UK Bookmakers

Un nou pod finanțat prin PNDL va fi finalizat în Bârsana. Este al treilea pod construit în comunitate, în ultimii patru ani

Scris de CJMM. Posted in Economie


În Bârsana va fi dat în folosință, în vara anului 2020, un al treilea pod finanțat cu suma de aproximativ 1 milion de lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2. Podul are o lungime de 60 de metri și va deservi atât familiile care locuiesc în zonă, cât și fermierii care au terenuri agricole, iar accesul la proprietăți este extreme de dificil deoarece, pe vechiul pod, tonajul este restricționat pentru mașinile cu gabarit mare.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a efectuat o vizită de lucru în Bârsana și a fost prezent la turnarea plăcii de beton peste noul pod, amintind de cele două poduri care au fost finalizate la finalul anului 2016, finanțate, la acel moment, de Ministerul Dezvoltării Regionale. Este vorba despre podul din satul Bârsana, în locul numit Valea Slatinii și podul din Nănești, din zona Valea Băltii, fiecare investiție depășind suma de 500.000 de lei.


”Am fost alături de Teodor Ștefanca încă de când era viceprimar al comunității din Bârsana și eu ocupam funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș. Și atunci, la acel moment, am reușit să aducem fonduri și investiții pentru comunitatea din Bârsana și mă bucur că primele două poduri au fost inaugurate chiar la începutul mandatului său de primar. Acest al treilea pod care se apropie de finalizare este o realizare importantă pentru comunitate, atât pentru cei care locuiesc dincolo de pod, cât și pentru cetățenii care au nevoie de un acces la proprietățile pe care le dețin. Voi rămâne, pe mai departe, un prieten și un susținător al administrației locale din Bârsana, dar și al tuturor bârsănenilor”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Și primarul din Bârsana, Teodor Ștefanca a arătat că acest nou pod care va fi finalizat, cel mai probabil, în cursul lunii iunie 2020, va deservi câteva zeci de familii de localnici. ”Acest nou pod pe care reușesc să îl finalizez în acest mandat ca primar îmi dă încredere să continui, pentru că văd mulțumirea de pe chipul oamenilor care vor beneficia în mod direct de această lucrare.  Alături de aparatul profesionist cu care lucrez, dar și beneficiind de întreaga susținere a președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, am făcut lucruri frumoase în Bârsana și am convingerea că, și în viitor, vom putea să aducem proiecte importante pentru comunitatea noastră”, a arătat edilul de Bârsana, Teodor Ștefanca.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020