UK Bookmakers

Învierea lui Lazăr şi învierea lui Isus

Scris de Attila Simon. Posted in Religie


„Lazăr, vino afară!”

In fiecare duminica in timpul Sfintei Liturghii celebrăm biruinţa lui Cristos asupra păcatului şi a morţii. Isus este izvor de viaţă pentru cei care cred în el. Domnul cunoaşte tainele timpului şi ale veşniciei, şi ne încredinţează „ziua Lui” ca pe un dar întotdeauna nou al iubirii sale. În Evanghelie (cf. In 11,1-45) este povestită învierea lui Lazăr, fratele Martei şi al Mariei. Totul s-a petrecut în Betania, un mic sat de la poalele Muntelui Măslinilor, aproape de Ierusalim. Familia lui Lazăr la care Isus găsea bucuros ospitalitate, este oglinda comunităţii discipolului iubit dar poate fi şi a comunităţii noastre. Betania înseamnă „Casa săracilor”. Marta înseamnă „stăpână sau gospodină” iar Lazăr, „Dumnezeu ajută”. Suntem într-o comunitate de săraci care aşteaptă totul de la Dumnezeu.. S-a întâmplat că Lazăr, prietenul lui Isus, se îmbolnăvise. Marta şi Maria trimit să-l cheme pe Isus care se află departe.

