Electroputere Craiova, de la „citadelă a electrotehnicii româneşti” la „Mallul unor multinaționale”

Scris de N. Grigorie Lăcrița. Posted in Opinii


Până în anul 1990, Uzina Electroputere Craiova era cunoscută în toată țara ca o adevărată „citadelă a electrotehnicii româneşti”.
Acum fosta Uzina Electroputere a ajuns „Mallul unor multinaționale”.
Pentru cartea autobiografică pe care o am în lucru, fac o documentare și în localitatea Lăcrița , în care m-am născut și în care am trăit până la vârsta de 14 ani.
 Foarte multe și prețioase informații le-am obținut și le obțin de la domnul Matei Florea, cunoscut în sat ca Florea lui Ioniță Matei.
O bună imagine despre modul în care s-a muncit pentru ca Uzina Electroputere Craiova să ajungă o „citadelă a electrotehnicii româneşti” mi-a fost descrisă de domnul Matei Florea, pe care o prezint în continuare.
Matei Florea s-a născut la l aprilie 1936 în Lăcrița.
În Lăcrița a trăit toată viața, locuind la circa 100 de metri de casa părintească a subsemnatului.


Și acum are o memorie foarte bună și bogată, de la dumnealui având informațiile ce urmează.
Uzina Malaxa din Craiova a fost naționalizată din 11 iunie 1948, a fost trecută din proprietatea lui Nicolae Malaxa, în cea a statului, primind denumirea, începând cu 1 septembrie 1949, de Uzina Electroputere din Craiova.
Începând cu anul 1950, Matei Florea a lucrat la Uzina Electroputere din Craiova.
Față de domiciliul din Lăcrița, Uzina Electroputere din Craiova se află la circa 20 de km.
Desculț mergea și lucra în fabrică
În sezonul cald, drumul parcurs de Matei Florea era următorul:
1. De acasă și până la Gara Pielești, cale de circa 4 km, mergea pe picioare, desculț, „pe poteca gării”, care era peste câmp, peste arături, prin lanurile de grâu, de porumb etc. Când se arau terenurile, poteca se făcea la loc peste arături.
2. Se urca în tren, desculț, la gara Pielești și cobora în Craiova, la cantonul din apropierea Uzinei Electroputere.
3. De la canton mergea pe picioare, tot desculț, până în fabrică.
4. În fabrică lucra la secția lăcătușărie, unde efectua operațiile de curățare prin polizare a pieselor ieșite de la turnătorie. Circa o treime dintre muncitori lucrau desculți. Muncitorii care lucrau desculți erau cei nou angajați și/sau săraci, care nu aveau bani să-și cumpere încălțăminte. După ce aceștia lucrau circa 3 – 4 luni își permiteau să-și cumpere încălțăminte, cu atât mai mult cu cât protecția muncii începuse tot mai mult să le interzică să lucreze desculți. Din cauza căldurii foarte mari vara, în secția de turnătorie muncitorii lucrau desculți.
5. La începutul iernii anului 1948 muncitorilor li s-a dat câte o pereche de bocanci și câte o pereche de salopete (inscripționate „Electroputere”), cu plata în rate, al căror preț era destul de mic și din care sindicatul suporta 50%. Muncitorii respectivi se simțeau onorați că purtau o asemenea „uniformă muncitorească”.
6. Programul de muncă era de la 7:00 la 15:00, cu o pauză de masă, când suna fabrica, de 20 de minute, între 11:00 – 11:20. Fabrica avea o sirenă care suna așa de tare de se auzea și la Lăcrița, la peste 20 de km depărtare, fiind unul dintre elementele după care se orientau oamenii asupra orei din cauză că aceștia nu dețineau ceasuri.
7. La întoarcerea spre casă, se parcurgea același traseu ca și la sosire, descris anterior.
Parcurgând aceste drumuri, desculț, se ajunsese ca tălpile să aibă o piele foarte groasă și tare (o crustă).
Alimentația.
În ceea ce privește alimentația muncitorilor din fabrică, Matei Florea a precizat că, în pauza de la ora 11:00, când își desfăceau pachetul să mănânce, la toți vedeai cam același meniu, respectiv:
1) vara: ceapă, usturoi, castraveți, roșii, ouă fierte, brânză, mâncare la sufertaș și mămăligă;
2) iarna: ceapă, usturoi, murături, mâncare la sufertaș, mămăligă și mai rar ouă fierte, brânză, șuncă și jumări.
La sufertaș (vas de aluminiu cu capac și cu mâner, în care se transporta mâncarea fluidă, care se găsea la vânzare în magazine) se lua ciorbă de urzici, de dragavei, de fasole, de cartofi etc.
Pâinea și carnea nu se vedeau în meniul muncitorilor.
Dacă în perioada 1948 – 1950 în Lăcrița mai existau încă 8 – 10 bordeie și erau numai 5 – 6 salariați, după 1960 plecau dimineața din Lăcrița mai multe autobuze, cu peste 300 de salariați navetiști în Craiova, dintre care majoritatea lucrau la Electroputere.
Întreaga comunitatea trăia tot mai mult după crezul conform căruia „Avem de ales: a munci din greu și a trăi bine, sau a lenevi şi a trăi în sărăcie?!”, crez care a avut ca rezultat o dezvoltare înfloritoare și rapidă a fiecărei familii și a localității în ansamblul său.
Cu asemenea țărani ca Matei Florea, luați de la sapă, de la coarnele plugului, desculți, cu îmbrăcăminte insuficientă și uzată, slab alimentați și făcuți muncitori, socialismul a realizat „Electroputere – citadelă a electrotehnicii româneşti”, cunoscută prin diversitatea, calitatea și performanțele produselor sale, care erau exportate în peste 100 de ţări de pe toate meridianele globului.
Capitalismul colonial, care s-a instaurat în România după evenimentele din anul 1989, a transformat „Electroputere – citadelă a electrotehnicii româneşti” în „Electroputere – Mallul unor multinaționale”.
Pe cei circa 11.000 de muncitori existenți la Electroputere în 1989, cu o bună pregătire profesională, capitalismul colonial i-a lăsat pe drumuri, cea mai mare parte dintre aceștia fiind obligați fie să se întoarcă la țară, la muncile brute, necalificate și la un nivel de trai din ce în ce mai scăzut, fie să ia calea amară a străinătății.
În loc de concluzii:
„[…]Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi, fără milă l-au străpuns
Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,  
Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.
Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,[…]”
(Din poezia „Cârmacii”, de Alexandru Vlahuţă).

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2022