Primăria Craiova îi prigoneşte pe sărmanii care au ales munca

Scris de Anca UNGURENUŞ. Posted in Justitie


Mulţi dintre ei au crescut la casele de copii. Viaţa a fost crudă cu ei, dar au ales să lupte pentru a-şi câştiga un ban cinstit. În timp ce alţii s-ar fi pierdut pe drum şi ar fi sfârşit, poate cerşind pe stradă sau, mai rău, după gratii, ei au ales să fie utili societăţii şi să muncească. Şi au ales să vândă ziare, lucru pe care îl fac cu plăcere de ani buni.
Sunt vânzătorii volanţi ai Gazetei de Sud care se luptă cu frigul, cu soarele, cu ploaia, pentru a le aduce craiovenilor informaţia la geamul maşinii. În ultimul timp, primăria îi vânează ca pe infractori şi-i amendează pe unde-i prinde. Primarul Craiovei se laudă că a creat mii de locuri de muncă. Nu numai că nu a reuşit acest lucru, dar le distruge şi pe cele existente.

Acestor oameni nevoiaşi le ia pâinea de la gură: cei 40 de bani pe care îi câştigă pe exemplarul vândut.

Lenuţa vinde în zona Casei Ştiinţei de cinci ani. Are 33 de ani şi spune că a ales să nu aibă copii, pentru că ştie că nu poate să-i întreţină. Banii sunt puţini, dar ea e mulţumită. Ştie că nu are alte şanse de angajare şi s-a învăţat „cu gazetarii“. „Aproximativ facem 300-250 de mii (lei vechi - n.r.), depinde cum merge vânzarea, asta la câteva zile. Mai este o perioadă şi când nu facem deloc, deloc bani, nu facem decât 50 sau 100.000 de lei pentru ce mâncăm, ce punem la chirie“, povesteşte Lenuţa, în timp ce ţine în mâini un braţ de ziare. Înainte să vândă ziare, a măturat străzi. Acum, mulţi dintre banii pe care îi face se duc pe chirie, cam 250 de lei pe lună, şi încearcă să-şi mai completeze venitul făcând şi altceva. „Mă mai duc şi cu ziua la muncă, la oameni care caută femei pentru curăţenie“, povesteşte zâmbind. Nu-i e ruşine cu ceea ce face, dar a început să-i fie frică.
„Lumea se poartă frumos, dar ce are poliţia cu noi? Nu ne mai permite să mai stăm la semafoare să mai vindem, pentru că ne-au interzis ăştia de la primărie. Şi noi ne gândim la ce plătim, ce punem la chirie şi ce mâncăm. Mai avem noroc cu oamenii care ne mai aduc de pomană când este Ziua Morţilor, ne mai dă şi doamna de la ziare să mâncăm... Noi muream de foame aici. [...] Ce are Olguţa cu noi nu ştiu. Noi nu i-am făcut nimic, noi muncim ca să avem ce mânca. Toţi am crescut la casa de copii, de la 18 ani ne-au dat afară. Cine ne bagă pe noi în seamă? Dacă nu erau gazetarii, noi ce mâncam?“, se întreabă Lenuţa, pe bună dreptate.

