Drama adolescenţilor bătuţi şi umiliţi de propriii colegi

Scris de semneletimpului.ro. Posted in Educatie


Hărţuiţi, abuzaţi şi trataţi cu cruzime de colegii lor, unii tineri găsesc alinarea în consumul de alcool sau droguri, ajung să dezvolte probleme mentale şi uneori recurg la sinucidere pentru a scăpa de povara batjocurii pe care o suferă în tăcere zi de zi.

 

Viaţa tinerei Rehtaeh de numai 17 ani avea să se schimbe total în 2011 când a plecat, împreună cu un prieten, la casa altui coleg, povesteşte mama acesteia pe pagina de Facebook pe care a conceput-o special în amintirea ei. Acolo a fost violată de patru băieţi, iar vestea s-a aflat repede în şcoala unde învăţa adolescenta, prin intermediul unei fotografii pe care unul din băieţii care au participat la viol a răspândit-o. Chiar dacă Rehtaeh a fost victima în toată această situaţie tragică, asupra ei a căzut întreaga povară, din cauza poveştii pe care băieţii o spuneau despre întregul episod. Într-un final, efectele întâmplării au ajuns-o pe tânără care, într-un moment de slăbiciune, s-a încuiat în baie unde şi-a pus capăt zilelor, spânzurându-se.

Nu este unicul caz în care o victimă a hărţuirilor şi a cuvintelor dureroase ale colegilor alege calea sinuciderii ca unic mod prin care poate pune capăt suferinţelor a căror dimensiune numai ea le cunoaşte. Răutatea de care dau dovadă uneori oamenii nu se înduioşează nici măcar la vederea morţii. Aşa s-a întâmplat în cazul lui Gregory Spring, care avea doar 17 ani când a ales calea sinuciderii, pentru a scăpa de batjocura colegilor de şcoală. Mama lui, Keri, povesteşte că pe tabla dedicată mesajelor de condoleanţe cineva a scris un mesaj tulburător: „Ha ha. A murit. Sper că a ajuns în iad", notează WIVB-TV.

Studiile arată că aproximativ 25% dintre copii se confruntă cu batjocuri venite din partea colegilor, notează Help Guide. De cele mai multe ori, agresorii „se iau" de cei care sunt diferiţi: de la aspectul fizic, până la religie, rasă, orientare sexuală.

Abuzurile se pot rezuma la cuvinte, de exemplu insultele, poreclele jignitoare, tachinarea sau ameninţarea verbală, dar acestea se pot tranforma în umilinţe fizice care includ loviturile, chiar bătăile, umilirea, furtul sau distrugerea lucrurilor personale, iar uneori, hărţuirile ajung să împingă victimele să recurgă la gesturi pe care altfel nu ar fi vrut să le facă. Mai mult, aceste umilinţe pot conduce chiar la afectarea relaţiilor, prin răspândirea de zvonuri sau bârfe şi pot determina excluderea victimei din cercul de prieteni, arată Help Guide.

Victimele abuzurilor şi umilirilor din partea colegilor riscă să sufere de tulburări psihice la maturitate, este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea Duke. Cercetarea publicată în jurnalul JAMA Psychiatry  a studiat un eşantion de peste 1.400 de participanţi cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani care au fost fie agresori, fie victime, fie au experimentat ambele ipostaze, fie nici una. Rezultatele au arătat că mai târziu în viaţă, victimile agresiunilor colegilor riscă să dezvolte agorafobie (teama de spaţii deschise), tulburări de panică, anxietate, iar cei care au fost în ambele ipostaze, de agresor, dar şi de victimă, pot avea chiar tendinţe de sinucidere.

Depăşeşte povara umilinţelor

Cei hărţuiţi şi abuzaţi de către colegii lor pe fondul diferenţelor sau defectelor pe care le au nu ar trebui să ascundă drama cu care se confruntă. Nu este uşor să duci povara batjocurilor şi umilinţelor aduse în mod repetat, dar uneori, discuţiile cu un membru al familiei, cu un consilier pe probleme psihologice sau cu un apropiat de încredere ar putea fi o soluţie prin care să depăşeşti astfel de momente dificile, recomandă Help Guide. De asemenea, abilitatea de a face faţă stresului este importantă în astfel de situaţii, iar în acest sens, poţi apela la meditaţie, exerciţii de respiraţie sau discuţiile cu sine care să îţi redea speranţa şi gândirea pozitivă.

Ignorarea agresorilor te poate elibera de forţa şi controlul celor care încearcă să te umilească, privându-i astfel de satisfacţia de a te vedea rănit sau în suferinţă din cauza jignirilor aduse. Cu toate acestea, dacă situaţia persistă, este necesar ca episoadele să fie aduse la cunoştinţa unei persoane cu autoritate, pentru că altfel, lucrurile pot degenera, iar urmările pot fi, în unele cazuri, tragice. Răspunsul cu aceeaşi monedă, însă, nu este o alegere potrivită. Această acţiune poate atrage cu sine creşterea atacurilor umilitoare şi alimentează dorinţa de răzbunare.

Poate una din urmările imediate ale abuzurilor şi umilinţelor aduse este pierderea încrederii în sine. Aşa cum notează Help Guide, este important să ne simţim bine în pielea noastră, să fim mândri de cine suntem şi să ne reamintim că fiecare dintre noi are, pe lângă defecte, şi o seamă de calităţi.

De asemenea, părinţii copiilor care se confruntă cu un agresor trebuie să fie extrem de vigilenţi în privinţa comportamentului acestora. Top-Psy notează câteva indicii care ar putea să le dea de bănuit părinţilor că fiul sau fiica lor sunt ţinta unor abuzuri din partea celorlaţi. Printre acestea se numără absenţele nemotivate sau frica de a merge la şcoală, lipsa prietenilor şi petrecerea timpului numai în casă, fără a ieşi la joacă. Chiar şi dispariţia unor lucruri de valoare sau a banilor, a jucăriilor, jocurilor sau chiar a device-urilor, precum telefonul mobil al copiilor, ar putea fi semne care să indice părinţilor că micuţul lor a devenit victima agresiunilor.

Într-o astfel de situaţie, cel mai bine este ca părintele să poarte o discuţie cu fiul sau fiica lor, să îl asculte şi să-l înţeleagă fără a-l critica sau a-l judeca, notează Help Guide. De asemenea, sentimentul la apartenenţă şi înconjurarea din partea persoanelor apropiate poate fi un lucru benefic pentru copilul-victimă. În acest sens, creşterea activităţilor în jurul grupurilor sociale poate fi benefică. Îl poţi încuraja să se implice în comunitatea religioasă sau în diverse cluburi care organizează activităţi care îl pasionează. Nu în ultimul rând, adresează-te conducerii şcolii, profesorilor, dirigintelui sau învăţătoarei care îl pot supraveghea pe parcursul timpului petrecut la şcoală.

Implicaţiile şi consecinţele care se nasc din batjocurile şi umilinţele cu care unii copii se confruntă sunt mult mai complexe, iar suferinţele prin care trec cei care sunt ţinta agresiunilor pot avea repercursiuni grave asupra vieţii de adult a victimelor, în timp ce altele se pot transforma în episoade tragice.

http://www.semneletimpului.ro/stiri/Drama-adolescentilor-batuti-si-umiliti-de-propriii-colegi-10913.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024