Când Isus soseşte, Lazăr era mort de patru zile şi se afla în mormânt. În casa din Betania era numai plâns şi jale. Plângeau surorile lui Lazăr, rudele dar şi iudeii care veniseră se le mângâie pentru fratele lor. Isus însuşi se emoţionează şi „izbucneşte în plâns”. Una dintre surori îi spune cu un oarecare reproş: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit!” (In 11,21). Atunci Isus îi zice: „Fratele tău va învia”. Marta, gândindu-se că vorbeşte despre învierea finală, i-a zis: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă”. Isus precizează imediat: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” Ea, răspunzând, a zis: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume”. Apoi se duc la mormânt. Isus porunceşte să fie ridicată piatra şi strigă către cel mort: „Lazăr, vino afară!”. Mortul se întoarce la viaţă şi este redat surorilor. Aceasta este foarte pe scurt povestirea evanghelică.
Vedem aici două moduri de a înţelege învierea. Modul vechi de a crede în învierea care are loc doar la sfârşitul timpurilor şi noutatea purtată de Isus, care încă de acum, învinge moartea. Marta, fariseii şi majoritatea poporului credeau deja în înviere. Însă credeau doar în învierea finală şi nu în învierea prezentă în istorie, aici şi acum.
Invierea lui Lazăr este diferită de cea a lui Isus. Isus învie spre viaţa veşnică. Lazăr în schimb se întoarce la viaţa de mai înainte. Isus înviat lasă această lume. Lazăr rămâne în această lume. Odată înviat, Isus nu mai moare. Lazăr va trebui să moară din nou. Învierea lui Lazăr este o întoarcere provizorie la viaţa pământească.
Nenumărate sunt situaţiile în care oamenii trăiesc o adevărată „moarte a inimii”: destrămarea unei căsătorii, rătăcirea sau boala unui fiu, crize depresive, faliment financiar, lupta cu nevoile vieţii, incapacitatea de a ieşi din vicii, din alcoolism, neputinţa de a depăşi dependenţa de droguri. Pentru toţi cei care din raţiunile cele mai diverse s-ar afla în asemenea situaţii, Evanghelia învierii lui Lazăr poate fi ca sunetul clopotelor din dimineaţa Paştelui.
La trimiterea apostolilor in lume, recomandările date de Isus apostolilor la trimiterea în misiune găsim şi această poruncă: „Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi” (Mt 10.8). Ce voia să spună Isus? Cum să-i înviem cu trupul pe cei morţi? În istoria creştinismului au fost foarte puţini sfinţi care au pus în practică această poruncă a lui Isus.
Sfantul Anton de Padova a infaptuit o asemenea minune la  Lisabona, trezeşte un mort asasinat cu mai mulţi ani în urmă, pentru a mărturisi autorităţilor că tatăl său, Martin de Bouillon, om de vază la curte, ministru şi vistiernic regesc, dar mai presus de toate, un bun creştin, nu este criminalul la Bassano.
Sfantul Pantelimon la inceputul vietii intru Hristos la scurt timp după prima discuție cu Sfântul Ermolae, tânărul Pantoleon a început să îl viziteze cu regularitate pe acesta și a fost inițiat de el în tainele credinței.
Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, găsi pe drum un copil, ce murise după ce fusese mușcat de o năpârcă. Atunci Pantoleon, vrând să probeze adevărul promisiunilor lui Ermolae, l-a chemat în ajutor pe Hristos și îndată copilul se ridică iar năpârca muri. Atunci el alergă la Ermolae și, plin de bucurie, ceru să primească Sfântul Botez.
 Minunea crestinului inviat de Sfantul Mina
Mergand odata un crestin ca sa se inchine la biserica Sfantului Mina, a gazduit la o casa de straini; iar stapanul acelei case, cunoscand ca cel gazduit avea banii pusi in san, s-a sculat la miezul noptii si l-a omorat. Apoi taindu-l bucati, le-a pus intr-o cosnita pe care a ascuns-o intr-o incapere dosnica, asteptand ca sa se faca ziua.
In vreme ce ucigasul se gandea cum, unde si cand sa se duca sa ascunda partile celui ucis, ca sa nu-l afle cineva, iata i s-a aratat Sfantul Mina calare, in chip de ostas si cercetand ce s-a intamplat cu strainul care gazduise acolo, ucigasul spunea insa ca nu stie nimic. Atunci sfantul, pogorandu-se de pe cal, a intrat in casa si, afland cosnita si scotand-o, s-a uitat la ucigas cu o cautatura grozava si salbatica si i-a zis: „Cine este acesta?“. Iar ucigasul, de frica, fara de glas facandu-se, s-a aruncat la picioarele sfantului. Iar sfantul, punand la loc toate membrele celui ucis si facand rugaciune, a inviat mortul si i-a zis: „Da lauda lui Dumnezeu!“. Iar mortul, ridicandu-se ca din somn si cugetand cele ce a patimit de la cel ce-l gazduise si cum a castigat viata a doua oara, a slavit pe Dumnezeu; iar multimea se inchina ostasului ce se aratase si il inviase.
Dupa ce s-a ridicat de jos ucigasul, a luat sfantul banii de la el si i-a dat omului pe care il inviase, zicandu-i: „Du-te, frate, in calea ta!“. Intorcandu-se catre ucigas, l-a batut precum i se cadea, apoi i-a iertat greseala si facand rugaciune pentru dansul, a incalecat si s-a facut nevazut.
In 1826, în noaptea de Paşti (18 Aprilie). În clipa în care creş¬tinii se aflau la slujbă în biserică, au invadat turcii cu gând să-i măcelărească. I-au găsit şi adunaţi la un loc şi neînarmaţi. O ocazie potrivită! Sfântul Mina şi-a făcut apariţia pe cal, purtând sabie. A apărut în chipul unui ofiţer superior turc şi a strigat la ei că ordinul de măcel este revocat. Ei s-au în¬tors la casele lor. Creştinii au fost salvaţi. În ziua următoare, creştinii şi turcii au priceput că interve¬nise Sfântul.
Pentru că această minune a avut loc în mo¬mentul când se citea Evanghelia, oamenii obişnuiesc acum să ţină în mâini cu toţii, la ora cititului Evangheliei, lumânări aprinse, aşa cum am relatat mai înainte.
  Isus nu se referea doar la moartea fizică, ci  si la moartea spirituală; îi avea în gând pe cei morţi în inimă. Despre fiul mai mic întors acasă după ce a dus o viaţă dezordonată printre străini, Tatăl din parabolă spune: „Era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit” (Lc 15,32). Nu era vorba de moartea fizică, ci de întoarcerea la casa părintească. Porunca „înviaţi-i pe cei morţi” este adresată tuturor discipolilor lui Cristos. Deci tuturor creştinilor. Putem contribui în multe feluri la învierea cu inima a semenilor noştri. Avem la îndemână faptele de milostivire corporală şi spirituală. Cel mai grav caz de moarte este, fără îndoială, situaţia celui care trăieşte în păcat grav. Este vorba de moarte spirituală, de moartea inimii.

