căpătase însă milioane de adepți și în America de Sud, devenind în scurt timp o adevărată religie pe acest continent.

Baronul Samuel von Brukenthal (1721-1803), singurul reprezentant al comunității săsești transilvănene care a ocupat funcții publice desemnate de statul austriac, a fost guvernatorul Transilvaniei între anii 1777-1787.
În 1756, Samuel von Brukenthal căuta un loc de basm pentru reședința sa de vară. Astfel, Baronul a cumpărat acest mic paradis situat la poalele nordice ale Munților Făgăraș. Fiind pasionat de artă și cultură, Brukenthal a fost și un mare colecționar de artă.
Inspirat de arhitectura vieneză, Brukenthal a construit pe moșia de la Avrig un palat baroc după modelul Palatului Schönbrunn din Viena. Ansamblul arhitectural este format dintr-o clădire principală cu trei aripi și două clădiri anexe fără etaj.

Comisia Europeană a aprobat cererea de înscriere a „salatei cu icre de știucă de Tulcea” în Registrul indicațiilor geografice protejate (IGP). Această nouă denumire se va alătura celor 1.760 de produse alimentare deja protejate.
„Salata cu icre de știucă de Tulcea” este o cremă pe bază de ulei de floarea-soarelui de culoare albă, obținută din icre în amestec cu apă carbogazificată și zeamă de lămâie. Este produsă în regiunea Tulcea, care include Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Cetatea Alba Iulia, sau Cetatea Alba Carolina, este atracția principală a orașului Alba Iulia. În cadrul acestei cetăți în formă de stea cu șapte colțuri sunt situate, printre altele, muzee, biserici și Sala Unirii.
Cetatea de la Alba Iulia este cea mai mare din țara noastră, fiind în picioare de mai bine de 300 de ani. Fiecare cetate ridicată aici a cuprins-o pe cea din urmă: castrul ridicat de romani, cetatea medievală și Cetatea Alba Carolina.
Primul proiect al fortificației a fost realizat de către arhitectul italian Giovanni Morando Visconti, care a condus și prima etapă a lucrărilor. Giovanni Morando Visconti a murit de ciumă și a fost înmormântat în Catedrala Romano-Catolică Sf. Mihail, situată în interiorul cetății.

Calea Victoriei, una dintre cele mai importante artere ale Bucureștiului, se întinde din Piața Națiunile Unite până la Piața Victoriei. Astfel, Calea Victoriei are o lungime de 2.700 metri.
Totodată, Calea Victoriei este una dintre cele mai vechi artere ale Capitalei. Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din București, fiind denumită Drumul Brașovului. De asemenea, strada se întindea doar de la Cercul Militar Național și până în Piața Victoriei. Totodată, porțiunea cuprinsă la acea vreme între Piața Națiunilor Unite și Bulevardul Regina Elisabeta era denumită Ulița Mare spre Sărindar pentru că ducea către Biserica Sărindar, aflată în locul în care azi este Cercul Militar.

Laserul de la Măgurele nu a fost inclus în noul program privind infrastructura de cercetare, denumit ELI-ERIC. Comisia Europeană a anunțat că din proiect vor face parte doar Ungaria și Cehia, nu și România.
În mai 2020, Cehia și Ungaria, care din 2012 au primit împreună cu România finanțare din partea Comisiei Europene pentru realizarea proiectului paneuropean de cercetare Extreme Light Infrastructure (ELI), au depus documentația privind constituirea consorțiului ELI – ERIC, dar fără țara noastră.
Motivul a fost că proiectul „Laserului de la Măgurele” și sistemul de fascicul gamma, cel mai mare și mai important pilon din cadrul întregului proiect, nu îndeplineau criteriile asumate. Astfel, România a pierdut statutul de membru-gazdă alături de Cehia și Ungaria, putând fi doar observator fondator.