„Îmi place mult de gazetari şi ţin mult la ei“

Alături de Lenuţa, în aceeaşi zonă vinde şi Mihaela. E scunduţă, mai băieţoasă din fire şi poartă mai mereu o şapcă în cap. Are 28 de ani, iar de peste zece ani vinde ziare. Se consideră campioană în ceea ce face şi vorbeşte despre asta cu mândrie. „Eu vând cele mai multe ziare, aproape 120. Am clienţii mei care îmi iau ziarele. Am crescut la casa de copii, suntem 12 fraţi şi nouă nepoţi, cei mai amărâţi suntem noi, de la casa de copii. Eu plătesc chirie în Craioviţa, 220 de lei, dar am dormit şi prin blocuri, pe scară, cu soru-mea. Pe lună fac şi 400, 200, 300 de lei, depinde. Stau până seara să vând ziare“, zice Mihaela. Plimbând atâtea ziare prin mână de ani de zile a prins drag de mirosul de hârtie şi cerneală tipografică. „Eu nu pot să mă despart de Gazetă, toată ziua vând, toată viaţa. Nu pot, m-am obişnuit cu ei, m-am împrietenit cu ei. Să mă omoare, să-mi facă ce vor, eu nu renunţ la Gazetă. Îmi place mult de gazetari şi ţin mult la ei“, recunoaşte Mihaela, strângând la piept ziarele care-i aduc pâinea pe masă. Despre poliţie ne spune şi ea acelaşi lucru, dar ştie, de fapt, cine e în spatele operaţiunii lor. „Localii (Poliţia Locală - n.r.) mă gonesc, eu vin înapoi; mă gonesc, eu vin înapoi. Poliţia Locală nu e de vină, de vină e primăria, Olguţa. Eu nu am bucată de pâine, din asta trăim noi, cu gazetele“, încearcă Mihaela să explice, aşa cum ştie ea mai bine.

„Decât să mă duc să fur, să sparg, să dau la lume în cap...“

Natalia e tunsă scurt şi-şi petrece cea mai mare parte din timp la semafoarele de la Compania de Apă. Ea a început de curând, acum doi ani, dintr-un motiv foarte simplu: „Decât să mă duc să fur, să sparg, să dau la lume în cap, aşa, vând ziare“. Are 34 de ani, trei fraţi şi a crescut şi ea tot la casa de copii. „M-am dus să vând şi eu, că nu am ce să mănânc, cu ce să plătesc chiria, întreţinerea, că nu mă ţine nimeni. Eu trebuie să mă ţin pe mine. Mai stau cu un băiat şi avem şi întreţinere de plătit, curent, cablu. Am zis să venim, să facem şi noi de mâncare, că aşa nu ne bagă nimeni în seamă“, zice Natalia, care spune că a mai lucrat în trecut la o firmă, dar a fost dată afară. Spune că a terminat opt clase şi trei profesionale şi că face, pe lună, între 350 şi 400 de lei pe lună. Mare parte din ei se duc pe chirie. Şi pe ea au prins-o poliţiştii, dar mai fuge când îi vede. „Nu ne mai lasă să vindem ziare, că cică e ordin de la primărie“. Asta i-au auzit urechile Nataliei atunci când a luat-o poliţia. Că e ordin şi că ea e amendată la ordin.

„30 de ziare, patru-cinci kile“

Pe Săndica o ştie multă lume din intersecţia de la Spitalul 1. Are 33 de ani şi a început cam odată cu Gazeta. „Când gazeta face 18 ani, eu fac 17“, povesteşte. E slabă, cu părul lung şi ştie atâtea poveşti încât ar putea să umple cărţi întregi. Săndica este mamă a doi doi copii, pe care îi îngrijeşte cum poate mai bine. A început să vândă când era în liceu, iar părinţii nu ştiau ce face ea. „Dimineaţa la ziare, după-amiaza la şcoală, aşa făceam. În timp, am învăţat numerele la maşini la clienţi şi ne-am vorbit. Noi le-am învăţat şi greutatea ziarelor, după număr. 30 de ziare au patru-cinci kile. Dacă spui că nu merge, nu eşti în stare să vinzi. Vezi ziarul, ce e în el, şi la prima maşină, dacă nu bagi un ziar-două, eşti prost“. Săndica a devenit specialistă în vânzarea de ziare şi ştie să-şi şi argumenteze cauza atunci când vine poliţia peste ea. Aşa îi zic poliţiştii, „ia vino, mă, încoa, de ce vinzi ziare?“. „Păi am factură, am şi legitimaţie. Vă arăt facturile, că eu nu le pierd. Şi le aveam într-o plasă, toate sulurile într-o plasă pe patru ani. Sunt la zi, n-am datorie. Sunt în evidenţă la Gazetă, sunt la zi cu actele, cu facturi“. Îşi susţine cauza cu acte, aşa cum ştie că e corect. Pentru unii, însă, nu contează.
Lenuţa, Mihaela, Săndica şi Natalia sunt doar patru dintre cei 16 vânzători volanţi care au mai rămas la Gazeta de Sud. Mulţi au plecat după ce a „ordinele“ primăriei de a nu mai vinde în intersecţie. Unul dintre ei a zis că se duce să-şi dea foc în faţa primăriei, pentru că nu i se pare normal să trăiască atunci când nu i se dă voie să muncească. Stă la căminul de bătrâni şi-şi ia bilet de voie zilnic, ca să facă un bănuţ al lui. Fiecare dintre ei vinde, în medie, 40 de ziare pe zi. De luni până joi, din braţele lor pleacă şapte sute de ziare, iar vinerea, între 1.000 şi 1.100 de ziare. Pentru ei contează orice ziar vândut. Majoritatea îşi iau comisionul la zi, iar în medie, pe lună, un vânzător volant face în jur de 170 de lei, după cum arată statisticile Departamentului de Difuzare al Gazetei de Sud.