Evanghelia învierii lui Lazăr poate sădi în inimi dorinţa de a învia în sărbătoarea Paştelui care este aproape.
 
Cristos care este viaţa însăşi are putere de a da viaţă celor morţi: „După cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, la fel şi Fiul dă viaţă celor cărora vrea să le dea” (cf. In 5,21). Apostolul Pavel învaţă că cei botezaţi sunt sub stăpânirea Duhului dătător de viaţă. De aceea, „dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui, care locuieşte în voi” (Rom 8,11; cf Rom 8,8-11 lectura a doua). Evanghelia învierii lui Lazăr este un semn anticipat al biruinţei lui Isus asupra morţii. Nu-i vorba doar de o speranţă viitoare. Eliberarea de moarte este o realitate ce ne priveşte acum. Acum suntem invitaţi să ascultăm chemarea lui Isus: „Lazăr, vino afară!”, deoarece toţi suntem marcaţi de moarte. Domnul nu se resemnează înaintea mormintelor pe care le-am construit prin fapte de răutate şi moarte. Ne cheamă să ieşim din întunericul în care ne-am închis, mulţumindu-ne cu o viaţă mediocră, şi ne invită la adevărata libertate. Învierea începe aici şi acum. Are loc în momentul în care alegem să ascultăm de porunca lui Isus de a ieşi la lumina vieţii. Cristos care este viaţa nu vrea ca păcătosul să moară, ci să se convertească şi să fie viu.
Părtaşi prin credinţă la viaţa lui Cristos
Isus vrea să ne facă pe noi şi pe Marta să înţelegem această schimbare. Când o întreabă pe Marta: „Crezi tu aceasta?”, ea, răspunzând, a zis: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume” (In 11,27). Răspunsul Martei este un act de credinţă desăvârşită. Este acel act de credinţă care, potrivit evanghelistului, dă viaţa (cf. In 20,30). Cu Isus au început timpurile din urmă.

