Festivalul obiceiurilor pastorale de primăvară “Mira” și Sfințirea Crucii de pe Uloha

Scris de Svetlana Mureșan. Posted in Politica


    Comuna Bistra este un loc deosebit nu doar pentru cei care trăiesc acolo ci și prin faptul că poziționarea geografică este una specială. Este înconjurată de dealuri și munți înalți, ceea ce conferă o permanentă senzație de protecție și siguranță. Tocmai din acest motiv, amplasarea unei cruci, care să fie poziționată pe Dealul Uloha, un loc vizibil din toată comuna, a fost la început o idee generoasă, apoi a fost proiectată și pusă în practică. Este iluminată noaptea, iar la vederea ei, locuitorii comunei au spus ca se simt iubiți de divinitate și liniștiți. Vineri, 10 mai, aceasta a fost sfințită de doi preoți, în prezența mai multor oficialități, printre care deputatul UCRR Iulius Firczak, președintele UCRR, dr. Gheorghe Firczak, primarul comunei Bistra Vasile Duciuc și consilierii UCRR, Ivan Petrețchi și Vasile Oniujec, precum și a mai multor locuitori ai comunei.


Sâmbătă, în data de 11 mai, Ansamblul Cervona Ruja al Uniunii Culturale a Rutenilor din România a participat la Festivalul obiceiurilor pastorale de primăvară “Mira”. Acest obicei vechi își are originea în una din ocupațiile de bază ale locuitorilor, oieritul, el marcând momentul transhumanței în care locuitorii își aduc oile pe un deal, iar de acolo ciobanii le urcă la munte unde vor rămâne până în toamnă, când vor reveni pentru iernat. Acesta reprezintă un moment bogat în tradiții și obiceiuri care au fost păstrate cu multă grijă, din generație în generație. La fel ca acum zeci de ani, oamenii vin cu mâncare și pături, caută un loc pe iarbă și începe petrecerea, în timp ce tinerii satului interpretează cântece tradiționale și dansează cu multă voie bună. În trecut, era un moment perfect pentru întâlnirea tinerilor și formarea viitoarelor cupluri. Ansamblul „Cervona Ruja”, format din copii talentați ai satului Bistra, a fost invitat să prezinte cântece și dansuri străvechi, păstrate cu sfințenie din străbuni, astfel încât cei prezenți au putut să retrăiască momentele autentice ale acestui eveniment.
    Toți cei prezenți au fost impresionați de energia pe care tinerii au emanat-o prin dansurile și veselia lor, de cântecele interpretate cu multă emoție, deoarece toți cei dragi erau prezenți acolo să-i vadă și să-i aplaude. Aceasta experiență a reprezentat încă o dovadă a importanței conservării și promovării tradițiilor și culturii noastre străvechi, iar faptul că tinerii iși doresc să ducă mai departe toate aceste valori, este un lucru deosebit, atât pentru noi cât și pentru comunitate.
    Ziua s-a încheiat cu o întrecere de fotbal la sala de sport, inaugurată anul trecut, în prezența conducerii Uniunii Culturale a Rutenilor din România. Au participat tineri din cele trei sate ale comunei Bistra: Valea Viseului, Crasna și Bistra. Aceștia au fost susținuti de o galerie de tineri gălăgioși și veseli, care au creat o atmosferă sportivă incredibil de emoționantă, motiv pentru care toți cei prezenti au spus că sigur vor repeta experiența cât mai curând.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025