BACALAUREAT 2015 – Candidații din a doua sesiune susțin, de astăzi, probele scrise
Bacalaureatul 2015 se apropie de final. Este ultima săptămână de examen din acest an, începând de astăzi fiind programate să aibă loc probele scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni.
Testările încep luni, cu proba E)a), proba scrisă la Limba și literatura română, și continuă marți cu proba E)b) la Limba și literatura maternă, miercuri (26 august) cu proba E)c) obligatorie a profilului și vineri (28 august) cu proba E)d) la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele parțiale vor fi anunțate peste exact o săptămână, pe 31 august, zi în care, până la ora 16.00, candidații nemulțumiți de note pot depune cereri de recorectare a lucrărilor. Rezultatele finale după contestații vor fi afișate pe 3 septembrie.
Pentru promovare, candidații trebuie să se fi prezentat la toate probele de evaluare a competențelor, să fi obținut cel puțin nota cinci la fiecare dintre probele scrise și să aibă media de examen minim 6.