Vânzătorii, taxaţi periodic de Poliţia Locală

În ultimele luni, Poliţia Locală Craiova, aflată în subordinea primăriei, face „raiduri“ periodice pentru a-i amenda pe aceşti oameni. Amenda porneşte de la 80 de lei şi ajunge şi la sute de lei, iar motivul oficial este că blochează traficul sau intersecţia. „Sunt amendaţi pentru vânzarea mărfii, aşa li se precizează lor, într-un spaţiu nepermis, adică pe carosabil. Acolo se vând ziarele. Omul, când cumpără ziarul la semafor, este în maşină. Dacă le-ar vinde de pe trotuar, nu ar avea cui să le vândă. Sumele variază, au fost amendaţi cu 80 de lei acum câteva luni, apoi au primit şi amenzi mai mari, de 250 de lei, iar astăzi am primit informaţii că au primit amenzi chiar de 500 de lei“, a spus Daniel Barbu, coordonator presă la Departamentul de difuzare al Gazetei de Sud.
Vânarea vânzătorilor volanţi şi amenzile reprezintă felul în care primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, înţelege să se răzbune pentru articolele publicate de redactorii Gazetei de Sud cu privire la neregulile din administraţia publică. „Spre deosebire de multe zone de muncă la negru, banii pe care aceşti oameni îi primesc sunt impozitaţi, iar aceste impozite sunt plătite zi de zi, lună de lună, an de an. Din punctul nostru de vedere, conflictele cu autoritatea, având în vedere meseria pe care o practicăm, sunt inerente. Normal, aceste conflicte trebuie să ducă la binele public, la dezvoltarea comunităţii, la o mai bună înţelegere între autorităţile locale şi comunitate. Dar atunci când acest «război» între jurnalişti şi autoritatea locală este dus de către autoritatea locală asupra unor oameni a căror singură sursă de venit este vânzarea ziarelor, lucrurile devin grave şi sunt condamnabile. Eu regret că trebuie să folosesc cuvinte dure, dar avem de-a face cu o autoritate publică locală care cu nesimţire atacă nişte oameni care încearcă să-şi câştige traiul şi care nu au cum să o facă altfel. Este o anumită categorie de oameni care nu pot să practice altă meserie. Un primar care trâmbiţează crearea a nu ştiu câte mii de locuri de muncă se luptă cu 20, cu 30 de oameni care muncesc, să le desfiinţeze acel loc de muncă. Cred că e dureros, cred că e condamnabil, dar nu cred că se va rezolva această problemă din cauza calităţii celor care acum ne conduc, pe care cu dragoste i-am ales“, a spus Adrian Voinea, directorul Gazetei de Sud, în ceea ce priveşte conflictul cu Primăria Craiova.

