Reziliență în fața pandemiei, prin comunicare, compasiune și înțelepciune practică (III)

Scris de Marius Ispas. Posted in Religie


Potrivit datelor UNESCO, la 30 martie 2020 fuseseră închise din cauza Covid-19 peste 1,4 miliarde de școli la nivel global. La 31 iulie 2021 mai erau închise puțin peste 31,4 milioane. Peste tot în lume, autoritățile au căutat soluții la problema asigurării continuității procesului educativ, una dintre acestea fiind mutarea cursurilor școlare în online. Cum s-au adaptat la aceste cursuri elevii din Maramureș care provin din familii de Martori ai lui Iehova? Dar la distanțarea socială? Iată ce ne-au împărtășit unii dintre ei.

Adaptarea la cursurile școlare online

Glodean Sonia (12 ani), Baia Mare: „Pentru mine, întrunirile de pe Zoom au fost un avantaj imens când am trecut la școala online.

Cu toate că pentru orele online am folosit o altă platformă de videoconferințe, principiul a fost același. Nu am pierdut deloc nicio oră, nici chiar la începutul utilizării platformei, deoarece eram deja familiarizată cu folosirea camerei și a microfonului. Când am avut de prezentat unele proiecte de pe calculator, am știut deja să partajez aceste proiecte, ba chiar am putut să dau o mână de ajutor profesorilor, dacă nu se descurcau bine sau dacă îmi cereau ajutorul”.

Teglaș Adi (12 ani), Adriana (11 ani), Daniel (9 ani), Satulung: „Faptul că cunoșteam deja aplicația, ne-a fost de mare ajutor ... ne-a fost ușor să ne exprimăm în fața ecranului și a profesorului, luând în serios cadrele didactice”.

Rut Prodan (15 ani), Baia Mare: „Când am aflat că vom desfășura cursuri online, pentru mine nu a fost o problemă, deoarece eram familiarizată cu aplicația Zoom și modul de comunicare datorită întrunirilor online. Astfel, am avut ocazia să îi ajut pe unii profesori și colegi care nu erau obișnuiți cu acest nou mod de lucru”.

Remețian Luca (16 ani), Mireșu Mare: „Faptul că eram familiarizat deja cu utilizarea aplicației Zoom în cadrul întrunirilor  m-a ajutat mult să nu mă concentrez asupra părții tehnice din cadrul orelor și să mă exprim liber și fără emoții în fața camerei. Acest lucru m-a ajutat să fiu mai concentrat la cursuri și să obțin rezultate bune”.

Herța Diana (18 ani), Baia Mare: „Având în vedere că întrunirile pe Zoom au început cu mult înaintea organizării cursurilor pe internet de către școli, modul de predare online nu a fost un șoc pentru mine. Faptul de a învăţa online era deja o normalitate. Mai ales când se desfășurau lecții pe Zoom, am observat că prea puțin colegi erau obișnuiți cu aplicaţia, în timp ce eu mă simțeam «ca acasă» pe platformă. În plus, la întrunirile online am fost instruiţi cum să fim cât mai activi și implicați în apelurile video, lucru foarte util la lecțiile ţinute sub format de apel video”.

Adolescenți în timpul restricțiilor sanitare

Rut Prodan (15 ani), Baia Mare: „Chiar dacă a fost greu să nu ne mai întâlnim fizic, faptul că am participat la întrunirile online și la alte activități online ne-a ajutat să păstram legătura și să trecem mult mai ușor prin această perioadă dificilă. Am avut ocazia să jucăm jocuri biblice online, să povestim, să ne încurajăm și chiar să ne revedem cu unele persoane pe care nu le văzusem de mult timp. Chiar dacă nu ne-am întâlnit fizic, am fost mereu conectați prin intermediul acestor activități”.

Remețian Luca (16 ani), Mireșu Mare: „Întâlnirile pe Zoom mă ajută să umplu golul lăsat de efectele pandemiei prin faptul că am participat la reuniuni la care ne-am simțit toți bine și ne-am încurajat reciproc. Astfel, mi-a fost mai ușor și îmi este mai ușor să susțin măsurile luate pentru protecția sănătății noastre în aspecte precum întâlnirile cu prietenii, rudele și [colaboratorii în] credință”.

Herța Diana (18 ani), Baia Mare: „Pentru un adolescent, mai ales faptul de a fi privat de socializare, deprimă extraordinar de mult. De aceea, la începutul pandemiei m-am simţit foarte tristă și pesimistă. Totuşi, în doar câteva săptămâni au început să se organizeze o mulţime de reuniuni pe Zoom, cu tineri din alte [zone]. Aceste apeluri mi-au prins atât de bine încât mi-am format noi grupuri de prieteni în timpul pandemiei, am cunoscut multe persoane noi și am «vizitat» mai multe locuri decât aș fi făcut-o în mod fizic. S-au organizat inclusiv reuniuni cu [colaboratori] din SUA, Honduras, Marea Britanie, Grecia, Germania, Spania, Portugalia etc. … M-am simţit parte dintr-un grup și apreciată, lucru foarte important pentru mine. Nu mă gândeam că izolarea din cauza pandemiei o să îmi dea ocazia să îmi lărgesc cercul de prieteni aşa de mult”.

Concluzie

Într-un articol despre efectele pandemiei asupra elevilor, semnat Alexandru Miron, este citată o constatare făcută de psihoterapeutul Marilena Gheorghiță cu privire la constrângerea pe care o impune școala online: „Toate aceste lucruri care s-au întâmplat i-au scos pe copii dintr-o zonă de confort psihologic, din lumea unde se simțeau în siguranță și în largul lor. Le-au impus limite”. Cu toate acestea, din relatările de mai sus reiese că participarea elevilor respectivi la întrunirile online ale Martorilor lui Iehova și implicarea activă la întruniri prin utilizarea opțiunilor oferite de aplicația Zoom le-a ușurat foarte mult acestora adaptarea la cursurile școlare online, întrucât se aflau deja într-o zonă de confort psihologic.  (Va urma.)

Reziliență în fața pandemiei, prin comunicare, compasiune și înțelepciune practică (I)

Reziliență în fața pandemiei, prin comunicare, compasiune și înțelepciune practică (II)

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025