 De aceea Domnul poate spune: „Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci” (In 11,25-26). Acesta este cuvântul celui care are viaţa la originea ei şi înaintea căruia se deschid mormintele celor morţi. Se deschid şi mormintele noastre pentru că în Lazăr cel mort sunt reprezentaţi toţi oamenii. Şi noi. Lazăr este numit „prietenul lui Isus” (v.3). Afirmaţia lui Isus: „oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci” (v.26) trebuie pusă în legătura cu această prietenie. Perseverând în credinţa în Cristos şi păşind pe urmele lui putem spera că vom trăi în veci. În Evanghelii, a crede în Isus, a păzi cuvintele sale şi a fi prieten al său sunt expresii echivalente. De aceea, la ultima cină Isus le-a spus apostolilor că nu-i numeşte „servitori”, ci „prieteni” (cf. In 15,15) şi că este gata să-şi dea viaţa pentru ei. De la un astfel de prieten ne putem aştepta orice. Apostolul Pavel a înţeles bine acest lucru. Cine are în el Duhul lui Cristos, îi aparţine lui Cristos pentru totdeauna şi din acest motiv nu va putea fi separat niciodată de el nici în viaţă nici în moarte (cf. Rom 8,8-11 ). Pentru el Dumnezeu nu este o abstracţie filozofică sau teologică, dar un Dumnezeu personal, un Dumnezeu prieten. În concluzie, cu un Dumnezeu de acest fel nici un om nu se poate simţi singur în nici un moment al vieţii. Nici în ceasul morţii.
  Învierea şi viaţa: răspunsuri lămuritoare
Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos este un Dumnezeu care vine în ajutorul oamenilor invitându-i să iasă din mormintele lor spirituale sau morale în care au ajuns din cauza unor întâmplări tragice şi imprevizibile ale vieţii. Cine va duce celor învinşi de soartă mesajul învierii lui Isus? Este sarcina creştinilor ca prieteni ai lui Cristos. Povestirea învierii lui Lazăr din Betania, privită în sine, este o lungă cateheză de pregătire la sărbătoarea luminoasă a Paştelui. Pentru simplificare, răspundem la câteva întrebări. Cu ce putere Isus l-a readus pe Lazăr din mormânt la viaţă? Ce legătură are învierea lui Lazăr cu învierea lui Isus şi cu cea a noastră? Ce se înţelege prin asigurarea dată de Isus: „oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci”? (v.26). La prima întrebare Isus răspunde: „Eu sunt învierea şi viaţa” (v.25). Această autoproclamare divină este coerentă cu tot ceea ce Isus a spus mereu despre sine, dar a fost picătura care a făcut să se reverse paharul indignării potrivnicilor săi care au decis să-l dea la moarte. Episodul învierii lui Lazăr este situat înainte de povestirea evenimentelor pascale. Asta înseamnă că învierea lui Lazăr anticipă profetic învierea lui Isus din morţi, şi prin aceasta, învierea noastră.
Învierea noastră va fi o reconstituire ex integro (totală) a fiinţei noastre umane descompuse de moarte. Modul în care se va întâmpla asta este un adevăr cunoscut numai lui Dumnezeu. Scriind creştinilor din Corint de cultură greacă, de aceea mai înclinaţi să accepte nemurirea sufletului, apostolul Paul foloseşte imaginea trupului spiritual şi a trupului material: „Se seamănă trup material, învie trup spiritual” (1Cor 15,44). Ce vrea să spună? În alte cuvinte apostolul vrea să atragă atenţia: „Fiţi atenţi, prietenii mei, că învierea pe care a anunţat-o Isus şi pe care eu vi-o predic, deşi este un adevăr de acceptat din credinţă, nu este ceva absurd sau împotriva raţiunii cum pretind unii dintre voi”.  Înviaţi în speranţă
Isus nu explică modul în care se va realiza învierea trupurilor, şi nici noi nu o putem explica. Când vorbeşte în parabole, Isus descrie viaţa viitoare fie ca fiind departe ca în alegoria judecăţii universale (cf. Mt 25,31-46), fie ca fiind deja prezentă (cf. Lc 16,19-31). Tâlharului căit îi spune direct: „Astăzi vei fi cu mine în rai” (Lc 23,43). Bazându-se pe această nedeterminare sau „înţelepciune a-temporală, Biserica vesteşte împărtăşirea actuală a sfinţilor în Dumnezeu şi învierea finală. Orice explicaţie în plus ar fi inadecvată pentru a reda certitudinea celor care s-au încredinţat cuvântului lui Dumnezeu.
Sfantul Andrei al Cretei, observa ca lui Lazar i s-au petrecut lucruri greu de inchipuit, pentru ca trupul sau a inceput a se misca, desi incetasera toate functiile sale. Astfel, vedem ca are respiratie in nari, ca venele ii sunt pline cu sange, in vreme ce vocea i se reintoarce in faringe, vorbele ii intra in urechi, ochii au puterea sa vada si nasul sa miroasa, mersul se face in mod firesc si, in general, tot trupul este inviorat si functioneaza normal, pentru ca sufletul s-a intors.
In al doilea rand, prin aceasta porunca, Hristos i-a cerut prietenului Sau, Lazar, sa invieze pentru a vedea toate lucrurile straine si peste fire care urmau sa se petreaca in acele zile la Ierusalim.Hristos ii vorbeste lui Lazar la persoana a doua si-i spune ca trebuie sa invieze pentru a-L vedea rastignit cu talharii si adapat cu otet si cu fiere, batut in cuie si impuns in coasta cu lancea, chinuindu-Se sub lumina soarelui, la mijlocul zilei, iar intunericul sa acopere soarele, Iudeii sa-L batjocoreasca si El sa teologhiseasca cu talharul.
Sfantul Chiril al Alexandriei teologhiseste- dezlegati-l si lasati-l sa mearga exprima izbavirea omului de stricaciunea pacatului si a mortii la invierea de obste din morti. Intr-o anumita masura, pacatul ne-a infasurat chipul in valul rusinii si ni l-a legat cu pecetea mortii. Insa, la cea de-a Doua Venire a lui Hristos, trupurile noastre vor invia, iar noi ne vom misca liberi de stricaciune si de rautate. In acest fel, se va implini cuvantul Profetului Maleahi: Şi va rasari pentru voi, cei care va temeti de numele Meu, soarele dreptatii, cu tamaduire venind in razele lui si veti iesi si veti zburda ca viteii de ingrasat (Maleahi 3,20). Asadar, aceasta fraza a lui Hristos este preinchipuirea invierii de obste a oamenilor, care va insemna izbavirea de stricaciune si de moarte .
Lazar invie spre a apostola ...Dupa omorarea arhidiaconului Stefan, Lazar impreuna cu surorile lui, au mers in insula Cipru. Era si el cautat pentru a fi omorat. Cand Pavel si Barnaba, aflati in prima lor calatorie misionara, au poposit in Cipru, l-au intalnit acolo si l-au hirotonit episcop al Ciprului. Traditia spune ca, dupa ce a fost inviat de Hristos, a mai trait 30 de ani, apoi a murit.
A fost ingropat in localitatea Larnaca din Cipru. Peste mormantul lui s-a zidit o bisericuta. Pe la 890, imparatul Leon Inteleptul a mutat moastele la Constantinopol. In schimbulsfintelor moaste, a oferit bani si mesteri care au ridicat, in Larnaca, biserica "Sfantului Lazar", care se vede si astazi. In 1204, cand cruciatii au cucerit Constantinopolul, au dus in Occident moastele lui Lazar. Pastrate initial in Marsilia, au fost purtate apoi in alte locuri, incat astazi s-a pierdut urma lor. In anul 1972, in timpul lucrarilor de restaurare a bisericii "Sfantul Lazar" din Larnaca, s-a descoperit sub altar un sicriu din marmura cu un fragment din moastele sfantului. Pe sicriu scrie: "Lazar cel de a patra zi, prietenul lui Hristos".