Şansele lor pe piaţa muncii, minime

În trecut, Gazeta de Sud a încheiat un protocol cu Şcoala „Regina Maria“, astăzi Şcoala Specială „Sf. Mina“, prin care absolvenţii instituţiei să devină vânzători volanţi. „Eram profesor atunci, în urmă cu mai bine de zece ani, când s-a convenit ca absolvenţii şcolii să vândă ziare. Îi mai vedeţi şi acum pe câţiva dintre ei, în intersecţii, vânzând ziare. Acelor tineri, la acel moment, li s-a dat şansa de a se întreţine, de a realiza că şi ei pot, că sunt capabili să desfăşoare o activitate şi să simtă ei, să palpeze banul acela muncit de ei, să se simtă utili, să se simtă importanţi“, povesteşte directoarea Şcolii „Sf. Mina“, Eugenia Pascu. Aceasta spune că şansele lor pe piaţa muncii sunt minime, deşi în învăţământul special se fac eforturi pentru a-i aduce pe cea mai bună cale. „Copiii care cresc în învăţământul special sunt copii pe care, peste ani de zile, îi veţi regăsi în societate. Copiii pe care, dacă noi ştim să îi creştem, îi putem reda societăţii ca oameni adulţi, integri, şi care pot să desfăşoare activităţi la fel ca şi ceilalţi“, a punctat Eugenia Pascu.

Vânzătorii volanţi : „internetul din trafic“

Dincolo de faptul că prin asta îşi câştigă pâinea, vânzătorii volanţi au un rol foarte clar în societate. Prin meseria lor, care le-a devenit stil de viaţă, ei informează comunitatea în care trăiesc. „Piaţa se compune din mai multe nişe, iar vânzătorii volanţi se adresează în principal şoferilor, oamenilor care îşi petrec mult timp în trafic şi care, probabil, nu îşi vor parca maşina ca să meargă special la chioşc să-şi cumpere ziar. E altceva când opresc la semafor şi, în timpul în care aşteaptă să se facă verde, îşi cumpără repede ziarul“, a explicat Anda Şoşea, specialist comunicare şi PR. Conform acesteia, „viteza cu care primim informaţia este, poate, cel mai important factor în comunicarea din zilele noastre. Odată cu apariţia internetului, toată media s-a schimbat, oamenii vor o informaţie cât mai aproape de ei, o informaţie instant, dacă se poate gratuită“, dar o anumită parte a persoanelor dornice de informaţie a rămas fidelă ziarului tipărit.
Vânzătorii volanţi au devenit „internetul din trafic“, cei care rezistă în condiţii grele şi aduc comunităţii unul dintre cele mai importante lucruri. „Aceiaşi oameni sau alţii au rezistat în soare, au rezistat în zăpadă, făcându-şi treaba din dorinţa de a câştiga un ban ca să supravieţuiască şi, pe undeva, cu dragoste. Sunt utili societăţii, pentru că un om informat este un om care votează cum trebuie. Toate guvernele care s-au perindat au făcut ce au putut ca să distrugă presa care informează corect. S-au înălţat canalele TV de divertisment, canalele de ştiri care sunt tot de un divertisment murdar, iar printul care a fost adevărat şi care a făcut, totuşi, ceva în ţara asta, s-a dus. Noi încercăm să ajutăm comunitatea. Aceşti oameni diseminează informaţia, ei sprijină comunitatea, munca lor e de interes public. E într-o mare măsură vorba de sabotaj. Primăria face orice ca să dispărem, iar asta nu se vede numai aici. Sunt folosite toate metodele“, a mărturisit Adrian Voinea.
Poveştile din intersecţie sunt poveşti reale, ale unor oameni sărmani, care au ales să muncească în loc să facă lucruri mai rele. A le îngreuna munca sau a-i aduce la disperare înseamnă o crimă în toate administraţiile publice din lume. Numai la Craiova, lucrurile se bat cap în cap. Pe de o parte, avem panouri de propagandă, în care primarul se laudă cu 5.000 de locuri de muncă create, dar care n-au nici o legătură cu administraţia publică. Pe de altă parte, există o mână de oameni care muncesc corect şi cinstit, însă aceeaşi administraţie vrea să le ia pâinea de la gură.

http://www.gds.ro/Subiectul%20Zilei/2013-11-26/Primaria+Craiova+ii+prigoneste+pe+sarmanii+care+au+ales+munca&autoplay=1

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2022