La fiecare pomenire a celor adormiti, Sfantul Lazar este chemat sa se roage pentru ei: "...pentru rugaciunile sfantului si dreptului Lazar cel inviat a patra zi din morti..."
Parintele estonian  Alexander Schmemann ne atrage atentia ca toata saptamana a sasea a Postului Mare ne invita sa devenim martorii celor intamplate cu Lazar si sa ne identificam cu el. Astfel, luni ni se spune: "Astazi, umbland Hristos pe langa Iordan, I S-a aratat boala lui Lazar...", marti: "Ieri si astazi a fost boala lui Lazar...", miercuri: "Astazi, Lazar, murind, este ingropat si il jelesc surorile...", joi: "Doua zile are astazi Lazar cel mort", iar vineri: "Maine, Domnul vine sa ridice pe fratele cel mort al Martei si al Mariei".
Ştim că „înaintea lui o zi valorează o mie de ani” (cf. 2Pt 3,8), şi că nimic în lume, „nici viaţa, nici moartea, nici prezentul, nici viitorul, nici vreo altă făptură nu vor putea niciodată să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Domnul nostru Isus Cristos” (Rom 8,38-39).
Sfântul Augustin spune :Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne. Şi neliniştit este sufletul meu până nu-şi va afla odihna întru Tine.
Numai în Paştele morţii şi învierii sale Isus va învinge definitiv moartea: pentru sine şi pentru toţi oamenii. Atunci martorii aleşi de el vor putea să povestească pe deplin „începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu” (Mc 1-1): toată Evanghelia mântuirii, Evanghelia vieţii.

In acest articol au fost folosite pasaje din Consideraţii omiletice la Duminica a V-a (A) Postul Mare preot Anton Lucaci.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2018